Moşii mei

Niciodată n-am înţeles legătura dintre Moşul în uniformă roşie, cu sacul doldora de mărfuri, şi naşterea Pruncului Iisus care avea să treacă prin lume abstinent şi desculţ.

Am copilărit pe vremea lui Moş Gerilă şi, prin clasa întîi, cînd auzeam vreo colegă pomenind de Moş Crăciun, o plîngeam în sinea mea, ca pe o victimă a dezinformării. Mai tîrziu, cînd n-am mai crezut în moşi, am continuat să gîndesc că, din punct de vedere cultural şi lingvistic, Moş Gerilă e the real deal, doar se asorta de minune cu Gerula şi Menumorut.

Am emigrat apoi în vestul capitalist, teritoriu incontestabil al lui Moş Crăciun. Numai că la Melbourne, unde aveam să-mi petrec restul vieţii, Crăciunul se desfăşoară îndeobşte la 30 de grade Celsius. Combinaţia de soare şi alcool, care anesteziază, pentru o vreme, neplăcutul gînd că anul nou va debuta cu o substanţială gaură în cartea de credit, cauzată de inutile cadouri made in China pentru hoardele de rude şi de cunoştinţe, transformă totul într-un festival al inconştienţei, a cărui singură menire este creşterea indicelui de consum, care, nu-i aşa, e motorul economiei de piaţă.

În timp ce, an de an, din centrele comerciale ale naţiei, se preling ubicuu aceleaşi colinde americane, cu exasperantele lor clişee (Santa, sania, cerbii, focul din cămin, zăpadă, ţurţuri, şi iar zăpadă), inconştientul colectiv australian a reuşit să-şi zămislească propriul clişeu, independent şi inalienabil: Moş Crăciun cu barbă albă şi slip roşu, călare pe o pereche de schiuri nautice, fluturînd victorios o supradimensionată halbă de bere Carlton Draught.

Mărturisesc că Moşul antipodic, senin, sportiv şi frugal, mi-a devenit mult mai simpatic decît fratele lui hiperborean, care, la drept vorbind, m-a călcat dintodeauna pe nervi (obez, greoi, ocolind cu nesimţire copiii săraci ai planetei şi bazîndu-se pe o armată de slugi care să-i împacheteze darurile, că doar cine-a mai pomenit bărbat în stare să împacheteze un cadou de Crăciun?)

Anul 2008, marcat de criza economică mondială, a declanşat noi şi neaşteptate manifestări ale nelipsitului Moş. Ca într-o bandă desenată de un ilustrator psihopat şi cinic, guvernul american, omniprezent promotor şi apărător al pieţei libere şi neatîrnate, a făcut stînga-mprejur şi, ca un Moş Crăciun Planetar ce se află, a început să promită daruri de 700 miliarde, mai cu seamă copiilor cuminţi care se plimbă-n sus şi-n jos cu avionul companiei pe care au dus-o de rîpă. Deloc surprinzător însă, lui George Dubya nu i-a ieşit nici pasienţa asta, aşa că va intra în istorie ca un Santa Claus ratat - merită să recunoaştem că individul se bucură de o impecabilă consecvenţă în tot ceea ce întreprinde.

Drept care singura salvare rămîne Obama, cu darurile lui de peste un trilion: Moş Crăciunul suprem, mesianic şi multicultural, călare pe bicicleta viitorului.

Pînă la viitor însă, zilele trecute mi s-a întîmplat să trag o fugă-n emisfera nordică, taman în inima simbolică a marii naţiuni americane de unde toate ni se trag. Nu, nu vorbesc de Bible Belt-ul obtuz, nici de California excesivă: am fost în New England, focar de istorie-cultură-educaţie-inovaţie, la trei paşi de Plymouth Rock, la doi paşi de Harvard şi de MIT. Am căutat peste tot semnele venirii lui, la Moş Crăciunul Obama mă refer, am sperat să văd feţe luminate de speranţă, confetti, grafitti şi alte urme de petreceri postelectorale, milioane de brelocuri şi de suveniruri proclamînd încrederea în El. Dar n-am avut noroc. Am dat peste feţe mohorîte, televizoare lătrînd veşti catastrofale, angajamente că anul ăsta vom sta acasă de Crăciun, cuminţi şi abstinenţi, adio excese ale trecutului. În ţara cea mai bogată din lume, am văzut un număr indecent de cerşetori, de parcă eram într-un film de propagandă produs de Moş Gerilă. Cît despre suveniruri cu Obama, nu le-am găsit decît la o gheretă obscură, cu produse made in Honduras, undeva prin Quincy Market.

În drum spre aeroport, la ultima intersecţie, am văzut un bătrînel de jurai că-i Moşu nostru, cu barbă albă, îngrijită, dîrdîind într-un costum ponosit. Ţinea în mînă o pancartă: CLEAN, SOBRE, HUNGRY and HOMELESS. Îndrăznesc să sper că, acolo sus, Domnul Nostru Iisus va pune o vorbă bună pentru el.


Melbourne, 20 decembrie 2008