Poezii

Scrisoare către Vaclav Havel, aruncată la coş

Havel, fii bun şi retrage-te la mănăstire
Nu mă pot obişnui cu ideea
că vulturul
e angajatul Salubrităţii.
Revoluţiile şi-au mîncat copiii,
disidenţii şomează,
protestatarii stau spăsiţi
la coada chitului MacDonald's,
numai tu, din catifeaua aceea istorică,
ţi-ai tras cîteva costume pe cinste
pentru care te invidiez.
Te invidiez că la Praga
marijuana-i mai ieftină decît pîinea
şi adolescenţii pe poduri
ling timbrele impregnate cu krak.
Te invidiez că eşti uns
din trei în trei zile
doctor honoris causa;
şi maică-mea spera s-ajung
doctor în litere s-o vindec de plămîni
- n-am ajuns.
Te invidiez că ţi-ai luat înapoi prăvăliile;
Ezra Pound visa şi el o mică tutungerie
- n-a avut parte.
Cînd anafura mucegăieşte
trebuie îngropată cît mai adînc
să n-o scurme şobolanii sau cîinii,
deşi, la inflaţia asta de îngeri,
ce mai contează un şobolan cu aripi
sau un cîine în zbor?
Pe la noi însă e ceva în plus
care mă nelinişteşte.
Maşinile-s în continuare
de cinci ori mai grele decît ar fi normal
şi-abia se duc pe ele însele.
Vacile mor de inaniţie
la trei sute de metri de gară
unde grîul uitat pe-o linie moartă
scoate prin acoperişul vagoanelor
limba lui verde la călători.
Gîfîie şi noua societate,
gîfîie cu spinarea îndoită sub nemuritorii funcţionari.
Paznicii nu-s prea bine păziţi
şi fură în continuare de sting.
Săracului, norocos cum îl ştim,
îi cade în continuare pîinea-n căcat,
i se scoală la liturghie, în timpul slujbei,
şi are parte de pompieri pe casă
în noaptea nunţii.
Ce să înţeleg cînd comuniştii
s-au pitulat în biserică
şi-ntr-un acces de filantropie burgheză
sînt gata să mă angajeze
să le rescriu cît mai artistic
teoriile şi legile Capitalului?
Ce să înţeleg cînd barbarii
nu mai pot ajunge la porţile Romei
din pricină că-s opriţi la graniţa cehă?
Ce să înţeleg? Că îngerul e mai citeţ decît Marx?
Sigur că-mi vine să strig,
precum nebunul din Luvru:
"Daţi-mi un cuţit să-mi tai şoriciul de Crăciun
din Breugel cel Bătrîn, din Velazquez sau din Goya,
daţi-mi pe mînă o ţară
şi veţi bea în curînd ceaiul poliţist
profeţit de Mandelştam..."

O, cititor făţarnic, tu, semenul meu, frate,
nu te acri,
nu te acri,
nu te acri şi fii atent cînd traversezi strada
să nu te calce maşina Salvării.

Dreptul la liberă circulaţie

Aşa cum Shakespeare îşi poate permite
să-şi sufle nasul în batista Desdemonei,
vreau şi eu să mă joc de-a toreadorul cu taurul ce a răpit-o pe Europa,
să-l răpun înfigîndu-i pixul meu cu cerneală simpatică între coarne,
ca să mă pot căsători cu fata din interes,
să capăt fără probleme cetăţenie franceză, belgiană sau germană
aidoma golanului pe care l-am întîlnit acum douăzeci de ani
în trenul de Novosibirsk
şi care visa să fugă din Estul Sălbatic tocmai în Israel,
însurîndu-se cu o evreică bătrînă,
considerînd femeia nu un lux ci un mijloc de transport,
fără complexe creştine,
luînd în considerare faptul că, la urma urmelor,
şi Isus e rodul unui mènage a trois.

Moscova nu crede-n lacrimi

şapte mere-ntr-o basma
şi-am plecat la Moscova

la coadă la Lenin, tată,
mă îndrăgostii de-o fată

ce parşiv mausoleu
era fată de liceu

şi frumoasă şi lăptoasă
şi fugită de acasă

nea' Vasile, nea' Blajenii
mulţumesc de-aşa vedenii

ea pisică eu motan
la Tătucul din borcan

ce cosiţe şi ce membre
ce octombrie-n noembre

cînd crezui că mă fac om
ea-mi răspunse nemtudom

cînd crezui că mă însor
ea-mi răspunse nevermor

Elegie

Pe vremea Razboiului Rece, in lumi paralele,
ca doi îndrăgostiţi încurcaţi in bretele
făcînd echilibristică pe linia ferată
conform legilor fizicii ne-am fi putut întîlni în infinit
dar nu ne-am întîlnit, nu ne-am întîlnit
niciodată!

În trenul de navetişti Hollywood - Salva Vişeu
te-aş fi pîndit cu aparatul de detectat comunişti în geantă
eu membru de partid şi tu simpatizantă,
despre dragostea noastră delirantă
ar fi scris în Scînteia Popescu Dumnezeu.

Cînd ţi-ai fi scos sticluţa de whisky din portjartier
ţi-aş fi cerut pe loc cotizaţia
ţi-aş fi vorbit despre deviaţionismul din şantier
pînă mi-ai fi şoptit dulce: kakaia deviaţia?

Dar ce arsura,
ce spasm,
ce senzaţie,
lipiţi pe pagini diferite în veacul acela maro
am ratat să fiu coleg de organizaţie
cu tovarăşa Marilyn Monroe.

Citiţi un alt fragment din opera lui Mircea Dinescu.