20.01.2009
Există feluri şi feluri de ferestre. Sunt cele prin care se străvede doar ceea ce este afară, prin filtre şi grile succesive de perdele şi draperii. Este, de asemenea, bow-window, fereastra avansată a locuinţelor anglo-saxone, dar şi celor orientale, care a devenit un topos al comentariilor deconstrucţiei. Din perspectiva acestor jocuri ale vizibilităţii, este într-adevăr o victimă sigură pentru cel ce îl interpretează. Spaţiu smuls spaţiului privat, tocmai pentru a avea o şi mai multă intimitate prin retragerea ex-centrică din acesta, bovindoul este totodată situat, de aceea, mai aproape de locul public, plutind chiar în / deasupra lui. El permite totodată o vizibilitate de jur împrejur: retras din cameră, cel care îl locuieşte vede şi este văzut mai bine decât cel care este situat în centrul camerei. Insulă de intimitate radicală în locul public, bovindoul a ajuns chiar să fie extras, aşa cum se întâmplă într-o clădire de locuit cu totul nouă din Montpellier ca un spaţiu al casei smuls acesteia şi situat în faţa acesteia - un living / terasă în locul public.

Cu bovindoul se mai petrece un lucru extraordinar, care întăreşte adevărul sintagmei anterioare, de "jocuri ale vizibilităţii". Mă plimbam adesea pe străzile oraşelor britanice întrebându-mă de ce riscă să lase pradă vizibilităţii integrale din stradă spaţiul camerei de zi. Este în acest "parergon" - limită permeabilă şi activă între khoros şi khora - un sens al învecinării mai profund: pare că cel situat în spaţiul privat îşi lasă cu bună ştiinţă o zonă de vulnerabilitate a intimităţii sale care participă astfel la locul public; aş putea fi văzut, fireşte - e drept că doar în ipostaza "publică" a vieţii mele intime, aceea din living, dar mă bazez pe cel care ar putea să mă privească, pe vecin sau pe străinul care trece pe stradă, că NU O VA FACE, că va inspecta cu o privire oarbă, neinvadatoare, această dovadă de deschidere prietenoasă pe care i-o dăruiesc.

Oferind această zonă fragilă a casei mele vecinului ca şi străinului deopotrivă, această ospitalitate potenţială, se petrece un proces de "empowerment", un transfer de încredere: mă las pradă lor, ştiind că n-o să mă rănească prin curiozitate agresivă. Ei mă pot privi în aproape-intimitatea mea, dar sper că nu o vor face, că nu vor abuza de această putere pe care le-o îngădui să o aibă asupra mea. Cedând o parte neintruzivă din suveranitatea spaţiului privat, câştig un vecin, un concetăţean. Spre a-şi dovedi buna credinţă, la rândul lui va practica şi el aceeaşi "suveranitate limitată" a spaţiului său intim. Această fantă de vizibilitate spre spaţiul intim este nu doar o cale de acces la interiorul meu, ci şi, în acelaşi timp, modul prin care locul public (aici strada) se intimizează la rândul său, căpătând acest aer prietenos de salon descoperit: o parte din acea "blândeţe care se aşează peste faţa lucrurilor" (Lévinas, 131) pe care familiaritatea şi intimitatea - însumate de succesiunea de case pe lângă care trec - o generează împrejurul meu îmi este îngăduită, oferită chiar fără teamă şi mie, anonim trecător nocturn.

1 comentariu

  • dinspre ferestre...
    [membru], 20.01.2009, 11:57

    Interesant articolul, atât din punct de vedere cultural, dar şi social.
    Acest tip de fereastră - anglo-saxon:
    - Dezvoltă şi dezvăluie un tip de civilitate (şi calitate a civilităţii) în care individul ŞTIE că are o valoare, pe care societatea i-o respectă, totodată, cunoscându-şi (şi asumându-şi) limitele, ca PARTE a unei colectivităţi (prin care şi capătă valoare).
    - Impune şi presupune un tip de respect care, în general, nu ne prea este accesibil...

Publicitate

Sus