Moş Crăciun, quite a character

Dacă există ceva "challenging" de descris pentru vîrstele noastre, care se împart jumate în epoca de aur, jumate în tranziţia noroioasă cu iz de cîrnat de soia şi alte atu-uri ale esteticii politice a urâtului, acesta cu siguranţă trebuie să fie Moş Crăciun. Personaj care baleiază cu sania lui de la ţinuturile polar boreale şi până în toate ungherele şi colţurile lumi. Baleiază la fel de bine între spiritul auster şi blând ieromonahal şi scenariile laice care îi pun cu graţie scenariile Hollywoodiene la picioarele renilor. Ce mai încolo încoace, Moş Crăciun este un avatar! Ca şi cum ai spune: "He's quite a character! Nice fellow, good chap!" Etc. Cu burta mare, jovial şi blând, tunător şi impetuos, cu obraji de băutor de gin, pus pe şotii şi pe râsul eliberator, fără obiect. Un adjuvant al continuei stări de bine spirituale, o bucăţică de paradis lipsită de încrâncenarea anului.

Dar înainte de a povesti despre un Crăciun oricare trebuie să subliniem deja formatele paradigme ale minţii, altfel spus prejudecăţile modelelor noastre de gândire. Avem poveştile din popor cu Moş Crăciun şi Crăciuneasa, ca un fel de Pavel dinainte şi după Damasc, avem spiritul Crăciunului foarte modernist şi teribil de duios la Dickens (care mai înseamnă şi dracu' într-un jargon britanic), avem pilda lui Scrooge, avem miracole şi poveşti pentru toate vârstele şi teritoriile (fizice sau de exprimare). Avem şi naşterea lui Hristos, avem şi executarea Ceauşeştilor. Avem şi reni avem şi zăpadă, avem bucuria ninsului. La o aşa bogăţie în sine a personajului nu e greu de imaginat situarea lui şi a manipulării lui de toată lumea şi de toate regimurile şi de direcţiile economice între plus şi minus infinit. Brusc ne-am trezit şi cu un anti-Moş Crăciun, verde şi stricător de Crăciunuri. Povestea se termină cu bine, nu vă speriaţi. Dar e deja intrată în mentalul colectiv.

Îmi aduc aminte de o minunată colindă de Crăciun, un cântec păgân şi, în cele din urmă, acceptat de biserică, lăsând la o parte că sunt înfiorător de triste. Colindele din Ardeal sunt triste, indubitabil, însă este foarte uşor să interpretezi şi să le creştineşti prin blândeţe (îmi place o colindă ancestră trecută de baierele timpului, tristă ca mai toate din zona ardelenească). La bun exemplu, există o colindă în care personajele sunt florile. Pe rând: a vinului, a grâului şi, o a treia, floarea soarelui, care dezbat importanţa fiecăreia. Textul - simplu, de impact - e, vorba analiştilor de advertising sau P.R., "pe target". Floarea vinului şi a grâului uşor se pot converti în surse ale trupului şi sângelui mântuirii. Dezbaterea rămâne în coadă de peşte. Melodia preferată şi colindul preferat al unui bunic aruncutean rămâne o perplexitate şi o dilemă pentru colindătorul urban obişnuit cu regele Hruşcă. Şi în plus demonstrează puterea arhaicului asupra oricărui progres tehnologic şi, în genere, a noului. Stranietatea intervine şi dereglează şi mai mult mersul într-un colind cântec de iubire în care fata se furişează pe sub streaşină şi pe lângă fâneaţă. Este o reţetă a unei iubiri ancestre. Şi acesta se termină trist, la fel de neconcluziv în rezultat. Ending-urile sunt neaşteptate, un fel de deus ex machina în revers, care nu te lasă să scapi de prizonieratul, de influenţa întregului univers al fizicului asupra spiritualului.

A treia întâmplare a unui Crăciun din vremea, neagră contemporanilor mei compatrioţi, dar solară copilăriei mele, rămâne Crăciunul în care mama, cu vâna ei ardelenească, a decis că puştiul, adică eu, trebuie să descopere, prin educaţie bruscă şi brutală à la Mara lui Slavici, că nu există Moş Crăciun, eu fiind un temperament excesiv înclinat către miraculos. Tata venea cu bradul pe poarta casei şi mama, în timp ce îmi usca părul, mă capacitează şi îmi spune: "Hai sus să îl vezi pe Moş Crăciun", crezând că o să apuc să îl prind pe tata furişându-se cu bradul. Printr-un fel de ciudat twist of Fate, tata se hotărăşte că e şugubăţ şi se fofilează prin curte, lasă bradul şi dispare şi nu văd decât bradul. Slavă domnului, planul mamei eşuează! Mă aşez triumfător pe pat şi, fericit de dreptatea mea miraculoasă, îi spun: "Ai văzut că am şi eu dreptate? Moş Crăciun EXISTĂ!!"