July Morning

Simfonie blues-rock de anvergură, alături de Stairway to Heaven - compoziţie Led Zeppelin, este July Morning (ar mai intra aici şi Child in Time, faimoasa compoziţie marca Deep Purple).

Uriah Heep nu este trupa mea favorită, dar am câteva sonorităţi care îmi plac în mod aparte: Easy Livin', Lady in Black, Gipsy, Sweet Lorraine. Capodopera trupei Uriah Heep este, însă, fireşte, cum altfel?, July Morning (1971). Deşi textul este întrucâtva patetic şi melodia trece prin riscul unor sonorităţi excesiv sentimentale vocal, aici stilul contrapunctic şi structura sunt realizate prin îmbinarea ingenioasă a claviaturilor, vocii, chitării şi percuţiei - rolul esenţial cred că îl are, totuşi, orga electronică mixată cu chitara. Dar la fel de mult, oricât aş vrea să nu fie aşa, este esenţial fluxul emoţional. Din această pricină, July Morning este o compoziţie care pedalează pe o stare sufletească extremă, să zicem - atac de melancolie acută etc. Îndrăgostiţii pătimaşi, de pildă, pot cathartiza pe această melodie, pentru că ea îi conţine şi chiar izbuteşte să îi descarce (şi încarce) emoţional, până la un punct.

July Morning mizează enorm pe atmosferă şi pe o nostalgie făţişă, care taie răsuflarea (e chiar o suferinţă de tip dostoievskian prinsă în acest insectar muzical!). Apoi mai este ceva: senzaţia sonoră de păpuşă rusească - sonorităţile se nasc una din alta şi se completează, într-un elan germinativ infinit, dilatabil continuu, de aici fascinaţia şi senzaţia celui care ascultă melodia că se scufundă într-un vârtej, într-un taifun de cercuri concentrice. Avem de-a face, ritualic, cu marsupii sonore care se dezvoltă în cascadă. Fraza muzicală nu este complicată, dar are, ca şi în Child in Time, Stairway to Heaven sau Smoke on the Water (şi multe altele) structura de fugă, cu reluări obsedante, spiralate, ce provoacă adicţie.