Oameni ai nimănui

Între 7 - 12 iunie 2007 a avut loc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului de Literatură "European Borderlands".

Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.

Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos.Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)

11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.

Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.

După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.


O stradă din faţa blocului. Pe stradă trec foarte multe maşini.


MARIA: Signora Elisa, dove siete?

Maria o caută pe signora Elisa. O descoperă în mijlocul străzii, blocînd circulaţia.

MARIA: Cosa fate, signora Elisa!

Maria încearcă s-o tragă pe signora Elisa din mijlocul străzii. Se aud claxoanele stridente ale maşinilor şi vocile furioase ale şoferilor.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Nu te băga, Maria.

Signora Elisa încearcă să se smulgă din mîinile Mariei.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Eu vreau să mă arunc sub o maşină, sub roţile unei maşini luxoase şi nu sub roţile nu ştiu cărei rable. Eu aştept să apară o maşină faină, o maşină gigea, ca să mă arunc sub cauciucurile ei. Dar, deocamdată, pe strada asta trec numai vechituri.

MARIA: Calmatevi, signora Elisa!

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Eu nu mă pot calma, Maria. Oare cum nu înţelegi?

MARIA: Haidem acasă, signora Elisa!

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Eu nu vreau să mă întorc acasă, Maria. Eu nu vreau să mă întorc acolo unde nimeni nu-şi mai aminteşte de mine, acolo unde nimeni nu mai are nevoie de mine, acolo unde nu e nimeni şi unde nimeni nu mă aşteaptă.

Maria o trage pe signora Elisa pe trotuar. Acum s-a îndepărtat de şuvoiul maşinilor.

MARIA: Sînt eu, signora Elisa. Eu vă aştept tot timpul. Eu am nevoie de dumneavoastră, signora Elisa! Cum aş putea să vă uit sau să vă neglijez vreodată, signora Elisa?

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Sigur că nu ai cum, căci tu anume pentru asta primeşti bani, ca să nu mă ignori niciodată. Dar eu aş vrea ca oamenii să stea cu mine la o cafea sau la un vin şi fără să-i plătesc pentru asta. Aşa, pur şi simplu. Să mă caute nu pentru că ar putea cîştiga nişte bani, ci pentru a sta de vorbă cu mine. Dar asemenea oameni nu mai există astăzi, Maria. Nu mi-a mai telefonat nimeni de luni de zile. Nu a mai bătut nimeni în uşa mea, cred că de mai bine de o jumătate de an. Pentru ce să mai trăiesc atunci, Maria? Tu? Tu, Maria, nu înţelegi nimic.

Signora Elisa vrea din nou să se arunce în mijlocul maşinilor. Maria o opreşte, apoi cade în genunchi.

MARIA: Doamnă, vă rog, vă implor, nu mă lăsaţi şomeră! Căci e atît de greu astăzi să-ţi mai găseşti o slujbă în Roma.

Maria o convinge pe signora Elisa să se aşeze pe o bancă.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, portami, ti prego, ancora una bottiglia de vino!

MARIA: Signora Elisa, dar asta e deja a doua sticlă pe care o beţi.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Ei şi, ce dacă e a doua? Ce, îţi beau banii tăi cumva? Taci şi bea şi tu cu mine.

MARIA: Doamnă, dar eu de felul meu nu beau.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Bea. Măcar un pahar! Altfel, va trebui să-ţi cauţi un alt job.

MARIA: Bine, am să beau. Dar după aia mergem acasă?

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Nu. N-o să mergem nicăieri. O să dormim în parc.

MARIA: Cum aşa, signora Elisa?

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, mie mi-e scîrbă de casa aia a mea. Eu nu mai vreau să mă mai întorc acolo. Casa aia e goală, e pustie, acolo nu e absolut nimeni, seamănă cu un deşert fără margini, prin toate cele trei etaje ale ei suflă vîntul, seamănă cu o corabie cu un singur călător, un fel de prizonieră a furtunilor, în mijlocul oceanului. Eu nu mai vreau să mă întorc acolo.

MARIA: Signora Elisa, ma e la sua casa.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Nu am uitat că e casa mea, însă mi-e silă de ea, ca şi de mine, de altfel.

MARIA: (Maria vorbeşte în română ca să n-o înţeleagă signora Elisa) Dacă aş fi avut şi eu o casă ca asta, pentru nimic în lume n-aş fi venit la Roma.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Ce-ai spus, Maria?

MARIA: Am zis că deja e tîrziu şi ar fi bine să mergem acasă. Vi prego, andiamo!

Signora Elisa bea vin.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): M-au uitat toţi, Maria. Fiică-mea mai trece doar de Paşti şi de Crăciun şi, uneori, de ziua naţională a Italiei. Pentru ea eu nu mai exist, Maria, de mult nu mai sînt în viaţă. Nici măcar prietenele mele nu-şi mai amintesc de mine, Maria. Nimeni nu-mi mai ştie adresa sau numărul de celular. Probabil că m-au radiat şi din cartea de telefoane. Nimeni nu-şi mai aminteşte cum mă cheamă. Singurătatea asta mă sufocă, Maria. Pe ultimul ei copil nici măcar nu l-am văzut la faţă, deşi deja are trei sau patru ani.

Signora Elisa i se adresează Mariei.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Stai jos şi bea şi tu cu mine!

Signora Elisa şi Maria ciocnesc.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Eu nu am să mă întorc acasă pînă nu va veni fiică-mea aici. Să vină fiică-mea aici şi să mă ia acasă.

MARIA: Signora, eu zic să facem aşa. Mai întîi mergem acasă, vă culcaţi, dormiţi, iar mîine o sunaţi pe fiica dumneavoastră şi ea o să vină să vă vadă. Sînt sigură că o să vină să vă vadă. Credeţi-mă!

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Nu, am să dorm în noaptea asta în parc, sigur împreună cu tine, dar n-am să merg în casa aia, unde de ani de zile nu a mai călcat picior de om, unde e aşa de pustiu, încît paturile, pereţii, baia, bucătăria, farfuriile, lingurile, antreul parcă sînt dintr-o altă epocă.

MARIA: Şi dacă acum cineva vă caută la telefon?

Signora Elisa, brusc, se ridică în picioare şi se îndreaptă spre uşa casei sale. Maria o însoţeşte mergînd în spatele ei.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): La mia casa! La casa mia!

Bătrîna spune aceste cuvinte de parcă s-ar adresa cuiva anume.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Pe timpuri, casa asta a mea clocotea de lume. Pe timpuri, vibra de muzică. Toată lumea dansa şi asculta muzică. Zilnic, prin casa asta treceau zeci de oameni, pe mulţi abia de-i cunoşteam, dar pe toţi îi primeam cu braţele deschise. Iubeam necunoscuţii, îmi plăcea să le vorbesc şi să-i ascult. Dar, la un moment dat, am îmbătrînit şi, brusc, m-am trezit că sînt singură, absolut singură. Într-o bună zi, toţi au uitat de mine. Nu mă mai vizitau nici măcar cei care pur şi simplu veneau să mănînce sau să aibă ce bîrfi după aceea. Nici măcar pe stradă nu-mi mai răspundeau la salut pentru că, pur şi simplu, am îmbătrînit şi am încetat să mai fiu frumoasă. Într-o zi, am luat în mîini agenda telefonică gîndindu-mă să-i sun eu, dar pe urmă am aruncat-o plictisită într-un ungher pentru că am înţeles că nici eu nu vreau să-i mai văd.

MARIA: Signora Elisa, haideţi să ne culcăm. Iar mîine sînt sigură că fiica dumneavoastră o să vină să vă vadă.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Nu, n-o să vină. Te-a găsit pe tine să-mi faci de mîncare şi să-mi speli hainele şi crede că a rezolvat o problemă. Fiică-mea îşi are viaţa ei: petreceri, baluri, vizite pe la prieteni, spectacole de teatru, de operă, banchete. Cînd să-şi mai amintească de mine? Cînd? Maria, preparami il letto!

MARIA: Immediatamente, signora!

Sună telefonul Mariei.

MARIA: Alo, cine-i? Tu eşti, Irina? Bună, Irina! Ce faci? Mă bucur că m-ai sunat! Mi-ai făcut o mare bucurie!

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, ce tot vorbeşti acolo? Maria, preparami il letto!

MARIA: Immediatamente, signora! Ce? Pavel? Cum? Astăzi? Dar ieri am vorbit cu el?... L-a găsit Andrei în grădină? Dumnezeule! Dar de ce a făcut-o? Căci pentru ei am plecat în Italia. Ar fi auzit că am pe altcineva? Ce tîmpenii! Nu am pe nimeni, Irina. Oare de ce nu a avut încredere în mine? De ce?

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, mi hai chiesto qualcosa?

MARIA: No, niente, signora.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, riempi il catino con acqua e vieni qua!

MARIA: Subito, signora. Non, non poso venire.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Non puoi venire?

MARIA: Non parlavo con Lei. Parlavo con qualcuno di casa. Andrei e lîngă tine? Te rog, dă-mi-l pe băiatul meu. Andrei, ştiu că ţi-e greu, ştiu că ai rămas singur şi că ţi-e frică să stai în casa aia goală şi pustie şi că te temi să rămîi peste noapte acolo. Ştiu asta. Băiatul meu! Acum nu pot veni. Andrei, băiatul meu, mătuşa Irina o să te ia la dînsa. Iar eu am să vin peste o lună. Andrei, te rog, fii tare, băiatul meu! Eu sînt alături de tine, chiar dacă sînt atît de departe acum.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, hai riempito il catino?

MARIA: Mai repede nu pot.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Mai repede nu poţi?

MARIA: Da, doamnă. Pot.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Allora portalo, Maria.

MARIA: Si, lo porto subito. Acum nu pot veni. Încă nu am adunat destui bani ca să-mi dau datoriile. Iar dacă vin acasă, nu am să mă mai pot întoarce niciodată în Italia, fiindcă am viza expirată. Am să vin peste o lună cînd voi primi salariul. Mai aşteaptă-mă o lună, Andrei! Doar o lună, Andrei! Pînă atunci, va avea grijă de tine mătuşa Irina. Doar o lună mai aşteaptă-mă, Andrei, doar o lună! Eu voi fi tot timpul alături de tine, Andrei, şi mă voi gîndi mereu la tine. Acum dă-mi-o pe mătuşa Irina. Irina, fă, te rog, tot ce trebuie! Să-ţi trimit nişte bani? Acum nu am, dar mîiine am să găsesc. Mîine am să-ţi trimit bani, Irina. Mîine am să-ţi trimit!

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): În sfîrşit, ai venit, Maria.

Îi arată spre un lighean.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Dă ligheanul ăla mai aproape şi spală-mi picioarele. Te rog să mi le speli cu săpun. Freacă-mi-le bine! De ce plîngi? Nu-ţi place că-mi speli picioarele, Maria? Îţi place? Mă bucur.

Maria o spală pe picioare.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Apa deja s-a răcit. Mai toarnă un pic de apă fierbinte!

Maria îi mai toarnă un pic de apă fierbinte şi continuă să-i spele picioarele.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Maria, mi s-a înăcrit de atîta singurătate.

Maria îi spală picioarele plîngînd, cu faţa crispată în hohote interioare de plîns.

SIGNORA ELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă): Prego, Maria, spune-mi ceva amuzant! Înveseleşte-mă, Maria, ca să uit de singurătatea asta a mea, care s-a revărsat, pe neaşteptate, peste mine ca lava unui vulcan. Distrează-mă, Maria, ca să uit că fiică-mea nu-şi mai aminteşte de mine, ca să uit că m-a uitat toată lumea! Spune-mi ceva vesel, Maria, ca să uit că mă dor picioarele şi capul şi ficatul şi umerii şi inima. Înveseleşte-mă, Maria, ca să uit că viaţa asta a mea nu mai are nici un sens şi că nu-mi mai aduce nici măcar o singură bucurie! Maria, spune-mi, te rog, ceva vesel. Distrează-mă, Maria!