Ce am adunat în 2008. Tag-uri şi totaluri

1. Aventura. Croaziera Sf. Gheorghe - Tulcea. La o zi după ce Festivalul de Film Anonimul se încheiase, m-am trezit printre ghinioniştii care n-au prins loc pe vaporul spre Tulcea şi îmi rodeam unghiile pe ponton la gândul că există forţe care fac din libertatea de mişcare un abur peste Dunăre. Am ignorat faptul că grupul cu care venisem rămânea încă o zi-două şi m-am încăpăţânat să plec, cu orice preţ, de la capătul lumii în ziua respectivă. Preţul a însemnat: un vas de pescuit între Sf. Gheorghe şi Murighiol, 3 km pe picioare până în satul mai sus zis Murighiol, microbuz până la Tulcea, pauză de masă, 8 ore / 300 km în acceleratul spre Bucureşti. Să nu te miri? Odată ce făcusem primul pas şi găsisem barca spre Murighiol, restul părea că se va lega de la sine. M-am lăsat legănată în barcă, pe fluviul pe care îl iubesc din copilărie, mi-am privit colegii de drum şi am încercat să-mi imaginez o poveste cu toţi, dar eram atât de diferiţi încât doar dacă eram captivi pe barca aia puteam funcţiona ca personaje. Şi am fost captivi vreo 5 ore. Improvizaţia de port din Murighiol e departe de staţia de microbuz. Prea departe pentru picioarele obosite şi rucsacul din spate, pentru soarele care face friptură din carnea oamenilor şi pentru un stomac gol. 3 km, ajuns la timp pentru microbuz, companie întâmplătoare cu care am putut conversa pe limba mea. Până la Bucureşti chiar.

Total Sf. Gheorghe - Bucureşti: 16 ore.


2. Lectura obsesivă: ştiu că pentru toată lumea există un cineva care fie cântă, fie scrie, fie face filme, etc. care îl duce pe fan la obsesii şi disperări de a pune mâna pe tot ce a făcut creatorul preferat. Când am trecut de pagina 10 a cărţii Book of Illusions (Paul Auster), am ştiut că îmi voi direcţiona finanţele spre oricine mi-l va aduce cu câte un volum mai aproape. Mulţumiri librăriei Anthony Frost că mi-a fost alături în obsesia asta (şi în cele ce urmează). Dar nu am citit numai P.A. Mă obsedează şi alţii şi ăstora le-am devorat interiorul aşa cum l-au lăsat ei să se vadă: Tori Amos - Piece by Piece este o colecţie de interviuri cu Tori şi echipa care îi este alături la înregistrări, concerte sau în viaţa de zi cu zi. Oricât de mult ai vrea să ştii cum funcţionează mintea gagicii ăsteia, n-o să reuşeşti, deşi ea îşi dă silinţa să-ţi explice asta în carte. E prea complexă, prea cultivată şi prea spirituală pentru lumea asta. Trec la poetul-muzician-vagabond, creatorul Cântecelor Orfane din 2006: Tom Waits, cu biografia Wild Years. The Music and Myth of Tom Waits de Jay S. Jacobs. Poate vrei să înveţi ce înseamnă libertatea şi care e preţul pe care trebuie să-l plăteşti ca s-o trăieşti. Tom Waits e o lecţie.

Total: vreo 15 cărţi pe care le-aş lua în insula din vestita întrebare.


3. Muzica liberă: Snakes on a Plane + Radio Paradise. Snakes on a Plane e un film cam prost în care Samuel L. Jackson are cîteva momente mişto, sau poate unul singur, atunci când nu e un poliţist animalic. Nu se uită nimeni strâmb la tine dacă nu e în colecţia ta de filme. Nici măcar de serie B. Nu e atât de prost, e atât de inutil. Nu contează cum am ajuns să mă uit la el, până la capăt chiar. Nu regret. Primele 5 minute ale filmului, cu tot cu genericul de început au fost o revelaţie. Muzicală. Donavon Frankenreiter (http://www.donavonf.com/home/) e un surfer din Australia, (prieten bun cu Jack Johnson - pe care îl mai ştie lumea), care zdrăngăne cuceritor la chitară, îşi compune muzica, îşi iubeşte familia şi rămâne cât de liber poate. Radio Paradise e enciclopedia muzicală no.1 în online-ul pe care l-am străbătut şi descoperit până acum. E un radio fără reclame, unde auzi doar vocea unui nene care îţi spune din când în când că nu au reclame şi că dacă vrei poţi să-i sprijini financiar ca să nu te sâcâie cu reclame. Din 5 ore de audiţie, îmi fac liste interminabile de muzicieni obscuri, probabil liberi şi încăpăţânaţi în faţa marilor companii care ar vrea să le cumpere sufletele pe viaţă.

Total: n-am voie să spun că e ilegal.


4. Best of audio-vizual - Into the Wild. Sean Penn, oricât e el de bizar cu prietenii pe care şi-i face, oricât de antipatic devine din cauza convingerilor politice, rămâne un poet în lucrul cu oamenii şi cu imaginea (se vede şi în The Indian Runner). Iar coloana sonoră compusă de Eddie Vedder (solistul formaţiei Pearl Jam) îţi stoarce lacrimi ca boabele de cafea de amare şi de dătătoare de dependenţă.

Total: un film pentru o viaţă.


5. Cel mai trist moment - Muzeul de Istorie, etajul 2 - Sarajevo, Bosnia Herţegovina. Etajul este dedicat războiului din 1992-1995, fotografiat cu toate ororile lui. M-am ţintuit pe loc în faţa celei mai triste fotografii făcute vreodată. Aş vrea să ştiu ce a simţit fotograful în clipa în care a apăsat pe butonul care avea să-mi aducă fotografia în faţă: un bebe de cel mult un an, cu o jumătate de picior care explodase probabil în vreun bombardament. Şi am spus deja prea mult.

Total: lacrimi mici şi rapide pe care le-am şters coborând scările tremurând.


6. Cel mai mişto loc vizitat - Sarajevo, Bosnia Herţegovina. Oraşul din oraş, la poalele munţilor. După o călătorie care aducea a film de groază, pe o şosea cu păduri întunecate de-a dreapta şi de-a stânga, pe timp de noapte, cobori în valea în care se află orăşelul ale cărui strigăte şi plânsete, gloanţe şi bombe au zguduit lumea în urmă cu 16-18 ani. Îmi place să-l structurez pe 3 niveluri: nivelul morţii grăitoare (câteva cimitire pe dealurile înconjurătoare), nivelul clasei muncitoare (blocurile, locuinţele cu aer comunist, clădirile cu aer comunist, în care sunt foarte puţine lucruri care ies în evidenţă) şi, odată ce ai ajuns în centru, ameţeşti puţin pentru că ai senzaţia că ai fost teleportat. Ştii că sunt musulmani, dar nu te aştepţi să vezi moschei la fiecare 3 paşi, obiecte, accesorii, suveniruri pe care prietenii mei s-ar aştepta să le primească de la Istanbul / Ankara. Comunitatea musulmană e puternică şi cred că încă mai simte nevoia să demonstreze asta. Amintirile greu de lăsat în urmă sunt desenate pe pereţi, pe asfalt, în urmele de gloanţe de pe clădiri, în biblioteca arsă. Surpriză, coincidenţă, nu ştiu ce înseamnă asta, dar îmi întăreşte legătura pe care o simt formându-se cu oraşul ăsta: pe un perete al bibliotecii scrie cu vopsea albă SMA. Şi eu nu am un nume comun.

Total: 4 zile de dragoste nemărginită pentru un oraş.


Dacă aş aduna toate totalurile, s-ar putea spune că adun mere cu pere şi nu iese nimic. De fapt, dacă aduni pere cu mere îţi rezultă nişte fructe, o recoltă, o recoltă bogată, poate. Aşa că le adun pe toate cele de mai sus într-un total final şi rezultă o recoltă bogată în senzaţii puternice pe 2008.