Păcălici şi Tândaleţii

Moş Crăciun e o cunoştinţă din adolescenţă; în copilărie n-am avut privilegiul întâlnirii lui. Copilă fiind, mă vizita în fiecare seară de cinci decembrie un misterios Moş Nicolae pe care, în ciuda tuturor strategiilor puse la punct săptămâni în şir, tot n-am reuşit să-l surprind când punea în cizmele mele, după-amiaza întreagă lustruite, lucruşoarele (ispite mici, pretenţii mici) la care eu mă gândisem, bineînţeles cu voce tare. (Tata mă încuraja să gândesc astfel, deşi îmi interzisese dintru început cititul cu exteriorizări sonore ori gestuale.)

Bunul meu Niculaş venea doar pentru mine că, altfel, n-ar fi avut el timp să pândească o seară întreagă cele două minute de neatenţie a mea pentru a-şi marca fermecata trecere. În schimb, Moş Gerilă - care îi urma - era al tuturor copiilor de la grădiniţă/ şcoală. Ce-i drept, îmi trecuse prin cap că e mai mult al băieţilor, de vreme ce totdeauna se afla câte un coleg mai răsărit să recite gâtuit de emoţie: "Moş Gerilă, toţi îmi spun/ Că eşti darnic şi eşti bun/ Eu îţi spun mai dinainte/ Că sunt băieţel cuminte". Şi apoi mai cântam şi o strofă în ritm repejor cu răspunsul moşului: "Măi copii să-mi creşteţi mari/ Toţi voinici cu braţe tari." Oricâtă imaginaţie aş fi avut la vârsta aceea, tot nu pricepeam de ce ar fi trebuit neapărat să am braţe tari. În timpul altei serbări, când nu prea mai conta, m-am prins că braţele tari, muncitoreşti pot apăra republica biruitoare.

După cântecéle, poezii, ne aşezam frumos la coadă (exerciţiu util pentru mai târziu) şi ne perindam prin faţa lui Gerilă, care nu şuguia (ca-n poveste), ci ne oferea fiecăruia câte o pungă (de un leu) cu surprize. Surpriza era că după repezi scotociri tot copilul era dotat cu o şapcă - albastru stins - cu fular cu tot. Moşul protocronist introducea principiul comercial 2 în 1: fular în şapcă, Crăciun în Anul Nou, sat în oraş. Păi nu? Comparaţiile nu mai puteau fi retrograd rurale, ci trebuia să fie emancipat urbane: "Prin nămeţii cât un bloc/ Moş Gerilă-şi face loc/ Sprinten ca un pionier/ Nici nu simte-al iernii ger". Din pungă nu lipsea dulcea "Eugenie", administrată cu nestrămutată încredere că, prin schimbare de accent, ar putea îmbunătăţi trăsăturile de neam. Iar rezultatele nu puteau fi periclitate prin ciocolată sau alte delicatesuri. Totuşi, trebuie să-i dăm moşului ce era al lui: el aducea o rară notă exotică prin, o dată-n an permisa, aromă de portocală.

Generos, moşul ne-a oferit până şi sacul gol generaţiilor succesive de Tândaleţi, salvaţi în ultima clipă prin "bine informare" de către Păcălici - asta de la Nicolae Labiş citire (cu voce tare şi gesticulaţie aferentă): "Tândaleţ, voios aşteaptă,/ Dar deodată-a amuţit:/ Până când la el s-ajungă,/ Moşul sacul şi-a golit!/ Pentru tine eu n-am daruri [...] Păcălici deodată însă,/ Din ungher s-a ridicat:/ Moş Gerilă, cum bag seama/ Nu eşti bine informat/ Tâdaleţ de-o vreme-ncoace nu se poartă-aşa urât [...] Râde moşul, dar vorbeşte:/ N-am ştiut că e aşa/ Nu mi-a mai rămas nimic/ Numai sacul i-l pot da."

Prinde bine şi el, căci în sacul fără fund moştenit din vremi apuse vârâm azi, cu zâmbete largi, ofertele, pardon, cadourile infinitelor sosii ale lui Moş Crăciun.