Ground Zero

Probabil că aţi urmărit tevatura legată de construcţia unui centru cultural islamic în vecinătatea punctului nevralgic al New York-ului, Ground Zero. Eu am făcut-o, deoarece mă ocup de problema arhitecturii memoriei şi, mai cu seamă, mă interesează problema memoriilor controversate ale unui aceluiaşi eveniment istoric şi modurile în care asemenea memorii controversate pot fi stabilizate prin intermediul artelor şi ale arhitecturii de for public. Mai mult, de când cu articolul din Dilema Veche în chestiunea minaretelor din Elveţia, unii prieteni par a crede că am o opinie şi aici şi că, acest lucru fiind adevărat, trebuie să o formulez. Nu cred că orice opinie voi fi având asupra oricărui subiect, mai mult sau mai puţin de specialitate, trebuie numaidecât să o fac publică. Dar o provocare recentă de pe Facebook a d-lui Bogdan Ghiu, care mă onorează cu prietenia d-sale, m-a făcut să cred că o sistematizare a problemelor de acolo merită făcută, mai înainte ca totul să o ia razna.

Iată, mai întâi, ce se ştie dincolo de orice dubiu, cel puţin din informaţiile care au ajuns până aici şi din comentariile adiacente:
- Amplasamentul nu este la Ground Zero, nici în imediata proximitate a acestuia, nici în aura sa, ci la două blocuri distanţă.
- Instituţia care doreşte să construiască acest centru cultural cu moschee este una moderată sufi.

Iată, mai departe, ce se poate spune fără prea multă interpretare încorporată:
- Nu se poate, constituţional şi legal, interzice dreptul unui cult de a-şi construi un lăcaş de cult oriunde deţine un teren şi se supune legislaţiei în vigoare. A spus-o răspicat preşedintele Barack Obama şi nu mai există nimic de adăugat aici.

Iată ce se poate deduce, mai departe, din cele spuse mai sus:
- Dacă, indiferent la suspiciunile, prejudecăţile, orbirea celor ce îşi jelesc morţii, încă şi încă, aplicantul cere să i se facă dreptate strict în litera legii, atunci nu i se poate refuza această dreptate. Atâta doar că, obstinat în a-şi cere dreptatea, aplicantul se poate trezi în situaţia că nu face nimic altceva decât să împlinească prejudecăţile cu privire la violenţa sa individuală şi / sau colectivă (fie aceasta şi strict simbolică).
- Cu alte cuvinte, ca şi în cazul Shylock, dreptatea le aparţine celor care solicită autorizaţia de construire, dar cred că ar trebui să fie atenţi să nu cumva să li se împlinească dorinţa. Precum ştiţi deja, o moschee a fost dărâmată în India pentru a fi construit, în locul lor, un templu hindus. Dacă vi se pare că acesta este un exemplu extrem, vă spun, ca unul care a locuit o vreme în Midwest, că radicalismul religios al americanilor nu este cu nicio câtime de grad diferit de cel al hinduşilor care au demolat moscheea: s-a putut vedea recent că spiritele se încing şi retorica escaladează, prin vizite ale unor politicieni radicali şi populişti. În Elveţia s-a votat împotriva minaretelor inexistente, iar, recent, în Austria - printr-un partid politic extremist - s-a propus o legislaţie similară de asemenea împotriva unor la fel de inexistente minarete. E drept, declaraţia şefului cultului islamic din Austria, care a cerut construcţia de astfel de lăcaşuri de cult absolut în toate provinciile ţării, nu avea cum să ajute la normalitatea discuţiei.

O violenţă se alimentează pe alta. Discursurile inflamante servesc drept combustie pentru noi discursuri şi mai grele. Aş putea să aclimatizez discuţia cu exemple locale despre memorii controversate. Când catedrala patriarhală era gândită pe amplasamentul dinspre Piaţa Alba Iulia, în 2002, mi se reproşa că este vizavi de Casa Republicii. Mai ieri, Iisus se răstignea a doua oară, când nu se lega cu lanţurile de Catedrala Sf.Iosif, cu afişe în care proporţiile celor două edificii erau trucate grosolan, pentru efect lăcrămos. Acum clădirea fiind gata, observăm că a apărut un spaţiu public decent între două clădiri decente şi vechiul maidan cu pisici moarte, de care Iisus nu se răstignea a doua oară, căci nu era nicio miză imobiliară la centru, dar nici nu puneau pe nimeni să strângă împuţiciunile, sau să taie barem buruienile de sub nasul lor, a dispărut. Aş mai continua, dar haideţi să nu divagăm, totuşi.

Să ne amintim, mai bine, de faptul că, de nouă ani încoace, Ground Zero se constituie în spaţiu sacru. Are tabu-urile sale teritoriale. Are ritualurile sale. Are martirii săi. Are enoriaşii săi. Alături, în groaza prăbuşirilor, a căzut şi o bisericuţă ortodoxă. De nouă ani, părintele de acolo se roagă de mărimile... Marelui Măr să îi dea voie să refacă o biserică deja existentă. Mă credeţi dacă vă spun că bisericuţa ortodoxă va cădea victimă colaterală a războiului de vorbe goale dintre islamişti şi... cine? - apărătorii Ground Zero?

P.S.: Ultima oră: http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-11287233