25.08.2010
Ulrich Peltzer
Teil der Lösung
Editura Amman Verlag, 2007


traducere din limba germană de Alexandru Al. Şahighian


Fragment
Parte a soluţiei
Cu puţin înainte de răsăritul soarelui, pe Kottbusser Damm1 nu era picior de om, doar când şi când mai circula câte o maşină: două taxiuri goale, o maşină de măturat strada cu periile rotindu-se, al căror zgomot răzuitor pe asfalt se depărta fără grabă spre sud... Firmele luminoase de la majoritatea magazinelor se stinseseră acum, doar panoul de neon de pe faţada agenţiei de voiaj mai rămăsese aprins, lucind roşu ca focul: Türk Hava Yollari, iar pe partea cealaltă a străzii sclipeau literele albastre ale firmei unui book-maker a cărui agenţie era deschisă zi şi noapte: Megabet.de. Geamul uneia din vitrine era acoperit de mai multe straturi succesive de hârtie, râcâite şi lipite iar pe sticlă; pretutindeni zăreai risipite foi volante care aveau desenat pe ele un fulger sfărâmând în bucăţi o svastică şi care mobilizau, în turcă şi germană, la o demonstraţie împotriva unui marş al naziştilor la Lichtenberg. Asta o pricepea tot omul în toate minţile, marja de interpretare era egală cu zero.

Încercă să-şi păstreze calmul, să respire liniştită, revăzu în cap o ultimă oară planul de acţiune. Afacerea n-avea să stârnească mare vâlvă şi n-avea să ţină prima pagină a ziarelor, dar însemna, oricum, un început. Ieşi de sub arcada intrării de lângă vitrină, aruncând iute o privire în jur să vadă dacă nu cumva era cineva în stradă în drum spre serviciu ori care să strângă gunoiul şi să măture ori să sorteze corespondenţa. O adiere de vânt înfoie paginile unui ziar din faţa ei de pe trotuar şi-i trecu răcoros peste faţa înfierbântată. Nu era nici ţipenie de om în jur, nici măcar un beţiv care să iasă împleticindu-se de la Ankerklause, crâşma din colţ. Trase niţel de cureluşa genţii care brusc începuse s-o jeneze şi-şi înfăşură din nou baticul în jurul gâtului îndesându-i capetele în gulerul gecii ponosite de blugi; geaca, o Levi's ca milioane de alte geci, o descoperise ieri tot scotocind prin lada cu vechituri din vestibul, unde căuta ceva de îmbrăcat care să bată cât mai puţin la ochi. Se străduia să nu meargă nici prea încet, nici prea rapid, privind cu coada ochiului la lucrurile din jur, dar nu zări nimic care s-o neliniştească - nici un băiat cu ziare ori vreun insomniac plimbându-şi câinele insomniac.

Se uită la ceas: indicatorul încă nu parcursese un ciclu întreg; va fi cu două minute înainte de fix, aşa cum discutaseră şi repetaseră. Ceilalţi doi aveau şi ei să fie în spate pe peron, urmând să execute aceeaşi operaţie cu mişcări simetric inversate şi să se despartă apoi după cronometrarea a mai puţin de o sută de secunde. Cu cât se apropia mai mult de treptele de la intrarea în staţia de metrou din Schinkestraße, cu-atât îşi simţea inima zvâcnindu-i mai puternic şi paşii îngreuindu-i-se. Nu trebuie să mă opresc, îşi spuse ea, trebuie să merg perfect normal mai departe, toate-s în închipuirea mea. Există îndatoriri de la care nu ai dreptul să te sustragi, există interese şi ţeluri mai înalte. Trase adânc aer în piept şi-şi continuă drumul până ce ajunse la mezanin, al cărui tavan scund se sprijinea pe patru piloni. Pardoseala era din teracotă de un verde tulbure, iar pereţii gri şi lumina searbădă izvorâtă din paralelipipedele de sticlă lăptoasă nu reuşeau să-i dea o strălucire mai mare. Panouri de afişe fără afişe, graffiti, un telefon public mâzgălit. O linişte care o făcea parcă să-şi audă propriile gânduri, voci învălmăşite vorbindu-i încetişor, oşti întregi forfotindu-i în cap. Când cineva urcă treptele spre peron, ea tresări pentru a constata apoi cu uşurare că era Holger, în hanoracul lui negru de fâş, cu un rucsac în mână pe care îl desfăcea în grabă din mers. Fără o vorbă - o sărutare, o îmbrăţişare fugară. Ea îşi deschise geanta în care avea adezivul şi şablonul tăiat în carton gros.
- Unu A, spuse Holger. Jos nu-i nimeni.
- Ai venit mai de mult?
- Mai înainte, cu primul metrou.

El îşi vârî mâna în rucsac scoţând de-acolo mobilul, formă un număr şi ascultă cu gura întredeschisă ce-i spune vocea. După care murmură ceva şi dădu din cap spre ea. Telefonul dispăru la loc în rucsac, la fel ca şi telefonul celorlalţi, aflaţi la capătul opus al staţiei. Mişcări sincrone.
- E timpul, spuse ea, fără a fi clar dacă era o întrebare sau un îndemn.
- Ia-o înainte! spuse Holger dându-i sprayul şi săltându-şi iar rucsacul în spinare. Te ridic când ajungem pe treapta de sus.

Ea simţea în piept ceva ca o piatră care pulsa, ciocănea şi ale cărei bătăi aproape că-i tăiau respiraţia. Ce facem e doar simbolic, îşi spuse ea, mâzgăleli pe nişte aparate: semne doveditoare, o împunsătură de ac cu socoteală anume. Îşi întinse braţul stâng până ce atinse cu vârful degetelor muchia după colţul căreia se zăreau şinele. Prinse muchia cu degetele strângând-o de parcă ar fi vrut să-şi ia avânt să facă un salt mare până pe peron.
- Gata?
- Gata, spuse ea încet, iar Holger o apucă de şolduri ridicând-o în timp ce ea scotea capacul recipientului. Apăsă apoi pe spray îndreptând jetul spre camera de luat vederi de la intrarea tunelului, care îi înregistra negreşit, de acolo de sus, pe toţi cei care atingeau ecranul digital al automatului de bilete. Sprayul fâşâi, înceţoşând obiectivul până ce lentila se acoperi de un strat compact de vopsea picurătoare - pe banda video cu siguranţă nu s-ar mai fi putut distinge nimic: haos, memoria dispozitivului scoasă din funcţiune. Sări jos scoţând din buzunar şablonul şi întinzându-i-l lui Holger, apoi deşurubă chiar ea tubul cu adezivul instant. Brusc, simţi că nervozitatea îi dispăruse. Ajungând în dreptul automatului de bilete, introduse vârful tubului în fanta pentru monede, golindu-l pe jumătate, iar restul îl stoarse în compartimentul pentru bancnote, după care vârî tubul golit în buzunarul gecii. În timp ce tovarăşul ei ţinea şablonul apăsându-l pe metal cu degetele răşchirate, ea dădu cu spray umplând spaţiile goale din carton - un şir de litere decupate precis cu lama: Mai iei metroul sau preferi mersul pe jos? BVG la tarif zero!, apoi două diagonale groase, roşii trase peste monitor.

La capătul celălalt al staţiei de metrou ajunseseră probabil în acelaşi punct cu operaţiunile - nu se zărea nimic, peronul lung dintre şinele de tren era complet pustiu. Nimeni nu cobora din stradă în staţie.
- Salut, spuse Holger.
În timp ce urcau treptele, vârî şablonul şi sprayul în geantă, o închise bine, îi zâmbi lui Holger. Era euforică simţind că totul mersese perfect, ca pe roate. Şi-o altă ispravă, iată, urmează îndată.2 Ajunşi din nou la mezanin, Holger arătă spre cele două ieşiri ca şi cum ar mai fi trebuit să aleagă pe unde-o apucă fiecare. Ca şi cum n-ar fi plănuit dinainte, cu grijă, toate detaliile: el pe-aici, ea pe-acolo - ea pe bicicletă luând-o pe Schinkestraße până la canal, el pe scuterul lui în cealaltă direcţie, spre Hasenheide3 şi Südstern .
- Deseară, spuse ea. Nu uita băuturile!
- Multe băuturi. La opt - şi deja dispăruse.

Urcând în fugă treptele spre afară, simţi mirosul de dizolvant înţepându-i nările, vopseaua i se lipise de mâini, geaca era şi ea niţel stropită cu pete roşii. Avea oricum s-o arunce, iar acasă va înlătura toate urmele cu diluant de azot şi vată. Va face un duş lung, la prânz va merge la lucru. În ciuda pavajului cu piatră brută, nu urcă cu bicicleta pe trotuar, ci continuă să pedaleze în stradă - până la urmă n-ai cum şti dacă nu dai peste doi poliţişti care se plictisesc de moarte în maşina lor şi-ţi fac semn să opreşti. I-ar fi plăcut acum să asculte nişte muzică, Song for the Deaf al formaţiei Queens of the Stone Age sau poate vreun cântec zgomotos al celor de la Skunk Anansie. De pe podul Ohlau se zărea pe cer, la est, deasupra copacilor, o dâră roşie care se destrăma, soarele ajunsese acum chiar sub linia orizontului şi urma să răsară din clipă în clipă. Fierbinţeală şi lumină strălucitoare, aşa cum îi plăceau. Marea, lacurile meleagurilor ei natale.

Cutia de espresso era goală şi bineînţeles că nici lapte nu mai era în frigider. Christian ştiuse încă de ieri că aşa se va-ntâmpla, pe masa din bucătărie zăcea neatins bileţelul cu ce trebuia cumpărat: espresso, ouă, lapte, salam şi pâine integrală - era de-a dreptul ridicol să-ţi notezi toate astea pentru ca apoi tot să uiţi. Intră în baie uitându-se la rana de deasupra sprâncenei, o mică tăietură care în trei sau patru zile avea să se închidă. Cine să te creadă c-ai dat cu capul de muchia uşii chiar la tine acasă şi pe deasupra fără să fi băut un strop de alcool! La fel de incredibil ca şi când ai povesti că, plimbându-te pe lângă gara din Fürstenwalde, ai fi dat o lecţie de bună purtare unei bande de skinheads sau cine ştie ce altă ispravă eroică similară din categoria provocărilor extreme. Făcu duş, se rase, îşi lipi la loc plasturele de pe frunte. După care se plimbă o vreme, fumând, din cameră în cameră de parcă ar căuta ceva, până când, în cele din urmă, îşi adună într-adevăr lucruşoarele de pretutindeni - carnetul de notiţe, celularul, banii - şi, vârându-şi cămaşa albă, curată, în pantaloni, plecă de-acasă cu haina pe braţ şi părul încă ud.

Dimineaţa cartierul părea aproape cu desăvârşire pustiu, n-ai fi bănuit nimic din zarva care domnea aici până noaptea târziu. Ca şi când n-ar exista nicăieri în tot oraşul vreun alt loc unde să-ţi astâmperi setea de celebritate, de acel sfert de ceas efemer. Christian o luă pe Eberswalder Straße, mergând pe lângă bicicletă, pentru ca, ajuns la intersecţie, să încalece pe ea şi să coboare pe Kastanienallee fără a-şi ţine mâinile pe ghidon şi făcând o întreagă echilibristică printre şinele de tramvai şi maşinile parcate în stradă. Chelnerii ştergeau mesele din faţa cafenelelor, măturau pe jos, florăreasa de la Blume 2000 compunea în vitrină nişte aranjamente florale. Mai bine uită-te la stradă, îi şoptea vocea interioară, măcar atât să faci dacă tot îţi place să mergi fără să-ţi ţii mâinile pe ghidon. Nu demult, Simone îşi rupsese un dinte din faţă nimerind cu roata bicicletei într-o şină de tramvai la Hackescher Markt şi căzând. Îl sunase plângând, dar el nu se dusese s-o ajute. Pur şi simplu nu putuse s-o facă, deoarece chiar atunci purta o discuţie de afaceri cu cineva care tocmai îi făcuse o propunere irezistibilă: 2500 de euro pentru o broşură turistică despre Uckermark. Christian fusese acolo cu maşina de câteva ori, însoţit de Jakob şi Severine, ca să cunoască mai îndeaproape locurile, să facă nişte fotografii şi să mănânce într-o cârciumă sătească - după care se apucase de scris, inspirându-se copios dintr-o serie de ghiduri turistice şi din alte câteva publicaţii mai vechi care se găseau la Biblioteca Municipală din Berlin. Reformulase totul artistic, ajungând în final la un rezultat despre care şeful local al Biroului de Turism spusese că e "o treabă bine rotunjită". Probabil că nici el nu-şi mai recunoştea propriul ţinut - Paradisul de wellness de la porţile Metropolei (după cum se numea broşura!).

Café-barul minuscul se găsea la mezanin, având o terasă de mărimea unui simplu balcon; pe balustrada de un verde întunecat, cineva scrisese cu spray alb: Love Gang. Christian părea să fie unul din primii clienţi, ziarele erau încă neatinse, nu vedeai nici o firimitură pe cele două mese înalte de-afară. Un espresso dublu, un croasant cu susan şi ştirile zilei pe care le va frunzări în fugă. Mase de oameni fără nici o motivaţie, industria vede deja profilându-se ameninţător la orizont călăreţii Apocalipsei. Ca să nu-şi strice plăcerea micului dejun, Christian trecu la paginile de sport ale ziarului, lăsându-se în voia facticităţii tabelelor tipărite aici - a concreteţei binefăcătoare a unor rezultate de meciuri, a golurilor marcate, a componenţei echipelor.
- Ei, şefu'...

Cine a intrat în joc în ce minut al meciului şi cine a trebuit, în schimb, să părăsească terenul, cine a marcat şi cine nu. Drama unei întâlniri între două echipe expusă în cifre exacte, existenţă numerică în stare pură. Superioritatea de pe teren exprimată în cornere.
- Ei, dumneata, auzi el iar de jos, de pe trotuar, vocea femeii îmbrăcate în haine negre, spălăcite, care ţinea în mână o pungă mare de plastic burduşită cu obiecte colţuroase. N-ai nevoie de nişte cărţi?
Christian clătină din cap. Oare de unde le şterpelise?
- Toate-s ca noi, necitite, mai spuse ea pe tonul plângăcios al unei nevoi acute de droguri şi, clătinându-se, dădu să scoată o carte din pungă.
- Mai slăbeşte-mă, femeie, am destule cărţi!
Ca şi cum cuvintele lui n-ar fi ajuns decât cu întârziere la ea, femeia se mai aplecă o dată asupra pungii, înainte de a se ridica din nou. Se uită la el cu privirea împăienjenită, iar el ridică din umeri:
- Îmi pare rău.
- Da' ceva de mâncare?

Ce s-ar fi cuvenit să facă acum: să-i întindă, poate, restul de croasant peste balustrada terasei?
- Ori nişte pfenigi4? Ar fi şi ăia foarte buni.
Pfenigi - spusese cumva pfenigi? Pesemne că femeia înţepenise într-o buclă a timpului din care nu mai reuşea să iasă. Îi dădu femeii un euro, iar ea-i mulţumi cu un gest confuz şi-o porni spre Oderberger Straße târşâindu-şi picioarele.

Ziua se anunţa caniculară - nici un norişor pe cer.

Griebnitzsee5, îi trecu lui Christian prin cap, un golfuleţ retras, stufăriş, băuturi răcoritoare. Întins pe-un pled pe malul unui lac, cu o muiere alături, şi-n nări miros de ulei contra arsurilor de soare, miros de transpiraţie, de piele şi de apă. Ceva în genul ăsta. Încercă să-şi aducă aminte când fusese ultima oară la mare - se prea poate să fi fost cu Carolin în acea săptămână pe jumătate ruinată din cauza ploilor, petrecută pe insula Hiddensee-ului6, care nu făcuse decât să grăbească sfârşitul legăturii lor. Din capul locului fusese un calcul greşit, chiar dacă vremea ar fi fost la fel de frumoasă ca azi. Aşteptările pe care le aveau fiecare de la viaţă erau incompatibile; prietenia ar fi fost posibilă - în cel mai bun caz la asta se-ajunge apoi. Îşi vârî în gură restul de croasant şi-şi goli ceaşca după ce o agită puţin pentru a face să se dizolve cristalele de zahăr rămase pe fund. O să-şi mai aprindă o ţigară şi o să se apuce de treabă.


Note:

1. Kottbusser Damm - stradă importantă din cartierul berlinez Kreuzberg, cu blocuri de locuinţe şi un mare număr de prăvălii mai ales turceşti şi arabe.
2. Zweiter Streich, folgt sogleich - citat din Max şi Moritz, cunoscuta povestire ilustrată în versuri, din 1865, a lui Wilhelm Busch.
3. Hasenheide este un parc întins din cartierul Berlin-Neukölln, aflat în vecinătatea Pieţei Südstern din Kreuzberg.
4. Pfenigul a fost o subdiviziune a mărcii germane, la care s-a renunţat în 2002, odată cu trecerea la euro.
5. Griebnitzsee - lac îngust, în formă de L, de la marginea Berlinului, alimentat de apa unui braţ al râului Havel.
6. Hiddensee - insulă din Marea Baltică.

0 comentarii

Publicitate

Sus