Victoria lui Novak Djokovic asupra lui Roger Federer, în semifinalele de la Australian Open, ianuarie 2008
În primul turneu de Mare Şlem al anului, numărul trei mondial l-a învins pe cel ce părea de neînvins, Roger Federer, sau, după cum spun de obicei comentatorii noştri, i-a predat acestuia o lecţie de tenis. Federer a capitulat însă cu resemnarea elegantă a celui care ştie de la primul schimb de mingi că a pierdut meciul şi se închină în faţa destinului. Pentru această dimensiune uneori magică a tenisului şi pentru că un om nu este nicicând mai mare decât atunci când ştie cum să piardă.
Ceaiul, ca Alice din Ţara Minunilor - Green Tea, Str. Dr. Burghelea, nr. 24
Mi-am făcut cadou de 23 de primăveri o după amiază de ceai în mansarda din Green Tea, între prinţese. Ne-am ales ceaiurile după pofta inimii, le-am lăsat să dospească după clepsidră şi le-am degustat cu lapte, miere şi dulceţuri în timp ce făceam schimb de farmece şi de secrete. 2008 a fost (şi) anul ceaiului de după amiază, anul licorilor calde şi parfumate, albe, galbene, verzi şi roşii şi al borcanelor din ce în ce mai goale de miere pe etajerele din cămară.
Site: www.greentea.ro
Floarea Memoriei - Aya Kato, Galeria Digitală 115, Str. Mihai Eminescu, nr. 115, mai 2008
Într-o după amiază de primăvară, plină de praf, am ajuns la numărul 115 de pe Mihai Eminescu. Fetele de acolo ne-au servit cu limonadă acidulată, în pahare din hârtie cu flori. Floarea Memoriei a fost una vie, violentă, tandră, barocă, printre Scufiţe Roşii, Pupe Russe şi caruseluri nesfârşite, în culori mate şi universale, mult roz, galben şi negru, care ni s-au art printat pe retina obosită de tonurile urbane ale jegului. Aya Kato creează digital o lume de desene animate japoneze unde fiecare element de poveste este un simbol smuls din inconştientul colectiv, şi, ca atare, din memoria intimă a fiecăruia.
Site: www.115.ro
Filmul de pe pernă - Chansons d'amour, Christophe Honoré, 2007
Un film delicios ca pişcoturile de şampanie înghiţite pe nemestecate, în zarvă de bule frenetice, stând turceşte pe covor într-o mansardă studenţească. Un film dureros prin intensitatea chipurilor, a versurilor şi a notelor, aduse împreună ca într-un război de ţesut. Un film în care Louis Garrel mi-a intrat în casă, cum spune bunica mea despre actorii de care te ataşezi într-atât încât ajungi să ţi-i apropriezi. Îmi cânta Ma mémoire sale când ne-am spânzurat cu fularul lui în dungi multicolore de pervazul geamului, deasupra unei străzi din Paris unde mirosea a clătite bretone cu lămâie.
Lolita lui Mucha pe scenă - concert Goldfrapp, 5 iunie 2008, Sala Polivalentă, Beck'Sperience
Puţin înainte de miezul nopţii, silfida Allison Goldrapp a coborât pe scena Sălii Polivalente ca o boare, într-o rochie vaporoasă de culoarea piersicii şi aureolată de zulufi. Pastel ca o gravură vie a lui Alfons Mucha, dulce amăruie ca Lolita prin lentila lui Kubrick şi ireală ca o zeitate nordică, solista şi-a depănat baladele psihedelice de parcă ni le-ar fi şoptit intim la ureche, fiecăruia în parte. O seară care a rămas cu mine, ca o fantezie satinată la care visezi cu ochii deschişi luând metroul dinspre Piaţa Sudului.
Oaza urbană high-tech - Orange Concept Store, Str. Victoriei nr.41
Orange Concept Store este o oază urbană futuristă infiltrată parcă voit într-o zonă clasică de clădiri vechi şi lipită de marca tradiţională Muzica. Înăuntru se deschide o lume a amănuntului high-tech pus la punct, fantastică prin culori şi lumini care iau ochii, unde fiecare gadget îşi are locul predestinat şi totul sclipeşte a nou, a curat şi a avangardă. Acolo i-am ascultat prima oară pe The Pixels, sorbind din ochi un vechi prieten şi din pahar o bere rece şi m-am delectat cu scurt metrajele de un minut ale anului, printre tinere speranţe ale urbei, tolănite pe perne. În Orange Concept Store mi-aş putea petrece o zi întreagă, doar cu mine şi spaţiul. Poate în 2009.
Nu am găsit poză să-mi placă şi nu am avut timp să descind pentru a face una:(
Poneiul nostru roz
Poneiul roz nu s-a născut ieri, deşi la noi a ajuns celebru peste noapte, odată scos într-o vitrină îndepărtată de pe noul continent. De atunci, poneiul de plastic, grozav precum strămoşul lui troian din lemn, a scurmat eficient şi metodic într-o carie dureroasă a inconştientului naţional. Năzdrăvan, poneiul a umilit ca o stachie dată cu dosul palmei, lovind din copite în stânga şi-n dreapta în artişti tineri şi în idei neînţelese. Ce a reuşit însă poneiul a fost s-aducă împreună, sub umbrela lui roz virtuală, mai mulţi oameni decât au făcut-o inundaţiile. Pentru că a răzvrătit laolaltă, la cald, într-un puzzle spontan, atâtea voci care n-au lăsat "să treacă", poneiul roz este prietenul meu.
Dascălul-balon sinucigaş de la MNAC - Alain Sechas, Professeur suicide, 1995 din cadrul expoziţiei ANIMATIONS / FICTIONS Lucrări din colecţia FNAC / Fond National d'Art Contemporain, Paris
La sfârşit de august am ajuns la un MNAC pustiu, într-o după-amiază toridă. Terasa era închisă, muzeul aproape gol, iar animaţiile nestingherite. Profesorul balon l-am descoperit târziu, pe punct de plecare, într-o cameră obscură. Într-un cerc stăteau baloanele învăţăcei, cărora dascălul le preda sinuciderea cu un ac. O mise en scène simplă, care ne-a ţintuit minute lungi, în tăcere. M-a făcut să mă gândesc la marioneta muribundă din instalaţia L'enclos du pantin care se târa pe pernă la intrarea în Institutul Francez, la începutul anului.
Site: www.mnac.ro
Despre copilărie şi moarte - Omul Pernă
O piesă despre care am zis că mi-a lăsat gustul siropului de tuse, pomadă dulceagă, greţoasă şi amară şi care a adus iarna în mine.
Link la cronică. Nu aş scrie mai mult.
Cum se schimbă cursul unei vieţi - Pe plaja Chesil, Ian McEwan, Polirom
Florence şi Edward sunt tineri, talentaţi şi se iubesc. Edward şi Florence se cred una şi aceeaşi fiinţă, a cărei viaţă abia începe, într-un hotel de pe coasta Dorset, în luna iulie a lui 1962. Florence şi Edward sunt atât de fragili încât în lupta de o seară a corpurilor lor oarbe, îşi rătăcesc sufletele. Edward şi Florence se pierd în muţenia nopţii de pe plaja Chesil. Pentru că un cuvânt aruncat în l'autre nu este niciodată gratuit, cum nu este nici orgoliul de o clipă, în ciuda insolenţei barbare a tinereţii de a nu crede în ireparabil.