Frînturi de Crăciun

Verişoara mea mai mare iese la poartă în cojoc de oaie călduros să se pupe cu băieţii. Cizmele sunt trase peste şosete subţiri fără să fie încheiate şi pe dedesubt doar un tricou cu anchior, afară e frig, dar cînd ieşi de lîngă sobă nu-ţi mai trebuie prea multe, e cald de te sufoci, ce bine că e aşa de frig!

Mă latră al naibii cîinele ăsta chior şi înrăit de atîta stat în lanţ, deşi vin zilnic la verişoara mea, nu mă place deloc. Lasă că şi pe ei îi muşcă, îi aruncă mîncarea de la distanţă, ăsta dacă scapă din lanţ numai moşu mai poate să-l prindă să-l lege la loc. Moşu şi el e orb de cîţi ani are şi merge în baston, noaptea dormim toate trei la el în odăiţă, cu baba, noi trei fetele într-un pat şi ei doi în celălalt. Noaptea moşu fumează Carpaţi ţigară după ţigară şi cearceaful lui e găurit de atîtea scrumuri încinse cîte au căzut, sărim din pat cînd ţipă baba rîzînd, ăsta ne dă foc maică, ardem toţi aicea! Ea n-are dinţi în gură.

În odăiţă e o lumină galbenă de la bec şi paturile înalte umplute cu paie, mă doare spatele că eu nu sunt obişnuită aşa cu tare, că sunt de la Bucureşti, dar nu-mi trebuie mult, mă obişnuiesc imediat şi nu mă mai deranjează nici dezacordurile, mai greu e cînd mă duc iar la şcoală şi trebuie să vorbesc aşa de corect că mi se par anormal de prea multe vorbe alese pentru aceleaşi lucruri. Mai şi plescăi la masă şi mama îmi atrage mereu atenţia şi de la muncă am o mîna grea că fug toţi colegii de mine cînd ne jucăm. Aici e mai mic totul şi mai înghesuit în comparaţie cu la mamaie, că mai vine la masă şi dădica şi Marin, bărbatul ei, părinţii verişoarelor mele.

Mîncăm pomana porcului, că aşa se face, imediat după ce a tăiat porcul şi l-au ales în feuri de lemn, picioarele la picioare, şuncile de slănină puse una peste alta cu sare multă din sac, muşchii ăia doi mari înfăşuraţi ca şerpii, într-o oală carnea ce s-a mai ales pentru tocat, capul mare al porcului cu crucea pe frunte, ligheanul cu maţe de curăţat din care se fac cîrnaţii şi caltaboşii, toba, şiragul pus la grinda cu plămîni, inimă şi ficat, ca un ciorchine, ca să nu-l ia pisica, înfăşurat în prapure şi asta e tot porcul, că nu e carne cine ştie ce, numai pulpele mai mult, sigur şira spinării şi coastele încă întinse peste feu că n-au mai avut timp să le taie în bucăţi mai mici că s-a făcut seară şi frig şi să stai cu mîinile în apă caldă care se face rece imediat nu e uşor.

E de muncă la porc şi trebuie să dai la oameni cînd vin să te ajute ţuică fiartă şi din pomana porcului, noi mîncăm abia după ce au plecat toţi că nu-ţi vine să te odihneşti cînd ştii că mai ai aşa de multe de făcut. E greu pînă îl scoţi din coteţ şi-l tîrăşti pînă la locul unde ai pus paie şi ai făcut focul, unii mai pîrlesc porcul cu butelia dar nu iese şoricul aşa de bun ca atunci cînd îl pîrleşti cu paie. Trebuie să freci mult cu cuţitul şoricul cu sare, noi nu frecăm şi cu sînge cum se face prin alte părţi, cică unii păstrează în căldare sîngele care tîşneşte imediat din beregata porcului atunci cînd îl taie cu cuţitul, dar noi nu mîncăm în sînge nimic.

Tataie ţine la grindă peste an cuţitul cu care îl taie pe Ghiţă, are mînerul înfăşurat în sfoară vopsită în gri şi s-a întărit de la grăsime ca de marmură. Noi copii nu ne-am uitat niciodată, că ne e milă, ne ascundem rîzînd în casă sau în grădină, dar ne îngheaţă rîsul de ţipetele bietului porc şi se zice că nu e bine să zici săracul de el, că sărac e numai dracul. Noi suntem înnebuniţi după şoricul ăla moale de pe burta în care se mai iţesc ţîţele, ăla copt şi dulce şi roşcat şi cu puţină grăsime şi cu sare şi cu covrigii de pe sobă, calzi. Şi din urechi mai ciupim puţin că ne place zgîrciul, dar nu-l mîncăm pe tot că mai trebuie să rămînă pentru tobă şi piftie. La masă toţi, înghesuiţi şi vine tigaia cu bucatele şi e bun cu mămăliga întinsă în grăsimea dulce cu sare şi tot felul de lucruri se spun, de ăla, ce-a zis, şi de cutare care s-a îmbătat şi că la anu' nu-l mai cheamă, şi de cutare că i-a dat o bucată de pulpă că anul asta ei nu au porc, şi moşu' zice ceva şi noi rîdem de ne prăpădim şi mîncăm, şi Doamne ajută că suntem sănătoşi şi avem de toate, şi oamenii mari beau şi vin şi gustăm şi noi cîte un pic, mai bine anafură muiată în vin roşu şi cu zahăr şi gata în pat că mîine ne sculăm de dimineaţă cînd cîntă cocoşul la cinci să mergem la colindat, plecăm cu colindul direct de aici, nu mai mergem la mamaie că Getuţa ţipă că vrea cu noi şi hai, mamă, luaţi-o şi p-asta mică...

Păi noi de ce am frămîntat cozonacii toată ziua, nu c-a s-o laşi pe Lenuţa la mine? Uite ca nu se mai poate... bine, fie, da' mîine o laşi? O las! Fără Geta! Fără! De asta mică, drăcoasă, nu putem scăpa nici cum, mai ales cînd ne ducem la poartă sau la discotecă şi ne vedem cu băieţii, se ţine scai după noi şi nu putem o vorbă să scoatem. Verişoara mea îmi povesteşte de fiecare data tot ce i s-a întîmplat de la o vacanţă la alta, asta facem în fiecare noapte înainte să adormim, de iubiţii ei, de George că n-are ce să-i facă, ea îl iubeşte pe celălalt George, numai că e cam sărac şi maică-sa i-a spus să-şi ia gîndul şi ea ştie, n-are tată, n-au mai nimic, dar simt şi eu din ce spune că e din ăla care ştie să facă ceva de te ţine cu sufletul la gură de la o întîlnire la alta. Cînd povesteşte mă ia şi pe mine cu leşin din piept şi-mi dau seama, cu mîinile sub cap ascult şi mă întîlnesc şi eu cu celălalt George şi mă îndrăgostesc şi eu în secret iar cînd mi-l arată pe stradă, l-ai văzut? zic da! da! şi simt că mă înroşesc, la mine nu se uită el, ştiu eu că încă îmi lipseşte ceva, că sunt încă la graniţa dintre fată şi băiat, dintre copil şi altceva ce ştiu că sunt dar nu sunt încă pe dinafară. Sunt mai mică, sunt la fel de harnică şi ascult bine şi sunt bună să trag concluzii din situaţiile date şi asta o ajută pe verişoara mea.

Ne băgăm în pat şi n-am loc de drăcoasa asta a naibii, se împinge cu fundul în mine şi n-am plapumă, şi nu mai rezist nici eu mult şi mă împing în ea cît pot şi ea ţine rezistenţă şi eu iar mă împing, ce naiba faceţi? Dacă n-am pic de plapumă, uite, zice ea, stă la mijloc şi plapuma nici nu o mai atinge de cît am tras şi am înghesuit-o eu sub mine, fie, cedez eu, că e mai mică şi începe să plîngă.

Zi-ne moşule o poveste, p-aia cu Păcală şi cu dracul, Păcală om sărac care mergea şi el aşa pe drum şi i s-a suit dracul în cîrcă şi i-a zis în ureche du-mă! du-mă! şi a umblat bietul om toată noaptea şi cînd ajungea într-un loc, dracul zicea, nu aici du-mă la gară, şi cînd ajungea la gara zicea, nu aici, du-mă la moară şi a mers bietul om aşa pînă dimineaţă la cinci cînd au cîntat cocoşii şi abia atunci i s-a dat jos din cîrcă şi cică e adevărat, i s-a întîmplat lui cutare, care stă chiar cînd intri pe uliţă la noi, unde? unde sunt cîinii ăia mari, la omul ăla care are oi? Da, la fîntîna aia părăsită! Cică pe buza fîntînii umblă la miezul nopţii o fată care s-a aruncat mai demult acolo, că n-au lăsat-o părinţii să se mărite cu cine a vrut... şi mai culcaţi-vă că e tîrziu şi mîine vă sculaţi... acuşi vă sculaţi!

Nu ne e somn, mă gîndesc ce spaimă am tras cînd s-a luat cîinele ăla mare după mine şi nu mai era nimeni pe uliţă şi am început să fug şi mi-era greu în cizmele de cauciuc prin nămeţi şi la un moment dat n-am mai putut şi am căzut în zăpadă, zic, mă mănîncă acum, mă rupe, şi cîinele doar m-a mirosit şi m-a lăsat şi eu m-am uitat cu ruşine în jur, să mă fii văzut careva cum strigam şi cum fugeam... Adormim o secundă şi ne trezim în şoapte, focul nu mai e aşa puternic, e cam frig, pe fereastră casele par mici şi depărtate de la întuneric, încă nu s-au sculat toţi copiii care pleacă la colindat, cu ochii cîrpiţi ne îmbrăcăm, ne luăm sfoara pentru covrigi şi traiste pentru mere, nuci şi plecam prin fundul grădinii să ieşim în uliţa ailaltă, că o luăm pe la gară şi facem un ocol. Înşirate prin zăpada mare în scara măgarului, verişoară-mea, eu şi Getuţa plecăm la colindat, e rece afară şi beznă, trecem pe lîngă o casă mogîldeaţă, n-au aprins încă luminile, şi-au dat drumul la cîini, ai dracu! ăştia sunt zgîrciţi nu vor să primească cu colindatul, hai să le dăm cu pietre în geam, încep casele să se vadă mai multe de-a dreapta şi de-a stînga drumului, curate de la nămeţi, cu cărare în curte făcută de'cu'seara pentru copii şi cu porţile deschise, în camere se vede lumină galbenă, ne aşteaptă cineva să ne dea, brazii împodobiţi cu becuri colorate sunt scoşi la drum în ferestre, se aud cocoşii şi departe copii care cîntă bună dimineaţaaa!!!

Trei şiraguri facem, ai să vezi, trei şiraguri de căciulă, că pe urmă îi numărăm şi vedem care are mai mulţi, sunt buni covrigii muiaţi în zeama de la caltaboşul fierbinte, se umflă, nouă iarnă numai asta să ne dai, covrigi muiaţi! Şiragurile mari le agăţăm sus la grindă, tataie are cuie special bătute pentru asta şi pentru băşica mea cu boabe de porumb pe care o pocnesc noaptea cu picioarele cînd stau în pat întinsă pe spate şi nu vreau să dorm că aici nu mă obligă nimeni. Hai, intrăm aicea şi cîntăm ? Hai să intram uite că e poarta deschisă, rîdem, ne luăm inima în dinţi şi intrăm, păi ce, ne-am sculat de dimineaţă şi acum nu avem curaj? Prin nămeţii mari mergem, pe o poteca îngustă cît talpa piciorului, pe o scurtătură prin grădina cuiva, prima merge Geta, să nu o mai uităm pe drum, verişoara-mea îmi face semn şi-mi arată în jos, dacă e ceva secret e de rîs şi mă hlizesc înainte să ştiu ce e, acolo! acolo! îmi tot face semn cu degetul la piciorul Getei, fermoarul de la cizma i se desfăcuse, ciorapul se strînsese sîrmă în vîrful piciorului pe sub talpă şi Geta mergea gemînd chinuită la fiecare pas dar nu ne zicea nimic, vedem cum cizma e cărată ca papucul, cum gheme de gheaţă se strîng în căptuşeala răsfrîntă pe lîngă călcîiul gol, şi după maxim efort de înaintare cizma îi cade şi ea mai face un pas-doi aşa, pe urmă cedează şi se întoarce neputincioasă: Eşti proastă făcută grămadă! îi zice sor-sa în nas. E proastă rău! îmi zice şi mie, ne aplecăm, ea îi curăţă cizma, eu ciorapii, Geta se abţine, cizma e scîlciată spre interior, ia uite şi tu cum calcă asta, dacă tot ne-am aşezat hai să facem ştampile, fiecare în zăpada curată şi netedă ne întindem cu mîinile în lateral, în întuneric, pe undeva galben de la case cu cîrnaţi şi cozonaci şi cu sclipiri de brazi colorate, miroase a lemn ars şi a proaspăt şi cerul e atît de aproape de la un capăt la altul, plin de stele, ca lentila de le ceas, bună dimineaţaaaaa! numai voci de copii, ha! am trezit cocoşii!