Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Negruţu, copilul ales de soare


Ştefana Czeller

12.02.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Era într-o vreme îndepărtată, în cătunul Oropsiţii din Vale, un băieţel cu ochi albaştri şi păr roşu ca focul, pe care părinţii îl strigau Negruţu. De ce, vă veţi întreba, căutând eventualele greşeli de tipar? Iaca de aia, fiindcă toţi oamenii nu doar din familia lui numeroasă şi săracă lipită pământului, ci şi din întreaga aşezare aveau pletele negre ca pana corbului, în vreme de duşmanii lor din Oropsiţii de la Deal erau morcovii la coamă.

Tot nu v-aţi lămurit? Păi e la mintea cocoşului, zău aşa! Vă spun dară bob cu bob, să pricepeţi cum stă treaba şi să trecem la lucruri serioase. Oameni amărâţi cum erau ei, părinţii lui Negruţu şi-au dat repede seama că nu e bine pentru băiat să se simtă deosebit de toţi ceilalţi copii, ba chiar că unii ar putea să se întrebe dacă mumă-sa n-a umblat aiurea, fără lenjerie intimă şi pe la ceas de seară, când era codană. S-a întrebat şi tatăl lui Negruţu asta, dar ea s-a jurat pe viaţa soacrei că nu era aşa şi, ştiind cât de mare era dragostea între cele două muieri, bărbatu-său a crezut-o, chiar dacă nu l-a avut pe băiat niciodată la inimă! A spart deci mumă-sa singura oglindă din casă şi i-a zis de când a început a pricepe vorbele că e exact la fel cu orice băieţel din vecini.

Numai că, imediat ce a ieşit a se juca pe uliţă cu mingea ori a duce vaca la păşune, ceilalţi năpârstoci au tot râs de el, iar băiatul s-a prins că e ceva în neregulă.

A venit el, cu faţa plină de lacrimi, la maică-sa.
- Mamă, de ce zic băieţii de mine că-s copilul florilor? a întrebat Negruţu, ştergându-şi nasul de fusta deja jegoasă a femeii. Şi de ce râd de părul meu?

Mumă-sa adunase de dimineaţă cămeşile tuturor membrilor familiei într-un ciubăr şi le freca de zor, aşa că era cam cu mintea dusă pe urmele balonaşelor de săpun. L-a sărutat cum ştia numai ea şi a spus dară primul lucru care i-a venit la gură, fără să ştie ce urmări va avea.
- Fiindcă în pletele tale, copile, se adună razele soarelui şi apoi scânteie de li se opreşte tuturor răsuflarea. Iar ei sunt invidioşi pe atâta strălucire, fiindcă sufletul le e la fel de negru ca şi părul, măcar câteodată. Nu-i lua dară în seamă, ci gândeşte-te că măreţul soare te binecuvântează zi de zi.

Băiatul a ascultat-o cu atenţie şi n-a mai plâns deloc, iar ochii lui albaştri au prins un fel de licăr vesel care nu s-a mai stins niciodată. În fiecare dimineaţă, cum făcea ochi, ieşea în ogradă şi înălţa chipul spre cer, iar dacă nu era acoperit de nori, îi striga rotundului de foc de pe boltă:
- Bună dimineaţa, mândru soare! Mulţumescu-ţi pentru binecuvântarea ta cea blândă!

Face aşa azi, face aşa mâine, poimâine şi lunile trec, apoi se adună în ani, iar băieţelul cu ochi albaştri s-a prefăcut în flăcău tras ca prin inel, vrednic la muncă şi meşter la cântat din fluier de lemn de soc. De când l-a trântit cu nasul de pământ pe Grăsanul Văduvei, nimeni nu mai râde de el şi nu-i mai strigă vorbe de ocară pe la spate. Dar nici nu îl cheamă să stea la o voroavă şi un pahar de vinars rubiniu, iar fetele, când se întâlnesc pe uliţă, se uită repede în altă parte. Chiar şi costeliva satului se fereşte de Negruţu, fiindcă mai bine rămâne fată bătrână decât să aducă pe lume un prunc morcoviu la plete, pe care să-l scuipe până şi ursitoarele.

Degeaba doineşte Negruţu din fluierul lui că până şi dobitoacele se opresc din mers, iar păsările tac şi îl ascultă! A înţeles demult că fetele nu s-ar prinde cu el în horă, iar băieţii se tem de căutătura lui. Părinţii i s-au gârbovit, fraţii şi surorile nu vor să stea pe lângă el când ies pe uliţă, la cârciumă sau pe ogor, doar soarele îi luminează faţa, dimineaţă de dimineaţă. Îl salută şi acum, fără să uite vreodată să-i mulţumească pentru razele lui calde, doar că în voce i se strecoară uneori un tremur, iar fluierul îi plânge tot mai des.

Când a împlinit Negruţu 20 de ani, mumă-sa a murit. S-a stins pe neaşteptate, într-o zi lungă de vară în care a muncit pe ogorul Văduvei, cel de patru ori mai mare decât al lor. A venit acasă aprinsă la faţă ca părul lui Negruţu, dar nu s-a aşezat pe scăunelul cu trei picioare. A scos în curte încă un ciubăr de rufe şi, când soarele se îndrepta spre asfinţit, le-a terminat de spălat. A apucat să o întindă ultima pereche de nădragi pe funie şi a căzut ca fulgerată, cu mâinile bătătorite prinse de gât şi ochii holbaţi la ultima văpaie a zilei. Aşa a găsit-o chiar Negruţu şi, după ce şi-a anunţat restul rubedeniilor, s-a lăsat în genunchi lângă peretele de chirpici al casei.

Babele din cătun au venit s-o pregătească pe surata lor pentru ultimul drum, bărbaţii s-au pus lângă taică-su şi sticla de rachiu. Fraţii şi surorile au bocit cu măsură, cât să vază satul că le pasă de mama lor. Negruţu n-a scos o vorbă, n-a lăsat nicio lacrimă să-i curgă pe obraz. Doar a rămas cu spatele lipit de perete până în miez de noapte, când a căzut într-un somn lung şi zbuciumat. Ce a visat în orele acelea, nici el nu ştia, dar a doua zi dimineaţă s-a ridicat, a privit la soare şi a înălţat spre el pumnii.
- Atâţia ani ţi-am mulţumit pentru binecuvântarea ta, deşi mult m-a mai costat! Un singur om mă iubea pe lumea asta, şi pe el mi l-ai luat... Te blestem din toată inima mea şi nu vreau să-mi mai străluceşti în plete!

Iar după ce a zis asta, şi-a luat fluierul de lemn de soc şi l-a rupt în bucăţele mici, a scuipat mustos spre soare şi a scos cosorul de la brâul lui tătâne-su, care încă nu se trezise din beţie. Părul şi l-a tăiat destul de greu, deşi cosorul era ascuţit. A simţit pârâiaşele de sânge curgându-i pe piele, dar nu s-a oprit până nu a reuşit să-şi lase în colbul curţii şi ultimul fir. A sărutat-o pe mumă-sa pe frunte şi dus a fost.

A mers ore lungi, în bătaia duşmanului soare. A ieşit din sat şi nimeni nu l-a întrebat ce face, a bătătorit drumul spre Oropsiţii de pe Deal, dar abia a intrat în sat, şi oamenii şi-au asmuţit câinii pe el.
- Hoo, pleacă de aici, netrebnicule! Ţi-oi fi tăiat tu părul să nu vedem că e negru, da' noi ştim că nu eşti de-ai noştri! Valea, veneticule! îi strigau de-a valma bărbaţi, femei şi copii cu plete morcovii.

Colţii câinilor i-au rănit picioarele, pietrele aruncate de oameni i-au lăsat urme vineţii pe chip. A încercat să le spună că n-o fi de-al lor, dar nu e nici cum cred ei, însă când l-au întrebat cum îl cheamă a trebuit să le zică.
- Negruţu, a rostit şi hohote batjocoritoare l-au înconjurat, stârnind ecouri pe dealuri.

L-au încercat cu pumnii şi picioarele, l-au făcut una cu ţărâna şi abia când au obosit, l-au lăsat să se târască spre ieşirea din sat. Nu mai vroia să încerce chinul fiecărei respiraţii, dar mai tare îşi dorea să nu-i mai audă şi să nu le mai simtă răsuflarea, aşa că şi-a găsit culcuş în primul şanţ mai adânc de la poala pădurii. Auzeau în depărtare fiare urlând, dar nu-i păsa. S-a cufundat în uitare când soarele a dispărut de pe cer şi a sperat că nu se va mai trezi. Nădejdea lui a îmbibat noaptea, făcând boturile animalelor să freamăte şi inimile să le bată mai repede. O frică ciudată le-a cuprins apoi pe necuvântătoare, zbârlindu-le părul şi dezgolindu-le colţii. Lupi au ieşit de prin pădure în acea noapte, l-au privit şi l-au ocolit. Un mistreţ i-a amuşinat şanţul şi a râmat pământul cu ascuţiţii săi colţi, dar nu s-a atins de el. Cucuveaua s-a pus pe cântat pe ram, dar s-a oprit când Negruţu s-a mişcat în delirul lui.

Dimineaţa înnorată l-a găsit încă suflând. O ploaie uşoară a răpăit şi a mai spălat sângele închegat de pe el, dar nu a umplut şanţul cât să-l înece. Un iepuraş l-a adulmecat sfios, gâdilându-i nările cu blăniţa lui. S-a trezit Negruţu, a simţit junghiurile care îi munceau trupul şi a priceput că nu-i era încă dat să moară. A ieşit cu chiu cu vai din şanţ şi s-a mai târât până la umbra unui măr sălbatic, unde a rămas lat, trăgându-şi cu greu sufletul. Nu ştia pentru ce ar mai trebui să trăiască, acum că până şi soarele îl trădase. Nu avea însă putere nici măcar pentru a-şi lua zilele, şi a vegetat aşa, undeva între trezie şi întuneric al minţii, sub crengile bogate. Merele pădureţe i-au căzut în poală şi, în rarele momente de înţelegere, a muşcat din ele. Ploaia i-a udat iarăşi buzele, filtrată de frunzele verzi ale acoperişului său. Trupul i s-a întremat încet, fără ca mintea să o ştie, iar într-o dimineaţă, a deschis ochii larg şi şi-a dat seama că nu avea să-i mai închidă decât dacă i se făcea somn.

S-a ridicat încet Negruţu şi a privit în jur. Vroia parcă să mănânce şi altceva decât mere, dar nu avea de gând să plece din pădurea unde nimeni nu-i spunea că părul său nu avea culoarea potrivită. Încet-încet, şi-a încropit o colibă din ramuri, a adunat castane, alune, ghinde şi ciuperci, a mai găsit şi un prun sălbatic, ba chiar şi un izvor, mai în adâncul desişului. Cosorul care-i rămăsese în carâmbul cizmei şi pe care nu s-a gândit nicio clipă să-l scoată la cei care-l batjocoreau i-a fost de mare ajutor. Ca şi poveştile mumă-sii despre plantele pe care Dumnezeu le-a trimis oamenilor ca să le uşureze viaţa. Când chiar îl lua cu slăbiciune a pântecelui, mai meşterea o capcană şi prindea un iepure ori alt animal mic, dar căuta să nu verse sânge prea des. La urma urmei, ştia că animalele au fost mai miloase cu el decât oamenii. Soarele acum îl vedea doar printre ramurile groase şi îndoite ale copacilor, iar asta îl ajuta să-şi mai uite durerea, în vreme ce chipul mamei se pierdea într-un fel de icoană dulce şi neclară. Se sălbăticea ca vieţuitoarele ce-l înconjurau, iar părul începuse să-i crească la loc, rebel dar parcă mai puţin luminos.

A stat Negruţu în pădure luni pe care nu le-a numărat, iar vântul nopţii a început să-i înroşească prea tare obrajii şi să-l facă să se adune ghem în coliba sa, încercând să-şi acopere cu palmele găurile multe din cămaşa zdrenţuită. A îndurat cât a îndurat, dar când şi apa adunată în oala de lemn a îngheţat peste noapte, s-a uitat la imaginea sa din bulboaca izvorului şi s-a întrebat dacă vrea să sfârşească aşa. Primii fulgi îi cădeau în păr şi Negruţu şi-a dat seama că şi-a găsit un fel amar de fericire şi nu e dispus să renunţe la ea. A aşteptat înfrigurat să vină noaptea ca să iasă în drum, a înghiţit în sec şi a făcut primii paşi spre lume. Nu ca să se întoarcă în ea, ci ca să-i rupă o firimitură de agoniseală pentru a-şi păstra fiinţa departe de răutăţile ei. Cam aşa a gândit Negruţu când a intrat în Oropsiţii de pe Deal la ceas de întunecime a sufletului şi a pământului.

A căutat furişat o ogradă fără câini, căci îşi aducea prea bine aminte de "blândeţea" lor şi nici nu vroia ca dulăii să-şi trezească stăpânii cei miloserdnici. A găsit una, chiar la marginea cătunului. O casă scundă şi înclinată într-o parte, ca din desenul unui copilandru hututui, cu gardul rupt într-o parte şi la fel de părăginit ca şi ea. A înconjurat-o prudent, cu simţurile în alertă, ascuţite de timpul petrecut între copaci şi animale. A îndrăznit să arunce o privire pe geam şi a văzut o mogâldeaţă ghemuită în pat, aproape de jarul sobei. A cutezat şi a împins lama cosorului la îmbucătura uşii, iar lemnul a trosnit ascultător.

A intrat în încăperea mirosind a turtă dulce şi a busuioc, a apucat la repezeală vreo două straie de lână, fără măcar să se uite dacă sunt femeieşti ori bărbăteşti, şi a luat de pe masă o oală cu resturi de cartofi copţi. Avea tot ce-şi dorise, dar nu-i venea să plece. A făcut orbeşte un pas înapoi şi a călcat pe o scândură umflată a podelei vălurite. Lemnul a scârţâit trădător şi mogâldeaţa din pat s-a întors spre el. Atunci a văzut Negruţu că e o fetişcană cu ochi mari, de ciută, şi obraji rotunzi ca merele cele mai frumoase cu care se ospătase. O ameţeală ciudată l-a cuprins pe Negruţu, iar chipul roşcatei s-a topit în cele ale tuturor fetelor care nici nu vruseseră să audă de el. Părul ei a reflectat lumina focului, aşa cum o făcuse al său cu razele soarelui, iar buzele au început să se rotunjească într-un strigăt.

A aruncat Negruţu prada pe podea şi a strâns cosorul în pumn. Într-o suflare s-a prăvălit pe patul şubred, peste ea, astupându-i gura cu palma. A vrut să o oprească să ceară ajutor, dar acum, că erau alături, a început să fiarbă sângele lui Negruţu şi mintea i s-a întunecat ca noaptea, cerând răzbunare pentru toate chinurile lui şi potolire a vechii dorinţe. A ridicat cosorul la gâtul fetei, ca să ştie ce o aşteaptă dacă i se împotriveşte, şi a văzut în ochii ei temători că l-a înţeles. S-a pregătit să arunce cu noroi în soare, pătându-i frumuseţea înşelătoare pentru totdeauna. Dacă fata i s-ar fi împotrivit, ar fi făcut-o, dar ea doar s-a umbrit la chip şi l-a privit în ochi. Iar căutătura ei blândă l-a săgetat până în adâncul sufletului şi tot întunericul care se adunase în el s-a privit pe sine şi s-a speriat de ce a văzut.

A sărit de lângă ea şi, pentru prima dată, a plâns cu hohote de băieţel pierdut. A plâns pentru dorinţa deşartă de a fi iubit de tatăl şi fraţii săi, pentru toate jocurile la care nu a fost primit de băieţii din vecini, pentru roşeaţa obrajilor ignorată de fete, pentru fiecare lovitură, fiecare muşcătură de dulău şi fiecare ocară primită de la megieşii săi atât de diferiţi de el şi de la cei asemenea lui, dar pentru care era un străin. A plâns pentru viaţa chinuită a mumă-sii şi pentru că a pierdut-o pe vecie, dar mai ales pentru că nu avea nici măcar consolarea binecuvântării de către soare. Fiindcă uitându-se în ochii fetei aceleia al cărei nume nu-l cunoştea, a înţeles în sfârşit că atâţia ani şi-a sprijinit viaţa pe o iluzie. Iar soarele nu l-a ales niciodată, după cum nici nu l-a trădat, ci doar a vegheat nepăsător la mersul vremurilor.

Aţi vrea acum să vă spun că fata l-a înţeles şi l-a iertat, că a învăţat să-l iubească şi împreună au plecat mai departe, au ajuns într-un târg unde oamenii aveau deopotrivă plete aurii, morcovii sau ca pana corbului, şi felul cum arătau nu conta pentru nimeni. Că au trăit acolo ani mulţi şi fericiţi, iar copiii lor nu au privit spre soare decât ca să afle cât mai e până la ora prânzului. Aş vrea şi eu să vă spun asta, dar nu s-a întâmplat aşa. Negruţu a plecat singur din bordei, lăsând fata ghemuită sub păturile roase de şoareci. A plecat cu o bundiţă într-o mână şi nişte pantaloni mai groşi în cealaltă, fiindcă ştia că numai aşa poate supravieţui iernii. Şi chiar a reuşit să treacă de zilele geroase, fără să se mai ferească de sclipirea soarelui dar şi fără să o caute. Iar când a dat iar colţul ierbii, şi-a ridicat privirile spre cer şi nu a mai simţit decât dorinţa de a porni mai departe, spre capătul pământului sau măcar al drumului. Aşa a făcut, iar unde a ajuns şi ce i-a mai adus viaţa în cale, o ştie doar el. Cât despre fata cu ochi de căprioară, ea a mai visat urât o perioadă, până în ziua când a lăsat la marginea pădurii un ceaun cu mulţi cartofi copţi. Apoi şi-a găsit un flăcău de nădejde şi i-a făcut o droaie de copii, fără să afle vreodată ce s-a întâmplat cu oaspetele ei cel ciudat.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer