Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Mass-miezuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Instrucţie vs. distracţie


Florin Dumitrescu

29.11.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se întîmpla în anii '90. O multinaţională a dulciurilor scotea pe piaţă un nou produs pentru copii. Lucram şi eu la campania de lansare. Ţâncii - ne trasau directivele strategice - trebuiau nu numai cuceriţi prin gustul nemaipomenit al dulciurilor, ci de-a dreptul "fidelizaţi", făcuţi adică dependenţi de marca respectivă, prin anumite trucuri ce nu au direct de a face cu calitatea produsului. Surprize ascunse-n ambalaj, jocuri, revistuţe, fan-cluburi, desanturi promoţionale în şcoli... - mai totul era prevăzut ca la carte. Mai urma să umplem toate aceste forme cu un conţinut, cu un "concept", cu o poveste de trezit interesul copiilor.

M-am numărat printre cei care au pledat pentru varianta instructivă: jocurile vor avea toate cîte un tîlc, surprizele vor putea constitui colecţii tematice pe diverse teme - plante sau animale exotice, descoperiri sau invenţii, trucuri de boyscout sau de amator chimist, explorări geografice, arheologice sau altele asemenea... Bineînţeles, totul prezentat în mod agreabil, jucăuş şi cu un inevitabil racord la valorile mărcii şi ale produsului...

Erau însă şi cei care susţineau o opţiune pur hedonistă. Gata cu chinurile învăţatului, ale dădăcelii, ale şcolii - descriau adversarii noştri varianta lor de "filozofie" a sugiucului - atunci cînd deguşti dulcele uiţi de toate constrîngerile de tip educativ... Şi parcă se auzea în aer corul de copii rockangii: We don't need no education... Gata, copiii au suferit destul! Destul au vrut toţi să le vîre pe gît carte cît nu pot duce, le-au trimis mesaje moralizatoare, constrîngătoare, inhibitoare... Acum e libertate, e democraţie, e liberalism! Am scăpat de Ceauşescu, putem aşadar să îi eliberăm şi pe cei mici de marele stres al Şcolii. Să-i lăsăm să zburde. Noi le vom oferi cea mai tentantă opţiune: savurezi şi te distrezi...

Oamenii de marketing din tabăra clientului, fiind mai toţi foşti copii chinuiţi de "prea multă carte" (altfel cum ar fi ajuns pe posturile lor bine plătite?), s-au hotărît să răzbune toate generaţiile de copii asupriţi de buchii şi didascalii, aprobînd aşadar planul "partidei" hedoniste: le vom inocula copiilor plăcerea jocului pur şi simplu, îi vom delecta la modul absolut, le vom furniza deconectarea de care au nevoie...

În acelaşi timp, în mai multe birouri din ţară, mai mulţi tineri cu gulere albe şi tinere cu taioare elegante gîndeau la fel. În radiouri şi televiziuni, în agenţii de publicitate şi departamente de marketing, în redacţii şi edituri, cînd venea vorba de mesaje dedicate copiilor, aceşti enfants terribles ai tranziţiei, nostalgici şi vindicativi după copilăria lor presată ca-ntr-un ierbar de rigorile şcolii comuniste, cu matricole şi bentiţe, cravate şi plăcuţe colorate pe stadioane, au declanşat, aparent fără intenţii reprobabile, un fenomen cultural emblematic pentru perioada de criză a sistemului educaţional: atacul neantului asupra copilăriei.

Răuvoitorii ar putea găsi vinovăţii acolo unde n-a fost poate decît derută şi resentiment: e mai uşor să faci o mulţime de ciurucuri ieftine pentru copii, să le dai scump şi să pretextezi că o faci în numele eliberării copilăriei!...

Pînă la urma urmei, programul de fidelizare a fost nevoit să facă unele concesii... şi a permis ca, pe lîngă îndemnurile goale şi tîmpe la plăcere, să le dea copiilor cîte ceva de colecţionat, de rezolvat, de... of, da... de învăţat. Feedback-ul fragezilor consumatori a arătat că, spre deosebire de planificarea intuitivă a junilor stîlpi de night club, copiii români, ca şi cei de aiurea, vor să afle mereu mai mult, vor să ştie mereu mai mult, vor să descopere mereu şi mereu mai mult... Pentru ei jocul se confundă şi se completează cu explorarea universului.

Conceptul românesc de "distracţie", în sensul de distragere de la ocupaţii serioase, de deconectare neserioasă, de huzur şomeristic, nu încape în lumea copilăriei. Cea mai serioasă activitate a copilului e jocul însuşi. Iar greşeala de a le separa e la fel de distrugătoare, cînd vine de la furnizorii de amuzamente şi cînd e aplicată de educatori...

Aici, în această neînţelegere perpetuată în timp dar accentuată în ultimii ani, se găseşte unul din nodurile nevralgice ale acestei adevărate crize româneşti a copilăriei.

(articol preluat din Observator Cultural, 25.11 - 1.12. 2003)


PS: Scrie un e-mail autorului la [email protected].
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer