© Foto: autorul
Muzeul de istorie, o clădire labirint, precum o scoică înlăuntru. Monezi, statui, bronzuri, sticla irizată, jucării, arme, amfore, ceramică, aur, argint, seminţe, cristal, străluciri de pietre semi-preţioase, filme vechi, ziduri scorojite. Îmi aduc aminte de Pompei. De vila misterelor, grădinile, cârciumile, lupanarul, ţevile plumbuite de două mii de ani, ingenioasele terme, teatre, minunăţii inventate de către dânşii romani păntru liniştirea noastră.. scris cu cu litere de lumină, ironic, cu aducere aminte, pe podea, citim:
"Clarissimum terrarum omnium. Lumen extinctum est, [...] in una urbe totus orbi interiit" cuvinte scrise de Eusebius Sophronius Hieronymus când Alaric distruge Roma. "Lumina lumii întregi îi stinsă.. toată lumea a pierit odată cu oraşul.."
Urmaşii lui Alaric reconstruiesc cetatea, dăruind nouă din nou urbea... frumos gest.
În Napoli, am scrâşnit lămâia cât doi pumni, în limonada cea de toate zilele, direct în pahar, fără filtru. Iar seara, seara, miroşi căldura portului, vezi făcliile corăbiilor romane, pipăi uleiul de măsline, gras, atotputernic în vise. Tot acolo îmi rămase inima pe coasta lui Amalfi şi mă gândeam că acolo vreau să mor, în piatra muntelui înconjurat de scări stâncoase, de cer, mare, şi aer limpede, care parcă\'şi curge sângele\'n ceaşca mainilor să\'l bei aşa.. rece şi gratis, în umbra impozantelor strazi descoperite de lava veche şi neagră..
În Xanten, ne-am plimbat în seară în Weihnachtsmarkt, găzduită de umbra Domului Sfantului Victor, legionarul roman, în strălucirea amurgului bătând cu darabane de sticlă colorată în dom, lumina de candelă, feroneria, umbra, umbra trecutului amestecată cu vin fiert, inima, plăcinta de cartofi, ochii de plozi uimiţi, lichioruri intens colorate, turnate din amfore de sticlă de către călugarii locali, îmbrăcaţi în togile noi, vechi, legate cu funie, cu ochii blânzi.. Străzile aglomerate, cu nume romane, tejghele pline de dulcegării - Plätzchen - dulci, arome de ceai roşu, fierbinte, miroase a vin şi nu-i. Mâna ta, mângâind cărţi. Şi acolo aş vrea să sfârşesc, să încep. Curioşi, intrăm într-o prăvălioară, antichităţi. Ne aruncăm privirile în rafturile pline de porţelan vechi şi nou, dantele şi pălărioare, picturi, desene, cutii.. o bătrânică ne oferă prăjiturele aranjate "artistic" pe o farfurie de porţelan alb, apoi ne explică:
© Foto: Andra Madrugan
- Vedeţi această rochie?! Îi replica rochiei lui Scarett O\'Hara din filmul Pe aripile vântului... când a fost făcută s-au folosit tiparele originale..
O altă reconstrucţie, ce caută Scarlett în Xanten? Zâmbim şi-ţi observ ochii visători, îţi sărut uşurel buzele calde... miros a şocolată. A scorţişoară. A bine.
- Mergem Rhett..?!
Mergem...
O linie imaginara ma trimite in timp, din Xanten în Sint Hubert, tocmai acum, în Ajun de Crăciun.. Sfârşit de april.. cald, neaşteptat, mirosind a floare de tei, în noaptea adâncă, de astă dată, înstelată mărunt, de nu poţi deosebi Carul Mic de ăl Mare. În întuneric apare ciudat, la răscruce de poteci, o casă ce-mi aduce aminte de casa lui Miss Havisham, şi de Marile Speraţe. Îi luminată de lumânări aşezate în străchini de lut. Sute de icoane îs atârnate pe păreţii unei încăperi înalte, şi bârne vechi, de sura neerlandeză, îi străbat tavanul. Lemnul icoanelor, lemnul bârnelor.. lemnul toacei, zeci de lumânări. Îmi plac lumânările, îmi plac luminile dânselor, pâlpâind delicat, aceleaşi obiecte capătă altă faţetă, de fiecare dată alta.. Odaia îi ticsită, un cor, voci, miros de tămâie.
- Ce frumos miroase!
În pragul uşii, o fătucă mică se reazămă stingher, de păretele văruit alb, de tocul uşii de lemn. Priveşte poate luminile şi are ochii calzi, strălucitori, aici, în biserica de acum şi poate în mânăstirile amintirii.. departe de casă. Îi privesc mâinile, degetele-i mângâie o lumânare subţirică de ceară albă. Christus is opgestaan! Adevărat a Înviat! Da, îi noaptea Paştelui Ortodox, în Sânt Hubert, acolo unde mi-am numărat morţii..
© Foto: Andra Madrugan
O naştere, o Înviere, de ce le amestec, dându-le aceeaşi semificaţie? Gânduri de noctambul dară, nu m-am schimbat. Cad din întuneric, învârtindu-se, sute de aripi de fluturi din specia phigalia pilosaria, tăiate de iarna ot Neerlanda visurilor mele, unde rar ninge, cu foarfece făcute din pliscuri de huhurezi. Ninge cu fluturi, apoşi, flocoşi. Ajunşi pe caldarâm parcă-şi mai mişcă aripile ca o fofează de moară, puţin numai.. dispar apoi, dându-şi obştescul sfârsit în negrul de bitum al străzii. Ce soarta au.. se nasc din negrul cer, ca mai apoi să moară în funinginea de cazan a caldarâmului, având drept duhovnic, martor la nastere, viata şi moarte, tocmai pe mine. Ce molitva să le murmur oare, iubita mea?! Ce să le cânt?! Flăcări de lumânări îmi ard faţa.
"...Fulgi moi şi graşi îmi troienesc
în pace lumea ca de scrum.."
Lucian Blaga - Tămâie şi fulgi