În salon

Spălătoreasa încercă să se îndrepte de spate. Aş... stătea în poziţia asta de atâta timp încât articulaţiile îi înţepeniseră. Mai mult ca sigur suferea de hernie, artrită, reumatism şi câte şi mai câte, dar nimănui nu-i păsa de asta. Cât era ziua de lungă trudea la spălatul rufelor ăstora blestemate şi parcă nu se terminau niciodată. Icni încet şi-şi mută greutatea pe celalalt picior. Era tot ce putea face. Apa i se răcise de mult în lighean, acum o să-i îngheţe şi mâinile, ba şi picioarele pentru că fusta lungă i se udase la poale. Prin şale îi treceau junghiuri ascuţite. Ar fi mers la dans. Aşa bătrână şi bolnavă cum era, ce-ar mai fi dănţuit. Când era tânără era spaima tuturor fetelor din sat. Toate erau invidioase pentru că era frumoasă şi iute la dans. Toţi băieţii o plăceau. Deh, fiecare cu norocul lui. Ei îi plăcuse cel mai blând şi cuminte, care se dovedise a fi cel mai bolnăvicios şi care murise la câţiva ani după aceea, lăsând-o cu doi copii mici. Ajunsese spălătoreasă la cucoana Annette şi nu se mai ridicase din faţa ligheanului de atunci. Copiii erau mari deja, intraţi în serviciu la alte boieroaice, dar ea nu se mai putea dezlipi acum de muncă şi oricum nu pusese nimic deoparte. Hainele de culoarea bronzului i se păreau grele. Fuseseră negre la început, dar anii le spălaseră vopseaua.

Se mai foi o vreme de pe un picior pe altul, apoi se uită spre fereastră cu speranţa că e vreme frumoasă. În loc de fereastră o văzu pe cucoana Marge.
- Fir-ar să fie, bodogăni spălătoreasa, deja a venit asta.

Nu era zi să-şi ridice ochii din lighean şi să n-o vadă pe cucoana Marge. Îmbrăcată în rochia ei verde închis, de catifea, cu pantofii de golf şi cu crosa pregătită, cucoana Marge părea a fi mereu în vizită. Ba mai mult, mereu exersa în salonul lor, de parcă ar fi fost pe pajişte. Nici măcar nu-şi scotea pălăria. Fusta lungă prindea mişcarea crosei şi aveai impresia că femeia e mereu pe vârfuri, urmărind atentă traiectoria unei mingi imaginare.
- E cucoana acasă, femeie?, întrebă Marge fără a-şi dezlipi ochii de mingea ei.
- Da' eu de unde să ştiu?! Ce, văd vreodată altceva decât ligheanul ăsta? Se zborşi spălătoreasa. Ar mai fi vrut să adauge că dacă tot vine zilnic ar fi putut să înveţe programul cucoanei Annette şi să n-o mai sâcâie mereu. Treaba nu se face singură.

Marge era o femeie de vreo 40 de ani, foarte înaltă şi osoasă. Avea părul castaniu, scurt şi creţ şi privirea verde, aprigă. Părea mereu bronzată. Golful era unica ei pasiune şi nu pleca de acasă fără crosă. Ştia că Annette nu joacă, dar stăteau de bârfă uneori şi ea-şi vedea de antrenament. Nu mai era mult până la campionat şi spera să fie admisă. Între noi fie vorba, o cam durea spatele de la golf. Lansările repetate îşi lăsaseră amprenta şi Marge simţea că începe să nu mai fie la fel de mobilă ca înainte.
- Când vine cucoana să-i spui că am căutat-o, zise Marge fără a se mişca din loc sau a-şi întoarce privirea.
- Să-i spun şi că aţi aşteptat-o?, întrebă spălătoreasa cu speranţa că duduia se simte să plece.
- Nu, nu... că nu am timp să aştept. Trebuie să exersez.

Cu toate acestea Marge nu se mişcă din loc, iar spălătoreasa nu reuşi să vadă cum era vremea afară. În cele din urmă îşi călcă pe inimă şi o întrebă:
- Cum e vremea afară cucoană? De când stau aplecată cu rufele astea nu mai văd nici soarele, nici ploaia.

Marge se încruntă. Mingea ei zburase de data asta în direcţia unei perdele mov şi nu se putea să-şi ia ochii de la ea până când nu-i localiza destinaţia. Nu-şi amintea să fi văzut soarele pe drum şi nu-şi amintea nici când plecase de acasă. De fapt, exceptând perdeaua mov şi bodogănelile spălătoresei nu-şi amintea altceva. Acum vreo 20 de ani era considerată o excentrică, dornică mereu de sport. Jucase tenis, golf, călărise, înotase. Toţi o priveau cu teamă din cauza înălţimii nepotrivite unei femei şi aptitudinilor sportive complet nepotrivite unei femei. Orice bărbat cu care intra în vorbă se arăta nespus de încântat de cunoştinţele ei, dar după câteva luni se căsătorea cu o duduiţă delicată şi aproape mută. Cu anii, Marge rămăsese singură. Doar la Annette venea să stea de vorbă, întâi numai joia, apoi şi sâmbăta şi apoi... parcă nici nu mai pleca. Spălătoreasa avea exact aceeaşi impresie.
- Hei, cucoană! Cum e vremea azi?
- Nu ştiu..., bâgui Marge pierdută. Lasă-mă că pierd mingea. Ce-mi pasă mie de vreme, campionatul e peste câteva săptămâni.
- De parcă ar primi o lungană înţepenită ca tine, pufni spălătoreasa şi se mută pe alt picior.

Din spatele lor se auzi o voce.
- Afară e soare, vânt slab din direcţia sud-vest, 25 de grade.

Dacă ar fi putut, cele două femei ar fi tresărit. Aşa însă, se mulţumiră să privească una în lighean, cealaltă după minge şi să întrebe în acelaşi timp:
- Cine-i?! Ce vrei?
- Ete na, cine sunt. Să nu-mi ziceţi că nu m-aţi văzut până acum. Sunt vestita zeiţă Atena!, spuse zeiţa furioasă, înclinând pentru o clipă balanţa în favoarea binelui.
- Vai, Doamne Isuse, începu spălătoreasa. Ce-ţi caută îngerii la noi?
- Nu-s îngeri toanto, zise Marge, e o zeiţă, de-aia din antichitate, de pe muntele Olimp. Nu că asta i-ar justifica prezenţa. Din câte ştiu eu, dar n-am călătorit mai mult de 100 de kilometrii toată viaţa, Grecia e cam departe.
- Pentru o zeiţă nu există departe sau greu, zise Atena gândind cu totul altceva.

Balanţa era făcută din bronz şi avea cam 2 kilograme. Dacă se mişca oricât de puţin punea în pericol corectitudinea proceselor juridice din toată lumea. Sau cel puţin aşa-i zisese Zeus când îi dăduse postul şi ea n-avea de gând să-l piardă. Mâna dreaptă o durea de mult timp, aproape înţepenise. Spatele şi gâtul ţinute atâta vreme fixe s-ar fi rupt sigur dacă încerca să-şi schimbe poziţia. Uitase de când privea numai pe fereastra salonului cucoanei Annette. Uitase şi cum ajunsese aici şi câţi ani avea. Dar anii nu sunt o problemă pentru o zeiţă. Era un pic prăfuită, dar tot frumoasă rămăsese. Şi obraznicele astea îndrăzneau să nu ştie de existenţa ei.
- Sunt zeiţa Atena, v-am mai spus doar. Sunt aici de multă vreme, dar nu se cade să mă amestec cu muritorii. Am intervenit doar pentru că mi s-a părut corect să ştiţi că este soare astăzi. Şi din cauza voastră am nedreptăţit un proces important.
- Doamne, nu mă judeca prea aspru, se plânse spălătoreasa.
- N-ai priceput încă, femeie, că n-are legătura cu Dumnezeu? Deşi eu cred că n-are legătură nici cu sălile de judecată. Cine ştie ce nebună o fi? Nici n-o vedem, zise Marge supărată că nu-şi poate lăsa mingea nesupravegheată tocmai acum. Auzi la ea, Atena...
- Vai vouă muritoarelor. Cât de lipsite de imaginaţie sunteţi, cu ocupaţiile voastre mărunte. Cum aţi putea înţelege rosturile lumii?
- Ia mai lasă-ne, că înţelegem foarte bine, îşi reveni neaşteptat spălătoreasa. Nu vezi cât am de spălat? Astea-s rosturile lumii, să-şi murdărească hainele.
- Chiar aşa, mingea mea n-a ajuns unde trebuie, campionatul e aproape mâine şi ţie îţi arde de glume. Mai bine pleacă.
- Dacă aş putea...

Annette intră în salon cu ceaşca de cafea în mână. Fotoliul preferat o aştepta ca în fiecare după-masă. Pe o măsuţă alături, o carte, o veioză şi trei statui de bronz cam prăfuite. Annette mormăi ceva la adresa menajerei. Lăsă cafeaua şi luă o cârpă de praf. Apoi le curăţi pe fiecare, şterse măsuţa şi le rearanjă. Spălătoreasa primi un loc cu faţa spre fereastră şi soarele blând al după-amiezii îi lumină chipul obosit. Pe jucătoarea de golf o aşeză cu faţa spre uşa de la intrare. Când uşa era deschisă vedea pajiştea înverzită şi aleea care ducea spre un presupus teren de golf. Zeiţa părea că-şi duce cu greu povara dreptăţii, iar Annette se îndură de ea şi îi sprijini balanţa cu o carte mai groasă.

Cu ocazia acestui nou aranjament, fiecare dintre statui zări chipul celorlalte şi zâmbi nevăzut, încântată de cunoştinţă. Apoi îşi văzură de treburi ca întotdeauna.