O vizită de Valentine's Day sau Rică din gaura de vierme

De ce mă priviţi în halul ăsta şi de ce v-aţi speriat? Ia ghiciţi cine sunt eu! Hai, veniţi-vă în fire, lăsaţi teama şi bateţi palma cu mine! Cine sunt? Hai, că nu-i greu de ghicit.

Mă priviţi cumva pentru că nu aţi mai văzut aşa nişte ochi?! Aveţi dreptate. Dacă mă înfurii, razele lor taie ca oţelul şi străbat blindaje de sute de centimetri. Dar fiţi pe pace, că nu mă dau grande! Sunt un tip liniştit. Am absolvit de mult dreptul şi am lucrat o jumătate de secol la New York Times.

Doamna care îşi plimbă nepoţelul în cărucior şi căţelul pufos şi speriat, cu urechi lungi şi blege, îşi face cruce şi rămâne cu gura căscată. Domnul de pe bancă, cel care poartă ochelari cu multe dioptrii, şi cu părul mai alb decât omătul ăsta, nu mai citeşte ziarul, a rămas perplex, cască şi el ochii mari şi îi mai şi freacă.

Doi tineri îndrăgostiţi, el de douăzeci, ea de şaisprezece ani, îl privesc curioşi pe bărbatul care pune întrebări la care nimeni nu răspunde şi trec mai departe.

Un stol de ciori îşi fâlfâie aripile, căutând un loc de aterizare pe crengile pictate într-un alb de zăpadă. Când stolul se aşează, ninge din nou pe aleea parcului.

Hei, cine sunt eu? Nu v-aţi dat seama? Domnule, nu aţi ghicit? Doamnă, înseamnă că nu aţi mai citit de mult nişte piese de teatru celebre. De fapt, de ce mă mai mir? Piesa asta n-a mai fost jucată de o jumătate de secol. Aveţi dreptate. De unde să ştiţi? Şi cum să vă amintiţi, dacă memoria vă joacă feste? Iar tinerii care au trecut adineaori pe lângă noi, de unde să aibă habar? El, major, nu are decât zece clase, a învăţat o meserie - poştaş - mi se pare, iar ea, minoră, n-a apucat să citească nimic din piesele creatorului meu, pentru că nu are timp. Vorba lui Topârceanu, vecinul meu de peste o stea: Când priveliştea-i sonoră, el major şi ea minoră, nu ţi-e gândul la alte alea. Te grăbeşti să ajungi acasă, la tine sau la ea, ori la un spectacol cu Sting sau cu Madonna, şi totul e OK de Ziua îndrăgostiţilor!

Hai că nu vă mai las să vă chinuiţi. Eu sunt Rică. Ce? Cum care Rică? Venturiano din Noaptea furtunoasă a lui nenea Iancu! Care Iancu?! Păi, Caragiale! Acum aţi venit de-acasă? Mă bucur.

Vă spun secretul meu cel mai adânc. Am venit printr-o gaură de vierme din lumea de dincolo. Adevărul este că nu e chiar de dincolo, pentru că seamănă leit cu asta a dumneavoastră de aici. Şi acolo e Valentine's day, dar un pic mai târziu. E un decalaj de treisprezece zile, din cauză de fus orar sau vibraţii ale găurii de vierme, sau cam aşa ceva.

Mă întrebaţi unde e Ziţa mea. Văd că v-aţi adunat ciopor în jurul meu. Dacă juraţi că sunteţi toţi îndrăgostiţi, nu mă interesează de cine, merg mai departe cu istorioara mea. Bine, am înţeles. Sunteţi toţi îndrăgostiţi până peste urechi.

Ziţa mea nu mai e. Adică este, dar nu poate veni. E într-un cimitir de dincolo de gaura de vierme. E într-o raclă de cristal. O privesc, mă priveşte, dar nu ne putem vorbi, iar ea nu se poate ridica. Stă întinsă de peste optzeci de ani. I se trage de la o excursie într-o galaxie alăturată. A călcat strâmb pe un nour de stele şi i s-au betegit picioarele de la coapse. Am adus-o pe braţe şi am pus-o într-o raclă. Aşa-i la noi. Eu a trebuit să-mi găsesc o altă iubită şi am fost obligat să-i pun numele tot Ziţa.

Acum o aştept pe Ziţa cea nouă. E la coafor. Nu aici la voi, ci dincolo, la noi, la o prietenă de-a mea, coafeză. Nu am încredere în oricine.

Mă duc repede la Ziţa mea cea nouă. Merg cu ea la Ziţa mea cea dintâi, îi ducem un buchet de flori şi o ciocolată în formă de inimă. După aceea venim aici, în parc, să ne sărutăm şi să participăm la concursuri; poate câştigăm unul. Mergem apoi la hotel, nu spun la care, pentru că am organizat un banchet. Intrarea e liberă.

Ziţei de acum i-am cumpărat un Lamborghini, i-am tocmit un şofer ca să o plimbe cât e noaptea de mare.

Dacă trece cu bine de miezul nopţii, plec şi eu de la banchet şi urc în maşină. Am să încerc să trec înapoi prin gaura de vierme, împreună cu şoferul şi cu maşina, bineînţeles. Ar fi grozav! Acolo nu sunt încă maşini din astea bengoase. Le iau faţa duşmanilor! Ce să mai vorbim de Jupân Dumitrache!


Trimite o poveste (în word, cu diacritice) despre cum petrece ziua îndrăgostiţilor personajul tău favorit de roman pe adresa [email protected] până pe 24 februarie 2009. Cele mai bune texte vor apărea pe LiterNet. Mai multe detalii în invitaţia la poveste.