Bazele unei teorii a dansului - Vânt, Volume, Vectori

Citiţi un fragment din această carte.

Gigi Căciuleanu, strălucit dansator şi coregraf francez născut la Bucureşti, director artistic al Baletului Naţional Chilian, este un artist de mare mobilitate spirituală. După propriile cuvinte, este un dansator-interpret, coregraf şi pedagog-formator pentru care dansul este punctul central al vieţii sale. Parafrazându-l pe Descartes, el afirmă: "Gândesc, deci dansez. Sau, mai exact: dansez, deci gândesc."

Cartea de faţă reprezintă chintesenţa gândirii sale, prin intermediul formulării concise şi profunde, atât a bazelor unei gramatici, cât şi a unei teorii a dansului. Discursul său prinde formă plecând chiar de la dans şi susţine "analiza diferitelor interconexiuni şi analogii armonice între principiile energetice (vânt), spaţiale şi corporale (volume) şi complexitatea rezultantelor (vectori)", de unde şi titlul cărţii.

În viziunea sa, abordează integral şi cu mare amplitudine corpul uman în mişcarea sa în interiorul spaţiului şi de-a lungul timpului. Instrumentul este Corpul în Stare de Dans (CSD). Materia primă a CSD este Mişcarea Dansată (MD). Convieţuiesc amândouă incidental şi simultan la diferite niveluri de expresie: dinamică, poetică, psihologică şi filosofică. Se constituie astfel un câmp foarte mare de deducţii ce pot fi făcute plecând de la dans şi pe care autorul le sintetizează astfel: "În afară de energiile dinamice, se poate vorbi de o valoare energetică a încărcăturilor psihologice şi despre o veritabilă energie poetică, ce pot, de asemenea, să stimuleze şi să modeleze Mişcarea Dansată.

Iar pe plan filosofic, de ce să nu folosim potenţialitatea unui câmp energetic care se poate crea între cele două extreme ale aceluiaşi paradox? Între acel «a fi» şi «a nu fi» hamletian gravitează o infinitate de lumi".

Acest fenomen nu este abordat dintr-o perspectivă tradiţională lineară, teleologică sau ierarhizată. Dimpotrivă chiar, urmând principii legate de ştiinţa contemporană, în special fizica, Gigi Căciuleanu subliniază autonomia fiecărui element de dans şi puterea lor de a converge, într-un mod unitar şi agregat totodată, în cel mai înalt punct al expresiei artistice. Legat de acest subiect, el spune: "Fiecare parametru al dansului (volum, vector, punct), fie el spaţial, corporal sau temporal, fiecare forţă în acţiune, fiecare Mişcare Dansată (MD) are propria personalitate privilegiată, după cum fiecare persoană, fiecare CSD (Corp în Stare de Dans) are caracteristicile sale specifice, unice, ce nu aparţin altei persoane."

Viziunea sa sistematică nu închide dansul într-o structură statică. Dimpotrivă, este vorba despre un sistem sau despre un tot dinamic ce rezistă în timp şi în interiorul căruia energia operează ca un concept fundamental. Astfel, referindu-se la poziţiile din dansul clasic sau la tehnica Graham, Gigi arată că Mişcarea Dansată (MD) trebuie să identifice şi să folosească apoi în mod conştient diferitele situaţii create între limitele a două poziţii consecutive. Parafrazând unul dintre principiile fizicii clasice, Gigi recomandă "să se lucreze mişcarea dansată cu concepte de Compensaţie, Recuperare şi Transformare. (Nimic nu se pierde... totul se transformă!)" Mişcarea de dans nu trebuie înţeleasă în termeni de elan continuu, ci mai degrabă într-o dialectică impuls-repaus. Spre a ilustra acest ultim punct, autorul recurge la metafora cometei, mişcarea celestă în care "o parte urmează elanul mişcării, iar cealaltă tinde spre inerţie", sau la confruntarea celor doi antipozi psihologici pe care Freud îi explica la vremea sa într-o manieră atât de luminoasă şi pe care Gigi îi numeşte: "dorinţa de a emerge şi aceea de a se scufunda".

Ca un corolar, autorul formulează definiţii ale dansului ca proces dinamic, regrupând trăsăturile proprii ale fiecăreia dintre componente. Spre exemplu, propune următoarea idee: "Actul dansat constă în a găsi înţelegerea, echilibrul dintre timpii diferiţi (timing-uri) ai aceluiaşi corp." De aici decurge o idee mai generală, spre exemplu, dansul ca "artă de a sculpta timpul cu corpul în mişcare".

Pe această bază, are în vedere o definiţie mai largă, ce acoperă un câmp mare: cea a artei pornind de la dans. În mod succint, Gigi o stabileşte ca fiind " structura din spatele nebuniei", precizând că "adevărul nu se află între cele două, ci în ambele..." Evident, nu este vorba de nebunie ca maladie, ci de acel elan creator la care se referea Erasmus în tratatul său nemuritor sau de spiritul demonic pe care Thomas Mann îl vede ca fiind una dintre componentele esenţiale ale muzicii. Pentru Gigi, nebunia este "creativitate, libertate de expresie, curajul de a fi tu însuţi, stimularea fără limite a fanteziei". Aceasta se sprijină pe "o structură clară şi complexă, cvasi-matematică, aceea cu reguli stricte şi foarte precise (şi cu determinarea puternică de a le respecta, dar şi uneori cu curajul de a le sparge pentru a putea făuri altele, mai apte să-mi canalizeze proiectul artistic)". Observăm aici alt punct de contact cu ştiinţa contemporană şi, în mod concret, cu ceea ce Jean Ullmo, în lucrarea sa Gândirea ştiinţific modernă, prezintă ca fiind capacitatea intelectului uman de a genera un număr nelimitat de reguli ce pot fi modificate, tot sub o formă nelimitată, pe măsură ce investigarea fenomenelor naturale avansează.

Odată cu formularea acestor baze ale unei gramatici a actului dansat şi a unei teorii a dansului, autorul aspiră, de asemenea, să re-precizeze rolul coregrafului, asemănându-l cu cel pe care îl îndeplineşte dirijorul în faţa orchestrei. Gigi ne spune despre coregraf: "Dacă ar considera necesar, ar putea să se consacre, după munca de compoziţie, celei de coordonator sau de catalizator în interpretarea piesei sale, fără să fie obligat să treacă prin faza tranzitorie şi adesea mai problematică, aceea de a descifra opera. Ar putea atunci, imediat, dacă doreşte să o facă, să îndeplinească rolul pe care îl joacă în mod normal şeful de orchestră în faţa muzicienilor care cunosc bine opera, întrucât au studiat şi analizat individual partitura." Ca să configureze partitura, autorul ne oferă un ansamblu minuţios de simboluri care exprimă principiile de orientare, de morfologie, de calitate şi de cantitate ale mişcării dansate.

Pe de altă parte, acest tratat caută să fie de folos nu numai coregrafilor sau dansatorilor profesionişti, ci şi "persoanelor care nu sunt dansatori: copii, oameni obişnuiţi". În această ultimă idee se înscrie una dintre fazele cele mai importante ale modernităţii, democratizarea accesului la bunurile simbolice.

În lumea postmodernă, care înrădăcinează persoana într-un rol sedentar, raţiunea de a fi a dansului apare ca o necesitate în faţa carenţei de contact fizic, direct, a corpurilor în mişcare, în interiorul ipostazei vertiginoase a imaginilor virtuale în care ne înfăşoară informatica de astăzi şi în faţa cunoaşterii despărţite de legile ce guvernează domeniile fizice, mentale şi spirituale. În această lume, dansul îşi asumă un rol de articulare.

Dansul se află, într-un mod privilegiat şi echidistant, între lumea fizică şi lumea spirituală, profund ancorat atât într-una, cât şi în cealaltă. Din acest motiv, mi se pare că el este astăzi arta cea mai aptă să unifice teorii referitoare la condiţia existenţială a omului. Şi cea mai aptă să o pună cu succes în practică.

Pentru Facultatea de Arte, această ediţie a cărţii este o onoare, dat fiind aportul de mare valoare pentru dezvoltarea instituţională a dansului şi a artelor, în general, în interiorul Universităţii Chile, datorită celor patru faţete care configurează, în opinia noastră, acest proces: 1) creaţia şi comunicarea artei, 2) stimularea sinergiei creative interdisciplinare a artelor din perspectiva unei estetici contemporane, 3) creaţia şi reflecţia asupra artei şi 4) stimularea discursurilor transdisciplinare asupra creaţiei artistice. În acest cadru, cartea lui Gigi Căciuleanu, Vânt, Volume, Vectori, va servi atât dansatorului sau coregrafului, cât şi artiştilor sau celor care se gândesc la egalitatea artiştilor din alte discipline şi teoreticienilor şi istoricilor dansului şi artei în general. Pentru aceştia din urmă, lucrarea va proiecta tradiţia eseistică a unor Domenico da Piacenza, Guglielmo Ebreo, Antonio Cornazano sau a Orchésographiei lui Thoinot Arbeau în acest secol XXI în care artele şi ştiinţele urmează căi comune în căutarea creativităţii ca valoare unică de referinţă.

(Prof. Dr. Luis Merino, Decan al Facultăţii de Arte, Universitatea din Chile)

L-am descoperit pe Gigi într-o seară, la televizor. Fragmente de dans şi de interviu intercalate. Înregistrări vechi şi noi, nostalgii şi planuri de viitor, poveşti. Nu am dormit prea mult în noaptea aceea. Am simţit că e o întâlnire, una dintre acele întâlniri care contează în viaţă. Dansatori şi coregrafi buni mai văzusem, oameni fascinanţi în interviuri de asemenea. Dar Gigi era altceva...

A trebuit să treacă timp şi să îl cunosc pe Gigi ca să înţeleg ce e atât de special la el. Gigi nu e prizonier al unui singur domeniu, ca cei mai mulţi dintre noi. Gigi nu e (doar) dansator sau coregraf, după cum nu e (doar) poet, profesor, teoretician sau matematician. Gigi trăieşte în mai multe lumi. Pentru Gigi nu există graniţe, pentru el dansul, muzica sau cuvântul sunt îngemănate, forme fluide ale exprimării, ale comunicării. Gigi priveşte în jur, vede şi "spune" despre toate în dans, în sunete sau în cuvânt. Şi pentru ca "spunerea" să fie limpede, Gigi se întoarce la esenţe, principii, "alfabete", mecanisme. Pune lumea într-o ordine pentru a o face inteligibilă şi comunicabilă.

Nu vă amăgiţi crezând că veţi dansa ca Gigi dacă o să citiţi această carte. Dar nu vă refuzaţi plăcerea de a o citi, de a vă cufunda în cuvintele şi schiţele lui Gigi, de a-i înţelege alfabetul şi de a gândi ca el câteva clipe, urmărindu-i gândurile. Nu vă refuzaţi plăcerea de a vă îndrăgosti de dansul perpetuu din mintea lui. Şi aşteptaţi cu încredere momentul în care cineva va îndrăzni să desţelenească şi alte bogăţii dintr-un cufăr pe care Gigi îl poartă prin lume umplându-l cu fragmente de gânduri, cu poeme, cu idei, cu promisiuni...

(Răzvan Penescu)

Nu este un manual de fizică. Nici măcar unul de dans. Este o carte pe care n-o poţi povesti. Ai putea mai degrabă să o exprimi corporal, după ce-ţi însuşeşti câte ceva din paginile ei. Ar putea fi un experiment personal de conştiinţă a propriului corp.

Gigi Căciuleanu, dansator, coregraf, profesor - formator şi director al Baletului Naţional din Chile, ne dezvăluie, dincolo de maniera proprie de a gândi, un alfabet personal: alfabetul mişcării. Un alfabet care trancende într-o "gramatică spartă". Cartea este o confesiune a tumultului creativ, a omului ca volum care desăvârşeşte spaţiile.

Nu m-am gândit niciodată că voi citi cu atâta nesaţ o carte atât de structurată şi în acelaşi timp atât de frumos dezordonată. Capitolele te fură, te mint şi te autodezvăluie. Căciuleanu se joacă cu matematica, metaforizează ecuaţiile, făcând analogii îndrăzneţe între corp, ca entitate complexă, şi spaţiu. Rezultă un dans nebun al cuvintelor, oglindă şugubeaţă a artistului.

Ne folosim atât de mult şi de inconştient de forma fizică a corpului nostru dar nu conştientizăm niciodată cât de geometrici suntem, câtă interdependenţă există între corpul nostru şi spaţiul imediat înconjurător. Desenăm şi proiectăm energii nebănuite prin simple gesturi, fără să ne dăm seama de principiile banale ale mişcării. Despre aceste lucruri, dar mai simplu, mai concret şi mai spiritual, vorbeşte Vânt, Volume, Vectori.

Gigi Căciuleanu se joacă cu alfabetele, pentru a crea un cod propriu pentru dansul său. Este o materializare a intuiţiilor sale artistice.

Pe Gigi l-am auzit vorbind în medii mai puţin oficiale. Este un orator desăvârşit, un jovial de care te-ndrăgosteşti subit iar dansul lui este o minunată invitaţie la dans. La fel se întâmplă şi cu cartea sa.

Spaţiu - Dans - Dramaturgie, o relaţie descrisă pe înţelesul fiecăruia. Nu trebuie să fii dansator, nici musai coregraf, pentru a înţelege, a inspira şi a te inspira din descoperirile şi cercetările lui Gigi Caciuleanu asupra corpului ca volum mişcat de energii (vânt) către spaţii nebănuite (vectori).

N-am avut niciodată o relaţie prea prietenoasă cu matematica, deşi, oarecum paradoxal, fizica m-a fascinat. M-a surprins însă, simbolistica acestei cărţi. Autorul propune o codificare matematică, scheme, schiţe, pentru a reda şi a explica mişcarea ca grafică a propriului univers cognitiv. Dans şi iar dans. Confesiune şi incursiune în existenţa dansantă a unui artist şi de ce nu, a unui corp, al tău poate. Dansul ca artă unificatoare, intersecţie a tuturor teoriilor existenţei umane.

Cartea lui Gigi Căciuleanu fascinează prin oralitatea limbajului, prin analogiile folosite, prin simplitatea adresării. Deşi poate fi uşor confundată cu un manual de specialitate, Căciuleanu o numeşte "o culegere de descântece personale".

O carte cu şi despre corp în mişcare. O traducere în limbaj de dans a energiilor care mişcă şi ne mişcă. O carte structurată pe trei aspecte: Vânt, Volume şi Vectori. Omul este un tot, un volum existenţial care trăieşte în diferite medii, sub diferite forme de energie (vânt). Omul trasează o traiectorie în orice acţiune întreprinsă. Însăşi existenţa noastră este o traiectorie - un vector. Este o teorie pe care am deprins-o din carte şi pe care toţi dintre noi o trăim, mai mult sau mai puţin conştient.

Cartea a fost publicată pentru prima oară în Franţa iar anul acesta, în traducerea Ancăi Rotescu, a apărut la Editura Curtea Veche.

(Violeta Ştefan)


Citiţi un text semnat de Gigi Căciuleanu la începutul scrierii acestei cărţi aici.