Acrofobia

Stau întinsă în pat, cu ochii deschişi. Mă uit la steluţa de pe geam, apoi la omul de zăpadă. Aş vrea să mă dau jos din pat, să mă uit la luminile de pe casă, dar Tina mi-a spus că dacă mă prinde jos din pat îi scrie Moşului. Mai sunt doar trei zile până la Crăciun, n-aş vrea să stric relaţiile chiar acum. Am supărat-o pe mama chiar înainte să plece. Am întrebat-o pe Tina mai demult dacă Dumnezeu vede ce gândim şi ea mi-a spus că da. Despre Moş Crăciun nu a mai fost la fel de sigură. Dumnezeu, Tu ştii acum că mi-e dor de mami? Şi că îmi pare rău că nu am fost atentă la ce mi-a spus să fac? Nu-mi face bine dacă plâng când sunt răcită, şi mami nu e aici să mă vadă, dar poate Moş Crăciun vede şi-i spune...

Acum îmi curge nasul din cauza lacrimilor. Oare Te-ai supărat şi tu Doamne pe mine că nu dorm? Ajută-mă te rog să nu mai plâng...

Dar Dumnezeu nu mă ajuta de data aceasta iar plânsul devine tot mai puternic, şi stau întinsă pe spate până ce Tina intră încet în cameră, se apropie de pat şi mă ia in braţe. Plâng, şi Dumnezeu plânge lângă mine in icoană. Eu o am pe Tina. Şi Dumnezeu ne are pe noi toţi. Dar mami pe cine are acum?


Cât de idiot sunt. Mi-am uitat netbook-ul pe pat. Am stat pe chat până în ultima clipă. Mama suna într-o disperare să ies la taxi că pierd avionul. Wtf, normal că am ajuns devreme în aeroport, dar fără laptop. Şi acum? Aş bea o bere. La cât sunt de obosit, mi-e teamă că adorm pe-aici şi atunci chiar că am încurcat-o. Am băut deja o sticlă de votcă împreună cu Aleksy astăzi.

M-am aşezat pe jos, cu spatele înspre geamuri. Aş fuma, dar nici asta nu pot face aici. Şi la ora asta nu e nimeni pe chat să pot omorî timpul. Îmi întind picioarele şi reuşesc să-mi iau telefonul din buzunarul de la blugi fără să mă ridic. La naiba, de logat tot mă loghez, poate are careva insomnie. Daca nu, îl trezesc pe Aleksy. N-am nici un chef să-l consolez însă.

Cu biletul în mână, trăgând de strollerul cu laptopul şi cadourile pentru Aine şi pentru Tina, încerc să îmi dau seama încotro trebuie să o iau. Din moment în moment mă voi auzi strigată, mai sunt doar zece minute. Sau poate, dacă am noroc, în Varşovia poarta 42 vine imediat după poarta 5. Dintr-o dată, o pereche de picioare lungi, cu bocanci şi cu blugi. Reuşesc să nu cad, dar uit de stroller.

Vede picioarele lungi, cu cizme înalte şi toc jos. Îi pun piedică. Ca atunci când eram mic, numai că acum mă pot preface că nu ştiu nimic. Aleargă, nici nu va şti. Ridică scurt privirea de-a lungul şoldului ei, în sus peste braţ, peste sân, până la părul lung, şaten, faţa albă, cu oase mici. Toate astea - suficient timp cât să întindă un picior şi să îl retragă. Nu cade, dar strollerul vine după ea, peste piciorul uitat, bang fuck it, girl şi cuvintele cad la pământ la fel ca ninsoarea grea de dincolo de geamuri. Ea, întorcând capul înspre el, zâmbind, cu buze roşii fără nici un pic de ruj, I'm sorrrrrrrry şi fugind mai departe. Are să dea peste cineva îşi spune şi îi zâmbeşte şi el.

A adormit. O mână pe mâna lui. Apoi glasul care însoţeşte mâna, venind de undeva tot de jos, chiar de lângă el, în engleză.
- Nu am mai zburat. Toate zborurile sunt amânate. Aşa că m-am gândit că poate te găsesc tot aici.

Wtf îmi trebuie câteva secunde să deschid ochii, şi să mă opresc pe imaginea cizmelor maron-roşcate şi a picioarelor lungi, întinse pe jos, lângă ale mele.
- Dormeai?
- Ce-ai spus? Toate zborurile sunt au fost amânate?

Engleza mea e oribilă, dar îmi dau seama abia după ce închid gura.
- Da, din cauza ninsorii. Unde mergi?
- Fuck, let me see.

Se întoarce târând picioarele. Nu cred că are mai mult de 25 de ani, e blond şi are un aer plictisit. Ochi albaştri, lipsiţi de focus, ca şi cum ar fi orb.
- Unde mergeai? mă întreabă. Apropo, eu sunt Pietrek. Şi întinde mâna.
- Alma.

Se aşază continuând să-mi ţină mâna. O las acolo. Mâna dreapta. Îmi pipăie distrat verigheta şi inelul.
- Unde mergi?
- Când a început să ningă aşa tare?

Râdem. Îmi dă drumul şi îşi lipeşte piciorul de al meu. Nu ştiu dacă sa zâmbesc sau să dau din picior. Sunt prea obosită.
- Şi ce faci în Varşovia?
- Am venit să văd un prieten.
- Şi l-ai văzut?
- Nu.
- Nu l-ai găsit?
- Nu l-am mai căutat. Am fost la Palatul culturii şi ştiinţei.
- De ce tocmai acolo?
- Locul preferat al prietenului meu.

Nu o întreb. Aş vrea să mă pot întoarce acum spre geamuri, să îmi lipesc faţa de ele până când aş simţi furtuna de afară în sânge. Aş vrea să pot deschide ochii şi să privesc tarmacul alb. În Pałac Kultury i Nauki stau pe jos, ca acum, lipit de perete. Aerul se contractă în jurul meu, îmi astupă gura şi nasul. Urăsc Varşovia. Dacă aş vedea-o de acolo de sus, aş putea să dau imagine urii. În faţa mea, aproape de abis, e Aleksy. Îl urăsc şi pe el. Pe el îl pot atinge.
- Şi-al meu.

Mint şi asta mă face să îmi simt piciorul arzând. Aş lua-o pe Alma în Parcul Guell într-o luni dimineaţa, în primăvară. Nimeni în afară de noi doi.
- De ce nu l-ai căutat?
- Cred că am făcut drumul acesta de prea multe ori în minte.

Îmi spune despre ea tot ceea ce ştiu deja de la Aleksy. Mâncăm împreună. Cumpăr şampanie. Ea îmi spune că sunt un puşti răsfăţat şi nu vrea să bea. E ameţitoare, la fel ca un turn înalt, iar eu nu mă pot opri să urc, doar că nu pot privi în jos împreună cu ea. Mă trage de mână să vedem furtuna, iar eu tot nu îi spun, îi miros ceafa şi închid ochii. Dacă mă priveşte acum. Dar nu o face, iar mie oricum nu mi-ar păsa. Plec cinci minute de lângă ea. Alerg. Ştiu că poate dispărea. E genul de femeie care dispare. Îmi miros mâinile. E acolo. Aleksy care se întreba mereu ce parfum poartă. Mă târa prin magazine când mă prindea, şi mă punea să-mi dau cu părerea. Sunt un dobitoc. Un copil răsfăţat. Nu ştiu ce vreau să-i iau. Tocmai i-am spus că pot cumpăra orice cu bani şi m-am bucurat să o văd că se întristează. Gustul de şampanie pe buzele ei. Nu văd nimic în jur, decât prostii. Oricum vreau să fie o prostie. Ceva care să arunce cu dezgust cum pleacă de lângă mine înspre avionul ei. Cea mai mare şansă a mea este să mă urască. Cum să faci pe cineva să te urască în câteva ore, când eşti deja îndrăgostit, dinainte de a o cunoaşte? Am găsit. Ăsta e perfect. Nenorocitul de Aleksy, nu mi-a arătat niciodată poza ei.

Ar fi trebuit să beau şampania aceea. Am să-i spun că vreau să mergem să bem când se întoarce. Îi e teamă. Aş avea timp să-l sun pe Aleksy. Dar tocmai de aceea m-am aşezat lângă Tomas. Ce nume ciudat şi-a ales să-mi servească. L-am tras înspre geamuri şi nu a spus nimic. Ar merge oriunde astă seară. Tot ce pot spera este să îi spună lui Aleksy. Să-i spună că am fost aici, că am fost în turnul lui. Că am stat în Lazienki Królewskie pe întuneric şi am prins fulgi de zăpadă cu limba. Că nu am nimic sfânt.

Iau pacheţelul de la Tomas. A scris pe el "Pietrek". Îmi spune că nu e pentru mine, pentru că eu nu merit, ci pentru fetiţa mea. Mergem să bem.

Şi apoi ninsoarea se opreşte la fel cum a început. Mă ia în braţe şi-mi spune că a jucat totul pe o singură carte în noaptea asta. Că e un mare mincinos şi răsfăţat, şi că speră că asta e cel puţin la fel de rău ca o femeie puternică.

- Mami, săpunul ăsta îmi aduce aminte de bunicul!
- Cum aşa, iubire?
- Când mă spăl, începe să miroase la fel cum mirosea când bunicul îmi făcea friptură când aveam 3 ani.

Peste vreo 30 de secunde o aud din nou, din baie:
- Mami, săpunul ăsta îmi aduce aminte de Tina!
- Cum aşa, mami?
- Când face spumă, miroase la fel cum mirosea la Tina în casă când eram eu mică şi mă duceam la ea.
- Bine, mami, mă bucur, să-i spui şi ei când te duci la bucătărie!

Şi-apoi din nou:
- Mami, săpunul ăsta îmi aduce aminte de tati.

Îmi dau lacrimile. Tomas, te urăsc.
- De ce îţi aduce aminte de tati, pui mic?
- Pentru că uite acum miroase la fel ca hainele lui, când mă îmbrăţişa.

Niciodată nu a plâns după moartea lui sau a lui tati. Mereu zâmbeşte de parcă ieri i-a văzut ultima dată.
- Mami, mami, vino repede!

Sunt lângă ea. O privesc cum învârte în mânuţe pinguinul caraghios, cu fular negru, plin de spumă. Mi-l întinde apoi, să-l miros:
- Vezi? Acum îmi aduce aminte de tine. Are exact parfumul tău, mami, când spui lângă mine rugăciunile seara.

Trag aer în piept. Pentru mine miroase la fel cum mirosea gâtul lui Tomas când m-a îmbrăţişat înainte de a urca în avion.
- Crăciun fericit, mami! Ăsta e cel mai bun Crăciun din totdeauna! Când se va termina săpunul, te mai duci la Varşovia să îmi cumperi altul?
- Categoric, pui.

Îl urăsc suficient de mult încât să mă întorc.


PS: Dacă vreţi să împărţiţi cu cititorii LiterNet-ului o poveste despre Crăciunurile din amintire sau despre cele din vise, o aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice) pînă pe 27 decembrie 2009. Dacă ne place o să apară pe LiteNet.