Era bâlbâit. Foarte bâlbâit.
Nu ştiu de ce ignorăm lucrul ăsta, cu privire la Lewis Carroll. Adică ştim, toţi, de matematică, de suspiciunile de pedofilie, de paradoxuri, de Oxford, de cele trei surori, Edith, Alice şi Lorina Liddell sudate într-o singură muză-Lolită - Alice.
Ştim că Ţara Minunilor era o Pandoră din filmele de-acum care semăna cu Japonia de-atunci, ştim bârfele urâte - fotografii impudice, o cerere în căsătorie presupus adresată unei fetiţe de 11 ani (da, Alice...), o colecţie impresionantă de boli fantasmagorice materializate în leşinuri şi declinuri demne de a fi fost consemnate de un Edgar Allan Poe.
Ştim cărţile cu Alice, filmele cu Alice, despre Alice, pentru Alice. Ştim Alice... pe dinafară. Unii dintre noi.
S-au făcut foarte multe paralele între Carroll, matematicianul şi Carroll, scriitorul. În ideea că o pasiune o alimenta pe cealaltă. Fantasticul acela impregnat de nonsens delicios ţâşnea dintr-o ordine exemplară a unui creier înclinat, mai degrabă, spre reverii euclidiene, a cărui plăcere majoră era să-şi permită fantezii atât de departe de logică, structură, reguli pentru a putea face, din nou, ordine, la sfârşit, într-un haos năstruşnic şi scuturat de chingile raţiunii. S-a scris mult despre haosul lui Carroll. Despre dezordinea lui gândită special pentru delectarea reordonării unor noţiuni.
Sincer, e partea de analiză (de altfel extrem de articulată şi bine pusă la punct) care a reuşit întotdeauna să mă plictisească pur şi simplu... crâncen.
Dar asta sunt doar eu. Cu prea puţină ordine matematică în lecturile mele.
Într-una din părţile lui Alice (cea cu Ţara Oglinzilor, mi se pare), apare un poem care se cheamă Jabberwocky.
L-am ignorat foarte mult timp. Acolo sunt, însă, toate. Toate elementele, preluate, de altfel, de Tim Burton în ultima versiune, 3D, a lui Alice.
Le-am căutat, după ce am văzut filmul şi le-am găsit. Una câte una. Matematic.
Arborele Tumtum. Pasărea Jubjub. Creatura temută căreia i se spune Bandersnatch. O arcă de mituri recreate pentru copii, într-o eufonie proaspătă, jucăuşă şi, da, poate şi geometrică, algebrică, trigonometrică, mustind de probabilităţi, congruenţe şi ascunse rădăcini... pătrate. N-aş avea de unde să ştiu.
Ce mi-aduc aminte şi ce-am redescoperit e că poemul îi vorbeşte direct unui băieţel speriat, pe care-l încredinţează că într-o zi (da, chiar Ziua Frabjous...) nevolnicia lui va pieri ca prin farmec şi el singur va zdrobi monstrul propriei lui plăsmuiri. Spaima nopţilor lui de coşmar. Fantasma propriei minţi. Demonul cel mai puternic - pentru că e creat de el, ştie cum şi când să-l atace. Jabberwocky. Frica.
Jabberwocky e un poem care ar pune la grea încercare până şi cea mai desăvârşită dicţie. Exces de aliteraţii, de vocale scurte, prea scurte încadrate de consoane dure - mai mereu oclusive îngrămădite unele într-altele sau siflante săltăreţe prinse într-o horă ca de iele. E un poem care, în româneşte, ar avea ceva din urgiile fonetice ale celor şase saşi în şapte saci (sau poate erau şapte saşi?... nu mai ştiu...). E o întrecere a lui Carroll cu el însuşi. În lectura mea, e un dialog între Carroll, matematicianul şi băieţelul de dinaintea anilor la Oxford în mintea căruia hălăduise, cu siguranţă, temut, primul Jabberwocky.
În realitate, îl chema Charles Lutwidge Dodgson. Charlie, probabil, la vârsta monştrilor pictaţi pe perete cu ochii pe jumătate închişi de somn şi consoanele stâlcite printre dinţi.
Charlie Dodgson era foarte bâlbâit.
Citeşte Jabberwocky aici.
4 comentarii
- In sfirsit... dreptate pentru BurtonMiruna Runcan, 23.03.2010, 08:39
La zecile de cronici si cronicutze plictisite pe care le-am citit, am ridicat cu tristete din umeri. Cel putin aici, la noi, mai toate dovedeau ca spectatorul-critic nu e (saracul) si un cititor cit de cit competent. Si aproape toate vorbeau de Alice dovedind ca n-au trecut de Tara Minunilor, prin oglinda: ceea ce filmul chiar face, in continuturile, nu in forma sa. Ba chiar palarierul (Depp), cu accentul lui scotian, mai e si...sssisssit (nu bilbiit, are doar o problema cu propria strungareata).
Multumesc nespus pentru demonstratia simpla asupra unei realizari asa de complicate (incit le pare unora... prea simpla)
-
- RE: In sfirsit... dreptate pentru BurtonIoana Baldea, 23.03.2010, 11:14
Eu multumesc, din suflet! Sunt cuvinte asa de frumoase, incat ma simt mica, mica, fara sa fi baut niciun sirop fermecat. Multumesc foarte mult!
- mai bine adevarul pentru BurtonAdina, 23.03.2010, 12:00
L-am vazut chiar ieri, si, desi e adevarat ceea ce spune ea ca face Burton, eu m-am asteptat la ceva mai mult. Reactia mea e obisnuita reactie de dezamagire la filmele care respecta intocmai reteta de binele invinge raul, o respecta prea mult, de parca tot ce conteaza e sa-i invatam pe copii ca binele invinge, dar cartea lui Carroll nu e numai pt copii si are un simt al umorului si e plina de nonsens care pare sa se piarda mai ales cand filmele nu fac decat sa repete aceleasi intamplari initiale (de aceea mi-a placut A Cock and Bull Story, pt ca prindea ideea din Tristram Shandy si chiar o adapta la contextul de film, nu a respectat liera cartii indeaproape dar i-a fost mai fidela intr-un sens mai profund).
In poezie pt mine povestea cu balaurul e doar un pretext de comic si parodie, nu evenimentul de care depinde soarta tuturor. E ca si cum ai filma Don Quixote si ar fi mai important sa o ia de nevasta pe Dulcinea decat faptul ca el se crede cavaler desi are o oala pe cap, sau ca si cum printr-o intorsatura divina Dulcinea chiar ar fi de vita nobila si nu o tarancuta... in Alice ar fi fost frumos ca unele lucruri sa nu functioneze, obisnuitul cauza-efect sa fie inversat, animalele fantastice sa nu fie tot cele gandite de Carroll (rocking horse fly, etc) sa fi inventat ei altele...!
Ca sa nu ma apuc sa vorbesc de nonsens, cum ca lipseste cu desavarsire si faptul ca palarierul nebun e sîsîit nu îi compensează lipsa... Jabberwocky al lui Terry Gilliam a fost mai aproape de poezie in sensul asta, arata cersetori cu membre amputate care vorbeau despre cum le falsificasera, membrii breslelor vorbeau ca si cum ar fi fost pe wall street, si erau tot felul de astfel de incongruente care se "potriveau" de minune... si care nu fusesera in poezia lui Carroll mot a mot, dar au un rol foarte important acolo. Conducatorul sectei care era o parodie a celor ce practicau auto-flagelarea purta (in contextul evului mediu) un tricou gen anii 80 cu Godzilla :). Mi-a placut filmul lui Gilliam... M-am uitat la f multe versiuni de Alice (mi-am scris lucrarea de master despre Jabberwocky anul trecut) si Burton m-a lasat cu acelasi sentiment cu care m-au lasat majoritatea, că ei nu văd pădurea de prea mulţi copaci...
- ...si, din nou, Carroll :-)Ioana Baldea, 23.03.2010, 17:13
Eu, sincer, am facut doar o referire la Burton. :-) Nu am scris despre film - ci despre poem si despre Carroll . Iar despre Jabberwocky nu sustin ca e esential structurii, ci doar un fir ludic pe care mi-a facut placere sa alunec intr-o biografie mai exotica, tabloidizata, intr-un fel, din care am ales un episod mai putin "mediatizat". Nu spun nici ca e relevant, nici ca e neglijabil (recunosc ca nu am investit atata timp in studiul lui :-). E, pur si simplu, un pretext pentru o corelatie care, fara pretentia de a fi originala, mi s-a parut ca inchide in ea o lume de cosmaruri si duiosii la care ne putem raporta, foarte usor, cu totii.
Dincolo de asta, un Quijote cu Dulcinea vedeta mi se pare, la randul sau, o variatie de unghi simpatica. E doar o alta varianta, in fond. Iar povestile bune accepta (re)spuneri, (re)interpretari si (re)descoperiri dintre cele mai diverse, docte, diletante, speculative, spectaculoase sau, pur si simplu, neavenite. Parerea mea :-)
Eu marturisesc ca uitasem de Jabberwocky. Burton m-a ajutat sa mi-l amintesc :-)
Arhiva rubricii
Cireşe amare cu vanilie(SC)AVENGERSToni Morrison. The Pieces She WasLinguriţaUnde fugim de noi înşineToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
ŞantierVizorTot ce-i minunat în lumeMarafeturi și scofeturiJurnal intimClavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)Primele o mie şi una de nopţiiubirea mya din absurdOraşul interiorCafea şi pisiciEseuri personaleLoc de cititDespre noi. Şi lucrurile care conteazăDin lumea celor miciGaleria Amintirilor - Fundaţia Hope and Homes for Children RomâniaLecturi la 16 aniThe Doc Filescasa de-a casaÎncotroScrisori pe genunchiPublicitate