Am asistat la al doilea concert din seria aniversară, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (organizat cu sprijinul Ambasadei Franţei, ţară în care compozitorul a studiat o perioadă) şi anume recitalul susţinut de soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Alexandru Petrovici, cu un program ce a cuprins atât lucrări de Ştephănescu, cât şi lieduri de Massenet, Bizet, Fauré şi Alfred Alessandrescu. Foarte interesantă, captivantă chiar pentru un public mai puţin informat, a fost introducerea acestui concert, în care au vorbit cu căldură despre George Stephănescu profesorii Viorel Cosma, Grigore Constantinescu, Carmen Stoianov şi Dumitru Avakian. O oază de serenitate, de romantism târziu, de muzică a cărei importanţă în epoca sa este foaret greu de înţeles acum, evocarea lui George Stephănescu vorbeşte despre o personalitate muzicală cu vocaţie europeană.
Vor mai fi în această toamnă două manifestări rezervate aniversării lui George Ştephănescu. La Opera Naţională din Bucureşti, la data de 9 noiembrie, va avea loc un concert comentat de muzicologii Octavian Lazăr Cosma şi Grigore Constantinescu, care va marca prin pagini din opere în intepretarea soliştilor teatrului primele stagiuni lirice din Bucureşti. În final, Studioul de Concerte "Mihail Jora" va găzdui în seara de 15 noiembrie un concert al Orchestrei de Cameră Radio dirijat de Cristian Brâncuşi, ce va începe cu Uvertura Naţională şi Simfonia în la major lucrări ce au marcat pionieratul muzicii simfonice româneşti.
Dar mai multe date despre viaţa şi opera celui care a fost George Stephănescu, ar fi utile în acest context. Născut la Bucureşti în 1843, şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean, unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti, unde va preda mai bine de trei decenii (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti.
Importanţa lui George Stephănescu pentru începuturile Operei naţionale se reflectă în faptul că odată cu stagiunea 1885-86 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române şi în sfârşit al Societăţii lirice române. George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth, etc. Din consistenta sa creaţie dedicată scenei amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea, pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa, pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra. Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, individualizarea foarte clară din punct de vedere muzical a lumii fantastice şi a celei reale, tratarea variată a ansamblurilor şi corurilor, contrastele timbrale şi diversitatea orchestrală sunt elemente care se vor dezvolta în partiturile lui lirice scrise ulterior. George Stephănescu a compus şi muzică vocal-simfonică: Dalila, cantată pentru solişti, cor mixt şi orchestră sau Banul Mărăcine, baladă pentru tenor, bariton, cor mixt şi pian, pe versuri de V. Alecsandri.
Din muzica pentru orchestră a lui George Stephănescu, amintim Simfonia în la major (1869) — care deşi este o lucrare de şcoală, reprezintă, totuşi, prima simfonie scrisă de un român — şi Uvertura naţională (1876), la care se adaugă o serie de piese scurte pentru orchestră, multe dintre ele purtând titlul de hore. În stilul său simfonic, compozitorul îşi afirmă afinităţile pe de o parte cu ideea programatică, iar pe de altă parte cu aspectul naţional, aproape nelipsit din lucrările lui pentru orchestră. George Stephănescu a scris şi muzică de cameră, pentru pian şi pentru diferite ansambluri instrumentale. Creaţia sa cuprinde numeroase lucrări corale laice (pentru cor mixt şi pentru voci egale) şi religioase (Cântările Sfintei Liturghii a lui Ioan Gură-de-Aur). De asemenea, George Stephănescu a semnat mai multe lieduri, majoritatea pe versuri de Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, creaţia lui dedicată vocii cu acompaniament de pian apelând la folclor, punând în evidenţă darurile melodice ale autorului, utilizând procedee vocale şi de acompaniament variate, de multe ori suprapunând planuri sonore şi armonii într-o manieră ce ne determină să o asimilăm stilului romantic.
Importanţa lui George Ştephănescu pentru istoria muzicii româneşti a fost esenţială, faptul că acum el este aproape uitat meritând compensat din când în când de manifestări ca aceasta din toamna lui 2003.