Noi şi-ai noştri (I) - Replace all (Colcăiala), de Ioan Lăcustă

După frica pe care, înainte de Revoluţie, securistul şi politrucul o răspândeau asupra comunităţii, observ la prozatorii noştri, în vremea din urmă, o veritabilă fascinaţie pentru personajele respective, trase din istorie în ficţiune.

Fantoma din moară, romanul Doinei Ruşti, interfera planul realist cu cel fantastic, conturând un profil aproape demonic al Securistului (cu majusculă), supravieţuitor şi manipulator al unor bune decenii din viaţa unor Comoşteni rurali. Cu Replace all (Colcăiala), ultimul roman al regretatului Ioan Lăcustă, ne deplasăm din Comoşteni în Şoptireanca, pentru a contempla un alt erou al timpurilor noastre, mai vechi şi mai noi: pe octogenarul general Goncea, ctitor de Biserică, de Bibliotecă, finanţator al Asociaţiei de persecutaţi politic, proprietar peste o bucată din pădurea Obancea, peste o vilă cât un palat, peste o sumedenie de afaceri ştiute şi neştiute şi - lucrul cel mai important - peste dosarele în care sunt închise şi puse la păstrare biografiile tuturor celorlalţi.

"Autorul nu este Dumnezeu, ci un securist", sintetiza inspirat Doris Mironescu, într-o cronică recentă la Fantoma din moară. Romancierul omnipotent şi naratorul ubicuu din realismul canonic sunt deposedaţi, şi în paginile dense ale lui Ioan Lăcustă, de atributele lor tradiţionale: "naţionalizate" cumva şi preluate, pentru a fi utilizate, de către bravi tovarăşi de hârtie. Lupta de clasă din anii '50, lupta pentru idealurile Cauzei (o abstracţiune ideologică) se transformă treptat, la aceşti factori de răspundere organizaţi piramidal, într-un război de lungă durată dus pentru propriile beneficii. Iar privilegiile lor sociale se convertesc narativ. Personajul ticălos avansează spre centrul Istoriei, ca şi al ficţiunii, ocupându-l, ajungând protagonist şi regizor, narator şi instanţă creditabilă. Singura instanţă creditabilă...

Goncea nu este, ci devine demiurgul rău al acestui roman colcăitor. Are din tinereţe un dinte împotriva preoţimii şi plăcerea sa maximă este să comande asupra câte unui popă înfricoşat, cu spatele curbat în faţa autorităţii lumeşti. Concurenţa dintre dosar şi ceaslov o vede şi o tranşează repede, în favoarea lui, bucurându-se în avans de preluarea întregii turme de credincioşi. Totul se discută, se analizează, se judecă şi se impune în sfera forţei, de unde morala a fost evacuată. Iar odată înstăpânit în vârful piramidei, Securistul are ambiţia nebunească de a remodela nu numai societatea românească, ci şi natura umană. Împreună, ele trebuie să-l servească.

Din acest punct al puterii absolute curg în jos, în toate direcţiile posibile, fire ce formează o textură indestructibilă. Ochiurile plasei sunt atât de mici, încât e imposibil ca existenţa unui ins, a oricărui membru al comunităţii, să nu se fi intersectat, într-un punct delicat, cu păienjenişul autorităţii. Goncea îi are pe toţi la mână fiindcă le cunoaşte în amănunt obligaţiile şi interesele personale, petele pe care ei se străduiesc să şi le ascundă, spaimele bine întreţinute de noi, ba chiar şi ticăloşiile pe care victimele noastre au ajuns să le facă mai întâi din frică; şi le-au continuat apoi productiv, din plăcerea şi profitul exerciţiului. Într-un mod figurat, toate personajele din Replace all sunt varietăţi şi virtualităţi ale Securistului Prim: secvenţe mai palide şi unităţi dintr-un complex uman diavolesc.

Ioan Lăcustă alternează această reprezentare geometrică a realităţii sociale înconjurătoare cu o alta sensibil diferită, abundentă şi minuţioasă, realist-satirică. Replace all şi Colcăiala, titlul şi subtitlul cărţii sale, pot fi înţelese ca metafore structurante ale romanului, dar şi ca două moduri distincte de a-l face să avanseze şi să capete volum. Pe de o parte vedem schema marii permutări, algoritmul "Revoluţiei de la Judeţeană" (copie în mic a "Revoluţiei de la Bucureşti"), programul de operare şi transfer de gestiune a unei epoci întregi. Aşa cum, în programul Windows, acelaşi cuvânt de zece ori repetat într-un text poate fi înlocuit simultan, în toate poziţiile, printr-un altul considerat mai oportun, tot astfel, în lumea autohtonă figurată de Ioan Lăcustă, un personaj poate deveni, peste noapte, din activist, disident, din ateu agramat, ctitor de biserici şi proteguitor al artelor; din exponent al lumii vechi, piesă indispensabilă a timpurilor noi.

Goncea intră în "textul" democraţiei cu uşurinţa cu care făcea şi desfăcea totul, în gazeta de perete a regimului defunct. Substituirea din roman are exact nefirescul devenit firesc la care am asistat şi de care ne-am impregnat în cele aproape două decenii scurse de la Revoluţie. Douăzeci de ani după 1989, mai nimic nu mişcă fără voia, consimţământul, dispoziţia, dispozitivul lor, al foştilor securişti deveniţi - prin replace all - faruri ale democraţiei şi cooperării euroatlantice. Bineînţeles, Goncea îi arată burduhănosului prozator Burtăncureanu, care îi scrie biografia romanţată, cum trebuie puse accentele: "Noi, continua Goncea, am făcut etapa istorică toată. Cincizeci de ani bătuţi pe muchie! Ce romantism şi idealism mai mare vrei?! Iar acum, dacă a fost să încheiem etapa istorică şi s-o predăm, că aşa-i la dialectică, nu tot noi trebuie să avem grijă cui şi cum s-o predăm?!" (p. 239); "- Adevărul, nene, te face sărac, calic, nu-ţi dă nimic. Cum e cu ăştia de la gazete, care o tot fredonează cu adevărul despre Revoluţia de la Judeţeană. Au prins vreun fir? Ştie ei ce e aia permutare? Predare, cu inventarul complet? A înţeles careva ce mare taină e acolo, la chestia aia, Replace all? N-a înţeles, dar se bagă toţi la fantezie şi frecare de talente, cu muci şi clăbuci, adică vezi bine, noi facem dreptate şi căutăm adevărul până-n pânzele albe! Dădu iar acuzator din mână spre Burtăncureanu. Acesta ridică încurcat, vinovat din umeri. Dădu să bâiguie ceva. - Da' tu ştii cum e pânzele albe ale adevărului?! Le-ai văzut vreodată, Burtăncurene? Eu le-am văzut, le-am trăit, le-am pipăit, le-am şi lins, ba, dacă mi-a ordonat superiorii, le-am şi halit. Le-am lins şi la iniţiativa mea, să nu le uit gustul. Ştii cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat şi călcat pe ele. Şi puţeau... A hoit şi moarte puţeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?! Se avântase în peroraţie. Burtăncureanu se foi nemulţumit. - Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar aşa, dom' general. E mai nuanţat, mai cu... (...) Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. - Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet şi lumină, care ai inovaţie la măscărădeli şi comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că ştii adevărul? Te pomeneşti că mai vrei să îl şi scrii la romanele alea ale tale! Burtăncurene, băiatule, vezi mă, că..." (p. 255). Punctele de suspensie nu mai marchează, în cazul de faţă, ameninţarea (maestrul Burtăncureanu e de multă vreme omul de casă al generalului Goncea), ci noi hohote de râs ale Securistului Şef.

Suntem la finalul romanului, când elementul de explicitare devine predominant şi uşor supărător. Protagonistul, care se manifestă tot mai discreţionar pe un teren tot mai întins, începe acum să tragă şi concluzii în locul cititorului... Cu o schemă simbolică evidentă, ficţiunea prozatorului "optzecist" nu are însă nimic din schematismul producţiilor de serie. Dacă Replace all e formula şi structura integrată a cărţii, mecanismul ei de articulare şi funcţionare, colcăiala este ceea ce, aparent, scapă şi se revarsă din programul atât de bine pus la punct. Ceea ce îl infestează, îl virusează, făcându-l să deraieze într-o succesiune de scene şi fragmente delirante. Arta de prozator a lui Ioan Lăcustă se vede, întreagă, în registrele excelent stăpânite şi atât de bine etalate (realism şi parabolă, fantastic plus fantasmatic), ca şi în modulaţiile literalmente uimitoare din discursurile personajelor sale.

Fiindcă toţi vorbesc cu o expresivitate definitorie. "Marea trăncăneală", cu formula lui Mircea Iorgulescu. Aproape toată lumea se confesează, se plânge, bârfeşte şi perorează, exact ca în momentele şi schiţele lui Caragiale.