23.10.2003
Atâta timp cât telefonul fără fir rămâne principala formulă de mediatizare a Festivalului Internaţional de Jazz de la Bucureşti nu văd de ce ne-am mira că publicul plătitor al unui bilet nu foarte scump la recitalul Michel Camilo de la Ateneu nu a fost prea numeros.

Dar ce afiş frumos au avut ! Frumos nu înseamnă neapărat şi util. Lumea a văzut îngeraşul simpatic care cântă la saxofon şi şi-a zis: "e festival de jazz zilele astea... să mă duc şi eu...". Prea puţini au fost cei care au citit literele elegante dar foarte mici din subsol cu care scria că în deschidere poate fi ascultat la Ateneu nimeni altul decât Michel Camilo... unul dintre cei mai bine văzuţi pianişti de jazz ai contemporaneităţii, cu o discografie impresionantă şi concerte în toate colţurile lumii. Până la urmă, s-a adunat public şi concertul a fost un succes. Dar ce ar fi putut fi dacă toţi iubitorii acestui gen ar fi ştiut cine cântă sâmbătă la ei în oraş.

Singura problemă pare aceea că, în pofida unei reţele de parteneri media destul de stufoasă şi a unor preţuri de acces la concerte absolut rezonabile, se pare că publicul de gen are o inerţie greu de învins. Sau pur şi simplu lumea s-a învăţat atât de mult că tot ceea ce ţine de cultură e pe gratis, încât nu e dispusă să vină la concerte unde trebuie plătit bilet, fie el şi simbolic (o excepţie a fost Festivalul "Enescu"). Mai bine se duce într-un club, unde nu costă intrarea, dar plăteşte o consumaţie de trei ori mai scumpă decât biletele la concert. Iar undeva, pe fundal, printre clinchete de pahare, fum şi discuţii aprinse, cântă muzica. Poate aceasta este una dintre tragediile jazzului ca gen muzical situat între cultură şi divertisment, în funcţie de disponibilitatea şi educaţia celui care priveşte.


(Maria Răducanu)


Restul concertelor s-au petrecut la Sala Radio şi Sala Arcub (19 octombrie - Big Band Radio, grupul polonez 0-58 şi spaniolii de la Benavent - DiGeraldi Pardo, 20 octombrie - Platonic Band şi El Dad Tarnu - S.U.A., 21 octombrie - Acum şi Marius Vernescu Trio, 22 octombrie - Johnny Răducanu & Friends) şi, de altfel, se petrec în continuare, joi, 23 octombrie - East Village şi Interzone & Maria Răducanu, vineri, 24 octombrie cu Garbis Dedeian Septet şi Marius Popp & Eugen Gondi şi duminică, 26 octombrie cu Liviu Butoi & Friends, Nicolas Simion & The Wild Dogs Trio (Germania) şi Manfred Leuchter (Germania) la Sala Arcub, iar sâmbătă, 25 octombrie la Sala Radio, cu Michel Marre (Franţa) şi Gabor Bolla Quartet (Ungaria).


(Grupul Aievea)


Festivalul Internaţional de Jazz organizat de Centrul pentru Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti - Arcub a fost iniţiat în 1999 şi a ajuns în această toamnă la a cincea ediţie, până acum cu esenţialul sprijin al Centrelor Culturale ale ţărilor europene şi Statelor Unite sau al serviciilor culturale ale ambasadelor acestora la Bucureşti. De la ediţia a treia, au început să apară sub egida acestui festival nume cu adevărat importante ale genului din afara ţării, nu numai aparţinând diasporei române, ci şi circuitului internaţional profesionist de top. Aşa se face că îi ascultam în 2001 pe americanii Victor Bailey şi Kenny Garrett, iar în 2002 pe francezii Richard Galiano şi Michel Portal sau pe americanul John Scofield.


(Big Band Radio)


Ediţia din acest an a început pe 18 octombrie şi a avut ca invitaţi, pe lângă muzicienii români nelipsiţi de la astfel de evenimente (Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Marius Popp, Garbis Dedeian etc.), reprezentanţi ai diasporei (Nicolas Simion, Eugen Gondi), muzicieni din noua generaţie - Maria Răducanu, Marius Vernescu, Platonic Band, Acum, East Village, dar şi formaţii şi solişti din Statele Unite, Germania, Franţa, Spania, Ungaria, Polonia.



Evenimentul de prim rang al ediţiei din acest an a fost recitalul Michel Camilo din deschidere, care pentru cei care au avut curiozitatea să vină, a reprezentat un regal pianistic cum rar vezi pe scenele noastre. Născut în Santo Domingo acum aproape 50 de ani şi stabilit de 25 de ani în Statele Unite, Camilo este unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti de jazz latin ai lumii, concertând regulat în S.U.A., Caraibe, Japonia şi Europa. În paralel susţine şi o carieră de dirijor (şi pianist) de muzică clasică. Activitatea lui discografică a început în 1988, evidenţiindu-se prin mai multe albume de succes, realizate fie solo, fie alături de alţi muzicieni (Michel Camilo, On Fire, On the Other Hand, Spain etc.). Michel Camilo a scris şi lucrări ample de jazz simfonic, precum Rapsodia pentru două piane şi orchestră sau Concertul pentru pian, dar şi muzică de film.

După Michel Petrucianni şi Chick Corea, Michel Camilo este cel de-al treilea star pianistic de anvergură mondială care ne-a încântat pe viu la Bucureşti după 1990. Din fericire, muzica nu a fost sufocată de virtuozitate, iar acurateţea stilului a "marcat" în subconştientul întregii asistenţe, cunoscătoare sau nu în domeniul fascinantelor particularităţi ale idiomului latino. Oricum adevărata dimensiune ritmică in care "respiră" muzicienii Americii de Sud este atât de rar prezentă pe scenele noastre, încât însuşi înţelesul denumirii acestui stil este total denaturat, în ochii publicului muzica latino fiind asimilată genului comercial întâlnit mai ales în discoteci. Cu atât mai mult a fost de folos celor prezenţi, specialişti sau nu, un astfel de concert în care puritatea stilului - înveşmântat într-o halucinantă aură de virtuozitate - a fost totuşi purtătoarea unui mesaj muzical real, plin de căldură şi vitalitate. După un astfel de concert, chiar dacă vine iarna, pleci acasă mai optimist.

0 comentarii

Publicitate

Sus