Mijlocaş stânga joacă Neluţu. E puternic. De multe ori vine la meciuri direct de la muncă, în costumul de paznic al unei firme cu nume latin. Neluţu sparge pepeni cu capul. Forţa îl ajută să arunce mingea din aut direct în careu, dar şi să împartă pumni arbitrilor părtinitori. Nici în ziua de astăzi nu s-a aflat care este piciorul bun al lui Neluţu.
Pădurarul slash vânătorul Costel e închizător. Pasează mingea cu aceeaşi precizie cu care împarte gloanţe raţelor la vânătoare. Prestează un joc molcom, ardelenesc. Îi plac alunecările şi se ghidează după principiul "mingea trece, dar omul nu". Numărul de pase decisive e egalat doar de cel de cartonaşe galbene.
Nea Gicu, mijlocaşul central, poartă numărul 10 cu mândrie. E căpitanul echipei, dar şi şoferul microbuzului când sunt deplasări. În tinereţe a făcut parte din echipa de fotbal a întreprinderii şi-a rămas cu plăcerea jocului. Idolul dânsului e marele Dobrin, ale cărui meciuri le asculta la radio. Nu prea aleargă, dar nici mingea nu-i pleacă de lângă picior prea uşor. Ştie ceva fotbal şi îi struneşte pe flăcăi în direcţia cea bună.
Pe dreapta, fiul primarului, Romeo. Un puşti. Ghete ultimul răcnet, cumpărate din capitală. Tatuaj pe antebraţ, jambiere peste genunchi. O vedetă, ce mai! Din cauză că-i fricos, în meciurile din deplasare nu prea joacă. Acasă însă, când băieţii lu' tata-s prin preajmă, îşi face damblaua. Prietena lui vine la fiecare meci şi urmăreşte de pe scaunul din dreapta al maşinii sport parcate lângă teren cum iubi driblează pe toată lumea.