Fanii

Între 7 - 12 iunie 2007 a avut loc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului de Literatură "European Borderlands".

Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.

Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos.Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)

11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.

Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.

După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.

"Poeţi,
căcăcioşi blestemaţi!
Duceţi-vă la spălat de closete!"
(Hipodil - formaţie de punk-rock din Bulgaria.) Orice scriitor bulgar care se respectă e ferm convins că într-o bună zi va fi căutat fie de la Stockholm, fie de la Hollywood - în cel mai rău caz de la Paris -, ca să fie anunţat că operele lui au fost citite de nişte persoane importante, fiind apreciate la adevărata lor valoare, şi că va fi recompensat cu un cec fabulos. Toată viaţa lui se scurge în aşteptarea acelui apel misterios, menit să-i rezolve în mod automat toate problemele, până când întunericul dens al Balcanilor îi şterge definitiv numele.

Poetului Milan Teofanov i-a ieşit norocul în cale. La scurt timp după cea de-a şaizecea aniversare a lui - consemnată modest prin mass-media -, a fost contactat telefonic. Ei, nu chiar de la Stockholm, dar persoana era importantă... Bodilkov (în limba română numele personajului s-ar traduce prin "Ghimpescu", nota traducătorului) vorbea fără ocolişuri, cu o voce răguşită, îl tutuia. Se prezentă drept un mare producător agricol din nordul Bulgariei. O clipă, Teofanov încremeni. Ce legătură avea el cu un asemenea tip?... Se vede treaba că această legătură era posibilă. Bodilkov susţinea că e un admirator fervent al poeziei lui Teofanov. Nu contenea să turuie că opera acestuia îl "salvase în clipe de restrişte", că-i "dăruise atât de mult", îl "îmbogăţise" - aşa-zicând -, nu numai spiritual, ci şi altfel (cum anume însă nu preciză...); "dumneata eşti cineva - îl peria Bodilkov -, eşti un vrăjitor al cuvintelor", "o sursă inepuizabilă de energie"... După care trecu direct la aspectul financiar. Iar acest aspect era important. Magnatul agrar se oferea să-i publice lui Teofanov operele complete şi să-i achiziţioneze drepturile de autor pe o perioadă de zece ani, contra sumei fantastice de zece mii de euro. De asemenea, se angaja să-i tipărească pe gratis o sută de exemplare din carte.

Teofanov descinse la gara din Ruse pe la ora cinci şi jumătate după-masă. Era la începutul lui decembrie, se întuneca devreme şi o zăpadă udă ţârâia din cer ca dintr-un acoperiş găurit. Pe peron, îl aştepta un tip dolofan cu scurtă îmblănită şi buchetul de rigoare în mâini.
- Din partea domnului Bodilkov! îi spuse, întinzându-i florile.

Urcară într-un jeep imens, stropit de noroi. Curând ieşiră din oraş şi cotiră pe o şosea îngustă şi pustie. Din radiatoare sufla aer fierbinte, iar întunericul de dincolo de parbriz era gros ca acum o mie de ani. Mergeau de aproape o oră, când în faţa lor apăru un deal întins, presărat cu luminiţe. Pe versanţii lui se înşiruiau clădiri joase, pătrăţoase, asemănătoare unor cazărmi. În vârf era o construcţie ciudată, în formă de acadea.
- Cea mai mare crescătorie de porci din Balcani! anunţă dolofanul.

Bodilkov îi aştepta în faţa unei impozante case albe cu coloane, înconjurat de o mică suită. Era un bărbat voinic, ras în cap, cu o barbă fioroasă în formă de lacăt. Pe umeri avea o blană miţoasă. Apucă laba moale a lui Teofanov, o scutură viguros - aşa cum se scutură o spată de miel copt ca să-i cadă carnea de pe ea - şi-l strânse la pieptul său larg.
- Ei, poete, poete! făcu el, bătându-l pe spinare înduioşat.

Apoi îi prezentă anturajul: contabilul, inginerul agronom, veterinarul, o actriţă de la teatrul din Ruse, un oarecare preot cu pungi sub ochi şi doi studenţi olandezi, invitaţi în cadrul programului SAPARD. Chiar în clipa aceea, de după colţ îşi făcu apariţia un motocar care transporta un maldăr enorm de cărţi. Maşina se clătină, pârţâindu-şi gazele arse, şi depuse pachetul la picioarele lor. Bodilkov desfăcu unul dintre pachete şi-i întinse lui Teofanov un volum gros.
- Ei, cum ţi se pare?!

Teofanov deschise cartea, îşi citi numele, o mirosi. Era adevărată. Bodilkov îi făcu popii un semn din cap. Acesta păşi grav înainte, scoase, ca un scamator, o cruce şi un mănunchi de busuioc de sub cutele sutanei şi începu să stropească tirajul cu apă sfinţită.
- Ce prostie! oftă poetul, scrâşnind din dinţi, dar nu îndrăzni să întrerupă ritualul interminabil. După aceea Bodilkov îi mână spre cramă. Teofanov trase în grabă o duşcă de vodcă, pentru a se încălzi puţin. Călătoria cu trenul îl zdruncinase bine, era emoţionat, drept care alcoolul i se urcă repede la cap. Buturugi groase trosneau în şemineu, iar mesele erau "încărcate de bucate alese", cum le place ziarelor să scrie. Actriţa recită ceva şi toţi aplaudară. Bodilkov ţinu o cuvântare scrisă, în spiritul primei lor convorbiri telefonice, şi-i înmână lui Teofanov un libret de economii nou-nouţ, în valoare de zece mii de euro, emis de Banca Biochim. Poetul mulţumi, gângurind ceva nedesluşit, şi începu să-şi caute discursul. Şi-l pregătise încă de-acum două zile şi era convins că-i ieşise destul de bine. Bineînţeles, bileţelul nu era în nici unul dintre cele vreo zece buzunare ale hainei... Îl luă cu năduşeli.
- Hai noroc! strigă cineva.
Îi dădură paharul, iar el îl dădu pe gât dintr-o înghiţitură.

De-aici încolo nu-şi mai amintea decât fragmente răzleţe...
Coapsa tare a actriţei, cu ciorapul din plasă. I se zicea Chevy, de la Chevrolet... Ce mai poreclă! Chevy şedea lângă el cu ditamai fanta la fustă şi cu mutra turtită. Mergea pe patruzeci. Avea vocea catifelată, răguşită.
- Sunteţi un adevărat gentleman, îi zise. Niciodată nu m-aţi ciupit!

Cei doi olandezi veniseră şi ei să-şi exprime admiraţia faţă de poet şi repetau neîncetat: methoden.
- Ei methoden! zise Bodilkov, rânjind cu gura până la urechi, şi-i lipi un sărut umed pe frunte.

Pe urmă veniră şi alţi oameni. O fată se urcă pe masă. Inginerul agricol îi arătă un truc cu pahare. Se duse la toaletă, greşi drumul şi, nu se ştie cum, se pomeni sub lespezile îngheţate ale cerului de iarnă. Pornise la deal, când deodată auzi vocea ademenitoare a actriţei. Ciuli urechile. Vocea venea din construcţia apropiată... Nu găsi intrarea, sări peste un gard şi se împotmoli în noroi. Deschizătura era prea joasă şi fu nevoit să se strecoare târâş. În fundul încăperii licărea o lampă cu lumină albăstruie. Versurile se revărsau în crepusculul spectral. Versurile lui!

Scaunul morţii e gol
Pe el stă umbra mea

- Chevy, Chevy! şopti el emoţionat.

Se afla într-un fel de cuşcă. În colţ zăcea un corp uriaş. Ia te uită, îşi zise, nu degeaba te-au poreclit "Chevroletul"... Ochii i se obişnuiau treptat cu lumina slabă. Atunci văzu râtul. Era întins în faţă, de parcă ar fi vânat cuvintele din aer. Se ridică, uluit. Toată încăperea era împărţită în cuşti, printre care trecea o cărare îngustă. Vocea ţâşnea dintr-o boxă fixată în tavan. Corpurile porcilor păreau albăstrui şi ireale. Stăteau tolăniţi, cu ochii întredeschişi, şi-i ascultau versurile. Din când în când, codiţele lor cârlionţate tresăreau; avea senzaţia că vocea le pătrunsese adânc în inimi. Îl cuprinse o linişte ciudată, vecină cu fericirea. Se aşeză în celălalt colţ al cuştii, îşi întinse picioarele şi-şi închise pleoapele pe jumătate.

Se trezi în vârtejul unei învăşmăşeli groaznice: paşi, strigăte, zdrăngănit de găleţi. Cineva îl apucă de umăr şi-l smulse din cocina caldă a somnului.
- Unde-ai fost, măi omule? Ne-ai speriat de moarte! Ţî-ţî-ţî... Păi, bine te-ai mai aranjat!

Teofanov păstră o tăcere demnă. Îl duseră să se spele şi-i dădură un schimb de haine de lucru cu insigna firmei. El se cam încruntă, dar n-avea ce face. Bodilkov îl aştepta în cabinetul său. Părea un pic îngrijorat.
- Totul e-n regulă?

Poetul dădu din cap şovăitor. Ar fi vrut să întrebe ceva, însă nu reuşea să-şi formuleze întrebarea, aşa că în cele din urmă renunţă cu totul la ea. Pe birou se afla fotografia unei femei tinere, îmbrăcată într-o uniformă elegantă. Bodilkov bătu cu degetul în ramă.
- Fata mea, ea mi-a deschis ochii spre poezie! Printre altele, îţi este fan... chicoti el viclean. Abia am reuşit s-o lecuim. Acuma e stewardesă.

Teofanov se cam miră, dar iarăşi nu zise nimic. Ce păsări rare mai erau şi mecenaţii ăştia... Trenul porni spre Sofia aproape gol, culegând alţi călători de prin gări. Poetul moţăia lângă fereastră. Amintirea lui Bodilkov se îndepărta şi odată cu ea - bănuielile şi întrebările indiscrete. Volumaşele împachetate cu grijă umpleau rafturile de deasupra capului său. Libretul cu cele zece mii de euro îi încălzea inima. Astea sunt lucrurile reale, se consola el în gând, restul sunt vise şi fantezii confuze. Apoi, în compartiment îşi făcu apariţia un bărbat uscăţiv cu barbă rară şi bocanci plini de noroi. Se aşeză lângă uşă, holbându-se la poet. Până să intre în vorbă cu el, Teofanov nici nu-l observase.
- E-adevărat că lucraţi pentru Bodilkov? se încumetă să-l întrebe bărbatul. Din câte-am auzit... se scriu versuri pentru porci, ca să-i îngraşe mai repede...
- Poftim? ridică Teofanov din sprâncene.
- Versurile ăstea, zice-se, sunt speciale, continuă bărbatul uscăţiv. Cică provoacă nişte vibraţii ciudate şi obligă glandele digestive să secrete mai multe sucuri. Drept să spun, eu nu prea cred în bârfele satului, dar, mai ştii...? Bodilkov ăsta era un nimeni acum cinci ani, iar acum... Cică şi fiică-sa obişnuia să citească versuri, şi-a ajuns la o sută de kile. Atunci, ăla şi-a zis: dacă aşa acţionează asupra ei, de ce n-ar avea acelaşi efect şi asupra dobitoacelor?... Cică ar fi angajat şi o actriţă ca să le citească. Ştii cumva numele poetului cu pricina?

Teofanov strânse din umeri. Ştergătoarele scârţâiau zadarnic pe parbrizul memoriei lui. Deodată, trenul îşi încetini mersul, un pachet alunecă de pe raft şi căzu pe podea. Acolo, undeva, în crepusculul albăstrui al cocinei, poezia lui continua să răsune.

lui Rob List În povestea pe care vreau s-o spun, trei scriitori bulgari sunt invitaţi la o serată literară într-un mic orăşel englezesc cu arhitectură impresionantă, al cărui nume, greu de pronunţat, începe cu litera D. Traducătorul lor dispare însă misterios, împreună cu textele pe care le pregătise pentru manifestare. Nici unul dintre cei trei nu ştie îndeajuns de bine englezeşte ca să-şi traducă singur textele şi nici timp suficient nu mai e. Pe o rază de 200 de mile, nu există nimeni care să ştie vreun cuvânt bulgăreşte. Nu e prea clar cu ce ocazie au fost invitaţi cei trei autori bulgari. Se poate presupune că invitaţia vine printr-un program european sau local, având ca obiectiv diversificarea vieţii culturale a oraşului. Dar lipsa traducătorului ameninţă să compromită iniţiativa artistică. Faptul îi alarmează serios pe membrii consiliului local, care alocaseră pentru manifestare o sumă considerabilă din bugetul primăriei. În urma unor dezbateri succinte, dar serioase, se ia o decizie novatoare, fără precedent în practica seratelor literare. Cei trei scriitori sunt anunţaţi că trebuie să-şi prezinte operele pe scena teatrului local fără cuvinte, doar mimându-le. În caz contrar, sprijinul financiar le va fi retras, iar ei vor fi nevoiţi să-şi acopere singuri cheltuielile pentru sejurul în D.

Caracterul ultimativ al acestei propuneri îi şochează profund pe oaspeţii din Bulgaria. În patria lor, tustrei sunt autori consacraţi, bucurându-se de apreciere atât din partea criticii, cât şi a cititorilor. Tustrei au fani înflăcăraţi, chiar dacă fac parte din pături sociale şi din categorii de vârstă diferite. Bineînţeles, toate astea nu contribuie cine ştie ce la stabilitatea lor financiară; dar măcar îi consolează gândul că aparţin elitei intelectuale a naţiunii. Şi, dintr-o dată - o asemena umilire! Nu e vorba atât de perspectiva de-a face pe măscăricii în faţa mulţimii de cetăţeni cu obraji roz, o asemenea eventualitate nici nu intră în calcul, cât de faptul că autorităţile locale ar putea tolera aşa ceva.

Aici e miezul batjocurii!

Gândurile celor trei scriitori sunt captivate de tot felul de teorii conspirative. Să fie asta oare o formă pervers-rafinată de divertisment pentru locuitorii aparent binevoitori ai orăşelului înstărit? E clar că nici unul dintre cei trei nu-l cunoaşte personal pe individul care s-a prezentat drept traducătorul lor - enigmaticul Mr. Burg. Contactele cu el s-au derulat numai la nivel virtual. Dar există el în realitate? Şi, dacă există, ştie oare bulgăreşte? Faptul că toată corespondenţa s-a desfăşurat în engleză - considerat întru totul firesc, avându-se în vedere rolul fruntaş al acestei limbi în lume - capătă brusc dimensiuni îngrijorătoare. Oare e cu putinţă ca Mr. Burg sau persoana ce se ascunde în spatele acestui nume să nu fie decât un escroc care a reuşit să smulgă un grant oarecare pentru prezervarea diversităţii culturale de pe vechiul continent sau ceva de genul ăsta? Îşi deplâng marea naivitate. Între timp, încearcă să ia legătură cu Ambasada Bulgariei de la Londra, dar la celălalt capăt al firului îi întâmpină o voce înregistrată - rece şi mecanică -, ce furnizează informaţii despre regimul de vize.

Umilinţa şi, nu în ultimul rând, posibilităţile financiare restrânse îi obligă la singura soluţie posibilă. Îşi strâng bagajele la repezeală şi părăsesc hotelul, străduindu-se să nu observe ridicarea ironică din sprâncene a personalului, a shopkeeper-ilor-ilor şi a rarilor trecători, în timp ce-şi cară geamantanele ieftine pe pitoreştile străzi medievale. Au calculat că resursele financiare le vor ajunge atât cât să se întoarcă la Londra cu nemilos de scumpele trenuri britanice, iar de-aici încolo - ce-o vrea Dumnezeu.

Pe drum însă, unul dintre scriitori - din întâmplare, chiar autorul acestor rânduri - e cuprins de îndoieli. Cineva s-ar fi aşteptat că vor fi supuşi unei asemenea umilinţe? Monstruozitatea absurdă a propunerii include parcă, în mod anticipat, şi refuzul lor. Oare nu e această propunere doar un pretext pentru ca autorităţile locale să se eschiveze de la obligaţii? Treptat, bănuiala i se transformă în certitudine şi, cu o clipă înainte să-şi cumpere bilete de tren, le aduce colegilor săi vestea că are de gând să rămână şi să-şi prezinte textele pe scenă, atât cât îi va sta în puteri, prin limbajul trupului şi al gesturilor. Alegerea e strict personală şi nu-i angajează defel pe ceilalţi. Singura lui rugăminte este însă ca şi aceştia să fie prezenţi în public, pentru a-l încuraja. Îl cheamă pe reprezentantul consiliului local, care-i urmărise fără încetare de la hotel până la gară, ascunzându-se după colţuri, şi-l informează că unul dintre ei - el însuşi - acceptă să joace, însă cu condiţia ca administraţia oraşului să le asigure lui şi colegilor lui şederea, conform înţelegerii prealabile. În timp ce scriitorii încă discută în contradictoriu în sala de aşteptare, consilierul se întoarce într-un suflet şi le aduce vestea că fruntaşii oraşului au acceptat condiţiile.

Scriitorul urcă pe scenă: e îmbrăcat cu un tricou negru şi o fustiţă din pene de struţ şi poartă pe cap o perucă din secolul al XVII-lea. Sala e arhiplină, de parcă tot orăşelul ar fi venit la spectacol. Îl întâmpină chicoteli înăbuşite. Colegii lui stau în primul rând şi mor de ruşine; găsesc totuşi puterea să aplaude, chiar dacă destul de apatic. Scriitorul execută primele mişcări. Ridică o mână şi începe să se învârtă. Chicotelile se transformă într-un râs sincer. E prima oară când se manifestă aşa... Lipsit de posibilitatea de-a şi folosi limba - aşa cum orbul e lipsit de vedere, iar omul din cărucior de picioare -, încearcă să-şi compenseze handicapul prin gesturi, dar îşi dă repede seama că tocmai asta îl face ridicol. Şi atunci, se ghemuieşte şi începe să emită sunete, sfârşind prin a da afară din trup toate cuvintele. Şi iarăşi se ridică, întinde mâna şi se învârte. Dar nimeni nu mai râde. Fiindcă e un alt fel de învârtire. Toţi aşteaptă cu sufletul la gură ce va urma, devorând parcă paginile unui roman gros cu titlu promiţător. Acum, el se mişcă fără să-şi mai traducă vorbele în limbajul trupului. Mişcările lui nu ilustrează absolut nimic. Încep cu sine şi sfârşesc cu sine. Niciodată nu mai povestise cu atâta libertate, niciodată nu-şi văzuse cu atâta limpezime propriile poveşti - ca pe o funie întinsă între două maluri, pe care trebuie să treacă.

Şi trece...

Publicul simte ruşine. Dintr-o dată, spectacolul devine insuportabil.
- Ajunge! strigă cineva.

Dar autorul acestor rânduri continuă să se mişte. Mişcări complicate, mişcări simple. Mişcări: ale umărului, ale cotului, ale călcâiului, ale degetelor de la picioare. Întins, întors, strâns, lăsat pe vine, mers, zbor. Niciodată nu mersese aşa departe, nu fusese aşa de sincer ca în faţa acestor oameni cu totul şi cu totul necunoscuţi, niciodată nu mai luase poziţii corporale atât de neobişnuite. Şi iată că, la sfârşit, toată lumea izbucneşte în râs, pentru ca în clipa următoare s-o ia la fugă, plângând cu sughiţuri, în frunte cu primarul, cu reverendul Beresford Ellis şi cele cinci fiice ale sale. În ipostază de învingători morali (şi fizici), scriitorii se întorc la hotel, unde se pun pe un ospăţ cu pig-trotter jelly - specialitatea locală, servită în veselă din argint. A doua zi dis-de-dimineaţă, toţi locuitorii orăşelului iau hotărârea de a învăţa limba bulgară.

( Traducere din bulgară de Vanina Bojikova,
sub redacţia dlui conferenţiar dr. Dumitru Zavera)