Valentine în Turnul sinucigaşilor

"14 februarie, rahatul ăla de sărbătoare (scuză-mă Maureen) inventată de companiile americane ca să mai facă şi ele nişte bani. Nu văd de ce a trebuit să ne adunăm ca idioţii toţi aici să ne jucăm de-a oamenii normali. Ce r...t (of, r...t, scuze Maureen) noi suntem oameni normali? Abia au trecut câteva zile de când ne-am urcat în Turn, iar acum celebrăm iubirea? Păi ce iubire? Eu am ieşit numai cu nenorocitul ăla de Chas şi n-ar fi fost în stare nici să meargă până la colţul străzii să cumpere o nenorocită de lalea... dar să pregătească o întreagă zi romantică."

"Mie mi se pare drăguţ, mai ales că cei de la centru au fost destul de drăguţi să aibă grijă de Matty tocmai astăzi. Nu aveau seară de quiz, s-a amânat pentru mâine, aşa că am putut să vin şi eu. Sper să fie o zi frumoasă să ne amintim cu toţii peste ceva timp de momentul ăsta."

"Nu vă mai plângeţi atât, că nu de asta v-am adunat pe toţi aici. Eram sătul de stradă şi astăzi oricum lumea e prea zgârcită, toţi sunt pierduţi în romantismele lor şi nu vor să-mi mai lase şi mie un ban. Şi dacă tot ne-am adunat aici haideţi să vedem ce putem face astăzi."

"Eu aş putea să o sun pe Penny şi să petrec o zi plăcută cu ea în loc să pierd timpul pe aici. Dar dacă tot am promis să vin haideţi să facem ceva. Dacă tot am pornit pe acest drum..."

"... al pierzaniei", se auzi Jess pe o voce foarte slabă. Să le promită oamenilor aceştia că îşi va tempera limbajul şi va încerca să nu mai fie aşa rea a fost o prostie.

"... al unei noi vieţi în care mă ţin de promisiuni".

Cu toate acestea nici unul dintre ei nu părea să ştie ce să facă. Sentimente importate nu ştiau să găsească oricât de mult ar fi căutat între rafturile hypermarket-urilor din jur. Cu toate acestea se hotărâseră din ziua în care coborâseră din turn că vor lupta pentru ceea ce altora le vine natural. Aşa că de undeva, din aerul umed al zilei de februarie, din aburii care ieşeau din cafeaua Starbucks din faţa lor, trebuia să vină o idee.

"Am putea să mergem în parc să ne uităm la lumea care trece."

"Şi unde vezi tu romantismul acolo Maureen, mai bine rămâneai acasă să pierzi timpul lângă băiatul tău", îi adresă Jess cu o privire plină de răutate şi deznădejde că femeia asta ar putea vreodată să ştie să facă ceva ce ar putea face o diferenţă în viaţa ei.

"Până la urmă, la naiba, nici unul dintre noi habar n-are ce e ăla. Iar tu, Jess, cu atât mai puţin, aşa că nu te mai răţoi degeaba la Maureen. Propunerea mea ar fi să plecăm din oraş, să fugim undeva unde nici unul n-a fost niciodată. Undeva departe şi neaşteptat."

"Bine că eşti tu deştept. Fie, uite am o hartă în geantă. Închide ochii şi să te vedem cât de norocos eşti. Pune degetul pe o ţară şi acolo unde pui tu degetul acolo mergem. De acord?"

"Nu ştiu ce să zic, e cam riscant, nu ştim unde ne ducem, s-ar putea să fie periculos. Şi mai e şi băiatul meu, nu pot să-l las la nesfârşit la clinică."

"Până acum am tăcut, v-am lăsat să vă certaţi degeaba, dar cum spuneam dacă tot am ajuns aici de ce nu? Măcar o dată în viaţa cât o mai fi şi din asta că turnul tot acolo e, să facem şi noi ceva. Jess, dă-mi harta. JJ să nu tragi cu ochiul, ţine ochii închişi."

"România?? Ce rahat (scuze Maureen) de ţară e aia? E în Europa?"

"Off, Jess normal că e în Europa, e ţara lui Eliade care a explorat religii, a lui Cioran cu tragediile sale, a lui Ionesco cu teatrul absurd. Jess, chiar ar trebui să pui mâna pe o carte din când în când să mai deschizi şi tu ochii."

"De ce? Ca să ajung ca tine? Nu, mersi!"

"Gata, a rămas stabilit mergem în România. Sper să fie totuşi destul de civilizat. Acum mă duc să caut informaţii să facem rezervări de avion. Revin imediat."

Cât Martin era plecat să caute un loc mai liniştit de unde să dea telefon la Heathrow, urmele de îndoială au început să se prindă cu toate ţintele de fiecare sinapsă a fiecăruia dintre cei de la masă. Să plece aşa... pur şi simplu, să lase totul în urmă parcă era prea mult.

Nu de alta, dar cum se mai putea duce Maureen la quiz-uri? Poate cei din România nici măcar nu ştiu să joace aşa ceva, darămite să mai ia în considerare şi limba care probabil nu o va putea deosebi de chineză sau oricare alta.

Nici lui Jess parcă nu-i surâdea, prea suna scenariul cunoscut, doar aşa făcuse şi sora ei acum ceva timp, nu era rândul ei, în toată revolta ei să îi facă pe părinţii ei să sufere cum făcuse Jane.

Iar JJ, cântatul pe stradă nu era mare afacere, dar era ceva... dacă în România nu există cântăreţi la colţ de stradă? Sau dacă oamenii sunt atât de răi încât să nu dea nici un ban pentru ei? Risca să moară şi de foame şi să-şi piardă totul.

Astfel înainte de a veni Martin fiecare din ei se ridicase încet de la masă, spusese grăbit o scuză celorlalţi şi dispăruseră. Până la urmă nici unul nu ştia ce e ăla romantismul, ce rost avea... S-au întors cu toţii de unde au plecat.

Maureen şi-a vizitat băiatul la spital şi a petrecut o după amiază plăcută în compania celor doi asistenţi pe care acum îi vedea ca pe copiii ei aproape. Şi ei o aşteptau cu o surpriză, de atunci vor muta serile de quiz-uri la ea acasă, să poată participa de fiecare dată.

Jess s-a întors la timp pentru masa familiei, cum n-a mai reuşit să ajungă din ziua în care a dispărut sora ei.

JJ şi-a reluat locul pe stradă. Ce n-a ştiut era că pe strada aceea era o casă de discuri, iar omul care tocmai i-a aruncat o bancnota de 50 de lire este un cunoscut producător.

Iar Martin.... ei bine, în căutarea unui loc liniştit pentru a da telefon le-a găsit pe fiicele lui care se aflau la o mare plimbare. Şi acestea l-au convins să le ducă la o îngheţată la McDonalds.

Până la urmă ei nu ştiau ce-i romantismul... tot ce ştiau era chiar acolo în vechea lor existenţă.


Text inspirat de Turnul sinucigaşilor de Nick Hornby.