Oile

Bună!

Sunt Liz Gilbert. Poate vă aduceţi aminte de mine din cartea aia pe care din cauza titlului şi a faptului că era recomandată de multe reviste glossy, nu aţi luat-o de pe raft la voi acasă decât după vreo două luni. Şi atunci, dintr-un impuls de genul: Cumpărături la supermarket - raionul reviste (glossy, of course) - întoarcere 180° - un gest rapid şi eram între brânzeturi şi apă plată! Mi-aţi citit cartea într-un weekend, apoi m-aţi recomandat amicilor cu care nu aveaţi ce povesti la un ceai verde: "Tipa e extrem de funny şi e de-a dreptul nebună (în sensul bun) dacă a inventat toată chestia; dacă nu, e curajoasă."

Mulţi vor crede că Liz trăieşte acum, împreună cu soţul ei brazilian găsit în Indonezia, era iubeşte. Aşadar ar fi un pleonasm, o întrebare retorică, să-i ceri să descrie cum îşi petrece Valentine's Day! Sau Dra-go-be-te-le - pentru că cei ce mi-au cerut-o sunt din România (come again?), corespondentul aniversării mai sus amintite. Am googleit şi am aflat că sunt şi ei de provenienţă romanică (recunosc, de aceea şi dau curs invitaţiei). Deja mă ia cu foame - oare au şi ei paste aşa bune ca în Italia?

Mă ştiţi voi pe mine - directă şi spontană. De aceea nu voi încerca acest articol românesc despre cât de bine îmi merge, ce mă iubeşte soţul şi cum vom petrece seara la o cină romantică pe acoperişul blocului, înconjuraţi de multe plante tropicale care să ne amintească de Bali, locul unde ne-am cunoscut. Vă pot spune că viaţa mea nu s-a încheiat după ce mi-am publicat memoriile din ultimii doi ani. Ştiu, m-au învăţat şi pe mine la şcoală că memoriile se scriu mai către finalul vieţii - dar, să fim serioşi, de unde ştim noi când e finalul? De asemenea, ştiu că după un succes mare toată lumea abia aşteaptă să te vadă eşuând (mă rog, nu ştiu câţi afirmă asta cu voce tare).

În momentul de faţă sunt singură în NY, soţul având ceva de rezolvat în Brazilia. Eu lucrez la noul roman şi am câteva conferinţe de susţinut. Aş vrea să vă pot spune că după acea călătorie-în-căutarea-sinelui din eat/pray/love mi-am rezolvat toate problemele, pot dormi liniştită noaptea şi că vă sfătuiesc să faceţi la fel. Da, să dormiţi bine noaptea! Mă trezesc şi acum noaptea la ora 4 şi spirale de gheaţă şi căldură mă înconjoară concomitent. Nu, nu vreau să divorţez. Şi nu, nu m-am trezit acum că vreau copii. Mi-e teamă pentru succesul sau insuccesul viitoarei cărţi. Nu mă ajută nici măcar incantaţia Gurugita!

Ah! Acum îmi amintesc! Ştiam eu c-am mai auzit de România! Din reclama aceea de la Burger King, cu acei oameni care nu ştiau cum să mănânce un burger! Cu hainele alea ciudate... vai, dar sper că sunt făcute din lână de oi tunse, nu omorâte! Va trebui să mă interesez.

Aşa, vă ziceam că incantaţia m-a ajutat mult pentru a avea o linişte interioară în ultimii ani. Dar de o lună încoace, de când conştientizez că se apropie deadline-ul noii mele cărţi, iar mă cuprinde acea panică involuntară şi mă refugiez în baie. Guru-ul meu mi-a dat o nou cântec de meditaţie, dar nu-şi face efectul.

Vai de mine! Cică Dracula e originar din România! Se pare că Transilvania e în România! Vai, şi chiar eruditul istoric al religiilor, Eliade, e originar de acolo! Negreşit, e ceva ce mă atrage. Aş putea vorbi cu editorul meu să amân apariţia cărţii şi să fac o călătorie în această ţară. Poate îmi va veni inspiraţia pentru finalul cărţii şi voi reuşi să adorm noaptea întreagă. Dacă îmi va ieşi şi de această dată, voi patenta această reţetă de apariţii de bestsellere.

Felipe, will you join me? Atraversiamo! (recunosc, era un titlu posibil pentru acest articol).

Trebuie neapărat să văd cum e cu hainele alea!