Monologul Voinicului

Citiţi un fragment din această carte.
Citiţi o altă cronică a acestei cărţi.

Literatura nu este un parc naţional, în care, prin definiţie, trebuie să fie protejate nişte specii, literatura este în esenţă un cîmp de luptă, nimicitoare uneori, gama mijloacelor utilizate în această luptă este mare (...). Iată că la Editura Lampa i Iskra Boza a apărut romanul Dorotei Maslowska, intitulat Războiul polono-rus sub steag alb-roşu [1].

Este debutul unei autoare născute în 1983, debut surprinzător de expresiv; altădată, în asemenea cazuri, se folosea expresia eveniment literar. Reiau această sintagmă, şovăind, întrebîndu-mă dacă nu este cumva anacronică, dar cu deplină convingere în ceea ce priveşte conţinutul. Ar fi suficiente, de altfel, împrejurările acestui eveniment: debuturile literare semnificative înainte de vîrsta de 20 de ani reprezintă o raritate în sine, o tînără de nouăsprezece ani care debutează - nu în poezie - este o raritate nemaiîntîlnită, iar o tînără de nouăsprezece ani care anunţă o proză frapantă - o raritate şi mai mare. Cartea apare pe piaţă, fapt pentru care, evident, trebuie să-i fim recunoscători editorului Pawel Dunin-Wasowicz (deşi, la drept vorbind, publicarea ei nu este neapărat un merit, în schimb nepublicarea cărţii ar fi fost un scandal). Cartea, prin urmare, a fost tipărită şi a ajuns în librării, însă, pe copertă figurează o notă de "recomandare" semnată de Marcin Swietlicki [2] cu titlul "Marcin Swietlicki vă recomandă". Desigur, nota cu pricina este amplasată în aşa fel, încît, dacă în realitate s-ar întîmpla ca unui cititor obişnuit, unui om normal, unui trecător întîmplător să-i cadă în mînă volumul (iar cărţile Editurii Lampa i Iskra Boza, din păcate, nu ocupă spaţii exagerat de mari în librării), după citirea notei lui Swietlicki respectivul ar face un singur lucru: l-ar arunca într-un colţ. Swietlicki, cu uşurinţa diabolică a unui glumeţ aflat la vîrsta de mijloc, declară pe copertă că, probabil, autoarea este spion rus şi a scris cartea pentru a se putea mişca nepedepsită în realitatea noastră poloneză şi ca să ne arunce nouă, polonezilor, praf în ochi. Mai declară că n-ar dori s-o întîlnească pe Dorota Maslowska niciodată în viaţă, de teamă că ea ar putea stoarce din el tot ce are mai de preţ şi doar în beneficiu propriu, în maniera ei de spion rus; însă încununarea întregului său îndemn plin de culoare este aprecierea plastică a romanului, etichetat drept "o bucată de carne literară uşor stricată".

La o ofertă care promovează în acest fel opera autoarei cărţii, Voinicul, eroul şi naratorul prozei Maslowskiei, ar spune: "Gata cu prostiile, cu mila, cu scrupulele care m-au amăgit pînă acum". Gata, cu atît mai mult cu cît, în mod abil, greutatea cărţii Dorotei Maslowska şi măsura talentului acesteia sînt diminuate prin nota de desfiinţare a lui Swietlicki ("a meritat să trăieşti 40 de ani, ca, în sfîrşit, să citeşti ceva atît de interesant" - face el o poantă generoasă, dar nu într-atît de generoasă: nu ceea ce a scris autoarea este important, important este ceea ce el a citit, afirmaţie care îmi blochează mie drumul spre esenţa enunţului lui, deşi, bineînţeles, însuşi faptul că-mi blochează drumul este semnificativ). Cel mai important lucru, în pofida aparenţelor, aici se găseşte, în măsura talentului scriitoarei, această măsură este pur şi simplu atît de remarcabilă, încît depăşeşte lejer obstacole, precum asemenea fariseice note de recomandare.

Am să spun altfel: această fată tînără în acte are în sine o formidabilă maturitate scriitoricească şi un asemenea dar de a stăpîni limba polonă, darul de a descoase, de a întoarce, de a stoarce de resurse limba şi de a-şi face din ea o limbă proprie, specifică, pe alocuri macabră şi periculoasă, întotdeauna deosebit de poetică, încît posibilităţile unei viitoare evoluţii par a fi aici nemăsurate. Dacă la această vîrstă cineva reuşeşte atît de bine, practic aproape că ţi-e frică să te gîndeşti ce va fi mai departe.

Poate că, într-un fel, Swietlicki are dreptate, poate că trebuie să fim mai atenţi la Maslowska asta, nu numai să îndreptăm spre ea un suflu distrugător (la urma urmelor, o vorbă veche rusească zice: "Omorîţi-i cît sînt încă mici"). Chestiunea e că talentul excepţional al noii scriitoare este şi el, în esenţă, un talent ostil. Monologul Voinicului abundă în tot felul de lucruri respingătoare, incorigibile, ticăloşii, este, bineînţeles, şi un monolog de iubire, dar şi o viziune a lumii într-o totală dispersie, fragmentul pe care-l citez nu spune prea multe, ceva totuşi transmite: "Magda intră, dar fără Irek. Arată de parcă s-ar fi întîmplat ceva, de parcă s-ar fi descompus în elemente primare, părul într-o parte, geanta în altă parte, fusta-n stînga, cerceii în dreapta. Dresurile, mînjite peste tot cu noroi, în stînga. Chipul în dreapta, din ochi îi curg lacrimi negre. De parcă, trecînd prin parc, ar fi luptat în războiul polono-rus, de parcă ar fi fost călcată în picioare de întreaga armată polono-rusă. Simt cum îmi revin toate sentimentele. Întreaga situaţie. Socială şi economică din ţară. Asta-i ea, cu toate ale ei. E beată, e distrusă. E high, e dusă. E mai urîtă ca niciodată. Lacrimi negre i se preling pe bărbie, pentru că inima îi e la fel de neagră precum cărbunele. Pîntecul ei este negru, rupt. Un fir tras se duce pe tot pîntecul. Din pîntecul ăsta o să nască un copil de culoare, negru. Pe nume Angela, cu faţa turtită, cu coadă. Cu copilul ăsta prea departe n-o să ajungă. N-o să-i dea drumul în taxi, n-o să-i vîndă laptele. O să zacă pe pămîntul negru de pe parcele. O să locuiască în sere. Mîncată de rîme, mîncată de viermi. O să alăpteze copilul cu lapte negru, de la pieptu-i negru. O să-i dea să mănînce pămînt din grădină." [3]

Am ales un fragment ceva mai puţin drastic, dar chiar şi aşa, din el se poate uşor conchide că drumul autoarei spre lista lecturilor şcolare obligatorii nu va fi aşternut cu petale de trandafiri. Scriitori irepetabili precum Bialoszewski [4] şi Czycz [5], cel puţin la prima vedere, patronează proza ei unică, rareori însă ceva ce de regulă este denumit experiment lingvistic însoţeşte acest tip de curaj. Şi, de asemenea, ştiinţa că arta literară autentică nu este o artă a gramaticii, ci arta de a pătrunde în minte, în creier. În romanul Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic, distructiv, maladiv şi scris în ritmul implacabil al unei limbi deformate, în afară de final, nu există nici o urmă a unor începuturi literare. Generaţia cea mai tînără, o generaţie bineînţeles complet pierdută, pentru că e coruptă cu totul de televiziune, de narcotice, de internet şi de sălbaticul capitalism polonez, această generaţie complet pierdută are un noroc formidabil, pentru că a dat o scriitoare, care o salvează.

(Jerzy Pilch (n. 1952) e prozator, critic literar şi publicist, semnatar al unei rubrici permanente a suplimentului Kultura al cotidianului Dziennik (din iulie 2008); a publicat foiletoane în paginile revistelor Polityka şi Tygodnik Powszechny. Laureat al premiului Fundaţiei "Koscielskich" (1989) şi al premiului Nike 2001 (pentru romanul La hanul Îngerul Puternic, 2000)

Note:
1. titlul original al romanului Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic;
2. Marcin Swietlicki (n. 1961) - prozator, poet şi muzician polonez, colaborator al săptămînalului Tygodnik Powszechny (pînă în 2004), recunoscut drept una dintre vocile cele mai personale ale poeziei poloneze contemporane. Laureat al Premiului Fundaţiei "Koscielskich" (1996), nominalizat la Premiul Nike (1999);
3. Dorota Maslowska, Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic, traducerea Constantin Geambaşu, Editura Trei, Bucureşti, 2008, p. 12;
4. Miron Bialoszewski (1922-1983) - poet, prozator, dramaturg şi actor polonez; autor al renumitului Jurnal din Insurecţia varşoviană (1970).
5. Stanislaw Czycz (1931-1996) - poet şi prozator polonez; a debutat în 1955, odată cu Zbigniew Herbert şi cu Miron Bialoszewski. A publicat mai multe tomuri de poezie, povestiri şi romane, inspirate de temeri existenţiale şi caracterizate prin viziuni catastrofice.

(Articol publicat în revista Polityka nr. 37 (2367) din 14 septembrie 2002, reprodus de Observator Cultural cu amabila permisiune a autorului şi a redacţiei revistei.)


Citiţi un interviu cu autoarea acestei cărţi.