Dicţionarul personajelor lui Dostoievski
Editura Polirom, 2007
Citiţi un fragment din această carte.
Un dicţionar care te lasă să visezi
Cu toată ilizibilitatea ei însă a ajuns unele dintre cărţile mele de căpătîi. Sînt un mare recititor, în ambele sensuri propuse de Matei Călinescu: unul care reciteşte din plăcere şi unul care ajunge mereu la alte interpretări sau cel puţin la unele pe care se simte schimbarea faţă de cea anterioară. Sau poate ar fi mai nimerit să vorbesc despre "înţelegeri" diferite ale aceluiaşi op. Cărţile mele preferate sînt cele pe care le-am recitit de nenumărate ori (una dintre ele fiind, la fel ca la Matei Călinescu, Craii de Curtea-Veche, o alta, opera genialului tată) şi printre aceştia se numără, bineînţeles, extraordinarele, demonicele, tracasantele, iritantele, admirabilele, înălţătoarele romane dostoievskiene. Am recitit mai ales Demonii şi Fraţii Karamazov, îl detest pe Stavroghin şi poate şi mai abitir pe bătrînul Verhovenski, aproape că îl idolatrizez pe Ivan Karamazov. Sînt profund mişcat de lupta sa internă cu Dumnezeul şi cu diavolul (care, cum spune Antal Szerb, unul dintre cei mai mari recititori din istoria literaturii maghiare, autor şi a unei Istorii a literaturii universale, "nu se lasă convins că e himeră") şi deseori îi înţeleg scîrba de oameni.
În loc de idolatrizez e mai nimerit şi mai adevărat să spun: îl iubesc. Îl iubesc aşa cum numai un erou literar se poate iubi, acceptînd greşelile lui, înţelegîndu-i păcatele, însuşindu-i dubiile şi scuzîndu-i meritele. Îl iubesc ca pe Paşadia, pe Madame Chauchat, pe Adrian Leverkühn, pe Golia lui Caravaggio, pe Noodles al lui Leone şi de Niro şi pe alţi cîţiva din cei care ne-au fost dăruiţi de artă.
Îl iubesc şi vreau să-l înţeleg din nou şi din nou. Pentru asta, nu există un mijloc mai bun, mai apropiat decît Dicţionarul... lui Valeriu Cristea. De aceea, cred că rar întîlnim critică de o înţelegere mai empatică decît pasajul scris de Mircea Martin şi citat pe coperta a patra: "Ceea ce preţuiesc în mod deosebit la Valeriu Cristea este lectura atentă, familiarizarea îndelungată cu textele, meditaţia prelungită pînă la visare pe marginea lor. Critic cu inima caldă, Valeriu Cristea înţelege să participe la viaţa literaturii, să o lumineze cu propria-i experienţă, să locuiască împreună cu personajele marilor scriitori şi să se lase la rîndul lui locuit." (În paranteză fie spus, toate aprecierile - ale lui Lucian Raicu, Ovid S. Crohmălniceanu, Eugen Simion şi, fireşte, Mircea Martin - sînt precise, la obiect, departe de pateticul greţos cu care editurile "delectează" de multe ori cititorii, crezîndu-i naivi sau de-a dreptul inepţi.) Într-adevăr: "meditaţia prelungită pînă la visare". Cred că ăsta este meritul care "recheamă" cititorul la carte, care nu-l lasă indiferent dar îi asigură libertatea. Un dicţionar care te lasă, mai mult, cu tandreţea-i specifică te obligă să visezi - se poate închipui ceva mai frumos?
Cînd am primit pentru prima dată cartea, credeam că e vorba de un simplu exerciţiu de sîrguinţă. Or eu, ca un adolescent ce se respectă, nu dădeam mare preţ pe un autor care adună ca o cîrtiţă, fără să spună nimic despre ce a adunat. (Risc să-mi pierd modestia-mi legendară, dar cred că am rămas un etern adolescent...) Deschizînd însă volumul, mi-am dat seama încetul cu încetul că este vorba despre cu totul altceva. Datele au fost acolo, fireşte, puteam să citesc, de exemplu, despre conturarea şi dezvoltarea personajului respectiv în Caiete, Carnete şi în Jurnal de scriitor, totuşi, opera lui Cristea oferea mult mai mult decît simpla strîngere a informaţiilor. Acestea foloseau "doar" pentru a urmări procesul creaţiei în cazul unui mare scriitor. Apoi, se putea citi "biografia" lui Ivan Karamazov, să zicem, unde şi cînd s-a născut, cum a copilărit, ce evoluţii a avut, ce vîrstă are în ziua cînd începe acţiunea etc.
E de prisos însă şi mai ales nefolositor să "rînduiesc" paragrafele autorului pentru că odată ce-ai "intrat în intrări", te aflai a priori în labirintul dostoievskian în care Valeriu Cristea te-a condus spunînd parcă mereu că ai intrat pe propria-ţi răspundere. Nu te-a aruncat în neant cu îngîmfarea celui ce "le ştie pe toate" dar nici nu te-a lăsat să crezi că te poţi plimba ca prin parcul central al oraşului. Te îndemna să ştii mai mult şi mai ales să încerci a înţelege. Fără informaţii precise nu poţi nici să porneşti la drum; drumul însă abia începe, nicidecum nu se sfîrşeşte cu dobîndirea datelor. Ţi-a arătat pasiunea cunoaşterii interioare care nu se dă în lături de la munca silnică a fişelor. Răsfoind Dicţionarul... nu ai putut "evada" din el doar notîndu-ţi cîteva observaţii necesare pentru examen - opera te copleşea prin migală, prin ţinută intelectuală, prin combinatorica inteligenţei şi creativităţii.
Această carte mi-a plăcut atît de mult, încît am împrumutat-o ori de cîte ori am putut, citind, recitind şi răscitind "intrările". Mi-a plăcut atît de mult că în rubrica săptămînală Autogram pe care am ţinut-o împreună cu Sándor Zsigmond Papp la cotidianul Krónika am scris o tabletă despre Stavroghin, deci despre ea. Acum, cînd Editura Polirom a tipărit ambele volume finalizate într-un tom, l-am comandat pe loc. La cincisprezece ani de la întîlnirea cu cartea, am fost şi mai sedus de opera lui Cristea. Fireşte, acum ştiu mai bine în braţele cui mă arunc şi sînt mai experimentat. Cu atîtea recitiri în spatele meu nu mai sînt junele de odinioară. Dar farmecul Dicţionarului... stă tocmai în faptul că nu te plictiseşti niciodată de el; întotdeauna ştie să-ţi ofere ceva nou, frumos, plin, acel je ne sais quoi în căutarea căruia ne mîncăm viaţa şi încă ne şi bucurăm de asta.
(Valeriu Cristea)Uriaşa instalaţie critică a Dicţionarului pune în mişcare resorturile operei lui Dostoievski, pe toate în acelaşi timp; şi această simultaneitate a percepţiei nimic n-ar fi asigurat-o mai eficient decît atenţia la individual, la personaje, la vasta populaţie a continentului dostoievskian. Scriitorul însuşi - nu ezit să o spun - ar avea cîte ceva de aflat despre el însuşi şi despre personajele sale.
(Lucian Raicu)Cele mai multe articole din Dicţionar devin studii de o rară fineţe şi pătrundere. Plăcerea aceasta de a analiza fiecare cută sufletească a personajelor dostoievskiene l-a împins probabil pe Valeriu Cristea să se înhame la o asemenea muncă imensă. Originalitatea observaţiilor concurează cu subtilitatea lor. Nicăieri însă, justeţea nu e sacrificată de dragul strălucirii cu orice preţ: totul se bizuie pe o informaţie solidă, vastă. Să o spunem: criticul are curajul să fie migălos.
(Ovid S. Crohmălniceanu)Eroul de ficţiune este, întîi, reconstituit din fragmente, apoi disecat cu o fervoare de experimentat chirurg şi din nou reîntregit într-un portret moral, urmat de un portret ideologic... E uluitor cîte lucruri ştie să scoată criticul dintr-un text, ce detalii observă el într-o carte citită de atîtea ori.
(Eugen Simion)Ceea ce preţuiesc în mod deosebit la Valeriu Cristea este lectura atentă, familiarizarea îndelungată cu textele, meditaţia prelungită pînă la visare pe marginea lor. Critic cu inima caldă, Valeriu Cristea înţelege să participe la viaţa literaturii, să o lumineze cu propria-i experienţă, să locuiască împreună cu personajele marilor scriitori şi să se lase la rîndul lui locuit.
(Mircea Martin)