Nicolae Lungu
Compozitorul român Nicolae Lungu s-a născut la Dobridor, Dolj în 1900 şi a murit la Bucureşti, în 1994. Studiază la Conservatorul din Bucureşti şi se perfecţionează în compoziţie cu D.G. Kiriac, Gh. Cucu şi Ştefan Popescu. În paralel, în 1927 îşi obţine licenţa în teologie. Activează ca dirijor adjunct al Societăţii corale "Carmen", al ateneelor populare din Bucureşti, după care îşi leagă numele de diferite coruri sau societăţi corale din capitală, fiind fondator şi dirijor al Societăţii corale "România" (1936-1948) şi dirijor al coralei Patriarhiei Române (din 1947). Începând din 1927 este profesor de muzică la diferite şcoli şi licee bucureştene, apoieste inspector al învăţământului muzical, iar din 1949 conferenţiar la catedra de muzică bisericească comparată la Institutul teologic din Bucureşti.
Nicolae Lungu a scris multă muzică corală laică de influenţă folclorică (Măria neichii, Mărie, Alunelul oltenesc, Suita corală "Balcanica", Pitulice mută-ţi cuibul, Revedere, Suita corală "Haiduceasca", Tărăşelul), dar mai ales muzică psaltică şi corală religioasă (Cântări la cateheze, Vecernierul uniformizat pe ambele semiografii, Utrenierul uniformizat pe ambele semiografii, Răspunsuri liturgice, Cântări din triod, Cântări din penticostar), de asemenea colindele lui bucurându-se de mare popularitate (La Vitleem, Mărire-ntru cele înalte, Ne lasă gazdă-n casă), precum şi muzică vocală (prelucrări de melodii populare).
Gheorghe Cucu
Gheorghe Cucu s-a născut la Pueşti-Tîrg, Vaslui, în 1882 şi a murit la Bucureşti, la vârsta de 50 de ani. Şi-a început studiile la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bârlad, apoi a frecventat Conservatorul din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe D.G. Kiriac şi Eduard Wachmann. La Paris îşi continuă studiile de armonie şi contrapunct cu Georges Caussade şi apoi cu Vincent d'Indy, la Schola cantorum.
Chiar înainte de a-şi termina studiile, Gheorghe Cucu devine cântăreţ de strană la Brăila şi apoi dirijor de cor, până la sfârşitul vieţii, la Biserica Brezoianu din Bucureşti. De asemenea, este dirijor secund al Societăţii corale "Carmen, dirijor al corului capelei române din Paris şi al corului Mitropoliei din Bucureşti. Cariera sa pedagogică se desfăşoară cu precădere la Conservatorul bucureştean, ca profesor de armonie, teorie şi solfegii (1918-1932), dar şi la Academia de muzică religioasă din Bucureşti, unde a fost profesor de armonie. În 1919 este distins cu premiul al II-lea de compoziţie "George Enescu", iar în 1925 cu premiul Societăţii compozitorilor români.
Creaţia lui Gheorghe Cucu reprezintă un moment important în evoluţia muzicii corale româneşti. A excelat în corurile a cappella, înclinaţia lui către satiră reflectându-se în lucrări pline de spirit precum Mincinosul sau Haz de necaz. Gheorghe Cucu a scris miniaturi, dar şi veritabile poeme corale, lucrări pentru copii (voci egale), dar şi pentru cor mixt. Abordează o tematică foarte variată, muzica lui corală remarcându-se prin plasticitate şi printr-o dramaturgie pregnantă. În creaţia corală a lui Gheorghe Cucu se reunesc pentru prima oară tratarea modală (moştenită de la Musicescu şi Kiriac) şi cea contrapunctică (în care l-a avut ca precursor pe Gh. Dima) a melodiilor populare româneşti. Compozitorul a semnat şi numeroase armonizări şi prelucrări de folclor: Colinde populare (1924, 1926, 1928, 1932, 1940); 200 colinde populare culese de la elevii Seminarului Nifon în anii 1924-1927 (Bucureşti, 1936).