Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Înapoi în 2009


Laura Mihaela Pană

28.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
2009 a fost un an care m-a purtat în locuri neaşteptate, care mi-a adus în cale oameni surprinzători şi multă linişte în suflet. A fost un an aşa cum sunt oamenii buni de la ţară, care îţi zâmbesc cu blândeţe şi care au grijă să te facă să te simţi cel mai bine cât eşti în ograda lor.

Locul anului. De departe cea mai frumoasă vacanţă din câte am avut în ultimii ani s-a petrecut undeva la ţară în Italia, la vreo 40 de kilometri de Verona, într-un loc magic numit Sommacampagna, la moşia unde odată, aşa cum ne-a povestit Joe, au zăbovit capetele înalte ale curţii imperiale austriece şi care acum este însufleţită de artişti italieni. Ce îmi amintesc din week-endul acela de început de iunie: miros proaspăt de iarbă pe care nu îl regăsesc decât în anii copilăriei mele când mergeam la câmp cu bunicii, culori vii care m-au binedispus, şuieratul grânelor la adierea vântului uşor de vară, Joe cântând la chitară acompaniat de zumzet vesel de albine, linişte multă, sunete pure de natură, oameni zâmbitori şi frumoşi care te inspiră, Joe care ne fotografia pe pajişte pentru că şi el este unul dintre artiştii de la moşie, eu şi Olivia la o petrecere locală cu dans nebun pe şlagăre italiene din anii '80, linişte multă, fluturi mari şi fericiţi. Şi ar mai fii festivalul medieval dintr-un orăşel învecinat numit Ferrara, unde am asistat pentru prima oară la o cursă de măgari şi unde am avut parte de vizita privată a International Manhole Museum sau muzeul capacelor de guri de canal, de unde nu lipsea nici cel a Bucureştiului.

Cea mai inedită expoziţie în 2009 nu a avut loc nici la Triennale Design Museum din Milano şi nici la Museum Moderner Kunst din Viena ci tot la moşie în Sommacampagna, într-o magazie a vecinului lui Joe, profesor de arte plastice la Universitatea din Verona, magazie care funcţionează pe post de atelier şi unde te-ai fi aşteptat ca mai degrabă să fie depozitate grânele şi orice se mai depozitează într-o astfel de încăpere de la ţară şi nicidecum cele mai teribile lucrări de artă... pornografică pe care le-am văzut vreodată. Eu şi Olivia ni le vom aminti mult timp de acum încolo pentru ca ne-au surprins, ne-au pus pe gânduri şi ne-au făcut să chicotim.

Primele mele poveşti eliberate cu destulă emoţie şi altor ochi decât ai mei şi ai prietenilor au apărut în 2009 pe LiterNet.

Cărţile dragi mie în 2009: În cutarea oii fantastice şi Kafka pe malul mării, de Haruki Murakami. Am recitit cu o plăcere reînnoită L'Homme Sentimental şi Romanul Oxfordului de Javier Marias, un autor care poate fi inclus în fiecare an în topuri (cel puţin în ale mele). Iar Paul Auster a fost descoperirea (fabuloasă) a anului şi nu ştiu de ce mi-a luat atât de mult timp, dar acum chiar că nu mai contează.

Dar, oricât de trăznit mi se pare Murakami, oricât de misterios e Marias, oricât de savuros este Auster, trebuie să recunosc ca W.H. Mumfrey a fost toate astea trei la un loc în The Alien Invasion Survival Handbook, A Defense Manual For The Coming Extraterrestrial Apocalypse. Ca să nu mai zic că la cartea asta am râs cel mai tare în 2009. Dacă nu îţi dă pace gândul că s-ar putea să nu fim singuri în univers şi că întâlnirea cu cei cu ochi mari, întunecaţi şi străini va fi inevitabilă, cartea asta te mai linişteşte un pic pentru că te învaţă cam tot ce trebuie sa ştii ca să te aperi, să lupţi şi să evadezi de pe o navă extraterestră, asta dacă n-ai avut noroc şi-ai fost răpit. Toate textele sunt însoţite de ilustraţii geniale realizate în stilul celor din anii '50-'60. Şi chiar dacă nu te bântuie astfel de gânduri, tot e bine să citeşti cele 200 de pagini că nu se ştie niciodată. Nu seamănă cu nimic din ce a fost scris până acum pe subiectul ăsta şi tocmai de aceea merită o încercare.

Provocări. O nuvelă sau orice altceva îţi iese, dar care e musai să aibă cincizeci de mii de cuvinte şi să fie gata într-o lună. Cu alte cuvinte, să scrii o mie şase sute şaizeci şi şapte de caractere pe zi. Cam asta fac eu de doi ani încoace în luna noiembrie, care nu mai seamănă cu nimic din ce-a fost de când am descoperit Nanowrimo, The National Novel Month Writing.

Oameni. În 2009 am regăsit doi dintre oamenii dragi sufletului meu şi numai pentru acest motiv aş putea să declar 2009 cel mai bun din câţi am avut. Alţi oameni ai anului sunt Olivia, cea care m-a dus în minunatul loc Sommacampagna, dar şi Joe, fotograful, gazda minunată de la moşie.

Filmul care mi-a plăcut cel mai mult anul trecut este Home, pentru că dintre toate filmele care tratează subiectul distrugerii planetei de către om Home încă mai dă o speranţă Pământului şi oamenilor care continuă să îl distrugă.

2009 a fost totodată anul în care am mâncat cea mai bună brânză de burduf îndesată în scoarţă de brad. Se întâmpla vara, pe înserat, într-o cămară magică, care semăna mai mult cu a unui vrăjitor decât cu a unui cabanier din Rucăr. Sticle şi borcane mai mici, mai mari, unele mai dubioase decât celelalte din cauza conţinutului neaşteptat de colorat, dar în care se aflau de fapt şerbet, zacuscă, bureţi muraţi, şi siropuri din fructe de pădure. Nu lipseau nici tradiţionalele damigene cu vin şi ţuică, cârnaţii, şunca şi ouăle. ?i se garantează cea mai bună calitate (totul este natural), cel mai bun preţ şi o reţetă miraculoasă de gătit brânza. E momentul în care realizezi că n-ai scăpare. Simţi papilele gustative cum încep să o ia razna şi atunci ştii că n-o să pleci doar cu brânza de burduf ci şi cu şerbetul de culoare roz. Plăteşti şi d-abia pui piciorul afară, având grijă să nu te-mpiedici de zâmbetul satisfăcut care ţi s-a întins pe faţă, când dai nas în nas cu doi păuni bine înfoiaţi şi câteva perechi de ochi cuminţi de căprioară. Ireal îţi spui. Aproape ca într-un roman de Murakami. N-am reţinut numele omului sau cabanei lui, dar aş putea ajunge acolo oricând şi cu ochii închişi.

Oraşul în care vreau să trăiesc este Viena şi de asta mi-am dat seama tot în 2009. Pentru că e oraşul în care locuiesc de aproape trei ani şi care şi-a rupt de fiecare dată din locurile sale intime ca să le facă părtaşe la toate transformările mele interioare. Dar şi pentru că nu există nici un loc pe lumea asta unde să te uşurezi pe ritmurile săltăreţe ale valsului lui Strauss aşa cum se întâmplă în toaleta publică la metroul de la Operă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top (foarte personal şi puţin cam eclectic) 2018, Alexandru-Radu Săvulescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bi-lanţ 2018, Oana Cristea Grigorescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Tu ce ai făcut anul trecut? - 2018, Radu Bobică (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dincolo de aparenţe. O privire asupra anului 2018, Alin Vara (3.8/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018 şi forma sufletelor dragi, Iulia Hossu (4.5/5 - 11 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer