My Funny Valentine

Matt Damon, microfon din anii '50 şi ochelari cu ramă groasă. Tom Ripley vrea să fie Dickie Greenleaf. Tom Ripley este Dickie Greenleaf. Şi tocmai când Gwyneth, alias Marge (sau Marge, alias Gwyneth), mai mai să creadă şi ea... plasma e invadată de petale roz, o domnişoară în uniformă urbană îşi urlă iubirea la un microfon din anii 2000, performând un ritual outdoor declarativ, printre panglicuţe, porumbei şi inimioare de carton, toate decor, cu variante miniaturale de plastic, de vânzare pentru 9 lei bucata. Mai cer un ceai şi constat că nu au verde, nu au de vanilie, nu au de verbină, au de petale de trandafiri şi de iasomie. Beau ceai de iasomie, la fel de roz ca şi... celălalt, aşteptând să cânte mai departe talentatul domn întrerupt de publicitate.

Şi, tocmai când nervii mei încercaţi de valentine sunt gata să capoteze... apare el. Exact aşa cum mi-l imaginez din clasa a şasea, când ne-am întâlnit prima oară, în cartea colegei mele de bancă, din vremea aceea, care nu prea-l aprecia. Pentru că, să fie clar, Mr. Darcy nu are nimic din Colin Firth. Şi nici din Matthew Macfadyen. Darcy "al meu" (la care şi Austen a contribuit puţin) e înalt, neguros, impecabil, cu o voce frumoasă pe care o foloseşte extrem de rar, orgolios, dezgustător de inteligent şi încântător de spiritual. Nu, nu ador Mândrie şi prejudecată, nu mă omor după surorile Bennet, Bingley mă plictiseşte îngrozitor, pe Wickham îl găsesc cu totul banal, dar Mr. Darcy... Mr. Darcy e cu totul altceva!

Aşa. Şi, cum spuneam, vine el spre mine, se aşează elegant pe canapeaua de piele, mă priveşte intens şi, când deschide gura să facă o remarcă despre irezistibila mea prezenţă, care-l farmecă în ciuda barierelor sociale care ne despart, ţop!, apare o blondă cu voce piţigăiată care-i întinde un cartonaş (roz, bineînţeles că roz) cu Happy Valentine's Day şi-l întreabă ce vrea să bea. Darcy, încă năucit de irezistibila mea prezenţă, optează absent pentru un Cosmopolitan. Petrecem vreo două ore ochi în ochi, el povestindu-mi despre Pemberley, printre confetti roz care curg în neştire pe redingota lui de catifea neagră până când se ridică, îmi întinde mâna şi... fatalitate!, alunecă pe un trandafiraş de hârtie proaspăt aruncat pe jos de un cuplu care se pupă frenetic la masa vecină. Eu mă grăbesc să-l ajut să se ridice, vag dezamăgită de această inadvertenţă literară. El, lovit la cap acum, pare însă şi mai cucerit de prezenţa mea, aşa că-mi trece repede.

Îl plimb prin oraş, să vadă şi el cum arată Bucureştiul în februarie. El nu înţelege mare lucru, dar se animă tot când dăm peste un târg cu ursuleţi de pluş, bombonele în poleială roşie şi alte accesorii de sezon. Probabil seamănă cu iarmaroacele de secol nouăsprezece şi îi transmit o indefinită senzaţie de familiaritate. Imprevizibil întotdeauna, încearcă să-mi cumpere o inimă de ciocolată, dar constată, în ultimul moment, că nu dispune de moneda locală. Eu mă ofer să achit cu RONi, dar mândria lui e atât de rănită încât nici măcar şarmul meu personal nu mai poate remedia momentul de stânjeneală care se strecoară între noi. Şi, fix când eu mă agit exact ca fetele Bennet pe lângă el care, de atâta încruntătură, a ajuns să aibă ceva din Frida Kahlo, un fotograf amator ne trânteşte o poză la minut, pe fundal pătat cu aceeaşi inconfundabilă nuanţă trandafirie şi ne invită să achiziţionăm instantaneul dalmaţian contra sumei de 10 lei. Darcy trece pe lângă el, gata să-l cravaşeze de atâta orgoliu rănit şi se opreşte spumegând lângă un cuplu emo, cuprins şi el de emoţia apropiatei primăveri. Mie, sincer, mi se pare că exagerează şi văd relaţia noastră din ce în ce mai improbabilă.

Ne plimbăm mai departe, în tăcere. Pe lângă noi trece o maşină din care radioul urlă All You Need Is Love. Evident, Darcy nu a auzit de Beatles. E ursuz şi îi tot dă cu Georgiana în sus, Georgiana în jos şi Lady de Bourg a făcut şi a dres. Eu nu-mi mai amintesc exact ce se întâmplă cu Georgiana, în carte, dar pe Lady de Bourg o intuiesc capabilă să mă sape, exact cum a făcut şi cu Elizabeth, aşa că nu încurajez niciunul dintre subiecte. Se lasă o tăcere grea, în care meditez la avantajele şi dezavantajele educaţiei victoriene. Când să trecem pe lângă o tufă jumate uscată de neidentificate floricele galbene, Darcy se întoarce pe neaşteptate spre mine şi mă sărută impetuos, inspirat, probabil, de cadrul romantic. Mă simt fulgerată de două gânduri simultan. Primul este că purtarea lui e inadmisibilă şi că era mult mai seducător în carte, când nu avea accese mainstream. Al doilea e că pur şi simplu nu pot să-l prezint nimănui pe "prietenul meu, Fitzwilliam".

Intrăm într-un pub, să bem o ciocolată caldă şi să vorbim despre noi. Aici, însă, Beyonce cântă, dată la maximum, All the Single Ladies şi eu mă tem să nu creadă, apucat cum e, că e vreo aluzie. Nu putem sta de vorbă, că nu ne auzim. În plus, pe el l-a pocnit o durere de cap feroce, probabil de la muzică şi de la chestiile alea roz pe care le-a băut. Ne oprim la farmacie şi îi cumpăr un analgezic uşor, eliberat fără reţetă. El, manierat, în ciuda derapajului de mai devreme, observă că s-a întunecat şi se oferă să mă escorteze la conacul meu. Eu n-am inimă să-l plimb cu metroul, la câte şocuri a suferit azi. Hotărăsc să ne despărţim la Piaţa Victoriei, spunându-i că am un castel în zonă. El se uită la mine admirativ, ca la o femeie emancipată, care circulă singură şi-mi scrie repede, pe spatele bonului de la farmacie, câteva cuvinte pe care nu le înţeleg, că sunt prea înflorite literele. Sper că nu este o valentină. Chiar dacă este, însă, am să-l iert, că a avut o zi grea.

Sunt înapoi pe canapeaua de piele, cu ochii zgâiţi la plasmă. Matt Damon şi-a reluat melodia, dar ea nu pare să atragă pe nimeni. În curând e dat pe MUTE. Cu un oftat, plătesc ultimul ceai roz al zilei şi o pornesc prin oraşul invadat de iubire, spre casă, unde plănuiesc să-mi descopăr o nebănuită pasiune pentru film noir şi romanul dialogic. Primesc şapte cartonaşe diferite Happy V-Day până ajung acasă, unde, în ciuda rezoluţiilor, mă reped la cartea lui Austen. Încet-încet, revin cu picioarele pe pământul secolului XIX... Mai târziu, îmi propun să-l caut pe Matt Damon pe youtube. În carte, Darcy tocmai s-a împăcat cu Elizabeth, fără urmă de valentină.


Trimite o poveste (în word, cu diacritice) despre cum petrece ziua îndrăgostiţilor personajul tău favorit de roman pe adresa [email protected] până pe 24 februarie 2009. Cele mai bune texte o să apară pe LiterNet. Mai multe detalii în invitaţia la poveste.