Un ustensil. Citiţi-l!

Gabriela Tabacu ne-a propus de ceva vreme un volum care reprezintă forma contrasă a tezei d-sale de doctorat. În această formă academică, volumul a mai apărut o dată, la Editura Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti. Ce a publicat acum Editura Humanitas, adică Revista "Arhitectura" - Studiu monografic şi indici. 1906-1944, este "... o carte captivantă care, descriind revista Arhitectura, scrie intr-un alt fel istoria profesiunii de arhitect în România, o istorie a cărei importanţă a fost trecută cu vederea de ceea ce s-a publicat până acum. Pe de altă parte, autoarea ne pune cu generozitate la dispoziţie un instrument de lucru, foarte util istoricilor şi cercetărilor viitoare pe care le sperăm. Or, tocmai această postură de instrument de lucru, fie spus, unică în literatura de arhitectura de până acum (dar prezentă în alte domenii culturale), plasează cartea Gabrielei Tabacu într-un alt sens al continuităţii: continuitatea dorită a unui viitor al profesiunii ca act de cultură, acel viitor de construit cu migală, de urcat treaptă cu treaptă şi a cărui proiecţie nu o avem încă, dar de care avem nevoie. Chestiunea ar trebui sa ne atingă mai mult decât oricând, aşa cum îi atingea si pe cei care au fondat în România profesiunea modernă de arhitect, o dată cu revista Arhitectura." (Prof. dr. arh. Ana Maria Zaharide).

Prefaţatoarea, care - colegă şi congeneră fiind autoarei, a scris şi o foarte elegantă cronică în revista Dilema Veche în întâmpinarea volumului, mai lasă foarte puţin loc de manevră pentru oricine altcineva ar mai dori să se aplece asupra volumului, întrucât lucrurile pe care le spune profesorul Ana Maria Zahariade sintetizează esenţialul. Este o publicaţie în premieră: un instrument academic de lucru, primul de acest fel publicat după 1989, căruia sper că autoarea însăşi, cadru didactic la UAUIM, va avea răbdarea să îi dedice şi o prelungire a studiului monografic după 1944, sau cel puţin de la Arhitectura RPR până în 1989. După 1989 lucrurile sunt ceva mai simple, căci revista a fost în criză până în 2000, când a reînceput să apară constant.

O a doua premieră o constituie publicarea de către Editura Humanitas a unei cărţi de arhitectură şi, mai mult, a unui autor român de text despre arhitectură. Descrierile Bucureştilor, făcute de Mircea Cărtărescu în Orbitor, nu se numără aici.

Cartea are toate ingredientele academice, care o recomandă, pe mai departe, ca text de referinţă pentru cercetările ce vor mai urma, poate, vreodată. Eu am lucrat pe revista Arhitectura antebelică în varii circumstanţe şi ştiu cât de utilă este, ca sursă primă şi nu rareori unică, de informaţie. Spre pildă, nu găsim altundeva decât în arhiva Joja şi în Arhitectura proiectele succesive ale autorului pentru o Biserică a Neamului, care, edificate, ar fi stins o discuţie neserioasă, cea a BOR despre locaţia viitoare a acelei cathedra a patriarhului său.

Nu am obiecţiuni de substanţă asupra conţinutului volumului de faţă şi cred că minimele scăpări se referă la lucruri pe care, evident, autoarea le consideră secunde, sau de-a dreptul irelevante. Sper ca volumul să se vândă bine, cel puţin în mediul de specialitate, atât de sărac în titluri autohtone. Nu înţeleg deloc, ca să o spun de-a dreptul, de ce OAR, sau barem filiala sa bucureşteană, nu difuzează el însuşi tirajul care, nu mă îndoiesc, nu are cum să fie luxuriant. Cred că volumul trebuie să se regăsească în biblioteca oricărui arhitect, fie că înţelege, fie că nu la ce este el util.


Gabriela Tabacu, Revista "Arhitectura", studiu monografic şi indici. 1906-1944,
Editura Humanitas, 2009.