Poeme

Între 7 - 12 iunie 2007 a avut loc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului de Literatură "European Borderlands".

Prima ediţie a avut loc în septembrie 2006 la Lvov (Ucraina), proiectul fiind conceput pentru o perioadă de mai mulţi ani şi propunându-şi să intensifice legăturile dintre autori, traducători, editori şi jurnalişti culturali din ţările aflate de o parte şi de alta a noii graniţe UE.

Manifestarea a debutat la Bucureşti, joi, 7 iunie 2007 la Clubul Ţăranului (M.Ţ.R., Şos.Kisseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)

11 scriitori din 8 ţări au citit din operele lor: Mircea Dinescu, Filip Florian (România); Nicoleta Esinencu (Republica Moldova); Attila Bartis, György Dragoman (Ungaria); Vojislav Karanovic (Serbia); Alek Popov (Bulgaria); Tanja Maliarciuk (Ucraina); Ilma Rakusa (Elveţia), Monika Rinck şi Julia Schoch (Germania).

Criticul Marius Chivu a moderat întâlnirea.

Fiecare autor a avut ocazia să prezinte în original un scurt fragment, iar din operele autorilor străini s-a citit şi traducerea în limba română.

După debutul de la Bucureşti, festivalul s-a mutat la Iaşi (9 - 10 iunie 2007) şi Chişinău (12 iunie 2007), unde participanţilor din Bucureşti li s-au alăturat: Nichita Danilov (România); Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Organizatori: Goethe-Institut Bucureşti, Centrul de Carte Germană, Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung
Partener: Institutul Cultural Român.


Anotimp

Această tristeţe sacră a norilor
zugrăvită pe fereastră.
Acest sfîrşit de secol
împroşcat pe pereţi!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara...

...Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre,
cine ne-a zidit în piept
aceste scunde uşi?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat:
De ce ai venit aici,
pentru ce te-ai întors?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp.

Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă:
Ieşi cît mai repede din această lumină
şi lasă-mă singur
să respir în umbra mea...

Feţele cui se păstrează aici,
în această putredă lumină de seară?
O mie de capete retezate
aşteaptă ce anotimp?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp,
dinţii cui vor răsări din iarbă?

Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb:
Dacă am secerat,
unde şi ce am secerat?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun?


Peisaj nocturn

Mîna uitată în ochii Poetului
pictează un peisaj de grîu şi maci.
Crini negri ca nişte candele-aprinse
fumegă în mijlocul lanului: Taci,
taci, suflete, taci!

... Un înger cu ochelari fumurii
îşi va opri limuzina în grîu.
Manechinele vor părăsi Oraşul
şi vor veni să se scalde seara în Rîu.

Umerii lor dezgoliţi, picioarele lor albastre
vor alerga peste pajişti întinse şi munţi...
Peştii vor pluti pe străzi,
se vor zbate în uşi...

... O candelă de aur se ridică deasupra Oraşului.
Stau culcat în mijlocul lanului de grîu,
cu o carte deschisă pe piept.

Fiecare spic e o lumînare aprinsă de vînt.
Îmi privesc tăcut mîinile
şi mă întreb: Am fost, mai sînt?


Arlechini la marginea cîmpului

Stă în umbra mea cel a cărui umbră sînt eu.
Mă priveşte în ochi şi-şi clatină
încetişor capul. Tot sîngele i s-a scurs din faţă,
e palid într-adevăr ca un mort
şi abia-şi mai ţine pleoapele întredeschise.

Din timp în timp îşi clatină capul.

Stă în spatele meu cel a cărui umbră sînt eu
şi-mi sprijină spatele. Umbra i s-a scurs
de pe trup şi trupul i s-a înnegrit tot. Dacă ar bate
un pic de vînt, s-ar prăbuşi în cenuşă.

Stă în spatele meu şi-şi clatină încetişor capul.

Eu stau pe un scaun înalt,
la o masă neagră de joc. Amestec cărţile
şi fumez o ţigară. În jurul meu e un cîmp gol.

Bate un pic de vînt şi-mi clatină capul.


Ţărm

Un curcubeu de clopote: seara
îşi spală rănile-n Rîu,
curge o roşie apă,
curge o roşie apă
dinspre Am Fost spre Am Să Fiu.

Un curcubeu de clopote: seara
îţi picură dangăte reci pe obraz,
curge o limpede apă,
curge o limpede apă
dinspre Ieri spre Azi.

Pregăteşte-te, suflete,
e tîrziu, ah, e tîrziu!
Curcubeul de clopote,
curcubeul de clopote
a băut tot sîngele nostru,
toată liniştea noastră din Rîu.

Un curcubeu de clopote: seara
îşi lipeşte tălpile albe de geam,
curge o tulbure apă,
curge o tulbure apă
dinspre Am Fost spre Eram.


Timp

Iubirea ta există există îmi spun
pe străzi trec Crişti disperaţi
cu trupul înfăşurat în ziare:
faceţi din apă vin şi din sînge cuie de lemn pentru orbi
Femeile îşi despletesc părul
verde la geam îşi rujează
buzele albastre în baie
Păsările zboară şi zboară
dinspre duminică spre luni şi înapoi
duc cleşti şi ciocane în gheare
poartă în cioc ochelari şi peruci
Ziua de miercuri e ca un zar aruncat
şi vineri o mînă-n mănuşi
ce împarte cărţi de joc pentru voi
Iubirea ta va veni va veni îmi spun
pe şine de tramvai trec Crişti disperaţi
cu trupul scăldat de reclame:
Caută să-şi ţină echilibrul
unul după altul se prăbuşesc în gol
Tramvaiul vopsit într-un galben strident
- culoarea sinucigaşilor -
goneşte într-un oraş pustiu
în care oamenii atîrnă ca nişte tablouri
în cuiele rămase-n pereţi.

Nu se văd decît mese şi scaune
pe care stau animale ciudate
cu patru mîini şi patru picioare:
din cupe de aur beau vin
de pe platouri de aur
ciugulesc monezi şi smochine
Eu însumi nu sînt decît
un tablou pictat de mine:
atîrn pe un perete galben
mişcat de vînt.


Celui care vine

Trebuie să ai o inimă de piatră
ca să poţi vieţui pe pămînt
şi uneori e bine
să nu ai nici această piatră.

Dacă vezi o fereastră
luminată în noapte s-o spargi
şi să spargi nu numai
fereastra, ci să faci ţăndări
şi tot ce se află dincolo de ea.


Suflete la Second-Hand

În oraş seara curge lent
ies toate sufletele de la Second-Hand

Sîngele meu tînăr călăreşte pe străzi
calul lui orb tropăie pe trotuare
fecioarele albastre alunecă prin înserare
cu picioarele subţiri, ca de iezi.

Prin oraş seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand

Tramavaiele varsă pe linii
paltoane, fuste, pălării, mănuşi
se aude un pocnet de uşi
pe la încheieturi şi rotule

Pe străzi, seara se scurge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand

Alerg prin mulţime
mîinile mele se izbesc de vitrine:
odată cu cuvintele dinţii din gură mi-i scuip -
în fiecare deget al meu pasărea nopţii
din ramuri de salcie şi spice de grîu
şi-a făcut un tainic cuib.

Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand

La orizont mările atîrnă ca nişte cearşafuri
prinse-n uriaşe cîrlige
de la un capăt în altul al cerului
trec nouri grei, pe catalige


Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand

În biserici icoanele stau lipite de pereţi
sfinţii se rotesc cu capul în jos:
cu hainele însîngerate
acoperindu-ţi umerii goi
aleargă ultimul Cristos

Nu staţi pe gînduri
îndreptaţi-vă rugăciunile spre noi

Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand

Logodnic al tău sînt umbră
al tău şi-al nimănui
privesc în urmă trupul
atîrnînd ca o haină într-un cui.

Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand.


Centura de castitate

Bătrînul Feofan
care după ce pictase
treizeci şi două de biserici
şi îşi împodobise pereţii casei cu icoane
ajuns, din cauza
unei neînţelegeri cu sfinţii la Mititica,
învăţase cu atîta osîrdie
arta de-a descuia fără zgomot orice uşă,
încît devenise, am putea spune, un expert în domeniu,
putînd deschide aproape
fără nici un fel de efort
şi lacăte vechi de priponit cai,
şi lacăte simple, şi lacăte duble,
tot felul de broaşte
care stau de strajă la uşi
sau se tîrăsc în întunericul nopţii,
tot felul de yale, de valize,
de seifuri şi lăzi vechi de zestre,
pe bază de chei
sau de cifru, apelînd la firul de păr,
la firul de iarbă
sau la cel de păianjen,
încît acum, ajuns la adînca senectute,
bîjbîind cu mîinile, încerca
să deschidă, apelînd la tot felul de tertipuri,
chiar şi la vrajă,
propria sa centură de castiate,
pe care o vedea în vis
cum îi înconjoară coapsele...
scîrţiind în bătaia
tuturor gîndurilor...