Crăciunul se sărbătoreşte în lume încă de la începutul creştinismul, dar data de 25 decembrie se pare că a fost stabilită de-abia în secolul al patrulea, de către papa Iulius I. Aspectele păgîne ale sărbătorii datează din vremea romanilor, cînd la calende, atunci cînd era marcată trecerea dintr-un an în altul, cetăţenii Romei îşi făceau vizite sau schimbau mici cadouri. Alţii, mergeau din casă în casă pentru a ura cele cuvenite, în căutarea unei răsplăţi de sărbătoare, obicei care a rămas pînă în zilele noastre sub forma mai multor tradiţii, între care cea mai importantă rămîne colindatul.
În anii de început ai Creştinismului, un preot învăţat a început să noteze versurile şi melodiile populare care se cîntau cu această ocazie. În evul mediu, lumea petrecea seara de Crăciun în compania unor cîntece simple, unor refrene binecunoscute, multe dintre ele supravieţuind nemodificate pînă astăzi. În anul 1521, Erasmus a intrat în biserică în seara de Crăciun şi a fost realmente scandalizat de ciocnirea muzicală greu de acceptat, între sacru şi profan, scriind apoi: "Toată lumea cînta în strane, cu vocea, la tromboni, trompete sau orgă. Tineri sau tinere dansau fără ruşine. Lumea venise la biserică pentru distracţie", scria Erasmus în secolul al XVI-lea.
În secolul al XVIII-lea, obiceiurile privind Crăciunul s-au mai schimbat, dar au păstrat inedita îmbinare între sacru şi profan. Un călător german aflat la Paris, în 1727, vorbea despre seara de Crăciun după cum urmează: "Misa de la miezul nopţii este o afacere extraordinară... Toate bisericile şi mînăstirile sînt pline, iar lumea se plimbă dintr-un loc în altul. Muzica pe care ei o cîntă în biserici nu este extrem de sobră, conţine chiar menuete şi tot felul de melodii populare cîntate la orgă. Pe măsură ce trece timpul, mişcarea mulţimii devine lipsită de logică şi chiar ireverenţioasă." În celebra sa Enciclopedie, Diderot şi colegii săi condamnau excesele pe care le-au observat la sărbătorirea Crăciunului la Valadolid, în Spania, în secolul al XVII-lea: "Extravaganţele lor semănau cu cele ale francezilor la sărbătoarea nebunilor, completate fiind cu măşti şi deghizări. În biserici, lumea dansa pe muzica orgii, acompaniindu-se cu fluiere şi tobe." Acum, la sfîrşitul mileniului, ne este greu să ne imaginăm şi să înţelegem atmosfera din acele vremuri. Crăciunul modern este una dintre cele mai delicate sărbători şi rămîne pentru majoritatea dintre noi una dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie. Crăciunul este marcat pe de o parte de uimirea copiilor, iar pe de altă parte, în lumea catolică şi protestantă este simbolizat de scena nativităţii: ieslea cu fecioara şi pruncul, scenă imaginată pentru prima oară de Sfîntul Francis în 1223, pentru a onora nu numai Sfînta familie, ci şi pe cei care îi înconjoară — boul, măgarul, păstorii şi cei trei magi.
Secole la rând, omenirea a acumulat un uimitor tezaur de poveşti şi legende de Crăciun din întrega lume. Părinţii obişnuiesc să le spună copiilor că dacă vor fi cuminţi, vor primi daruri. Dimineaţa, aceiaşi copii vor veni la poalele bradului strălucitor, cîntînd O, brad frumos, iar spre încîntarea lor, Moş Crăciun le va aduce cadourile mult dorite.
Sperăm ca aşa s-a întîmplat şi în casele fiecăruia dintre cei care au citit aceste rânduri.