Cizme lungi şi-un glob în care ninge

Nu ştiu să povestesc. Ţi-am spus, dragul meu, de atâtea ori: nu ştiu să povestesc. Când eram mică, mama mă punea să îi spun ce am făcut la şcoală. Eu răspundeam Bine şi alergam să mă joc. Ea venea după mine în cameră, ştergându-şi mâinile de prosop.
- Hai cu mine la bucătărie, să mă ajuţi.

Şi mă duceam. O vedeam obosită, gătea repede. Eu stăteam pe scaun uitându-mă înspre covor. Uneori, când era cu spatele, o urmăream cu privirea. Aşteptam să îmi dea ceva de făcut şi să înceapă cu întrebările.
- Cu cine te-ai jucat astăzi?

Îi spuneam numele. Apoi îmi dădea un morcov să îl curăţ.
- Ai citit compunerea?
- Da.
- I-a plăcut Doamnei?
- Da.
- A mai citit şi altcineva?
- Da.
- Cine?
- Alina.
- Şi ţie care ţi-a plăcut mai mult?
- A Alinei.
- De ce?

Pe mine mă fascina cum un om care se mişcă atât de repede a ţinut în pântece un copil care vorbeşte atât de lent. Adevărul este că tot ce se întâmplase la şcoală se întâmpla din nou acolo în bucătărie, doar că mult prea repede şi fără noimă, iar eu nu puteam să îi spun mamei toate astea.

Şi stau acum în faţa ta şi tu îmi ceri să îţi povestesc despre Crăciunurile de acasă. Ana stă liniştită în faţa noastră. Aşteaptă la rând să intrăm în Glob. Mall-ul este plin de lumini, de steluţe, de culori. Îmi este frig. Întotdeauna mi-e frig în mall-uri. Mă uit la mânuşile Anei, transparente, cu fulgi argintii. Poartă un tricou albastru şi pantaloni scurţi albi. Pe cap are coarne de ren. Iar eu mă sufoc.

Aveam şase ani. Eram îmbrăcată într-o rochiţa albastră de catifea şi mă jucam sub brad. Mama aşeza masa. Soră-mea se juca cu verişorii mei, în camera cealaltă. Le auzeam vocile înfundat, ca venind dintr-o peşteră. Mirosea aşa cum nu miroase decât acasă, de Crăciun. Eram aproape acoperită de crengile de brad. Păpuşile mele se plimbau prin pădurea fermecată, vântul mişca globurile de sticlă colorată, papagalii de hârtie se înfoiau şi scoteau sunete guturale. De dincolo de toate acestea am auzit soneria de la uşă. Prelung. O dată. Şi încă o dată. Am scos capul de sub brad. Mama apăruse în sufragerie şi striga Să răspundă careva, nu vedeţi că sunt cu mâinile în mâncare.
Mama era tot timpul cu mâinile în mâncare.

Soră-mea şi verişorii mei au apărut ţipând. M-am băgat la loc sub brad. Am intrat cât mai adânc în pădure, până când nu i-am mai auzit. Până când nici lumina nu mai ajungea la mine. Vedeam doar lumânărele mici pe crengi, deasupra mea. Am închis ochii.

Când am ieşit m-am lovit de cadouri. Mama s-a aşezat lângă mine şi ne-am uitat împreună la ele.
A venit Moşu, a venit Moşu, urla Dan, văru-meu mai mic. Soră-mea era călare pe fereastră. Tata stătea pe scaun, la masă. S-au oprit toţi ca într-o fotografie. Numai draperiile lungi din material roşu se mişcau.
A venit Moşul. De-aia are mama lacrimi în ochi.

Am desfăcut pachetul pentru mine. O pereche de cizme de piele, lungi, maronii, strânse pe picior. Mama începuse să râdă.

Draperiile s-au oprit şi mama râde. Eu îmi trag cizmele pe picioare. Mama mă ajută cu fermoarul, dar eu îi dau peste mâini, Moşul nu aduce daruri dacă nu ştie că te descurci. Iar eu mă descurc, Mama, mă descurc. Am ieşit singură din pădure, doar, nu-i aşa?

Am dormit cu o cizmă în braţe şi cu una într-un picior. Aveam şase ani şi prima pereche de cizme lungi. Lungi, care să îmi acopere piciorul cât mai mult, până la genunchi. Acum pot să merg prin pădure, până la Polul Nord. Acum pot să merg să îl văd pe Moşul atunci când vreau eu. Moşul nu sună la uşă.

Mă întrebi cum erau Crăciunurile mele acasă. Uite aşa erau, cu cizme lungi. Numai că eu nu ştiu să îţi povestesc. Intrăm în Glob. Ana aruncă în mine cu zăpadă. Chiar în faţa mea, Polar Expresul. Oamenii ceilalţi au rămas dincolo. Se intră pe rând, civilizat, lăsând pe fiecare să facă poze, să se joace. Am zăpadă în păr. Şi nu se topeşte. Un copil aleargă înapoi înăuntru. Ia o mână de zăpadă şi duce la gură. Maică-sa ţipă să nu bage în gură, zăpada asta nu se mănâncă. Ana râde şi încearcă să facă bulgări. Iar rămânem singuri. Tu mă săruţi şi îmi ceri să vorbesc cu tine. Iar eu îţi spun să ţii bine globul în mâini, nu vreau să mă răstorni.

Doctorii au spus că m-am făcut bine. În dimineaţa aceea de Crăciun m-am trezit, am pus şi a doua cizmă în celălalt picior, m-am dat jos din pat, m-am suit pe scaun şi am deschis fereastra. Soră-mea s-a băgat sub plapumă şi a strigat că îi e frig. Mama a intrat în cameră, iar eu am început să râd.
- Mami, uite cât de frumos a nins afară. Mami, cred că de-acum nu se mai văd urmele Moşului în zăpadă.

N-am mai intrat în pădure niciodată. Mama a încetat de la o vreme să mă întrebe ce am făcut la şcoală, pentru că vorbeam prea mult şi prea repede. Doctorii au spus că se întâmplă uneori. Oricum, doctorii nu ştiau prea multe atunci despre mine.

Dar eu ştiu. Eu îmi amintesc toate astea, şi, dacă aş putea să îţi povestesc, ţi-aş spune că nu eu m-am vindecat, ci doar câţiva oameni din jurul meu. Restul uite, aşteaptă la uşă. Dacă ţi-aş povesti, cred că ai înţelege de ce vreau să îmi aducă Moşul o pereche nouă de cizme lungi, aici, în Florida.

Mai scutură globul, să ningă, te rog...