Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de Guatemala (III)


Cristiana Grigore

12.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi partea a doua a acestui jurnal aici.

7 martie 2010

Maya culture: plecăm din Antigua şi ne îndreptăm spre Tecpan; Ted, profesorul nostru de antropologie, ne spune că vom vizita o comunitate Maya. Petru mine, ca şi pentru mulţi dintre colegii mei, populaţia maya face parte din istorie şi din documentarele National Geographic. Pentru început, vizităm o familie care pregăteşte prânzul pentru întregul grup. Femeile care gătesc afară, copiii imbrăcaţi frumos, căţeii şi vremea frumoasă îmi amintesc de satul bunicilor, de momente de sărbătoare, în care se întind mese mari în "bătătură". Ne bucurăm de grădină, facem poze cu copiii, ascultăm poveşti şi cumpărăm suveniruri.



Picnic: ne îndreptăm spre piramidele Maya. Ne oprim într-un parc din apropiere să mâncăm. Ca orice călător, mă bucur de acest moment de respiro. Mă întind pe iarbă şi savurez mâncarea absolut delicioasă. Ciorba este asemănătoare cu cea gătită de mama. Avem şi brânză proaspătă cu tortilla. Nu suntem singurii care luăm prânzul la iarbă verde. Sunt şi alte familii cu copii; maşinile lor seamănă cu Daciile noastre pe care le vedeai peste tot acum 15-20 de ani. Majoritatea femeilor sunt îmbrăcate tradiţional, însă bărbaţii au renunţat la portul tradiţional în favoarea blugilor . Toţi sunt paşnici, veseli şi curioşi să vadă cine sunt străinii care le vizitează comunitatea. Parcă m-am teleportat într-o scenă din Braveheart (înainte de război). Mă fascinează viaţa simplă a comunităţii, locul verde, puritatea locului şi blândeţea oamenilor. Mă întorc în timp.

 

International student: Sunt ultima care mai stă pe iarbă. Îmi strâng lucrurile şi mă ridic lent. Jim mă vede şi mă aşteaptă. Mergem agale. Mă întreabă dacă am observat că oamenii se uită curios la mine; îi spun că mi se mai întâmplă şi că probabil oamenii nu ştiu exact de unde să mă ia şi se întreabă "de-a cui sunt". Jim îmi spune că probabil sunt încurcaţi de faptul că semăn cu ei, însă sunt cu un grup de americani. Ieri, când aşteptam cu toţii în faţa autobuzului, m-am uitat la fiecare coleg şi m-am întrebat dacă mai este vreun student internaţional. Pentru că nu am identificat pe nimeni, l-am întrebat pe Paul; îmi spune că sunt doar eu şi Israel din Mexic. Sunt surprinsă să-mi dau seama că dintr-un grup de 30 de oameni sunt doar doi din afara U.S. "Dar contează?" mă întreabă Paul, văzându-mă mirată. Chiar aşa... contează?


Marvin: ne apropiem de ruine. Maaaarvin!!! Sunt fericită să-l revăd. De data asta nu mai este tânărul timid de la masă, este ghidul grupului, cunoscătorul acelor locuri, cel care ne spune despre legendele străbunilor lui. Îi şoptesc lui Jim că cel mai mult sunt încântată nu de faptul că văd acele piramide sau de turul pe care îl face grupului (nu mă atrag astfel de evenimente), ci de faptul că-l văd pe Marvin într-o poziţie de leadership, înfruntându-şi teama de a vorbi în faţă unui grup şi trecând peste complexe cum că nu are o engleză perfectă. În sufletul meu este sărbătoare; fac poze cu colegii, mă urc pe piramide şi îl felicit pe Marvin pentru că ne-a fost ghid. Mă uit la el şi ochii îmi licăresc ca după o neprevăzută victorie.

La răscruce de drumuri: Avery ne avertizează că e timpul să revenim la autobuz. Noi, cei care lucrăm pe Microfinance, ne reîntoarcem în Guatemala City, în timp ce celelalte trei grupuri îşi continuă călătoria prin ţara quetzalului. Chiar înainte să plecăm, un localnic îşi face curaj şi o roagă pe Alison să facă o poză cu el. Cu famila lui chicotind în faţă, cu noi chicotind în spate, cu maşină gen Dacie la orizont, Alison zâmbeşte şi pozează că o adevărată divă; şi-apoi, printre aplauze şi chiuituri, pornim în viteză către Guatemala.



Sala de sport: doar am trecut pragul camerei de hotel (acelaşi hotel ca şi-n prima zi) şi am început atât eu cât şi Alison ne bucurăm că suntem din nou într-o cameră spaţioasă şi luminoasă. Jim ne spune că hotelul din Antigua a fost OK, însă i-a lipsit confortul acestui hotel. Ceilalţi colegi nici nu au mai apucat să verbalizeze cât de mult se bucură de reîntoarcerea "în puf", pentru că sunt deja în sala de sport. Alison şi cu mine îi prindem din urmă. Suntem vecini de aparate. Merg încet... apoi mai repede. Gândul îmi zboară în România, trece prin State, mă gândesc la cei de acasă. Alerg din ce în ce mai repede. Prind ritmul până când gândurile se risipesc pe bandă rulantă.

Ready to work: alergaţi, spălaţi şi pieptănaţi ne îndreptăm spre un restaurant italian. Jim dă tonul cu "all right guys", e timpul să ne reîntoarcem la lucru. Mâine o să vizităm comunitatea cu care o să lucrăm toată săptămâna şi e momentul să pregătim planul de acţiune. Printre paste, creveţi, mozzarella, vin alb, vin roşu şi cocktail-uri de fructe, discutăm despre ce avem de făcut în urmatorele zile. Jim vorbeşte despre ce strategie să abordăm. Steve se gândeşte la câteva întrebări pentru cei din comunitate. Alison ia notiţe pe faţa de masă din hârtie; iar eu construiesc o piscină dintr-un dop de plastic şi o casă din ceara caldă şi încă moale a unei lumânări.

(va urma)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer