Borroughs şi Kerouac, mărturia unei crime la care au fost complici

Citiţi un fragment din această carte.

Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor este o carte rară atît prin destinul, cît şi prin semnificaţia ei. Romanul a fost scris de cei doi părinţi ai generaţiei beat în 1945, cu un deceniu înainte de explozia curentului pe care l-au impus, împreună cu Allen Ginsberg, în literatura americană. Cartea a apărut însă abia în 2008, după moartea celor doi autori şi a unuia din personajele centrale ale romanului. Nu e întru totul de mirare, de vreme ce acest roman cu un titlu superb, preluat dintr-o ştire de la radio, este o poveste cu tentă poliţistă. Cei doi autori au scris romanul în capitole alternative, sub două aşa-zise pseudonime: Will Dennison (William S. Burroughs) şi Mike Ryko (Jack Kerouac). Povestea se încheagă astfel din cele două relatări la persoana întîi. Dincolo de naraţiunea propriu-zisă, cei doi reuşesc să recreeze atmosfera decadentă din New Yorkul de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

"O combinaţie de policier, thriller şi elegie existenţială pe tema golirii de sens a vieţii moderne, un amestec de Dashiell Hammett şi Albert Camus, dar şi o mărturie esenţială despre generaţia beat, cu detalii precise şi dialoguri redate cu exactitate dintr-o Americă a epocii pre-atomice, astăzi complet dispărută." (San Francisco Chronicle)

"Alternativ, capitol după capitol, Burroughs şi Kerouac ne oferă o imagine de roman poliţist a Manhattanului... Dintre cei doi, Kerouac, care pe atunci avea douăzeci de ani, este scriitorul mai experimentat, în vreme ce la Burroughs, începător absolut, se disting deja temele şi obsesiile care se vor evidenţia în Naked Lunch şi în alte locuri." (Kirkus Reviews)

"Lucrul cel mai impresionant în Hipopotamii... este mîrîitul slab, dar neîntrerupt, al violenţei. Burroughs vede cum se iau la harţă marinarii şi cum poliţiştii bat beţivi fără apărare. Marinarii lui Kerouac se dezlănţuie orgiastic în Nova Scotia cu mult înainte de misterioasa crimă din roman... În duritatea sa, cartea transmite ceva din anomia acelei lumi - dar sugerează şi posibilitatea salvării." (The Observer)

"Cartea evocă o epocă - cea de la sfîrşitul războiului - şi un loc - Manhattanul - unde colcăie beţivii, curvele, marinarii, pederaştii şi sufletele pierdute, şi toţi se întreabă cînd o să înceapă lumea să-şi reia curgerea normală. E o imagine fascinantă a unei epoci dispărute. Cel ce vrea să găsească veriga de legătură dintre petrecăreţii lui Hemingway din Fiesta, beţivanii şi curvele din Ultima ieşire spre Brooklyn de Hubert Selby jr. şi puştanii drogaţi şi alcoolizaţi din Mai puţin de zero al lui Bret Easton Ellis a nimerit unde trebuie." (The Independent)

"Oricine a trecut printr-un război, orice fel de război, ştie ce înseamnă beat: nu atît oboseală, ci mai degrabă o sensibilitate dureroasă a nervilor", spunea la sfîrşitul anilor '50 John Clellon Holmes atunci cînd încerca să definească generaţia beat. Hipopotamii..., roman plasat în New York-ul din anii războiului, are tensiunea aceea nervoasă permanentă, ce se combină cu sentimentul dezastrului inevitabil." (The Guardian)


Jack (Jean-Louis) Kerouac (1922-1969) s-a născut în Lowell, Massachusetts. La terminarea liceului a obţinut o bursă la Columbia University. S-a înrolat apoi în armată, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost lăsat la vatră. A lucrat o perioadă în marina comercială, apoi a schimbat o mulţime de slujbe mărunte. Primul său roman, The Town and the City, a apărut în 1950. Ulterior Kerouac va elabora un stil narativ spontan, brut, nefinisat, al cărui rezultat a fost romanul On the Road (Pe drum, 1957; Polirom, 2003, 2009). Printre celelalte cărţi publicate de Jack Kerouac se numără The Dharma Bums (Vagabonzii Dharma, 1958; Polirom, 2009), Dr. Sax (1959), Big Sur (1962), Visions of Gerard (1963).

William S. Burroughs (1914-1997) s-a născut în St. Louis, Missouri. A studiat literatura engleză şi antropologia la Harvard, apoi medicina la Viena. În 1951, pe cînd se afla în Mexic, şi-a împuşcat accidental soţia. A debutat în 1953 cu Junky, iar în 1959 a publicat (în Franţa) romanul Naked Lunch (Prînzul dezgolit). Apariţia în 1962 a ediţiei americane a provocat un imens scandal. În 1982 este ales membru în Academia Americană şi în Institute of Arts and Letters, iar statul francez îi acordă titlul de Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres. Din opera lui William Burroughs, în colecţia "Biblioteca Polirom" au apărut Pederast (2003) şi Junky (2005).

Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, romanul scris de beatnicii Jack Kerouac şi William S. Borrougs înainte de debutul lor literar, a apărut în limba română la Editura Polirom.

Volumul, apărut abia în 2008, după moartea celor doi scriitori şi a unuia din personaje, spune povestea, foarte puţin ficţionalizată, a unei crime gay care a avut loc în grupul lor de prieteni.

David Kammerer (33 ani) este ucis de Lucien Carr (19 ani), cei doi fiind legaţi printr-o prietenie de cinci ani; Kerouac este găsit complice, stă câteva luni la închisoare, de unde scapă printr-o cauţiune plătită de bogatul său socru.

Relaţia dintre David Kammerer şi Lucien Carr începe când acesta din urmă are 14 ani (12 ani în carte) - într-o duminică în care Kammerer conducea o misiune a unui grup de cercetaşi în St. Louis. Kammerer se împrieteneşte cu băiatul, pierzându-şi capul după el. Natura relaţiei dintre ei e ambiguă - mai probabil e ca cei doi să fie legaţi printr-o prietenie platonică, în care cel mic e măgulit de atenţia pe care un adult i-o acordă (aceasta e versiunea acreditată de roman). Crescând, Carr descoperă că îi plac femeile, iar atenţia cu care îl înconjoară Kamerrer ajunge să îl plictisească; în roman, Carr este la vârsta când încearcă să-şi facă intrarea în viaţa sexuală dar are ezitări: "Uneori, (Carr şi iubita lui - n.red.) se mozoleau toată noaptea pe canapea, dar fără să facă sex, chiar dacă rămâneau doar în lenjerie intimă. Genul ăsta de virginitate tehnică era ditamai pacostea".

Obsesia lui Kamerrer e durabilă, motiv pentru care, în momentul când Carr soseşte la New York să urmeze Universitatea Columbia, Kammerer vine după el. În New York, acesta din urmă (care e deja falit şi fără job, dacă ar fi să credităm romanul) locuieşte în apropierea unui alt amic din St Luis, William Borroughs, care-l cunoştea de asemenea pe Carr de dinainte. Prin intermediul lui Borroughs, Kammerer intră în contact cu grupul Beat Generation (pe vremea când autorul lui Naked Lunch nu se făcuse remarcat, ci o ardea boem - e vorba de anii celui de-al doilea război mondial), cunoscându-i pe Allen Ginsberg, Kerouac şi Herbert Hunckle. Grupul se întâlnea în apartamentul iubitei lui Kerouac (alias Mike Ryko, în roman), care împărţea un apartament cu Joan Vollman (care ulterior se va căsători cu Borroughs şi va fi împuşcată în cap de acesta în 1951, în urma unui accident nefericit).

Romanul narează tocmai această perioadă, când Carr (alias Phillip), complet sastisit de avansurile şi devoţiunea prietenului său, se decide să se îmbarce marinar pe un vas spre Europa, pentru a scăpa de umbra credincioasă a acestui prieten prea insistent (care, în carte, escaladează scări de incendiu ca să-l vadă dormind şi e convins, donquijoteşte, că heterosexualitatea amicului e o joacă de copii). În noaptea crimei, Carr bea la West End Bar cu nişte prieteni, printre care şi Ginsberg şi Kerouac. Kammerer vine în bar să-l vadă pe Carr, iar cei doi pleacă împreună pe la 2-3 noaptea. E ultima oară când cineva îl mai vede pe Kammerer în viaţă. Carr îl înjunghie de două ori pe Kammerer (în roman, arma e un topor), aruncând cadavrul în Râul Hudson; pentru ce s-a întâmplat între cei doi, nu există decât mărturia lui Carr - că David Kammerer i-a făcut avansuri iar lucrurile au scăpat de sub control. După ce comite crima, tânărul vine la Borroughs, care-l sfătuieşte să caute un avocat şi să se predea poliţiei (dacă ar fi să credem cartea, Carr este sfătuit de cinicul Borroughs, el însuşi homosexual în lume reală, să spună că David Kammerer s-a dat la el, ca să câştige simpatia judecătorilor). În loc de asta, Carr merge la Kerouac, iar cei doi aruncă cuţitul într-un canal de scurgere şi dau foc ochelarilor lui Kammerer.

În ziua care urmează, Carr se predă poliţiei, ulterior pledând vinovat şi obţinând o sentinţă uşoară de 2 ani - spre deosebire de roman, care i-a sfârşit cu internarea tânărului într-un spital psihiatric şi nu spune ce s-a întâmplat cu ceilalţi: în lumea reală, Borroughs a obţinut rapid bani pentru cauţiune, scăpând de închisoare, câtă vreme Kerouac, abandonat de familie, iese din puşcărie abia după ce se căsătoreşte cu bogata Edie Parker, a cărei familie plăteşte cauţiunea.

Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor este scrisă în 1945, pe vremea când cei doi guru ai generaţiei beat nu debutaseră încă. Capitolele sunt scrie în alternanţă, naratorul lui Borroughs purtând numele "Will Dennison", un barman morfinoman din New York, iar Kerouac numele "Mike Ryko", un bărbat care nu se ocupă cu nimic; în roman, ambii sunt cuplaţi cu femei, deci sunt 100% hetero. Volumul este refuzat însă de edituri. În 1973, o biografă a lui Kerouac include într-un articol din New York Times, consacrat lui Kerouac referiri la cazul Carr - Kammerer, ilustrate cu citate din Şi hipopotamii..., fapt care-l înfurie pe Carr - iar Borroughs îşi apără prietenul dând în judecată revista şi obţinând dreptul de a controla soarta cărţii, care apare abia după moartea lui Carr, în 2005.

Fanii primului Borroughs, cel din Junky, se vor simţi răzbunaţi: genele artistice ale acestuia se dovedesc mai puternice decât ale lui Kerouac, impunându-şi viziunea cinică şi universul haotic, colcăitor - acelaşi New York de beţivi, târfe, marinari şi indivizi care nu se ocupă cu nimic, doar fac combinaţii, abuzând şi ţepuind sau lăsându-se abuzaţi cu aceeaşi nepăsare voioasă. Răzbate prea puţin din utopismul hippie şi stângismul naiv care fac marca stilistică a lui Kerouac, impunându-l ca portavoce a generaţiei Beat. Chiar dacă este scris la patru mâini, cele două voci pot fi lesne confundate: "În loc să-i mai zică ceva Barbarei, Phillip a scos capul pe geam şi l-a întrebat pe şoferul dricului: E mort?" - în pofida aparenţelor, această glumă nu-i aparţine lui Borroughs, ci lui Kerouac, ca să dau un exemplu din text. E drept, apar sindicate, ceva discuţii emancipaţioniste (din fericire, dezamorsate prin ironie: "dinozaurii mai progresişti s-au transformat în mamifere, în timp ce dinozaurii mai burghezi au dispărut"), iar plănuirea călătoriei spre Europa anticipează paginile din On the Road, capodopera lui Kerouac. În mare, însă, privirea naratorilor e cinic-detaşată, desensibilizată la abuzuri sau suferinţele cu care se întâlnesc, inevitabil: "(poliţistul) l-a lovit din nou, trântindu-l la podea. Apoi ceilalţi doi gabori l-au ajutat să se ridice, i-au scuturat hainele şi i-au căutat pălăria: Dumnezeule, cine te-a bătut aşa, amice?, l-a întrebat unul dintre ei". E percepţia unui individ hârşit, pentru care toate sunt fapte. La fel ca în Junky, de sub cinismul dezabuzat al naratorului nu scapă nici homosexualitatea, în a cărui cerc Barroughs însuşi e prins (chiar dacă în roman nu e mărturisită) - dar asta nu pare să-l facă mai empatic la suferinţa ridicolă şi tragică a îndrăgostitului Kammerer: "Apoi Phillip (Carr - n.red.) a venit de la bar cu un pahar în mână şi s-a aşezat lângă mine şi Janie. Al (Kammerer - n.red) ne dădea târcoale şi eu i-am zâmbit încurajator. El s-a apropiat încet şi a dat să-şi tragă un scaun lângă Phillip. Pleacă de aici poponarule, i-a spus Janie. Al s-a tras înapoi şi s-a dus la bar. Dar după un minut începuse să dea din nou târcoale mesei, ca un chelner plin de solicitudine." În definitiv, toate sunt fapte - iar lumea, cum spunea Wittgenstein, e totalitatea faptelor; interpretările lor pot la fel de bine să lipsească...

Un roman neaşteptat de bun, cu un Borroughs foarte proaspăt şi în mare formă şi un Kerouac (din fericire) foarte ascultător, aşa cum se cuvine de la un scriitor mai tânăr.