Tunelul

Între 7 - 12 iunie 2007 a avut loc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului de Literatură "European Borderlands".

Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.

Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos.Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)

11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.

Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.

După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.


Tocmai îmi făceam lecţiile, mama corecta lucrări, de când i-au interzis să predea corecta mult mai multe lucrări, pentru că fostele ei colege îi dădeau mereu, în secret, să le corecteze lucrările, pentru că ştiau că nu ne descurcam cu banii pe care-i câştiga făcând curăţenie, voiau chipurile s-o ajute.

Tare-aş mai fi vrut să-mi termin odată lecţiile, ca să-mi primesc tunelul meu de castane pe care-l făcuse mama special de ziua mea, cu mare greutate făcuse rost de frişcă şi de castane, iar pireul l-am pregătit împreună, am scos cu linguriţa miezul castanelor fierte şi tăiate-n două, era desertul meu preferat, trecuse mai bine de un an de când mâncasem ultima oară, pe vremea când era acasă şi tata, înainte să-l trimită la Canal, şi lui tata îi plăcea enorm şi mama reuşise pentru prima oară de-atunci să facă rost de castane şi ştiam că imediat ce-mi termin lecţiile o să-l scoatem din frigider şi-o să înfigem lumânările-n el şi-o să sărbătorim împreună ziua mea de naştere şi tare-aş fi mai vrut să termin odată, dar tocmai atunci, brusc, a zbârnâit soneria.

Mama a tresărit, normal, de când cu percheziţia la domiciliu se speria ori de câte ori auzea soneria şi oricum n-aşteptam pe nimeni şi nici nu prea venea nimeni pe la noi, până şi vecinii veneau doar seara să ne-aducă sau să ne ceară câte ceva, dar după-amiaza, aproape niciodată şi când m-am uitat la mama am văzut-o că-i palidă, aşa că i-am spus să stea locului, o să mă uit eu cine e, iar dacă nu-l cunosc nu-l las să intre şi am ieşit pe hol şi m-am uitat prin vizor, dar n-am văzut pe nimeni, casa scărilor era goală şi m-am gândit că-i o glumă a băieţilor, deşi le spusesem să nu mai facă prostii de-astea cu soneria noastră şi tocmai voiam să intru şi să-i spun mamei că nu-i nimeni, dar soneria a zbârnâit din nou şi iar m-am uitat şi iar n-am văzut pe nimeni şi-atunci m-am hotărât să deschid uşa, dar numai ca să văd dacă nu cumva o fi lipit cineva butonul de la sonerie.

Deci, cum deschid uşa, dau de un copil, avea cel mult şapte ani, de aceea nici nu-l văzusem, cred că nici n-ajungea bine la sonerie, purta uniformă, dar haina era cu cel puţin şase numere mai mare, îi ajungea aproape de genunchi şi mânecile erau tăiate de la cot şi copilul era încărcat de cu umeraşe şi cuţite şi linguri de lemn, avea cel puţin o sută de umeraşe la el şi cam tot atâtea sucitoare, iar de-o sfoară legată-n jurul brâului erau prinse cârlige, o mulţime, cel puţin cinci sute, pe cuvânt. Cum m-a văzut, m-a şi întrebat dacă mămica-i acasă, dar eu i-am spus: valea, să dispară, pentru că nu cumpărăm nimic, dar el mi-a zis că n-a întrebat dacă vreau să cumpăr ceva, ci dacă mama e acasă şi eu i-am zis să se care, că, dacă nu, îi dau un şut să cadă pe scări şi înainte de-asta îi bag vreo două umeraşe pe gât, să se sature, dar se pare că nici asta nu l-a speriat, că iar a apăsat pe sonerie şi-atunci mama a întrebat din camera cealaltă cine era, dar eu i-am spus că nimeni, dar mucea ăsta a-nceput să strige că a adus umeraşe ieftine şi că doamna să iasă numa' să le vadă, că aşa umeraşe n-a mai pomenit în viaţa ei şi eu atunci l-am îmbrâncit pe puşti, dar n-a căzut, a făcut doar câţiva paşi înapoi şi s-a agăţat de balustradă şi eu i-am spus iar că gata, roiu', dar tocmai venise şi mama şi s-a uitat la mine şi-am văzut cum colţul gurii îi tremură a supărare, marş la tine-n cameră, aşa mi-a zis, dar eu nu m-am dus, normal, m-am oprit pe coridor şi m-am aşezat la pândă.

Iar atunci mama l-a-ntrebat pe ţâncu' ăsta cum îl cheamă şi câţi ani are şi ăsta i-a spus că Marius şi că are şase jumate, iar atunci mama l-a întrebat câţi fraţi sunt şi copilu' a zis că opt şi atunci mama a spus că bine, să intre, să nu stea afară, în frig, deşi în casa scărilor nu era deloc frig, şi atunci Marius ăsta s-a şters pe picioare şi între timp umeraşele alea multe au început să zornăie aşa tare, de parcă n-ar fi fost singur, şi dup-aia a intrat în hol şi s-a oprit şi şi-a scos toate catrafusele şi le-a pus pe toate pe covor şi-a început să-i explice lu' mama cum sparge taică-su lemnele şi cum le usucă-n podul casei şi cum cioplesc umeraşele şi cârligele de haine şi că-n ziua de azi cu greu găseşti lucruri aşa meseriaşe. Vorbea exact ca un adult, nu se mai oprea şi-ntre timp îi arăta mamei când un umeraş, când un cârlig de haine, i le arăta mamei ca şi cum s-ar fi lăudat cu ele şi-n tot timpu' ăsta mama nu zicea nimic, doar se uita la el, şi când, în fine, copilul a tăcut, l-a întrebat numai cine l-a învăţat să vorbească aşa inteligent şi copilul s-a uitat la ea şi i-a spus că taică-su şi atunci mama l-a întrebat dacă fraţii lui tot cu asta se ocupă şi Marius a răspuns că da, ei umblă prin blocurile vecine, şi că mai stau o săptămână în oraşul nostru, apoi se duc mai departe şi abia de Crăciun se-ntorc acasă, după ce colindă juma' de ţară, şi atunci mama l-a întrebat dacă merge la şcoală şi Marius i-a spus că nu, şi nici fraţii lui, şi mama l-a întrebat dacă ştie să citească şi Marius a zâmbit făcând semn că nu, dar apoi a zis imediat că ştie foarte bine să socotească, mai ales s-adune şi, dacă e nevoie să calculeze preţul umeraşelor, o să vadă doamna că-i spune pe loc preţul corect şi atunci a prins momentul să-ntrebe câte umeraşe vrea să cumpere mama şi câte cârlige şi-ar fi început iar cu ce lemn de calitate era ăla, dar atunci mama l-a întrebat brusc dacă-i e foame şi normal că Marius i-a zis că sigur şi-atunci mama l-a luat de umăr şi i-a spus să meargă cu ea la bucătărie şi eu atunci m-am speriat rău, că mi-a venit brusc în minte tunelul de castane şi ce-o să urmeze acum.

M-am dus şi eu tiptil la bucătărie, nu voiam să ţipe mama la mine, Marius mâncase deja o juma' de felie groasă de pâine cu untură, şi-atunci mama a luat o cană, a scos sticla cu lapte din frigider şi i-a turnat lapte în cană, iar ăsta a-nşfăcat-o pe loc cu amândouă mâinile şi a dat-o pe gât, se-auzea cum gâlgâie laptele, apoi a pus cana pe masă şi s-a şters la gură cu mâneca de la uniformă şi, când mama a pus la loc în frigider sticla cu lapte, Marius a ochit tunelul de castane, care era pe una din poliţele frigiderului, şi a-ntins o mână spre el, a întrebat ce-i ăla şi atunci eu n-am mai suportat, era musai să deschid gura, şi-am zis că nimic, că nu-i treaba lui, dar în momentu-n care-am zis aşa, mi-am dat pe loc seama că n-ar fi trebuit, că mama se uita la mine şi zâmbea cu zâmbetul ei serios şi rece şi mi-a zis: băieţelul meu, se pare că ţi-a sosit un oaspete, asta da serbare, apoi a deschis iar frigiderul şi a scos tunelul de castane şi l-a pus pe masă şi mi-a zis s-aduc două farfurii şi două linguriţe.

Avea o voce aşa serioasă, că nici n-am crâcnit şi-am adus frumuşel farfuriile şi linguriţele, pe una i-am pus-o copilului în faţă, pe cealaltă în dreptul scaunului pe care obişnuiam să stau eu şi m-am aşezat şi-ntre timp mama a-mplântat o lumânare în mijlocul tunelului, acolo unde era un doişpe de ciocolată, şi a aprins-o şi-a zis că de fapt ar fi trebuit să fie douăsprezece, dar mergea şi una, iar eu am suflat în lumânare şi mi-am dorit să vină tata acasă sau măcar să primim o veste de la el, aşa am suflat, apoi mama a tăiat tunelul şi prima felie i-a dat-o lui Marius, pe cealaltă mie, şi Marius a început imediat să mănânce şi atunci nu i-am zis nici eu poftă bună, de-al dracu' nu voiam să-i zic, şi am luat linguriţa-n mână, dar n-am început să mănânc, m-am mai uitat puţin la felia de tunel din farfurie, la frişca albă de sub pireul de castane, şi cred că m-am gândit la tata, apoi am mâncat o bucăţică şi era exact aşa de bun cum ştiam eu, ba chiar mai bun, dulce şi moale, şi-abia când am mâncat a doua bucăţică m-am uitat în farfuria lui Marius, care tocmai mesteca ultima bucătură şi s-a uitat la mama şi-a zis că-n viaţa lui nu mâncase ceva mai bun şi-a întrebat dacă poate să mai ceară o felie, iar mie-mi venea să-i zic din tot sufletul că pe dracu', era păcat şi de prima, dar mama-i şi tăia a doua felie şi-atunci am început să mănânc şi eu repede, nu mai savuram pireul de castane, îl înfulecam aşa, o bucătură după alta, şi mă uitam tot timpul la Marius, care se ghiftuia în toată regula, lua cu linguriţa bucăţi aşa mari, că trebuia să le ţină cu degetul bont ca să nu-i cadă, şi-avea bărbia plină de frişcă şi de pireu de castane şi, când a terminat, s-a uitat din nou la mama şi mama i-a mai tăiat o felie şi-ntre timp îmi primisem şi eu a doua felie şi pe tava de porţelan nu rămăsese mai nimic din ruladă, numai bucata aia cu cifrele, şi Marius mânca la fel de repede ca la-nceput, se-aplecase deasupra farfuriei, acoperind-o aproape pe jumătate, îşi pusese pe masă cotul de la mâna în care nu ţinea linguriţa, dar mama nu i-a zis nimic, deşi mie mi-ar fi zis să stau ca lumea la masă, iar când a terminat şi cu a doua felie, Marius a arătat din nou cu linguriţa spre tava de porţelan şi i-a spus mamei să-i pună lui în farfurie puţinul ăla care mai rămăsese, ca să nu se usuce, şi-am văzut că mama se cam codea să pună mâna pe cuţit, dar până la urmă a tăiat în două ultima felie şi o bucată i-a pus-o lui, iar pe cealaltă mie, şi când am ajuns cam la jumătatea feliei, care era ultima, am simţit dintr-o dată că nu mai pot să mănânc, dar Marius îşi terminase demult bucata şi-am văzut că se uita la farfuria mea, aşa c-am mai luat o îmbucătură, numai de-al dracu', dar nu mai simţeam gust de castane, numai esenţă dulce de rom, dar, de ciudă, am mâncat mai departe, deşi abia mai înghiţeam, dar Marius se uita la mine cu ochii cât cepele, aşa c-am înghiţit totul, numai de-al dracu', am adunat până şi ultimele resturi de frişcă din farfurie şi-am lins şi linguriţa şi, când mi-am pus şi eu linguriţa pe masă, am simţit că mi se-ntoarce stomacul pe dos, dar m-am chinuit să zâmbesc şi-atunci Marius s-a uitat la mine şi mi-a zis: la mulţi ani! şi apoi s-a uitat la mama şi i-a spus că-i mulţumeşte pentru trataţia asta bună, dar acum să-i spună dacă vrea sau nu să cumpere umeraşe, că el trebuie să plece, pentru că-n ziua aia vânduse cu chiu, cu vai câteva, şi-atunci mama i-a spus că bine, o să cumpere cinci umeraşe şi zece cârlige, dar numai dacă Marius le dă ieftin şi-atunci au început să se tocmească, mamei îi plăcea foarte mult să se tocmească, poate că făcuse toate astea numai ca să se poată tocmi, oricum aveam destule umeraşe goale de când vânduse din hainele lu' tata.

Mie atunci mi s-a făcut stomacul ghem şi-am simţit că-mi vine pe gât tot tunelul de castane, la fel şi mâncarea de cartofi pe care-o mâncasem la prânz, m-am ridicat şi m-am dus la baie, mi-am încleştat dinţii, că totuşi nu voiam să vomit, m-am oprit în faţa robinetului, am dat drumul la apa rece şi mi-am udat ceafa, că aşa învăţasem eu la şcoală că trece greaţa, am băut şi câteva înghiţituri din palmă şi mi-a trecut imediat senzaţia de greaţă şi, când m-am întors în bucătărie, mama terminase cu tocmitul, Marius se-nhăma din nou cu umeraşele şi, când m-a văzut, mi-a spus că, dacă tot era ziua mea, mi se cuvenea şi-un cadou şi a dezlegat de pe unul din hamuri un cuţit de lemn, mi l-a pus în palmă şi mi-a zis să-l folosesc sănătos şi eu am dat doar din cap, n-am vrut să-i mulţumesc, mi-era teamă să nu m-apuce iar greaţa, apoi i-am deschis uşa şi tot eu am şi închis-o.

L-am auzit bocănind pe scări, mama s-a uitat la mine, mi-a spus să mă bucur că nu ştiu ce-i aia foame, apoi s-a întors în camera mare, la lucrările ei, şi eu am fugit în camera mea, m-am urcat în pat, am deschis geamul şi l-am văzut pe Marius cum iese pe uşa blocului şi face primul pas pe trotuar şi-atunci am înşfăcat cuţitul şi mi-am luat avânt, dar până la urmă nu i l-am mai aruncat în cap, că oricum nu l-aş fi nimerit, pentru că din păcate era deja prea departe.

(traducere din maghiară de Anamaria Pop)