În atacul Zmeilor, Giani păşeşte ca şi cum ar exersa un mers special. Se vede că le face o favoare localnicilor acceptând să joace pentru echipa lor. Îl cunoaşte tot satul şi e salutat respectuos peste tot pe unde merge. Experienţa fotbalistică atârnă greu pe jambierele lui Giani. În tinereţe le făcea mucii cravată fundaşilor naivi ce îndrăzneau să-l atace. Acum joacă doar de plăcere, să facă loc berilor de după. Şi el şi ghetele lui adidas world cup au bifat de mult 500 de meciuri cu goluri nenumărate şi execuţii ce-au lăsat portarii adverşi fără replică. El e printre singurii jucători ce sunt remuneraţi de domn' primar, din bani publici sau nu.
Celălalt atacant e un dur. Romică. Rupe bilete la intrarea discotecii satului şi are grijă să oprească din rădăcini sau să termine prin knock-out orice încăierare ce are loc pe acolo. Cam asta face şi-n teren. Nu există discuţie cu arbitrii în care el să nu fie implicat. Când portarul cere 4 oameni în zid, se aşează 2 şi Romică, deci cu partea fizică stă bine. Nu-i trebuie apărători, nu-i trebuie minge. Doar un adversar cu care să facă umăr la umăr, cu fairplay sau nu. Romică se dovedeşte a fi util echipei la cornerele la care se aşează în faţa portarului, limitându-i aria de mişcare.
Nu, n-au antrenor, pentru că la ţară tactica-i simplă. Focul la ei!