Profesorul Bulacu intră în vestiar să facă foaia de joc şi începe, ca de fiecare dată, să ne întrebe numerele de pe tricouri.
"Hărăguţă?"
"Unu."
"Ploscaru?"
"Trei."
"Ichim?"
"Cinci"
"Spiridon?"
"Douăzeci si trei"
"Mihăilescu?"
"N-a venit încă, nu ştim nimic de el."
"Cum n-a venit? A anunţat pe cineva? Las\' că vede el, crede că ne ia la mişto... Popa?" (domn\' profesor ţinea foarte mult la disciplină şi punctualitate, cum şi trebuia să fie într-un colectiv, aşa că s-a enervat la culme )
"Nouă."
"Codreanu?"
"Opt."
"Să-l sune cineva pe Robi să vină mai repede că tre\' să ieşim la incălzire. Gheorghiu?"
"Zece."
"Nicolau?"
"Douăzeci, e pe drum, domn\' profesor, mi-a dat mesaj acum."
"Las\' că vede el, nesimţitul, asta e lipsă de respect faţă de toată lumea! Sandu?"
Noi începeam să ne gândim că era fix ce nu ne trebuia înainte de un meci greu, o problemă în plus care ne tăia concentrarea, şi stăteam cu ochii pe uşă sperând că Robi va veni la timp.
"Nouăsprezece."
"Pîntea?"
"Douăzeci şi unu."
Începe şedinţa, fără el bineînţeles, iar cu câteva minute înainte de a ieşi la încălzire, cu sufletul la gură, probabil din cauza celor 60 de scări urcate în viteză la marginea stadionului, apare Robi Mihăilescu.
"Băi Mihăilescule, ţie nu ţi-e ruşine!? La ce oră trebuia sa fii aici!? Îţi baţi joc de noi!? Începe meciul şi tu abia ai venit!!!"
"Îmi cer scuze, ştiţi, n-a venit maxi-taxi la timp şi..."
"Nu mă interesează! Schimbă-te mai repede şi zi-mi numărul!!!"
"A... zero şapte patru cinci..."
Toată lumea a început să râdă cu gura la urechi, inclusiv domnul Bulacu, iar atmosfera s-a relaxat brusc. Am câştigat meciul la multe goluri diferenţă...