Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Întîlniri - De dragoste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Chelsea Hotel


Mihaela Iancu

16.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trecuse mai bine de o jumătate de oră de când Vanessa Bright stătea în faţa unei ferestre din Chelsea Hotel, cu o mână adusă sub sâni, îmbrăţişându-se, cu degetele celeilalte mâini culegându-şi buza de jos iarăşi şi iarăşi, ca şi cum ar fi cântat pe aceeaşi coardă a chitarei, obsesiv, ultima notă. Era prea târziu chiar şi pentru New York. Nicio maşină nu mai gonea pe străzi. După ce fusese călcată în picioare şi strivită sub roţi întreaga zi, zăpada stătea acum adunată în grămezi mărunte, îngheţată şi nesuferit de liniştită, lipită de ziduri, scursă în canale sau salvată de acoperişuri. Degetele lungi ale Vanessei continuau să alerge pe buza cărnoasă pe care o apuca, slăbind-o apoi încet din strânsura unghiilor rotunjite. Arătătorul şi degetul mijlociu aveau pe ele câte un inel mare, unul turcoaz şi celălalt cărămiziu, din lemn pictat, iar de încheietura mâinii îi atârnau rânduri întregi de brăţări din pietre, boabe şi bile colorate ca bomboanele înşirate pe sârmă, în toate culorile pământului. Pielea ei, ca a unui copil îmbujorat de soare, nu se ghicea decât pe braţele dezvelite, pe faţa opacă şi pe gâtul lung, scobit la bază într-o adâncitură care se mărea cu fiecare oftat înecat într-o respiraţie profundă. O rochie de culoarea macului, cu flori dese, i se curba peste sânii mai degrabă mici, îi încingea spatele într-o placentă apărătoare şi curgea liber de la talie până în tălpi ascunzându-i şoldurile rotunjite, coapsele pline, genunchii de fetiţă cu vânătăi şi gleznele pe care şi le îmbrăţişa uneori, strângându-şi picioarele.

În spatele ei, un pat neatins zăcea gol. Pe comoda din faţa oglinzii, două sticle de gin şi două pahare goale, mai umpleau dintr-o cameră de hotel, altminteri impersonală. Pe balansoarul de lângă şifonier odihnea paltonul lui albastru, acum uscat, iar în baie, robinetul duşului susura, deschis încă, eliberând vapori fierbinţi până în plafon. Nu avea putere să se spele. Îl aştepta pe James Whisper cu ochii spre fereastră, aşa încât să aibă timp să-şi şteargă faţa şi să-şi schimbe mimica în timp ce el ar fi intrat relaxat pe uşă şi ar fi spus:
- Bună seara. Apoi ar fi lăsat o pauză cât să-i dea timp să realizeze că e adevărat şi ar fi continuat încet şi din ce în ce mai aproape de ea. Şi, ziceai că nu mă mai întorc?

La etajul patru din Chelsea Hotel nu se mai auzea nicio voce, nicio muzicuţă şi nicio chitară. Ce bine ar fi prins acum un cântec! Poate că dacă ar fi auzit un cântec, ar fi avut curaj să coboare după el, în barul rotund de la parter, şi să-i spună:
- Hai să dansăm. Uită de gin. Nu avem nevoie de el.
Apoi şi-ar fi lipit urechea de a lui aşa cum făcuse el prima dată, acum un an, când îi spusese:
- Vezi, nici nu-i nevoie să spui ceva. Vorbeşte-mi în gând şi eu o să aud. Am să tac, promit.
Apoi s-a auzit vocea bizară a lui Bob Dylan dintr-un colţ fără lumină, de sub borul unei pălării care îi lăsa libere câteva bucle. Fete cu părul lung şi drept, blonde şi brunete, se strânseseră în jurul mesei lui, îmbrăţişându-se şi sărutându-se când şi când, înainte sau după ce îşi umpleau pieptul cu fum şi eliberau cu zgârcenie o aromă uşor picantă şi înţepătoare. Suspinau "Oh, Bob!", plângeau şi îşi legănau pletele după arcuirile mijlocului. Privirea lui Dylan se rostogolea înainte, pe podea, până la ghetele din piele neagră, lăcuite, care încadrau o cizmă albastră, de femeie, lăsându-i perechea liberă. "Feel like my soul has turned into steel / I've still have the scars that the sun didn't heal / There's not even room enough to be anywhere / It's not dark yet, but it's getting there...", cânta Bob care uitase de Sara. Începuse să regrete că o iubise. Ce înger virgin, ce nevastă mistică? De ce stătuse nopţi întregi treaz în Chelsea Hotel scriind pentru ea? Dar James abia acum se îndrăgostea din nou. Acoperise atunci urechea stângă a Vanessei să nu mai audă decât chitara şi cu dreapta urcase pe spate până palma lui îşi găsise un locul anume construit pentru el, între omoplaţii ei stâncoşi. Ea nu a gândit nimic. A stat doar acolo, în strânsoare, cu ochii închişi, picurându-i, pe sub degetele lui reci, glasul de băieţel al lui Dylan. "Every nerve in my body is so vacant and numb / I can even remember what it was / I came here to get away from."

Dincolo de tejgheaua barului, lipit de perete, ascuns în penumbră, barmanul priveşte mâinile uscate, ca pielea de reptilă, ale lui James, care trec prin părul negru, răvăşit într-un fel pe care vântul ar fi fost invidios. Nu e beat. Nici nu s-a drogat. Îi e frig. Şi paltonul lui albastru a rămas în camera lor. Pentru că el spusese că se va întoarce repede. Ştiau însă la fel de bine amândoi că minţise. Fuga ei devenise insuportabilă. Fusese frumos la început, un fel de joacă de-a şoarecele şi pisica, nu?, un preludiu care promitea, nu? Când o luase de lângă Dave Blassom, bancherul la braţul căruia venise în noaptea aceea de început de ianuarie, simţise că atinge o carne fragedă, pe care bruta aia în costum cu cinci nasturi care crăpau peste pântecele şi pieptul lui ca de femeie însărcinată, stârpitura aia râioasă care trăgea din trabuc şi scuipa peste feţele celor care erau nevoiţi să-l asculte dacă vroiau ceva din caşcavalul lui, o perpelise ca pe o vită din abator după cum avusese chef. Nici o femeie nu ar fi fost în stare să se culce de bunăvoie cu Blassom, dar asta se putea rezolva uşor cu bani, bijuterii şi caviar. Ceea ce era grav însă e că nu găsise nicio curvă al dracului de frumoasă şi nu tocmai proastă care să accepte să meargă la braţul lui, să-i mângâie coapsa în public şi să-i şoptească mizerii pe care el să le poată reproduce imediat cu voce tare spre invidia celorlalţi băieţi cu şosete albe şi pantofi negri. La dracu cu ele! Nu de curve ducea el lipsă. Avea nevoie de o femeie de care să-ţi fie frică să te apropii şi care să te facă să ai fantezie după fantezie aşa cum avea el însuşi cu Vanessa pe care nu o văzuse niciodată goală şi nu-i atinsese altceva decât mâna şi obrajii.
- E unchiul meu, îi spusese Vanessa după ce Dylan îşi încetase tânguiala. Se desprinsese din îmbrăţişarea lui James şi îl văzuse privind spre Blossom care râdea cu capul pe spate. Are nevoie de o escortă care să-i gâdile orgoliul. Şi îl privise ea însăşi cu milă.

Când buzele lui s-au apropiat de ale ei şi mâinile au început să-i caute pe spate goluri pe care să le umple, James a ştiut că nu va fi uşor cu ea. Îi răspundea aşa cum spera să îi răspundă, dar nu a simţit vreodată că lăsase garda jos. Umerii ei erau nefiresc de ridicaţi şi aduşi în faţă, braţele mai degrabă ţepene, decât libere, abdomenul încordat încă şi inima începuse să bată în pieptul lui ca loviturile de pumni mici şi încăpăţânaţi. Nu avea să plece cu ea acasă. A ştiut asta după zâmbetul ei temător şi vinovat, dar şansele să o sărute şi data viitoare, erau foarte mari. A înţeles asta când Vanessa i-a încălzit cu buzele lobul urechii şi i-a spus:
- Peste două luni, în camera 411.

Şi peste două luni o găsise chircită ca un fetus în mijlocul patului, dormind. S-a oprit cu mâinile în buzunar, în picioare. Părul ei lung, roşcat, îi petrecuse umărul şi curgea, pe sub bărbie, în palma care zăcea deschisă, iar tălpile, goale şi rozalii, terminau un corp lung, gol şi şerpuitor. Primul impuls a fost să se aşeze lângă ea şi s-o ascundă în căptuşeala paltonului, până trupul i-ar fi fremătat, s-ar fi îndreptat şi s-ar fi lipit de al lui ca solzii peştelui mut. S-a aşezat în balansoarul din spate însă şi a rămas aşa, cu mâinile în buzunar. O iubea deja pentru că anticipa cum se va îndrăgosti iremediabil de ea, cum aveau să îmbătrânească împreună, cum ar fi mers în iarna următoare în cabana lui cu duşumele reci care atât aştepta, un trup de femeie. O iubea deja pentru că îi răsărise în viaţă într-un mod atât de misterios şi neaşteptat, pentru că simţea că are nevoie de el, pentru că mirosea cum mirosea casa lui, a lapte crud, pentru că ar fi putut să sape după ea şi s-o vindece, pentru că ar fi putut să-l părăsească chiar acum, la revărsatul zorilor, să n-o mai vadă niciodată şi să-i lase siguranţa că ea era tot ce sperase vreodată - că exista o femeie a lui şi că el era bărbatul ei. Când ea se trezise, îl văzuse adormit, cu capul plecat peste spătar. I-a sărutat tâmpla care zvâcnea de vise şi a plecat.

A coborât la parterul hotelului, a comandat un pahar de whiskey şi a scos o ţigară din pachetul mototolit. Singurul client care era treaz la răsăritul acelei zile în tot hotelul şi stătea la doi metri de ea, arăta de parcă nu dormise toată noaptea şi se apucase de băut cu două ore în urmă, după ce limuzinele îi furaseră femeia cu care împărţise o cameră în noaptea care trecuse. N-avea nici cea mai vagă idee cine îi căzuse în braţe. Norocul lui fusese că ea nu reuşise să-l dea peste cel pe care îl căuta, Kris Kristofferson, şi se mulţumise cu el.

Bărbatul duse paharul până la fund. Scutură capul, îşi strânse pachetul, bricheta de pe masă şi dădu să plece.
- Fugiţi de ceva, nu?, îi spusese trecând pe lângă Vanessa şi ieşise pe uşă ridicând gulerul hainei şi ascunzându-şi obrajii de ploaie.

Fugise, da. Atunci, şi avea să fugă şi peste o lună, şi peste două, şi de fiecare dată când s-ar fi întors la el. Pentru că nu putea să nu se întoarcă, nu putea să nu alerge înapoi în camera 411 de fiecare dată când o auzea pe Joni Mitchell cântând "Chelsea Morning" în alt bar, nu putea să rateze o noapte în care să se plimbe fără un cuvânt la braţul lui, pe 23rd Street şi apoi să bea cu el până dimineaţa, goi, fără să-şi atingă vreun fir de păr. Dar de data asta, James era cel care nu avea să se mai întoarcă şi nici Vanessa nu avea să mai coboare după el pentru că niciodată, mai mult decât în acei ani, nu fusese mai firesc să pleci şi să te întorci, să taci şi să visezi numai că atingi, sau să atingi şi să faci un cântec din asta, aşa cum niciodată, mai mult decât în acei ani, nu fusese mai de înţeles să te rupi de altul şi să încerci să-ţi recâştigi libertatea dacă fusese prea mult şi, pe-atunci, mai întotdeauna era mult, prea mult.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer