Crăciunul

Vin de departe, osteniţi, o jună
cu sarcină cam într-a noua lună,
călare pe un blând asin, cu cruce
pe greabănul lui sur, pe care-l duce,
de hăţuri, un bărbat cu barbă.
Ea e o tânără din lumea bună,
în vreme ce bărbatul ei cu barbă
e lucrător cu braţele, el îi
simplu dulgher, nu fără, însă, căpătâi.
Calea deschisă li-i de îngeri, ce întreabă,
din om în om, de un sălaş. Li se răspunde
cu Domnilor, vedeţi-vă de treabă!
Iar ei constată că de unde
nu e, nici Dumnezeu nu cere.
- Dacă e scris ca naşterea să aibă
loc într-un grajd ca ăsta, cu plăcere;
le-aştern un braţ de paie şi-amândoi
au un' să doarmă, printre miei şi boi.
Trimit şi după moaşă?
- Ce te bagi?
O să-l moşească Sfântul Duh, printr-o minune!
Fă rost de trei odăi, că Regii-Magi
fi-vor curând aici, şi pune
să li se dea, pentru păstori, la butii cep;
şi-aduceţi vâsc, până nu-ncep
durerile, şi cimişir, - că e de bun
augur! Aceasta-i seara de Crăciun.