George Ivanovitch Gurdjieff
Viziuni din lumea reală
Editura Herald, 2011
Traducere şi îngrijire ediţie de Gabriela Nica
Postfaţă de Marius Cristian Ene
Viziuni din lumea reală
Editura Herald, 2011
Traducere şi îngrijire ediţie de Gabriela Nica
Postfaţă de Marius Cristian Ene
Citiţi un fragment din această carte.
***
Introducere
Astăzi, la treizeci de ani după moartea sa, numele de Gurdjieff, care iese la iveală dintr-un fond de zvonuri contradictorii, este recunoscut ca cel al unui mare maestru spiritual, aşa cum apar în istoria omenirii în epocile de tranziţie.
Văzând direcţia pe care o lua civilizaţia modernă, el şi-a asumat sarcina de a trezi în contemporanii săi necesitatea unei dezvoltări interioare care i-ar face să conştientizeze sensul real al prezenţei lor pe pământ.
În linii mari, viaţa sa a devenit familiară cititorilor operelor sale datorită cărţii Întâlniri cu oameni remarcabili.
Născut la sfârşitul secolului trecut la graniţa ruso-turcă, el a fost determinat, sub influenţa tatălui său şi a primilor săi maeştri, să îşi pună foarte devreme întrebări despre el însuşi, apoi să caute fără încetare oameni capabili să îl lămurească. Timp de douăzeci de ani, a parcurs Asia Centrală şi Orientul Mijlociu pentru a găsi acolo izvoarele vii ale unei cunoaşteri ascunse.
Cu puţin înainte de primul război mondial, el se întorcea la Moscova, unde începu să adune elevi în jurul său. În timpul revoluţiei, el îşi continuă munca; plecă la Essentuki, în Caucaz, cu un mic grup de discipoli, care îl urmară şi la Tiflis, apoi la Constantinopol, Berlin şi Londra. În sfârşit, în 1922 se instală în Franţa, la castelul Prieuré, lângă Fontainebleau, pentru a stabili acolo, la o scară destul de mare, "Institutul pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului".
După o primă călătorie în Statele Unite în 1924, un grav accident de maşină îi întrerupse punerea în aplicare a proiectelor.
Odată restabilit, el hotărî să se consacre în totalitate scrisului. Îşi urmă această muncă timp de zece ani. Din această epocă datează Povestirile lui Belzebuth către nepotul său, Întâlniri cu oameni remarcabili, precum şi schiţele celei de-a treia serii, intitulate Viaţa nu e reală decât atunci când "Eu sunt".
Apoi, până la sfârşitul vieţii, el îşi orientă toată activitatea către o muncă intensă cu elevii săi, şi anume cu cei de la Paris, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi apoi cu toţi cei care veniseră din lumea întreagă să îl întâlnească în Franţa. A murit la Paris, la 29 octombrie 1949.
Însemnările adunate în această lucrare, Viziuni din lumea reală, se referă la câteva reuniuni care se ţineau aproape în fiecare seară, în jurul lui Gurdjieff, oricare ar fi fost împrejurările în care el se găsea.
Aceste texte nu sunt o transcriere directă. De fapt, Gurdjieff nu le permitea niciodată elevilor săi să îşi ia notiţe în timpul reuniunilor. Din fericire, câţiva ascultători prevăzători, dotaţi cu o memorie excepţională, au făcut mai apoi efortul de a reconstitui ceea ce auziseră. Fără a încerca să prezinte o sinteză a ideilor dezvoltate de Gurdjieff - aşa cum P. D. Ouspensky a încercat cu măiestrie în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută - aceste notiţe, oricât de incomplete ar fi ele, au fost recunoscute de către cei care asistaseră la reuniuni ca redând cât mai fidel cu putinţă cuvântul maestrului lor. Acest cuvânt, în ciuda aparentei sale simplităţi, avea întotdeauna darul de a trezi esenţialul în fiecare.
Expunerile care constituie cea mai mare parte a prezentei lucrări sunt precedate de trei alte texte cu un caracter diferit. Primul, Licăriri de adevăr, - cel mai vechi, de vreme ce datează din 1915 - este povestirea primei întâlniri cu Gurdjieff, lângă Moscova, înainte de revoluţie, făcută de un elev rus. Celelalte două, datând din 1918, respectiv 1924, sunt conferinţele susţinute de Gurdjieff în faţa unui public mai larg.
Cât despre Aforismele care încheie lucrarea, ele erau înscrise pe draperia din Study House de la Prieuré, conform unui alfabet secret, pe care doar elevii îl puteau descifra.
***
G. I. Gurdjieff şi A patra cale
George Ivanovitch Gurdjieff s-a născut la o dată controversată (cuprinsă, cel mai probabil, între 1866 şi 1877), la Alexandropol (astăzi Gyumri, în Armenia), pe atunci oraş în Imperiul Ţarist.
Nu există date scrise despre existenţa lui Gurdjieff dinainte de 1912. Singurele informaţii le putem desprinde din cartea sa, intitulată Întâlniri cu oameni remarcabili - apărută inclusiv în traducere românească, în 2006 - , însă aceasta nu are un caracter strict autobiografic.
Având tată grec şi mamă armeană, tânărul George Ivanovitch şi-a petrecut copilăria într-un spaţiu în care se întâlneau diferite culturi şi religii. Din cauza absurdităţii sistemului de învăţământ rusesc din perioada respectivă, a renunţat rapid la şcoala publică, preferând să ia lecţii în particular. Astfel, decisive în formarea sa au devenit poveştile spuse de tatăl său - un renumit ashokh (povestitor tradiţional) - şi îndrumările părintelui Borsh, un adevărat mentor, care îl pregătea să devină, în acelaşi timp, "un doctor al corpului şi un preot al sufletului". În paralel cu pregătirea pentru cariera de preot şi cea de medic, copilul dovedea reale calităţi tehnice, abilităţile sale de a confecţiona sau de a repara diferite obiecte permiţându-i să câştige bani încă de la o vârstă fragedă.
Şi, cu toate acestea, Gurdjieff nu a devenit nici medic, nici preot, nici inginer. În alegerea traseului pe care avea să îl urmeze în viaţă decisive s-au dovedit o serie de evenimente ciudate petrecute în mediul cosmopolit reprezentat de ţinuturile caucaziene ale copilăriei: modul în care o banală masă din lemn răspundea cu exactitate oricărei întrebări, în timpul unei şedinţe de spiritism; vindecarea miraculoasă a unei tinere tătăroaice, datorită utilizării unei reţete bazate pe trandafiri, pe care i-o transmisese în vis Fecioara Maria; neputinţa unui copil membru al sectei Yezidilor, sau Adoratorilor diavolului, de a ieşi dintr-un simplu cerc trasat pe pământ; vindecarea unui paralitic în faţa icoanei unui sfânt local.
Toate aceste evenimente i-au născut întrebări la care nu au putut răspunde nici preoţii, nici profesorii, nici oamenii de ştiinţă ai epocii. Astfel că Gurdjieff a pornit într-o călătorie ce avea să dureze mai multe decenii şi să îl poarte pe mai multe continente, pentru a găsi explicaţiile evenimentelor miraculoase care se întâmplă în mod regulat în jurul nostru.
În cadrul acestei căutări, un rol important l-au avut descoperirea unei hărţi a "Egiptului dinainte de nisipuri" şi contactele cu o frăţie cunoscută sub numele de Sarmoung - frăţie care nu aparţine niciuneia dintre marile religii, deşi are adepţi proveniţi din rândul fiecăreia dintre ele.
În eforturile sale de a descoperi adevărul, Gurdjieff nu a fost singur, ci a avut alături mai mulţi "oameni remarcabili", alături de care a format grupul numit "Căutătorii adevărului". În cele din urmă, aceste căutări - care i-au purtat de la Mecca şi Medina până în deşerturile Chinei şi de la Istanbul până în Pakistan - au fost încununate de succes.
Gurdjieff nu ne spune nicăieri, în mod explicit, cum şi unde a găsit răspunsurile pe care le căuta, dar apariţia sa la Moscova, în 1912, şi toată activitatea sa ulterioară sunt dovada vie a cunoaşterii şi înţelegerii acumulate până atunci.
Într-adevăr, în 1912 Gurdjieff îşi făcea apariţia la Moscova. Poseda o avere considerabilă - dobândită, se pare, în urma comerţului cu antichităţi şi, mai ales, cu covoare persane -, dar şi o charismă care îl face să atragă rapid primii adepţi.
Chiar în aceşti ani de început ai activităţii sale publice, Gurdjieff pregăteşte baletul intitulat "Lupta magicienilor" şi supervizează scrierea, de către discipolii săi, a povestirii numite "Licăriri de adevăr" - cu care se deschide volumul Viziuni din lumea reală.
În 1915, Gurdjieff îl acceptă ca elev pe matematicianul P. D. Ouspenski, care în 1909 publicase o lucrare despre A patra dimensiune. În 1916, i se alătură compozitorul Thomas de Hartmann, cu studii muzicale superioare la Moscova şi München, care se bucura inclusiv de aprecierea personală a ţarului, şi soţia acestuia, fosta cântăreaţă de operă Olga de Hartmann. În sfârşit, în 1917, grupul celor mai importanţi discipoli ai lui Gurdjieff este completat de Alexandre de Salzmann, pictor, grafician şi regizor, şi de soţia acestuia, Jeanne de Salzmann, absolventă a Conservatorului din Geneva şi apoi studentă a lui Dalcroze, care a dezvoltat euritmia ca metodă de educaţie.
Evenimentele tulburi care au avut loc în Rusia în timpul şi după sfârşitul primului război mondial l-au determinat pe Gurdjieff să se îndrepte spre sud, el şi discipolii săi mutându-se mai întâi în oraşul caucazian Essentuki şi apoi la Tiflis (actualul oraş Tbilisi, capitala Georgiei). În acest din urmă oraş, au fost puse bazele aşa-numitului Institut pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului.
Când condiţiile din Georgia au devenit, de asemenea, nefavorabile, Gurdjieff, însoţit de adepţii săi, s-a mutat la Istanbul, unde Ouspenski era deja stabilit. Peregrinările au continuat apoi în diferite locaţii din Europa Occidentală, pentru ca, în cele din urmă, grupul şi Institutul să se stabilească lângă Paris, în castelul Prieuré, din Fontainebleu.
Aici, numărul adepţilor a crescut, iar din 1924 Gurdjieff a început o serie de călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a câştigat, de asemenea, numeroşi discipoli, graţie lui A. R. Orage, fost editor al revistei The New Age. În acelaşi timp, la Londra, P. D. Ouspenski întemeia Societatea de Studiu a Psihologiei Normale, puternic influenţată de ideile lui Gurdjieff, cu care rupsese însă legăturile încă din timpul sejurului la Constantinopol.
În 1924, Gurdjieff a suferit un grav accident de maşină, din care şi-a revenit în urma unei convalescenţe de câteva luni. În timp ce îşi recăpăta forţele, a luat mai multe decizii extrem de importante: dizolvarea formală a Institutului (deşi discipolii cei mai importanţi i-au rămas aproape) şi începutul unei activităţi literare în timpul căreia va scrie mii de pagini.
Locul preferat de Gurdjieff pentru scrierea operei sale a fost celebra Café de la Paix din Paris. În capitala franceză - unde a continuat să îşi desfăşoare activitatea inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial, a locuit pe strada Colonel Renard, la numărul 6.
Gurdjieff a încetat din viaţă la 29 octombrie 1949, la spitalul din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris. Ceremonia de înmormântare a avut loc la Catedrala ortodoxă rusă Alexandru Nevski, iar trupul a fost îngropat la cimitirul din Fontainebleu-Avon.
Gurdjieff a scris, până în 1935, ansamblul renumit sub titlul "Despre tot şi toate", care cuprinde trei cărţi. Fiecare dintre aceste cărţi îşi propune - conform intenţiei mărturisite a autorului - să îndeplinească o sarcină fundamentală.
Prima serie - apărută sub forma monumentalei cărţi, de peste 1.000 de pagini, intitulate Povestirile lui Belzebuth către nepotul său. Critică obiectiv imparţială a vieţii oamenilor - are drept scop extirparea, din intelectul şi sentimentul cititorului, a credinţelor şi deprinderilor înrădăcinate de-a lungul secolelor în psihismul uman, în legătură cu tot ceea ce există pe lume.
A doua serie - volumul Întâlniri cu oameni remarcabili, la care ne-am referit deja - îşi propune să aducă la cunoştinţa cititorilor materialul necesar pentru o reconstrucţie şi, în acelaşi timp, să dovedească soliditatea şi calitatea acestui material.
A treia serie - pe care Gurdjieff nu a terminat-o şi ale cărei fragmente au apărut abia postum, sub titlul Viaţa e adevărată numai atunci când "Eu sunt" - avea scopul de a naşte în gândirea şi sentimentul cititorului o reprezentare corectă, nu fantezistă, a lumii reale, în locul lumii imaginare pe care o percepe în mod obişnuit.
Pe lângă aceste volume - concepute de Gurdjieff însuşi -, trebuie amintite încă cel puţin două titluri, fundamentale pentru înţelegerea ideilor de bază ale acestei direcţii spirituale.
Este vorba, mai întâi, de cea mai cunoscută lucrare a lui P. D. Ouspenski, intitulată Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută sau În căutarea miraculosului. Cartea, a cărei apariţie a fost autorizată de Gurdjieff însuşi, este considerată drept cea mai bună expunere a învăţăturilor sale. La baza ei stau discuţiile şi experienţele prin care Ouspenski a trecut în anii petrecuţi alături de Gurdjieff, din momentul în care s-au cunoscut, în Rusia ţaristă, înainte de primul război mondial, şi până la despărţirea lor de la Istanbul. În carte, Ouspenski îl desemnează pe Gurdjieff cu o simplă iniţială: "G".
Al doilea volum fundamental pentru înţelegerea învăţăturii lui Gurdjieff este lucrarea de faţă. În spaţiul francofon, ea este cunoscută îndeosebi sub titlul Gurdjieff parle à ses élèves ("Gurdjieff le vorbeşte elevilor săi"), iar în spaţiul anglo-saxon, sub titlul Views from the Real World ("Viziuni din lumea reală").
Volumul este o colecţie realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia şi are la bază - după cum arată inclusiv subtitlul ediţiei din 1973 - discuţiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York şi Chicago. În 1973, cartea a apărut simultan în Statele Unite ale Americii şi în Canada. În plus, cartea se deschide cu fragmentul intitulat "Licăriri de adevăr", oferit spre lectură inclusiv de Ouspenski, în timpul primelor sale contacte cu Gurdjieff. Din acest punct de vedere, cititorul prezentului volum are şansa de a lua contactul cu ideile lui Gurdjieff într-un mod asemănător cu cel în care au făcut-o primii săi discipoli.
În ce constau însă aceste idei şi prin ce sunt ele deosebite?
Pornim de la constatarea faptului că Gurdjieff se referea la propria şcoală spirituală folosind numele de "A patra cale", subliniind astfel tocmai diferenţele faţă de mişcările spirituale apărute până atunci, ce pot fi încadrate în una din cele trei căi tradiţionale. Iată sensul acestei denumiri:
O primă cale spirituală s-a bazat, întotdeauna şi indiferent de mediul geografic în care s-a manifestat, pe controlul funcţiilor instinctive prin învingerea durerii, care este transmutată în voinţă. Hatha yoga, de exemplu, constă în practicarea unor posturi corporale (asanas) şi în exerciţii de control al respiraţiei (pranayama). Toată lumea a auzit de performanţele spectaculoase ale aşa-zişilor fachiri, care merg pe cărbuni încinşi, îşi înfig cuţite în diferite zone ale corpului sau se lasă înmormântaţi pentru câteva săptămâni, cu gura şi nările astupate cu ceară, pentru ca apoi să revină la viaţă. Asemenea exemple sunt prezente şi în spaţiul creştin. Sfântul Simion Stâlpnicul, de exemplu, a petrecut şapte ani căţărat în vârful unui stâlp.
A doua cale, bazată pe controlul funcţiei emoţionale, presupune învingerea fricii şi a celorlalte emoţii negative şi transmutarea acestora în iubire. Este calea călugărului care îşi asumă sărăcia, celibatul, ascultarea necondiţionată a superiorului eclesiastic şi numeroase alte limitări, care îşi sacrifică emoţiile mărunte, triviale, pentru a atinge o emoţie transcendentă. Un exemplu clasic este cel al Sfântului Francisc din Assisi, întemeietorul ordinului călugărilor franciscani, îmbrăţişând un lepros. Un alt exemplu, mai apropiat de noi, este cel al maicii Tereza.
A treia cale, bazată pe controlul funcţiei intelectuale, presupune depăşirea gândului şi transmutarea lui în înţelegere. Pe această cale omul încearcă să stopeze hoinăreala fără rost a minţii, permanenta împrăştiere mentală, şi să se gândească la tot ceea ce i se întâmplă prin prisma unor legi universale, înlocuind subiectivitatea cu înţelegerea obiectivă. Este cazul unor mari teologi şi oameni de ştiinţă din trecut, precum Toma d'Aquino sau Isaac Newton, dar şi al unor oameni de ştiinţă de azi, şi anume al acelora care încearcă să trăiască toate aspectele vieţii lor în lumina marilor legi pe care le descoperă şi le studiază.
Astfel - aşa cum observă Rodney Collin, unul din principalii discipoli ai lui Ouspenski -, pe prima cale omul îşi creează un suflet prin bravură, pe a doua cale prin bunătate, iar pe a treia cale prin înţelepciune.
Există însă şcoli care au ca obiectiv stăpânirea funcţiilor instinctiv-motoare, emoţională şi intelectuală în acelaşi timp, transmutând simultan durerea, frica şi gândul, prin bravură, bunătate şi înţelepciune, în voinţă, iubire şi înţelegere.
Caracteristica acestei "A patra căi" este că ea îmbrăţişează toate laturile fiinţei umane şi că ea poate fi urmată în condiţiile vieţii obişnuite, omul lucrând în mediul său familiar şi obţinând atât rezultate lăuntrice, cât şi exterioare. Trăsătura principală a celei de-a patra căi este armonia, ceea ce o face mai sigură decât toate celelalte. Omul care a devenit conştient de toate funcţiile sale nu mai poate fi luat prin surprindere de nimic şi a reuşit să înlăture toată mecanicitatea din manifestările sale.
Pentru că, într-adevăr, totul porneşte, în învăţătura lui Gurdjieff, de la constatarea caracterului mecanic şi inconştient nu numai al acţiunilor noastre cele mai banale, ci şi al gândurilor şi chiar al sentimentelor noastre. Oamenii nu sunt cu adevărat oameniatât timp cât nu au conştiinţă de sine şi, cu atât mai puţin, conştiinţa a ceea ce se întâmplă în jurul lor. Şi, până la etapa în care devine posibil să fii om şi să trăieşti în adevăratul sens al cuvântului, e necesar ca, mai întâi, să îţi dai seama de faptul că, acum, aceste lucruri îţi lipsesc.
Pentru cei care doresc să afle mai multe amănunte despre "A patra cale", despre activitatea lui G. I. Gurdjieff şi a discipolilor săi, redăm, în continuare, ediţiile principalelor lucrări apărute pe această temă, în principalele limbi de circulaţie internaţională, precum şi câteva adrese de Internet utile.
G. I. Gurdjieff, Récits de Bélzebuth à son petit-fils, Éditions du Rocher, 1995;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, New York, Harcourt, Brace & Company, 1950;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, London, Routledge & Kegan Paul, 1950;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, E. P. Dutton & Co., 1964;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, Penguin, 1999;
G. I. Gurdjieff, Rencontres avec des hommes remarquables, Éditions du Rocher, 2004;
G. I. Gurdjieff, Meetings with Remarkable Men, E. P. Dutton & Co., New York, 1963;
G. I. Gurdjieff, La vie n'est réele que lorsque "je suis", Éditions du Rocher, 1998;
G. I. Gurdjieff, Life is Real Only Then, When "I Am", Elsevier-Dutton Publishing Company, New York, 1981;
Gurdjieff parle à ses élèves, Éditions du Rocher, 2003;
Views from the Real World: Early Talks of G. I. Gurdjieff, E. P. Dutton & Co., New York, 1973;
www.institutul-gudjieff.ro (Institutul Gurdjieff - grupul din România)
http://www.institut-gurdjieff.com (Institutul Gurdjieff - Paris)
http://www.gurdjieff-foundation-newyork.org (Fundaţia Gurdjieff - New York)
http://www.gurdjieff.com (Societatea Gurdjieff - Londra)
http://www.iagf.org (Asociaţia Internaţională a Fundaţiilor Gurdjieff)
Notă:
Prima traducere autorizată în limba română a culegerii de texte Views from the Real World / Gurdjieff parle à ses élèves va fi lansată sâmbătă, 10 decembrie 2011, de la ora 17.00, la sediul Librăriei Cărtureşti din cadrul Institutului Francez din Bd. Dacia nr. 77. În timpul lansării volumului Viziuni din lumea reală, tradus şi publicat de Editura Herald în Colecţia Metanoia, vor fi prezentate fragmente din filme documentare realizate de Institutul Gurdjieff de la Paris, precum şi o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Comandaţi această carte aici.
Nu există date scrise despre existenţa lui Gurdjieff dinainte de 1912. Singurele informaţii le putem desprinde din cartea sa, intitulată Întâlniri cu oameni remarcabili - apărută inclusiv în traducere românească, în 2006 - , însă aceasta nu are un caracter strict autobiografic.
Având tată grec şi mamă armeană, tânărul George Ivanovitch şi-a petrecut copilăria într-un spaţiu în care se întâlneau diferite culturi şi religii. Din cauza absurdităţii sistemului de învăţământ rusesc din perioada respectivă, a renunţat rapid la şcoala publică, preferând să ia lecţii în particular. Astfel, decisive în formarea sa au devenit poveştile spuse de tatăl său - un renumit ashokh (povestitor tradiţional) - şi îndrumările părintelui Borsh, un adevărat mentor, care îl pregătea să devină, în acelaşi timp, "un doctor al corpului şi un preot al sufletului". În paralel cu pregătirea pentru cariera de preot şi cea de medic, copilul dovedea reale calităţi tehnice, abilităţile sale de a confecţiona sau de a repara diferite obiecte permiţându-i să câştige bani încă de la o vârstă fragedă.
Şi, cu toate acestea, Gurdjieff nu a devenit nici medic, nici preot, nici inginer. În alegerea traseului pe care avea să îl urmeze în viaţă decisive s-au dovedit o serie de evenimente ciudate petrecute în mediul cosmopolit reprezentat de ţinuturile caucaziene ale copilăriei: modul în care o banală masă din lemn răspundea cu exactitate oricărei întrebări, în timpul unei şedinţe de spiritism; vindecarea miraculoasă a unei tinere tătăroaice, datorită utilizării unei reţete bazate pe trandafiri, pe care i-o transmisese în vis Fecioara Maria; neputinţa unui copil membru al sectei Yezidilor, sau Adoratorilor diavolului, de a ieşi dintr-un simplu cerc trasat pe pământ; vindecarea unui paralitic în faţa icoanei unui sfânt local.
Toate aceste evenimente i-au născut întrebări la care nu au putut răspunde nici preoţii, nici profesorii, nici oamenii de ştiinţă ai epocii. Astfel că Gurdjieff a pornit într-o călătorie ce avea să dureze mai multe decenii şi să îl poarte pe mai multe continente, pentru a găsi explicaţiile evenimentelor miraculoase care se întâmplă în mod regulat în jurul nostru.
În cadrul acestei căutări, un rol important l-au avut descoperirea unei hărţi a "Egiptului dinainte de nisipuri" şi contactele cu o frăţie cunoscută sub numele de Sarmoung - frăţie care nu aparţine niciuneia dintre marile religii, deşi are adepţi proveniţi din rândul fiecăreia dintre ele.
În eforturile sale de a descoperi adevărul, Gurdjieff nu a fost singur, ci a avut alături mai mulţi "oameni remarcabili", alături de care a format grupul numit "Căutătorii adevărului". În cele din urmă, aceste căutări - care i-au purtat de la Mecca şi Medina până în deşerturile Chinei şi de la Istanbul până în Pakistan - au fost încununate de succes.
Gurdjieff nu ne spune nicăieri, în mod explicit, cum şi unde a găsit răspunsurile pe care le căuta, dar apariţia sa la Moscova, în 1912, şi toată activitatea sa ulterioară sunt dovada vie a cunoaşterii şi înţelegerii acumulate până atunci.
Într-adevăr, în 1912 Gurdjieff îşi făcea apariţia la Moscova. Poseda o avere considerabilă - dobândită, se pare, în urma comerţului cu antichităţi şi, mai ales, cu covoare persane -, dar şi o charismă care îl face să atragă rapid primii adepţi.
Chiar în aceşti ani de început ai activităţii sale publice, Gurdjieff pregăteşte baletul intitulat "Lupta magicienilor" şi supervizează scrierea, de către discipolii săi, a povestirii numite "Licăriri de adevăr" - cu care se deschide volumul Viziuni din lumea reală.
În 1915, Gurdjieff îl acceptă ca elev pe matematicianul P. D. Ouspenski, care în 1909 publicase o lucrare despre A patra dimensiune. În 1916, i se alătură compozitorul Thomas de Hartmann, cu studii muzicale superioare la Moscova şi München, care se bucura inclusiv de aprecierea personală a ţarului, şi soţia acestuia, fosta cântăreaţă de operă Olga de Hartmann. În sfârşit, în 1917, grupul celor mai importanţi discipoli ai lui Gurdjieff este completat de Alexandre de Salzmann, pictor, grafician şi regizor, şi de soţia acestuia, Jeanne de Salzmann, absolventă a Conservatorului din Geneva şi apoi studentă a lui Dalcroze, care a dezvoltat euritmia ca metodă de educaţie.
Evenimentele tulburi care au avut loc în Rusia în timpul şi după sfârşitul primului război mondial l-au determinat pe Gurdjieff să se îndrepte spre sud, el şi discipolii săi mutându-se mai întâi în oraşul caucazian Essentuki şi apoi la Tiflis (actualul oraş Tbilisi, capitala Georgiei). În acest din urmă oraş, au fost puse bazele aşa-numitului Institut pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului.
Când condiţiile din Georgia au devenit, de asemenea, nefavorabile, Gurdjieff, însoţit de adepţii săi, s-a mutat la Istanbul, unde Ouspenski era deja stabilit. Peregrinările au continuat apoi în diferite locaţii din Europa Occidentală, pentru ca, în cele din urmă, grupul şi Institutul să se stabilească lângă Paris, în castelul Prieuré, din Fontainebleu.
Aici, numărul adepţilor a crescut, iar din 1924 Gurdjieff a început o serie de călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a câştigat, de asemenea, numeroşi discipoli, graţie lui A. R. Orage, fost editor al revistei The New Age. În acelaşi timp, la Londra, P. D. Ouspenski întemeia Societatea de Studiu a Psihologiei Normale, puternic influenţată de ideile lui Gurdjieff, cu care rupsese însă legăturile încă din timpul sejurului la Constantinopol.
În 1924, Gurdjieff a suferit un grav accident de maşină, din care şi-a revenit în urma unei convalescenţe de câteva luni. În timp ce îşi recăpăta forţele, a luat mai multe decizii extrem de importante: dizolvarea formală a Institutului (deşi discipolii cei mai importanţi i-au rămas aproape) şi începutul unei activităţi literare în timpul căreia va scrie mii de pagini.
Locul preferat de Gurdjieff pentru scrierea operei sale a fost celebra Café de la Paix din Paris. În capitala franceză - unde a continuat să îşi desfăşoare activitatea inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial, a locuit pe strada Colonel Renard, la numărul 6.
Gurdjieff a încetat din viaţă la 29 octombrie 1949, la spitalul din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris. Ceremonia de înmormântare a avut loc la Catedrala ortodoxă rusă Alexandru Nevski, iar trupul a fost îngropat la cimitirul din Fontainebleu-Avon.
Gurdjieff a scris, până în 1935, ansamblul renumit sub titlul "Despre tot şi toate", care cuprinde trei cărţi. Fiecare dintre aceste cărţi îşi propune - conform intenţiei mărturisite a autorului - să îndeplinească o sarcină fundamentală.
Prima serie - apărută sub forma monumentalei cărţi, de peste 1.000 de pagini, intitulate Povestirile lui Belzebuth către nepotul său. Critică obiectiv imparţială a vieţii oamenilor - are drept scop extirparea, din intelectul şi sentimentul cititorului, a credinţelor şi deprinderilor înrădăcinate de-a lungul secolelor în psihismul uman, în legătură cu tot ceea ce există pe lume.
A doua serie - volumul Întâlniri cu oameni remarcabili, la care ne-am referit deja - îşi propune să aducă la cunoştinţa cititorilor materialul necesar pentru o reconstrucţie şi, în acelaşi timp, să dovedească soliditatea şi calitatea acestui material.
A treia serie - pe care Gurdjieff nu a terminat-o şi ale cărei fragmente au apărut abia postum, sub titlul Viaţa e adevărată numai atunci când "Eu sunt" - avea scopul de a naşte în gândirea şi sentimentul cititorului o reprezentare corectă, nu fantezistă, a lumii reale, în locul lumii imaginare pe care o percepe în mod obişnuit.
Pe lângă aceste volume - concepute de Gurdjieff însuşi -, trebuie amintite încă cel puţin două titluri, fundamentale pentru înţelegerea ideilor de bază ale acestei direcţii spirituale.
Este vorba, mai întâi, de cea mai cunoscută lucrare a lui P. D. Ouspenski, intitulată Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută sau În căutarea miraculosului. Cartea, a cărei apariţie a fost autorizată de Gurdjieff însuşi, este considerată drept cea mai bună expunere a învăţăturilor sale. La baza ei stau discuţiile şi experienţele prin care Ouspenski a trecut în anii petrecuţi alături de Gurdjieff, din momentul în care s-au cunoscut, în Rusia ţaristă, înainte de primul război mondial, şi până la despărţirea lor de la Istanbul. În carte, Ouspenski îl desemnează pe Gurdjieff cu o simplă iniţială: "G".
Al doilea volum fundamental pentru înţelegerea învăţăturii lui Gurdjieff este lucrarea de faţă. În spaţiul francofon, ea este cunoscută îndeosebi sub titlul Gurdjieff parle à ses élèves ("Gurdjieff le vorbeşte elevilor săi"), iar în spaţiul anglo-saxon, sub titlul Views from the Real World ("Viziuni din lumea reală").
Volumul este o colecţie realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia şi are la bază - după cum arată inclusiv subtitlul ediţiei din 1973 - discuţiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York şi Chicago. În 1973, cartea a apărut simultan în Statele Unite ale Americii şi în Canada. În plus, cartea se deschide cu fragmentul intitulat "Licăriri de adevăr", oferit spre lectură inclusiv de Ouspenski, în timpul primelor sale contacte cu Gurdjieff. Din acest punct de vedere, cititorul prezentului volum are şansa de a lua contactul cu ideile lui Gurdjieff într-un mod asemănător cu cel în care au făcut-o primii săi discipoli.
În ce constau însă aceste idei şi prin ce sunt ele deosebite?
Pornim de la constatarea faptului că Gurdjieff se referea la propria şcoală spirituală folosind numele de "A patra cale", subliniind astfel tocmai diferenţele faţă de mişcările spirituale apărute până atunci, ce pot fi încadrate în una din cele trei căi tradiţionale. Iată sensul acestei denumiri:
O primă cale spirituală s-a bazat, întotdeauna şi indiferent de mediul geografic în care s-a manifestat, pe controlul funcţiilor instinctive prin învingerea durerii, care este transmutată în voinţă. Hatha yoga, de exemplu, constă în practicarea unor posturi corporale (asanas) şi în exerciţii de control al respiraţiei (pranayama). Toată lumea a auzit de performanţele spectaculoase ale aşa-zişilor fachiri, care merg pe cărbuni încinşi, îşi înfig cuţite în diferite zone ale corpului sau se lasă înmormântaţi pentru câteva săptămâni, cu gura şi nările astupate cu ceară, pentru ca apoi să revină la viaţă. Asemenea exemple sunt prezente şi în spaţiul creştin. Sfântul Simion Stâlpnicul, de exemplu, a petrecut şapte ani căţărat în vârful unui stâlp.
A doua cale, bazată pe controlul funcţiei emoţionale, presupune învingerea fricii şi a celorlalte emoţii negative şi transmutarea acestora în iubire. Este calea călugărului care îşi asumă sărăcia, celibatul, ascultarea necondiţionată a superiorului eclesiastic şi numeroase alte limitări, care îşi sacrifică emoţiile mărunte, triviale, pentru a atinge o emoţie transcendentă. Un exemplu clasic este cel al Sfântului Francisc din Assisi, întemeietorul ordinului călugărilor franciscani, îmbrăţişând un lepros. Un alt exemplu, mai apropiat de noi, este cel al maicii Tereza.
A treia cale, bazată pe controlul funcţiei intelectuale, presupune depăşirea gândului şi transmutarea lui în înţelegere. Pe această cale omul încearcă să stopeze hoinăreala fără rost a minţii, permanenta împrăştiere mentală, şi să se gândească la tot ceea ce i se întâmplă prin prisma unor legi universale, înlocuind subiectivitatea cu înţelegerea obiectivă. Este cazul unor mari teologi şi oameni de ştiinţă din trecut, precum Toma d'Aquino sau Isaac Newton, dar şi al unor oameni de ştiinţă de azi, şi anume al acelora care încearcă să trăiască toate aspectele vieţii lor în lumina marilor legi pe care le descoperă şi le studiază.
Astfel - aşa cum observă Rodney Collin, unul din principalii discipoli ai lui Ouspenski -, pe prima cale omul îşi creează un suflet prin bravură, pe a doua cale prin bunătate, iar pe a treia cale prin înţelepciune.
Există însă şcoli care au ca obiectiv stăpânirea funcţiilor instinctiv-motoare, emoţională şi intelectuală în acelaşi timp, transmutând simultan durerea, frica şi gândul, prin bravură, bunătate şi înţelepciune, în voinţă, iubire şi înţelegere.
Caracteristica acestei "A patra căi" este că ea îmbrăţişează toate laturile fiinţei umane şi că ea poate fi urmată în condiţiile vieţii obişnuite, omul lucrând în mediul său familiar şi obţinând atât rezultate lăuntrice, cât şi exterioare. Trăsătura principală a celei de-a patra căi este armonia, ceea ce o face mai sigură decât toate celelalte. Omul care a devenit conştient de toate funcţiile sale nu mai poate fi luat prin surprindere de nimic şi a reuşit să înlăture toată mecanicitatea din manifestările sale.
Pentru că, într-adevăr, totul porneşte, în învăţătura lui Gurdjieff, de la constatarea caracterului mecanic şi inconştient nu numai al acţiunilor noastre cele mai banale, ci şi al gândurilor şi chiar al sentimentelor noastre. Oamenii nu sunt cu adevărat oameniatât timp cât nu au conştiinţă de sine şi, cu atât mai puţin, conştiinţa a ceea ce se întâmplă în jurul lor. Şi, până la etapa în care devine posibil să fii om şi să trăieşti în adevăratul sens al cuvântului, e necesar ca, mai întâi, să îţi dai seama de faptul că, acum, aceste lucruri îţi lipsesc.
Pentru cei care doresc să afle mai multe amănunte despre "A patra cale", despre activitatea lui G. I. Gurdjieff şi a discipolilor săi, redăm, în continuare, ediţiile principalelor lucrări apărute pe această temă, în principalele limbi de circulaţie internaţională, precum şi câteva adrese de Internet utile.
G. I. Gurdjieff, Récits de Bélzebuth à son petit-fils, Éditions du Rocher, 1995;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, New York, Harcourt, Brace & Company, 1950;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, London, Routledge & Kegan Paul, 1950;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, E. P. Dutton & Co., 1964;
G. I. Gurdjieff, All and Everything or Beelzebub's Tales to His Grandson: An Objectively Impartial Criticism of the Life of Man, Penguin, 1999;
G. I. Gurdjieff, Rencontres avec des hommes remarquables, Éditions du Rocher, 2004;
G. I. Gurdjieff, Meetings with Remarkable Men, E. P. Dutton & Co., New York, 1963;
G. I. Gurdjieff, La vie n'est réele que lorsque "je suis", Éditions du Rocher, 1998;
G. I. Gurdjieff, Life is Real Only Then, When "I Am", Elsevier-Dutton Publishing Company, New York, 1981;
Gurdjieff parle à ses élèves, Éditions du Rocher, 2003;
Views from the Real World: Early Talks of G. I. Gurdjieff, E. P. Dutton & Co., New York, 1973;
www.institutul-gudjieff.ro (Institutul Gurdjieff - grupul din România)
http://www.institut-gurdjieff.com (Institutul Gurdjieff - Paris)
http://www.gurdjieff-foundation-newyork.org (Fundaţia Gurdjieff - New York)
http://www.gurdjieff.com (Societatea Gurdjieff - Londra)
http://www.iagf.org (Asociaţia Internaţională a Fundaţiilor Gurdjieff)
Notă:
Prima traducere autorizată în limba română a culegerii de texte Views from the Real World / Gurdjieff parle à ses élèves va fi lansată sâmbătă, 10 decembrie 2011, de la ora 17.00, la sediul Librăriei Cărtureşti din cadrul Institutului Francez din Bd. Dacia nr. 77. În timpul lansării volumului Viziuni din lumea reală, tradus şi publicat de Editura Herald în Colecţia Metanoia, vor fi prezentate fragmente din filme documentare realizate de Institutul Gurdjieff de la Paris, precum şi o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Comandaţi această carte aici.