Şapou (în engleză, pentru că Marilyn nu ştie româna)
Dear Marilyn,
This is to say
I-LOVE-U & that i haven't forgotten u...
And how could i??
Everywhere i turn, u smile back @ me from
shop-windows & such.
So, here's a memento of a
double-dozen MM-windows that needs no explanation - especially since a picture is worth a thousand words.
(And i know that u know that i know a Marilyn picture is worth a billion words, right?
Picture this, in words...)
Poo-poo-pi-doo,yr faithful fan
als
Prima poză cu Marilyn:
mi-au făcut-o prietenii Ana Maria & Mihai în dreptul magazinului "L'univers de Leo" (!) din Paris, de pe rue de la Roquette. În timp, vitrina
s-a mai schimbat; Marilyn a rămas...
Originalul lui Warhol (în muzeul Warhol din Pittsburgh - cum era
să-l ratez?) şi, alături, un
colaj-copie (kitsch) în care capul lui Marilyn se iţeşte dintre
florile-soarelui ale lui Van Gogh... Iar eu între ele, ca un semn de exclamaţie probabil.
Cea mai tare (şi mai mare!) Marilyn văzută vreodată - pe calcanul unui bloc din Cannes... (Un "calCannes", aşadar.) Nu mai ştiu dacă ea a călcat pe la Cannes; dar nu se putea ca orăşelul celui mai important festival de film să
nu-i aducă un omagiu. Cam XXL, dar gestul contează.
O poză ratată, clar (am
făcut-o de vizavi, cred că pe Madison Avenue), dar e singura Marilyn pe
care-am găsit-o în NY - oraş în care a şi locuit... Îmi place cum steagul SUA îi mîngîie părul, ca un fel de Jasper Johns meets Andy Warhol ;-)
Normal, o prefer pe această Marilyn melancolică (din
Misfits) aninată de gardul de la Jardin du Luxembourg; rochia ei cu cireşe negre seamănă cu două petale din care iese
floarea-Marilyn străpunsă, parcă, de suliţele gardului...
Tot la Paris, pe rue Mouffetard - două ipostaze ale lui Marilyn: aceea canonică (dreapta jos) şi una semnată, cred, Cecil Beaton, cu tuburile de neon ca nişte bare de închisoare; tristeţea este aceeaşi.
Ultimul loc în care mă aşteptam să găsesc o Marilyn-în-vitrină: la Solothurn, orăşelul elveţian în care, dacă nu eşti atent să pleci la timp,
te-ngropi în plictiseală! O Marilyn încă starletă, dar deja melancolică...
Marilyn ca un fel de reclamă la cochetăria pariziană. Pare indiferentă la ele, uşor stîngace în splendoarea formelor sale, privind dincolo - şi, de fapt,
dincoace: acea privire a ei care era mai curînd o reclamă la propria interioritate...
Iarăşi Marilyn
într-un magazin... Imaginea ei e făcută parcă să fie dublată, reduplicată la infinit - marcă a unei serialităţi consumiste. Unicitatea ca reluare a perfecţiunii (în caz că nu
ne-am prins din prima!). Şi acea pernă de blană - ca un memento cald, cochet şi pufos pe un sarcofag de piele neagră.
Marilyn "preţuită" (normal) alături de Elvis ce se pregăteşte să hipnotizeze un cîine, iconurile absolute ale Americii anilor 50 devenite cutii... Dar Marilyn pare să evadeze, aspirată de unda aceea albă din dreapta; eticheta cu preţul e o glumă, ca şi Elvis-cu-cîinele.
Iarăşi eu-cu-Marilyn. De astă dată
m-am fotografiat singur, cu chipul ei ieşind din capul meu de
parc-ar fi o bulă de bandă desenată... la ce mă gîndesc (= lol). Dar coincidenţa atîtor negruri mă nelinişteşte; e poza unui doliu care nu se mai termină.
Din nou Marilyn reduplicată,
într-o vitrină din Halele pariziene. Detaliul care mă amuză/înduioşează: "vitrinierii"
i-au vopsit rochia în bleu, ca să se asorteze cu obiectele etalate la vînzare... Probabil că ea ştie, de aceea şi rîde.
(Aproape) rîde şi la Toulouse, în celebra poziţie gen "ofrandă", cu bijuurile de la Harry Winston (sau Tiffany's?) cărora le face reclamă şi în
Gentlemanii preferă blondele, şi în
Cum să te măriţi cu un miliardar...
Aceeaşi Marilyn în dublu exemplar, căreia i
s-au atîrnat (culme a kitschului) medalioane şi cercei cu inimioare de aur - e clar că nici Harry Winston, nici Tiffany's, pentru că imaginea nu e din Manhattan, ci din Marais, la Paris... Umor involuntar: Marilyn este aceeaşi, bijuteriile sînt diferite!
Bun, sigur că nu putea să lipsească - numai că, pentru orice cinefil (sau, ca mine, marilynofil) care se respectă, imaginea nu se pupă cu numele sandwicheriei: scena e din
7 ani de căsnicie, titlul e (din)
Unora le place jazzul... Dar negustorii ştiu că, în imaginarul colectiv, cele două au un singur numitor comun: Marilyn.
Vă mai amintiţi? Este intrarea în acel magazin cu perniţa de blană albă pe un sarcofag de piele neagră... De astă dată, conexiunea imaginilor e mai subtilă: rochia suflată de curentul de la metrou, pe frontispiciu, şi aceeaşi poză cu Marilyn - în caz că nu
v-aţi prins. Un racord pentru cinefilii amnezici.
Rochia originară (din
7 ani de căsnicie), doar că - şi aici -
s-a strecurat un soi de
joc-ghicitoare: este vorba, de fapt, despre imaginea
publicitară a filmului! Mutra mea (pozată de Maria) arată destul de clar, sper, că eu
m-am prins;-)
Şi
ne-am întors (cîţiva ani după) la magazinul de pe rue de la Roquette, "L'univers de Leo"... În poza precedentă, deasupra lui Marilyn era Audrey (dar Maria a
scos-o din cadru); aici, Audrey este sub Marilyn. Cinefilii ştiu că Marilyn a fost prima alegere a lui Truman Capote (prietenul său) pentru a o juca pe Holly Golightly în
Micul dejun la Tiffany. Întrebare încuietoare: cine este cel care se pregăteşte să o sărute (pe Marilyn!) în poza din mijloc - cea pe care scrie "LIFE" (sus) şi "Cotton" (jos)?
Marilyn la Veneţia, la doi paşi de hotel Excelsior, în vitrina unei 'tabaccherii': întîlnirea între două minuni, nu? (Citatul ei spune tot!)
Trimite o poveste (în word, cu diacritice) despre cum petrece ziua îndrăgostiţilor personajul tău favorit de roman pe adresa
[email protected] până pe 24 februarie 2009. Cele mai bune texte o să apară pe LiterNet. Mai multe detalii în
invitaţia la poveste.
