Întrerupem programul de reclame cu un show plictisit...

Ultimele sondaje psiho-sociologice vizînd receptarea publicităţii TV ne dau o informaţie nemaipomenită, oarecum neaşteptată, despre gusturile telespectatorului român. Mai nou, aflăm de aici, românii consumă spoturile TV ca pe programe de divertisment!

Adică, pare-se, conform acestor studii, românul nu mai foloseşte pauzele publicitare pentru a-şi rezolva micile nevoi care-l desprind inevitabil de micul ecran, ci, dimpotrivă, pîndeşte aceste întreruperi de program ca pe nişte emisiuni în sine, ca pe nişte show-uri comparabile cu cele ale Divertişilor sau ale lui Teo...

Ura! - vor striga publicitarii şi chibiţii lor din presă - vedeţi, publicitatea românească a ajuns la maturitate, avem spoturi pline de umor şi atractivitate, publicul le adoră, a ajuns să zapeze după ele, nu alta! Calupurile publicitare au devenit aşadar show-uri în sine, produse după sfintele reguli ale cinematografiei; cu comici vestiţi; cu vedete asociate anumitor produse; ba chiar cu produse devenite vedete, precum şi mărci devenite icoane; cu poante repetate ca într-un ritual mult aşteptat, dar împrospătate la un anumit interval, după un anumit termen de uzură pe care strategii media îl calculează la fel de precis cum calculează şi coeficientul de atingere a cîtor mai mulţi subiecţi din publicul-ţintă... Tot atîtea avantaje pe care show-ul TV propriu-zis, oricît ar fi el de atent preparat după infailibile reţete de import, nu le poate garanta...

Mistificare! - pot riposta suspicioşii - rezultatele sînt aranjate ca să dea bine la clientul plătitor; ca să i se justifice astfel bugetele de publicitate tot mai mari...

Şi totuşi, oricît de bănuitori am fi, nu putem trece cu vederea anumite indicii, de-a dreptul săritoare în ochi, legate de succesul unor întreprinderi eminamente spectaculare, hedonice, revuistice, precum Noaptea Publivorilor, bazate pe publicitatea TV, desprinsă însă de rolul ei funcţional, comercial, şi reconvertită în divertisment pur, "dezinteresat". Antologia de spoturi a lui Boursicot, celebră în toată lumea, prilejuieşte spectacole deja tradiţionale în Bucureşti, dar a generat deja turnee estivale pe litoral şi în marile oraşe ale ţării... Şi apoi, pe Internet, există puzderia de situri amatoristice, cu iz studenţesc, pe teme de publicitate, cu forumuri la nivelul lui "îmi place" şi "mă enervează"; al lui "ce genial" şi "ce-i porcăria asta"... Şi, evident, există emisiunile TV pe teme de publicitate, dintre care se desprinde Marca Înregistrată a lui Andi Moisescu... Aceste manifestări, oricît de specializate, de "nişate" s-ar prezenta la prima vedere, se pot lesne încadra la capitolul divertisment... ba chiar trebuie să se justifice ca atare, sub presiunea sponsorilor! Publicitatea e distractivă, publicitatea e isteaţă... iar cei care o apreciază sînt la rîndul lor inteligenţi şi haioşi - iată ideea principală cu care e cucerit mai ales publicul tînăr, deschis la "occidentalîcuri" şi amator de surse alternative de distracţie.

Dar problema evoluţiei publicităţii româneşti este o falsă problemă, o teorie falacioasă, bună doar pentru dezbaterile din Terminus şi Office; un divertisment deşert la rîndul său, de prizat între două turnee de darts... Concluzia cea mai flagrantă ce se desprinde din rezultatele cercetării cu pricina este că divertismentul TV ca atare suferă, că programele concepute exclusiv ca show-uri de divertisment nu satisfac îndeajuns publicul. Dacă românii găsesc în spoturile TV un surogat al varietăţilor, al marii reviste TV (cu a cărei istorie se mîndreşte atîta TVR-ul), al marilor "jocuri şi concursuri" etc. - pînă a deveni un motiv de mîndrie al publicitarilor, ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru entertainer-ii din televiziuni...

(articol preluat din suplimentul LA&I din 8 decembrie 2003)


Scrie un e-mail autorului la [email protected].