*****
European Borderlands - Festival de literatură
Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.
Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos.Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)
11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).
Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.
Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.
După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).
Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.
*****
Mircea Dinescu
Poezii
Cîntec de inimă albastrăMircea Dinescu
Poezii
Mai ştii cum te strigam pe-atunci
"icoană cu picioare lungi"
veneai pe rîu sau rîu erai
curgeai în mine pînă-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vînam pe coapse iepuri mici
vînam prin pulpe fîn mieriu
erai mireasmă eram viu.
Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scîndurică de salcîm
pe cînd mînzeşte muşti din cai
mie ţărîna-mi spune hai,
mie ulcica-mi spune blid,
iubire - măr rostogolit
Anonim
Decît să vă-ndulcesc cu arta ceaiul
(oh inimă în scutece de prunc)
mai bine-n seara asta beat, cu paiul
sug luna şi pe cioburi mă arunc,
căci anonim ca acul în furaje
purtînd în vene sînge de sobol
aş inventa femeia cu etaje
cu magazii de zahăr la subsol,
iubirea mea să scoată ţări din criză
sărutul meu pompat la Polul Nord
să bage plitele de gheaţă-n priză
să cadă cancerul bolnav de cord,
să mîn c-un bici oraşul pe cîmpie
ca pe-un tramvai eretic tras de cai,
gata oricînd să-mi puneţi şaua mie
dar să nu-mi cereţi artă pentru ceai
Călătoria
Ca să cobori cu arta în stradă
să nu foloseşti şi tu acelaşi lift hodorogit
în care s-au pus la cale atîtea afaceri cu cîntec...
Renunţă în primul rînd la poezie
şi te va durea stomacul mai puţin.
Poţi din cinism să-ţi prelungeşti viaţa
poţi înlocui cuvîntul cu întîmplarea
poţi scoate limba la soare ca o ediţie princeps
poţi căra (pilind zilnic cîteva grame)
Turnul Eiffel într-o pivniţă.
Sinuciderea nu mai rentează.
Ca să ajungi scriitor celebru în Europa
trebuie să fii cel puţin canibal,
sau să propui o soluţie trăsnită pentru înflorirea Saharei
(cei cu apă la plămîni să fie paraşutaţi, de exemplu, acolo)
Nebunii pasivi n-au nici-o căutare;
dacă te-ai căsători cu-o maşină de tocat carne
cine ştie ce trust din America
ţi-ar plăti călătoria de nuntă
Cu condiţia să torni nişte copii pipăraţi şi fără nici un gust
ca celebrul lor hamburger...
Societatea de consum
te umileşte iarna cu pepeni
iar vara te speteşti cărînd cu pufoaica ouă
pentru solistele de la Metropolitan.
Moţăi pe malul Senei
şi deodată-ţi miroase a Dîmboviţă,
provincial speriat
crezi că dacă-o coteşti în Montparnasse pe-o străduţă
începe Bucureştiul.
Nu ţi-e uşor să înţelegi
că poezia nu mai are nevoie de hîrtie
că un glonţ se face mai auzit decît o carte
că dentiştii mecanicii coafezele aviatorii
chelnerii inginerii belferii amiralii şi măturătorii
înstăriţi
pe bună dreptate n-au nici-un chef să citească sonete,
fiindcă ţelul suprem e să te-nrudeşti cu petele de grăsime din supă
adică să stai totdeauna deasupra
Porturi
Marea-i un medic simplu spui tot ce vrei nu-ţi pasă
şi gărgăuni şi rufe murdare poţi s-atîrni
pe sforile-nserării în briza somnoroasă
ce-nşurubează-n plăpumi duios casapii cîrni.
Bărci de uscat (dughene) vin prost (ce nu există)
piper ateu (tămîie) zei de comerţ (vopsiţi)
prieteni strînşi ca banul sărac într-o batistă
de un potop prielnic în portul dinspre sciţi.
O arcă democrată cu spiţ obligatoriu
în care se proclamă oricine vrea catarg
cu-orchestra arvunită din timp la sanatoriu
de tebeciştii tineri care uşesc în larg,
cu bişniţari flegmatici în pîntecul trăsurii
atît de scumpă totuşi care-i răstoarnă-n şanţ
cu berea care-apune gălbui pe cerul gurii
cu turn sclipind la vamă cu aere de neamţ
cu grecii care-acuma sînt turci în salopete
cu templul care-acuma e-o fabrică de spirt
cu fete care-acuma de mult nu mai sînt fete
cu portocali în floare care miros a birt
cu leii care iată sînt exilaţi pe mare
cu circul care iată scînceşte din adînc
cu fier petrol slănină, măcel plictis splendoare
cu mine care iată nici nu mai pot să plîng
Indulgenţă de iarnă
Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
de băieţii simpatici
dispuşi oricînd la o turnătorie voioasă
de preotul cu magnetofonul sub sutană
de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara
de dictatorii încurcaţi în strunele harfei
de cei supăraţi pe propriile lor popoare
acum cînd se-apropie iarna
şi n-avem nici ziduri înalte
nici gîşte pe Capitoliu
doar mari provizii de îngăduinţă şi spaimă
O fabrică cheamă după ea o altă fabrică
O sută de femei fug în fiecare lună din căminul fabricii de mătase
războaiele de ţesut latră în gol
graficul se tîrăşte pe duşumea
directorul albeşte
telefonul înjură
dolarii verzi de supărare se-ntorc pîş pîş în Occident
lozincile sînt scrise cu litere şi mai mari
şedinţele cu temperaturi şi mai ridicate
camioane cară fete din satele de prin jur
pentru calificarea la locul de muncă
dar o sută de femei fug în fiecare lună
tulburate ca taurii de roşul mătăsii
într-o corida fără sînge şi toreadori.
De-ar veni mai repede buldozerele
să niveleze terenul
betoniştii şi forjorii
şoferii care ştiu să fluiere printre dinţi
golanii colilii artiştii de şantier,
să uruie benzile rulante
să cînte cuptoarele Siemens Martin
să miroasă a păcură şi cărbune
să se liniştească fetele
mînă în mînă
mătase şi fontă
fabrică lîngă fabrică
Avalanşa
Pe 11 noiembrie ora 9 dimineaţa
aveam întîlnire
cu o tînără avalanşă de zăpadă
în Himalaya
pe o pantă cît se poate de dulce.
Ce mai dragoste la prima veder-ar fi fost,
dar pînă să-mi iasă paşaportul
pînă să-mi declar rudele
pînă să-mi fac bagajele
pînă să-mi cumpăr biletele
pînă m-au mirosit detectoarele,
la 9 şi un sfert
jignită şi plină de isterie
avalanşa fugi mai la vale c-un grec şi doi japonezi...
Desfiinţează Doamne instituţiile de tristeţe
instituţiile astea care luptă împotriva dragostei
împotriva dragostei şi a morţii
Atentator de provincie
Lîngă oftatul gării bodega-i cu noroc
pisica iar se freacă de scaun şi ia foc
vioara taie capul ţiganului coclit
nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid.
Azi o s-atac oraşul dar parcă dinadins
castelul e de apă păzit numai de-un ins
şi-unde credeam că-i grîul învîrtoşat şi roz
soldaţii îşi usucă ciorapii pe siloz.
Cu cine-nvîrte toamna afacerile-i reci?
Pe unde curge raiul în om miroase-a beci
şi-a spirt trecut prin pîine şi-a buci de nenufar
Nu strănuta că zboară frumosul din ziar
Vila artistului
Dosarul meu creşte ca pîinea bună
se umflă, pîrîie, dospeşte lin,
iubito vom petrece împreună
sub streşinile lui de vinilin.
Ia-ţi şi părinţii ca să nu fim singuri
ia-ţi şi umbrela pentru orice risc,
e toamnă-n vorbe şi ne plouă-n linguri
şi cad din pomi agenţii de la fisc.
Azi trec nepăsător printre vitrine
nici nu mă uit, nici nu miros, nici nu înjur:
carne de tun, osînză de albine,
şi-un îngeraş de vodcă în azur...
Îndoielile logodnicului
Am o gaură în podea:
nu-i nici capitalistă nici comunistă,
e o gaură fără de partid.
E-atît de transparentă
că ar putea intra în Academie.
E-atît de virtuoasă
că m-aş însura cu ea.
De nu m-ar bate gîndul
că pînă la urmă
mă va înşela cu un şoarece.
Discurs la intrarea unei ţări estice în Europa
În biserică,
hoţul ruşinat îşi ascunde mîinile
în buzunarul episcopului
să nu i le vadă bunul Dumnezeu
Ţăranul îi strigă fiului cu tălpoaiele mari
să-şi ascundă bocancii uitaţi lîngă şură
că vin musafirii şi, vorba aia, avem şi noi mîndria noastră naţională,
că vin turiştii japonezi
cu picioruşele lor de vrăbiuţă
ţup-ţup
să ciugulească grîul, floarea-soarelui,
ochii lui Van Gogh.
Şi dintr-odată
se lasă ora tandreţii deasupra spitalului municipal
şi alcoolicul internat pentru dezalcoolizare
alintă spirtul medicinal uitat de felceriţă pe noptieră
numindu-l "lichior de viorele",
"adio mamă", "te-am zărit printre morminte",
apoi deschide fereastra şi strigă:
"Bine-ai venit, Societate de consum,
fă-ne şi tu felul,
ia-ne de proaspeţi,
strunjeşte-ne din pietricelele de la rinichi
zaruri norocoase.
De astăzi, curului n-o să-i mai spunem tovarăşe,
ci dumneavoastră,
de mîine o să mă scoateţi afară din cîrciumă
mai greu ca pe Shakespeare
din Enciclopedia Britanică".
Balada celui plecat
Am iubit urîte dar deştepte
şi frumoase fără căpătîi,
n-am avut iubirea cea dintîi
n-a avut răbdare să m-aştepte.
Îngerul ca unghia întoarsă
mi-a crescut în carne dimpotrivă,
mi-aţi adus la naştere colivă
şi la groapă dric cu cioc de barză.
Zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii - zilieri trecuţi prin fermă.
Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă
cum vîslesc strămoşii mei, ţiganii.
Haida-de! De-a lungul şi de-a latul
m-aţi vînat cînd nu eram acasă.
Chiar şi-acum cînd stau întins pe masă
eu sositul rîd de eu plecatul.