Un altfel de orientalism

Ultima carte după care am suspinat, nu mai târziu de alaltăieri, se numeşte Conversaţii cu Edward Said, de Tariq Ali. Am văzut-o într-o librărie.

În mod firesc, orice scriere asociată cu Said ar fi avut un efect similar asupra mea. Plusul, de data aceasta, a fost, însă, semnătura lui Tariq Ali.

I-am citit de curând La umbra rodiului, un roman care propune o retextualizare a Reconquistei din perspectiva nobilimii maure. O carte în care istoricul e mereu cu un pas înaintea scriitorului, în care imaginea pierde în favoarea luxurianţei detaliului documentarist, în care naraţiunea se dezvoltă cu o viteză care, de multe ori, nu lasă metafora să respire. Dincolo de toate acestea, scriitura lui Ali, jurnalistul de radio, activistul politic şi istoricul, are forţă adictivă. Se consumă uşor, repede şi îndeamnă la recidivă.

La umbra rodiului e primul roman din Cvintetul Islamic în care Ali include tablouri arabe istoric redesenate în epoci şi contexte de glorie, decădere şi derivă ale unei culturi care continuă să intrige Occidentul. I-au urmat Cartea lui Saladin, Femeia de piatră, Un sultan la Palermo şi Noaptea fluturelui auriu. Sunt cărţile care conturează profilul unui autor de ficţiune arab, educat la Oxford. Romane în care Ali ştie exact pe ce butoane să apese pentru a-şi acapara cititorul occidental, flămând să vadă ce se petrece dincolo de poarta filigranată ce zăvoreşte intrarea într-un harem sau să guste din bucatele alese pregătite în bucătăria sultanului sau a maharajahului. E un exerciţiu conştient de seducţie poate mai puţin rafinată ca a marilor autori arabi, dar, fără îndoială, construită pe fundamentele unei civilizaţii pe care jurnalistul britanic din umbra scriitorului nu o ascunde sub şapte văluri de diverse grade de transparenţă ci, din contră, o accesibilizează. O traduce, aproape, cu riscul asumat de a o simplifica.

E pariul lui cu cititorul. Acela de a-i sugera un alt punct de vedere. De a-i varia unghiul. De a-i dezvălui mecanismele unei lumi care, în lumina evenimentelor politice contemporane, se opacizează, de multe ori, se uniformizează în virtutea prejudecăţii sau a adevărurilor reducţioniste. Ali, scriitorul, face din lumea arabă o monedă cu două feţe. Cel puţin.

Cealaltă faţă a lui e cea a autorului care, complet străin de morbul ficţiunii, scrie despre Obama, despre Pakistan, despre imperialism, despre atacuri teroriste, bombe care explodează şi turbane care zboară în aer laolaltă cu deja clasica şapcă de baseball. Comentator cu tradiţie pentru The Guardian sau BBC Radio, istoricul care a realizat unul din ultimele interviuri cu Said e o figură foarte activă pe scena opiniei politice. În tinereţe, a militat împotriva războiului din Vietnam. Acum e frecvent invitat la emisiuni TV cu rating important, în Europa şi în America, unde i se cere părerea cu privire la moartea lui Osama bin Laden. Are 68 de ani.

De ce să nu recunosc, e o semnătură care-mi face plăcere inclusiv datorită acestei ambivalenţe. Îmi place evaziunea prestigiosului jurnalist politic în ficţiunea istorică. Îmi aminteşte de pariul cu cele două feţe ale monedei.

Cu mine îl câştigă.