Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

Sîmbăta noaptea barurile se închid la ora trei, aşa că am ajuns acasă pe la 3.45, după ce am luat micul dejun la Riker's, la intersecţia lui Christopher Street cu Seventh Avenue. Am aruncat News şi Mirror pe canapea, mi-am scos sacoul de bumbac şi l-am pus peste ele. Aveam de gînd să mă culc imediat.

În clipa aceea a sunat interfonul. Are o sonerie puternică, pe care o simţi în tot corpul, aşa că m-am dus repede să apăs butonul şi să deschid uşa de la intrare. Apoi mi-am luat sacoul de pe canapea, l-am pus pe spătarul unui scaun, ca să nu se aşeze cineva pe el, şi am băgat ziarele într-un sertar. Voiam să fiu sigur că le mai găsesc dimineaţa, cînd aveam să mă trezesc. După aceea m-am dus şi am deschis uşa exact la timp ca să n-apuce ăia să bată.

În cameră au intrat patru oameni. O să vă explic acum la modul general cine erau aceşti oameni şi cum arătau, de vreme ce povestea se referă în mare parte la doi dintre ei.

Phillip Tourian are şaptesprezece ani şi e jumătate turc, jumătate american. Are de ales între mai multe nume, dar îl preferă pe Tourian. Tatăl lui se prezintă cu numele de Rogers. Are fruntea acoperită de cîrlionţi negri, pielea foarte palidă şi ochii verzi. Pînă să ajungă şi ceilalţi în cameră, se instalase deja în cel mai confortabil fotoliu, cu un picior aruncat peste braţul lui.

Phillip ăsta e genul de băiat căruia poponarii literaţi îi dedică sonete ce încep cam aşa:

O, tînăr efeb cu părul ca pana corbului...

Purta o pereche de pantaloni foarte murdari şi o cămaşă gri, cu mînecile suflecate, ce lăsau să i se vadă antebraţele foarte musculoase.

Ramsay Allen e un bărbat grizonat de vreo patruzeci de ani, impresionant ca aspect, înalt şi puţin fleşcăit. Arată ca un actor în mizerie sau ca unul care pe vremuri a fost cineva. Mai e şi sudist şi pretinde că e de familie bună, ca toţi cei din Sud. E un tip foarte inteligent, dar, uitîndu-te acum la el, nu ţi-ai da seama. E atît de mort după Phillip, încît îi dă tîrcoale ca un vultur timid, cu un rînjet larg şi prostesc pe faţă.

Al e unul dintre cei mai mişto tipi pe care îi cunosc. Nu există companie mai plăcută decît a lui. Phillip e şi el în regulă. Dar cînd sînt împreună, se întîmplă ceva şi ei doi formează o combinaţie care calcă pe nervi pe toată lumea.

Agnes O'Rourke are o faţă urîtă, de irlandeză, păr negru, tuns scurt, şi poartă întotdeauna pantaloni. E directă, bărbătoasă şi de încredere. Mike Ryko e un finlandez roşcat de nouăsprezece ani, un soi de marinar îmbrăcat în haine murdare.

Deci ăştia erau cei patru, iar Agnes avea în mînă o sticlă.
- Ah, Canadian Club! am spus eu. Intraţi şi aşezaţi-vă.

Ei însă deja făcuseră asta. Eu am scos nişte pahare de cocteil şi fiecare şi-a turnat whisky sec. Agnes mi-a cerut nişte apă şi eu i-am adus.

Phillip avea o teorie filozofică la care, în mod evident, lucrase în timpul serii, iar acum urma să ne-o împărtăşească.
- M-am gîndit la o întreagă filozofie bazată pe ideea că irosirea e rea şi creaţia e bună, mi-a spus el. Atîta timp cît creezi ceva, e bine. Singurul păcat e să îţi iroseşti potenţialităţile.

Mie mi se părea o prostie.
- Sigur, eu sînt doar un chelner confuz, i-am spus, dar atunci cum rămîne cu reclamele la săpunul Lifebuoy? Că şi alea sînt creaţii.
- Mda, dar vezi, aici intervine creaţia care se iroseşte, a replicat Phillip. Totul e dihotomizat. Există şi irosire creatoare, cum ar fi discuţia de acum cu tine.
- Da, i-am spus eu atunci, dar care sînt criteriile după care distingi irosirea de creaţie? Oricine poate să spună că tot ce face el e creaţie, iar ce fac ceilalţi e irosire. E o chestie atît de generală, că nu înseamnă nimic.

Ei bine, asta a părut să-l lovească direct în moalele capului. Presupun că nu era criticat prea des. Oricum, a renunţat să mai filozofeze, iar eu m-am bucurat să văd asta, pentru că, din punctul meu de vedere, astfel de idei intră la categoria "Nu mă interesează deloc".

Apoi Phillip m-a întrebat dacă am ceva marijuana, iar eu i-am spus că nu cine ştie ce, dar el a insistat că vrea să fumeze, aşa că am scos-o din sertarul de la birou, am aprins o ţigară şi am dat-o mai departe. Era foarte slabă, aşa că singurul meu gram nu putea să aibă vreun efect asupra nimănui.

După ce în tot acest timp stătuse tăcut pe canapea, Ryko a spus:
- Am fumat şase grame în Port Arthur, Texas, şi nu-mi mai amintesc nimic despre Port Arthur, Texas.
- Marijuana e foarte greu de găsit acum, i-am zis. Nu ştiu de unde o să-mi mai fac rost după ce se duce asta.

Dar Phillip a luat încă o ţigară şi a început s-o fumeze. Aşa că eu mi-am umplut paharul cu Canadian Club.

Exact în clipa aia a început să mi se pară ciudată apariţia sticlei lor de whisky, de vreme ce tipii nu aveau nici un ban, aşa că i-am întrebat.
- Agnes a şutit-o dintr-un bar, mi-a spus Al.

Se pare că Al şi Agnes stăteau în Pied Piper, la capătul tejghelei, şi beau o bere, cînd Agnes i-a spus deodată lui Al: "Ia restul de pe tejghea şi vino după mine, că am o sticlă de Canadian Club sub haină". Al a urmat-o afară, mai speriat decît ea. Nici măcar n-o văzuse cînd luase sticla. Asta se întîmplase mai devreme în seara aceea, iar sticla de trei sferturi era acum pe jumătate goală.

Am felicitat-o pe Agnes, care mi-a zîmbit satisfăcută.
- A fost uşor, a spus ea. O s-o mai fac şi altădată.
Nu cînd eşti cu mine, mi-am zis în sinea mea.

Apoi conversaţia a început să treneze, iar eu eram prea obosit ca să mai spun ceva. S-a vorbit o vreme despre nu ştiu ce, că n-am auzit, apoi am ridicat privirea exact la timp ca să-l văd pe Phillip muşcînd o bucată sănătoasă de sticlă din paharul lui de cocteil şi începînd s-o mestece. Făcea un zgomot pe care îl puteai auzi din celălalt capăt al camerei. Agnes şi Ryko se strîmbau, ca şi cum ar fi zgîriat cineva cu unghiile pe o tablă.

Phillip a mestecat bine sticla şi a dat-o pe gît cu apa lui Agnes. Apoi Al a mîncat şi el o bucată, iar eu i-am adus un pahar cu apă, pe care să-l bea după ea. Agnes m-a întrebat dacă sînt de părere că or să moară şi eu i-am spus că nu, că nu e nici un pericol dacă mesteci sticla bine, că e ca şi cum ai mînca puţin nisip. Toate poveştile alea cu oameni care mor de la sticla pisată erau o prostie.

Chiar atunci mi-a venit ideea unei farse.
- Îmi neglijez îndatoririle de gazdă, am zis. Îi e foame cuiva? Am ceva foarte special, ceva ce-am primit chiar astăzi.

În acel moment Phillip şi Allen îşi scoteau bucăţile de sticlă rămase printre dinţi. Al se dusese în baie ca să se uite în oglindă la gingiile lui, care sîngerau.
- Da, a spus Al din baie.

Phillip a spus că sticla îi făcuse poftă de mîncare.

Al m-a întrebat dacă era tot un pachet cu mîncare de la maică-mea.
- Da, e de la maică-mea, am spus. E ceva foarte bun.

Aşa că m-am dus la dulap, unde mi-am făcut de lucru o vreme, apoi am venit cu o farfurie plină cu lame de ras uzate şi cu un borcan cu muştar.
- Tîmpitule, mie chiar mi-e foame, a spus Phillip.

Eu eram destul de mîndru de mine, aşa că i-am zis:
- Destul de bună poanta, nu?
- Am văzut la Chicago un tip care mînca lame de ras, a spus Ryko. Lame de ras, sticlă şi becuri. La sfîrşit a mîncat o farfurie de porţelan.

În momentul acela toţi erau deja beţi, în afară de Agnes şi de mine. Al stătea la picioarele lui Phillip şi se uita în sus, spre el, cu o figură tîmpă. Începeam să-mi doresc ca toată lumea să plece acasă.

Apoi Phillip s-a ridicat, clătinîndu-se puţin.
- Haideţi să mergem pe acoperiş, a spus el.
- Bine, a fost imediat de acord Al, sărind în picioare, ca şi cum nu auzise în viaţa lui o idee mai minunată.
- Nu vă duceţi, am spus eu. O s-o treziţi pe proprietăreasă. Oricum, nu e nimic de văzut acolo.
- Du-te dracului, Dennison! a spus Al, supărat că încercam să mă opun unei idei de-a lui Phillip.

Aşa că au ieşit amîndoi pe uşă, clătinîndu-se, şi au început să urce scările. Proprietăreasa şi familia ei stăteau deasupra mea, iar acoperişul era deasupra lor.

M-am aşezat şi mi-am mai pus nişte Canadian Club. Agnes nu mai voia şi mi-a spus că ea se duce acasă. Ryko moţăia deja pe canapea, aşa că am turnat în paharul meu ce le mai rămăsese, iar Agnes s-a ridicat, dînd să plece.

Am auzit ceva agitaţie pe acoperiş, apoi un zgomot de sticlă spartă în stradă. Ne-am dus la fereastră.
- Probabil că au aruncat un pahar în stradă, a spus Agnes.

Mi se părea logic, aşa că am scos prudent capul şi am văzut o femeie care privea în sus şi înjura. Pe stradă începea să se lumineze.
- Nebunii dracului! zicea femeia. Ce, vreţi să omorîţi pe cineva?

Dar cum eu sînt un adept convins al contraatacului, i-am spus:
- Ţine-ţi gura. Îi trezeşti pe toţi. Şterge-o sau chem poliţia.

Apoi am stins lumina, ca şi cum tocmai mă trezisem şi mă duceam din nou la culcare.

După cîteva minute femeia a plecat, încă înjurînd, ceea ce făceam şi eu în sinea mea în timp ce îmi aminteam toate problemele pe care mi le făcuseră cei doi în trecut. Îmi aminteam cum mi-au făcut praf maşina în Newark şi cum am fost dat afară dintr-un hotel din Washington după ce Phillip s-a pişat de la fereastră. Şi mai păţisem destule din astea. Vreau să zic genul ăsta de glume, ca de studenţi de la 1910. Aşa se întîmpla de fiecare dată cînd erau împreună. Cînd erau singuri, erau în regulă.

Am stins lumina şi Agnes a plecat. Pe acoperiş se făcuse linişte.
- Sper să nu le vină ideea să se arunce, am spus eu - mie însumi, pentru că Ryko dormea. Ei, n-au decît să stea acolo toată noaptea, dacă aşa vor! Eu mă duc să mă culc.

M-am dezbrăcat şi m-am băgat în pat, lăsîndu-l pe Ryko să doarmă în continuare pe canapea. Era în jur de şase dimineaţa.


Am plecat de la Dennison cam pe la şase şi am luat-o spre casă, spre Washington Square. Pe stradă era răcoare şi ceaţă, iar soarele era undeva în spatele debarcaderelor de pe East River. Am intrat la Riker's ca să mă uit după Phillip şi Al, după care am luat-o spre est pe Bleecker Street.

Cînd am ajuns în Washington Square, eram prea adormit ca să mai pot merge drept. Am urcat la apartamentul lui Janie de la etajul al doilea, mi-am aruncat hainele pe un fotoliu, am împins-o pe Janie mai încolo şi m-am urcat în pat. Pisica tot alerga pe pat, jucîndu-se cu cearşafurile.

Cînd m-am trezit, în după-amiaza aceea de duminică, era destul de cald, iar în sufragerie se auzea orchestra Filarmonicii cîntînd la radio. M-am ridicat în capul oaselor, m-am lăsat pe o parte şi am văzut-o pe Janie stînd pe canapea, doar cu un prosop pe ea şi cu părul ud de la duş.

Phillip stătea pe podea, doar cu un prosop pe el şi cu o ţigară în gură, şi asculta la radio simfonia întîi a lui Brahms.
- Hei, am spus eu, daţi-mi o ţigară.

Janie s-a apropiat şi mi-a spus "Bună dimineaţa" pe un ton de fetiţă răutăcioasă, apoi mi-a dat o ţigară.
- Dumnezeule, ce cald e! am zis eu.
- Scoală-te şi fă un duş, nesimţitule! mi-a replicat Janie.
- Ce s-a întîmplat?
- Nu mă lua pe mine cu ce s-a întîmplat. Noaptea trecută ai fumat marijuana.
- Oricum, era proastă, am spus eu şi m-am dus în baie.

Încăperea era scăldată în soarele de iunie, iar cînd am dat drumul la apa rece, a fost ca şi cum aş fi plonjat într-un lac răcoros din Pennsylvania într-o după-amiază de vară.

După asta m-am dus şi m-am aşezat în sufragerie, înfăşurat într-un prosop şi cu un pahar de oranjadă rece, şi l-am întrebat pe Phillip unde se duseseră noaptea trecută el cu Ramsay Allen. Mi-a spus că după ce plecaseră de la Dennison, o luaseră spre Empire State Building.
- De ce Empire State Building? am întrebat eu.
- Ne gîndeam să ne aruncăm de pe ea. Nu-mi amintesc prea bine.
- Să vă aruncaţi, zici? am spus.

Am vorbit o vreme despre Noua Viziune, cea pe care Phillip tocmai încerca să o pună la punct, apoi, după ce mi-am terminat oranjada, m-am ridicat şi m-am dus în baie, ca să-mi iau pantalonii. Le-am spus că mi-e foame.

Janie şi Phillip au început să se îmbrace, iar eu m-am dus în nişa micuţă pe care o numeam bibliotecă şi am căutat cîteva lucruri în sertarele biroului. Încet-încet, mă pregăteam să plec din nou pe mare. Am pus cele cîteva lucruri pe birou, apoi m-am întors în sufragerie, iar ei erau gata. Am coborît scările şi am ieşit în stradă.
- Cînd o să pleci iar pe mare, Mike? m-a întrebat Phillip.
- Păi, am spus eu, peste vreo două săptămîni, cred.
- Un căcat, a intervenit Janie.
- Păi, a spus Phillip în timp ce traversam piaţa, mă gîndeam să plec şi eu. Ştii că am patalama de marinar, dar n-am fost niciodată pe mare. Ce ar trebui să fac ca să mă pot îmbarca?

I-am povestit pe scurt toate detaliile.

Phillip a dat din cap satisfăcut.
- Aşa o să fac, a spus el. Şi există vreo şansă să ajungem pe acelaşi vapor?
- Cum să nu! i-am zis eu. Te-ai hotărît aşa, dintr-odată? Şi ce-o să zică unchiu-tău?
- O să fie foarte de acord. O să se bucure că am devenit patriot şi aşa mai departe. Şi că scapă de mine pentru o vreme.

Mi-am exprimat satisfacţia faţă de idee în ansamblul ei. I-am spus lui Phillip că întotdeauna e mai bine să te îmbarci împreună cu un cunoscut, în caz că la bordul vasului apar probleme cu ceilalţi membri ai echipajului. I-am spus că uneori lupul singuratic ajunge să tragă ponoasele, mai ales dacă e genul căruia îi place să stea tot timpul retras. Acest tip de marinar, i-am mai spus, stîrneşte fără să vrea suspiciunile celorlalţi.

Am intrat la Frying Pan, pe Eighth Street. Janie mai avea ceva bani din alocaţia ei. Era din Denver, Colorado, dar nu fusese acasă de mai bine de un an. Tatăl ei, un văduv bogat, locuia într-un hotel elegant de acolo şi, din cînd în cînd, îi trimitea lui Janie scrisori în care îi povestea cum se distrează.

Eu şi cu Janie am comandat ochiuri simple cu şuncă, dar Phillip voia două ouă fierte cîte trei minute şi jumătate.

La tejghea era o chelneriţă nouă, care i-a aruncat o privire urîtă. Multor oameni nu le plăcea aspectul exotic al lui Phillip şi îl priveau cu suspiciune, ca şi cum l-ar fi crezut drogat sau poponar.
- Nu vreau ca Allen să afle că plec pe mare, spunea Phillip. Tocmai asta e ideea: să scap de el. Dacă află, e în stare să-mi bage beţe în roate.

Cînd l-am auzit, am rîs.
- Nu-l cunoşti pe Allen, mi-a spus grav Phillip. E în stare de orice. Îl ştiu de prea mult timp.
- Dacă vrei să scapi de tip, zi-i pur şi simplu să-şi vadă de treabă şi să te lase în pace, am spus eu.
- N-ar avea nici un efect. Pur şi simplu nu poate să-şi vadă de treabă.

Ne-am băut sucul de roşii în tăcere.
- Nu îţi înţeleg logica, Phil, am început eu. Am impresia că nu te deranjează atît de al naibii de mult ca tipul să se învîrtă în jurul tău cît timp nu se dă la tine. Iar uneori poate fi de ajutor.
- Nu prea mai e de ajutor, a spus Phil.
- Ce s-ar întîmpla dacă ar afla că pleci pe mare?
- O grămadă de lucruri.
- Ce ar putea să facă dacă ar afla doar după ce vaporul tău a plecat?
- Probabil că m-ar aştepta în portul de destinaţie, purtînd beretă şi mîncînd scoici pe plajă, cu cinci sau şase băieţi arabi la picioare.
- Asta a fost bună, am spus eu, rîzînd.
- N-ar trebui să-l laşi pe poponarul ăla să se bage deloc în viaţa ta, îi explică Janie lui Phillip.
- Aia cu plaja a fost foarte bună, am zis eu.

Ne-au adus ouăle, numai că ale lui Phillip erau complet crude. A chemat-o pe chelneriţă şi i-a spus:
- Ouăle astea sînt crude.

Şi-a ilustrat spusele înmuind linguriţa în ouă şi scoţînd-o cu un lung şirag de albuş crud atîrnat de ea.
- Ai spus ouă fierte moi, nu-i aşa? i-a replicat chelneriţa. Nu putem să aruncăm mîncarea pentru tine.

Phillip a împins ouăle de cealaltă parte a tejghelei.
- Două ouă fierte cîte patru minute, a spus el. Poate că aşa e mai simplu.

Apoi s-a întors spre mine şi a început să vorbească despre Noua Viziune. Chelneriţa a luat ouăle, nervoasă, şi s-a repezit spre fanta prin care era adusă mîncarea de la bucătărie:
- Două ouă fierte în apă cîte patru minute!

Cînd i le-a adus iar, ouăle erau în regulă. Chelneriţa le-a trîntit în faţa lui Phil, care a început, calm, să le mănînce.
- Bun, am spus eu după ce am terminat de mîncat. Mîine te duci pe Broadway, aşa cum ţi-am spus, şi îţi rezolvi treaba cu actele. Îţi garantez că găsim un vapor în mai puţin de o săptămînă. O să fim pe mare înainte să apuce Allen să afle.
- Bine, mi-a răspuns Phillip. Vreau să plec cît se poate de repede.
- Dar n-avem cum să ştim unde o să ne ducă vaporul, i-am spus eu.
- Nu-mi pasă, deşi mi-ar plăcea să fie Franţa.
- Şi mie. Dar tu ai mai fost în Franţa.
- Am fost acolo cu mama cînd aveam paisprezece ani, cu o guvernantă englezoaică după mine. Aş vrea să văd Cartierul Latin.
- Cartierul Latin e în Paris, i-am explicat eu, iar noi nu vom vedea decît o fîşie din peninsula Normandiei. Nu cred că de data asta o să vedem Parisul.
- Asaltul spre Paris se poate declanşa în orice clipă. Oricum, principalul e să plec din America.
- Îl laşi destul de singur pe Ramsay Allen, am spus eu.
- Aşa sper.
- Pe mare ai o grămadă de timp să scrii poezii, am adăugat.
- Asta e altceva.
- De ce nu poţi să scrii poezii şi să îţi elaborezi Noua Viziune în New York?

Phillip a zîmbit.
- Pentru că aici e Al, iar Al e un balast pentru ideile mele. Eu am nişte idei noi. El aparţine unei generaţii străvechi.
- Aha, am spus eu, dai dovadă de lipsă de recunoştinţă faţă de bătrînul şi venerabilul tău profesor.

Phillip mi-a zîmbit ştrengăreşte.
- Amîndoi vorbiţi tîmpenii, a spus Janie. Vreţi să cîştigaţi nişte bani, nu-i aşa? Cînd vă întoarceţi, putem să mergem în Florida, în New Orleans sau altundeva în timpul iernii. Lăsaţi-o baltă cu poezia.

Aveam ţigări, dar nu şi chibrituri. Phil a chemat-o pe chelneriţă:
- Domnişoară, ai cumva un chibrit?
- Nu, a răspuns chelneriţa.
- Atunci fă rost, i-a spus el cu o voce liniştită şi clară.

Chelneriţa a scos de sub tejghea o cutie de chibrituri din lemn şi a aruncat-o spre el. Cutia a aterizat pe farfuria mea goală, împrăştiind cîţiva cartofi prăjiţi pe tejghea. Phillip a luat cutia şi ne-a aprins ţigările. Apoi a aruncat cutia, care a aterizat pe tejghea, lîngă ea.

Chelneriţa s-a speriat din cauza zgomotului şi a spus:
- Ah! Nu trebuia să vi le dau.

Phillip i-a zîmbit.
- Cred că e la ciclu, am comentat eu.

Atunci un chelner îndesat s-a apropiat de mine şi mi-a spus:
- Faci pe şmecherul?
- Normal, i-am replicat.

Părea că o să urmeze o bătaie.

Atunci Janie a spus:
- Vaca aia a început. De ce nu vă căutaţi altă chelneriţă?

Chelnerul s-a uitat urît la noi şi s-a îndepărtat.
- Hai să plecăm de-aici, a spus Janie.

A plătit nota şi am ieşit.

Ne-am întors în Washington Square şi ne-am aşezat pe o bancă, la umbră. Asta a început să mă plictisească, aşa că m-am pus pe iarbă şi m-am apucat să mestec o crenguţă. Mă gîndeam la cărţile pe care aveam să le iau cu mine în călătorie şi la cît de bine o să ne distrăm eu şi cu Phil în cine ştie ce port străin. Phil şi Janie discutau despre prietena lui, Barbara Bennington - "Babs" pentru prieteni -, şi cum o să reacţioneze ea cînd o să afle despre plecarea lui bruscă.

Apoi, un bătrîn micuţ s-a apropiat de noi, clătinîndu-se, beat şi murmurînd în barbă. S-a oprit în faţa băncii noastre şi s-a apucat să se holbeze la mine. Nu i-am dat nici o atenţie, aşa că a început să se enerveze. Avea un tic, un tresărit alcoolic, şi după fiecare zvîcnet, mîrîia. A zvîcnit, a făcut "Aaa" la mine şi s-a îndepărtat.

Phil şi Janie au continuat să vorbească, dar dintr-odată, beţivul cel micuţ a răsărit iar lîngă mine, holbîndu-se.
- Cine eşti? a vrut el să ştie.

Eu am zvîcnit şi am făcut "Aaa!"
- Du-te acasă, i-a spus Phil.

Micul beţiv s-a speriat şi a plecat, zvîcnind şi mîrîind la bănci şi copaci.

Am mai rămas acolo o vreme, apoi ne-am hotărît să mergem acasă. Phil a spus că se duce direct la el şi se apucă să îşi facă bagajele. Stătea într-o pensiune chiar după colţ faţă de apartamentul lui Janie, unde avea un apartament mic, de două camere, cu baie proprie.

Chiar cînd dădeam colţul, ne-am întîlnit cu James Cathcart, un student de la Şcoala Comercială de la New York University, care s-a dus cu Phillip să-l ajute la împachetat. Phillip i-a explicat să nu zică la nimeni. Chiar dacă era prieten destul de bun cu Cathcart, Phil îşi lua toate măsurile de precauţie ca veştile să nu ajungă la urechea lui Ramsay Allen.

Eu şi cu Janie ne-am dus sus, în apartamentul ei, şi am făcut duş împreună. Apoi ne-am instalat în sufragerie, ca să discutăm. Eu stăteam pe un balansoar, în faţa ei, iar ea stătea pe canapea, învelită cu prosopul în stil indian. Eu mă tot holbam la prosop şi în cele din urmă a început să mă enerveze, aşa că m-am ridicat şi l-am smuls de pe ea, după care m-am întors în balansoar.
- Ce o să faci tu pe mare? m-a întrebat ea.
- Nu-ţi face griji pentru viitor, i-am răspuns eu.