We're here because we're here sună însă foarte bine. Noul album al băieților de la Anathema a apărut pe 31 mai 2010, dar pirateria netului funcționase, astfel încît a putut fi ascultat înainte de lansare. Ce se ascunde în spatele acestui titlu destul de sec? Ce am crezut sau ce am sperat că va fi și ce este de fapt? Un album revoluționar? O reîntoarcere la vechile sonorități? Un amestec de stiluri sau un album de concepție? Gothic metal, doom, death, alternative metal, toate sînt acum amintiri dinainte de Eternity, lucrarea din '96 care anunța opțiunea pentru rockul atmosferic și psychedelic. Urmaseră Alternative 4 și Judgement, dublul legămînt pentru o muzică mai puțin agresivă, mai puțin dark, dar mai profundă. Traversaseră Purgatoriul și, dintr-o dată, descopereau ieșirea spre lumină. A Fine Day to Exit, desăvîrșea tranziția. Apoi, A Natural Disaster. Și mai apoi, ani de tăcere de studio.
Misterul noului album se risipește o dată cu prima piesă, Thin Air. Anathema 2010 este muzica unei trupe care cîntă de 20 de ani, o lucrare complexă, dar nu complicată, a unor oameni care au cîștigat experiență și probabil au pierdut o parte din nebunie. We're here... este un album cu accente lirice, cu piese expresive, nu foarte lungi. Au lucrat mult, au cizelat și au ajustat. Poate și din dorința de a masca unele pene de inspirație. Steven Wilson, alfa și omega la Porcupine Tree, s-a ocupat de mixaj, astfel senzația că Simple Mistake putea fi o piesă și de pe The Incident, ultimul PT, nu este întîmplătoare. Orga cîștigă teren, numerele de virtuozitate vocală și instrumentală se topesc în demonstrații de forță a grupului. Apropo de unitate, alături de frații Cavanagh, Vincent, Danny și Jamie, se află doi membri ai familiei Douglas, John, bateristul, și Lee, sora lui, care face voce de acum cu drepturi depline în trupă. Dreaming Light, Angels Walk Among Us și Presence au teme frumoase și restabilesc respectul pentru noblețea melodiei, care nu înseamnă concesii în detrimentul calității. Hindsight este un strălucit exemplu de coeziune instrumentală.
We're here because we're here nu este o operă care va marca schimbări fundamentale în tendințele muzicii rock, ci un album solid, de maturitate și de asumare. Vocea lui Vincent sună limpede, chitara lui Danny se cuplează pe sunetul clapelor lui Les Smith. We're here... se ascultă ușor și se uită greu. E condiția de bază a unei întreprinderi reușite. Îmi place noul Anathema, dar îmi va fi dor mereu de exuberanța din Fragile Dreams, Angelica, Lost Control, Deep. Și îmi pun o dorință. We're here because we're here să nu fie One Last Goodbye.